Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: "Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti". Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: "Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare". Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.
Si mirându-se toti câti erau acolo a cui sa fie mâna aceea, o oarecare femeie evreica ce cânta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: "Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada împreuna cu noi la masa; pentru ca eu cântând cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: "Mâna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de câini în viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se întelepteasca". Si iata ca s-a înfaptuit cuvântul lui". Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapânitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemând pe apostol, îi zise: "De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi". Deci primind apostolul acesta bucuros, intra în camara cea de nunta, si întarind pe tineri spre curatenie, si convingându-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parându-i-se ca este Toma, îi zise: "N-ai iesit tu mai înainte decât toti? Dar cum iarasi ai venit?" Iar cel ce se aratase zise: "Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate îi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dânsul, lepadându-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor împaratiei Mele". Si zicând aceasta s-a facut nevazut.
Deci, aceia pazind la sine cuvântul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa în care se culcau tinerii, si aflându-i sezând osebiti, s-au mâhnit, si întrebând pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: "Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire între noi pâna la sfârsit, ca sa ramânem nedespartiti la vremea cununiilor în camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat în asemanarea strainului. De aceasta tulburându-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit înselatorul acela, sa fie adus înainte, si trimitând cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla în chip vazut, iar în chip nevazut aratându-se noilor sai ucenici, îi întarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa îmblânzeasca mânia tatalui si socrului lor, si sa-i învredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost învatat de catre însisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste în India, au mers la el cu sârguinta si s-au desavârsit cu sfântul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.
Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împaratul Indiei, l-a întrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cârme si vâsle; iar la pietre, coloane, temple si case împaratesti. Atunci împaratul zise: "Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care îmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratându-i si locul. Însa apostolul zise: "Acum, împarate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie". Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am facut în viata; si asa prea lesne îndupleca firea împaratului, mai ales ca lua în mâinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirându-se împaratul de istetimea apostolului, dându-i si de cheltuiala de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împarti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu împaratului case nefacute de mâna de om, în curtea celor întâi-nascuti. Deci trecând câtva timp, împaratului îi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicând sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curând. El iarasi luând aurul, îsi ridica mâinile si ochii catre cer, si zise: "Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca în multe feluri de chipuri stii si rânduiesti mântuirea fiecaruia; si aflându-se tot în acel gând, îl împarti tot la cei lipsiti. Deci în cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împaratului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împartit la saraci, si înca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dânsul, si nu manânca nimic".
Împaratul umplându-se de nespusa mânie, a trimis si a adus pe apostol si l-a întrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzând a zis: "Ti-am zidit împarate palat foarte frumos, precum am învatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos". Si împaratul zise: "Ia sa mergem sa-l vedem". Iar apostolul zise: "Nu-ti va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar împaratului parându-i ca-l ia în râs, striga salbaticit: "Luati pe acest înselator si-l bagati într-o groapa, care va fi mai întunecoasa, împreuna cu negutatorul, care mi l-a adus". Deci aflându-se la închisoare în legaturi apostolul, fratele împaratului cazând în multa inima rea, chemând pe împaratul îi zise: "Pentru mâhnirea ce ti s-a întâmplat de la acest înselator, îngreunându-ma la suflet, acum voi sa mor"; si vorbind amândoi asa, îi pieri firea si muri.
Atunci luându-i sufletul îngerul, si purtându-l pe la salasele Domnului îi arata frumusetea lor si-l întreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazând unul mai ales si osebit pe urma tuturor, îl arata pe acela îngerului, si se ruga a se salaslui în o parte a acelui palat; îngerul însa îi zise: "Nu vei putea sa te salasluiesti în acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul". El îi zise: "Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dânsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi întoarce; ca el nu-i stie frumusetea.
Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind îi zise: "Stiu fara îndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din împaratia ta pentru mine, ca sa înviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da". Împaratul zise: "Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate", adeverindu-i cu juramânt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicând: "Daruieste-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?" Împaratul la aceasta ramase ca un mut; apoi întreba: "Eu sa am palate în cer? De unde?" "Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este închis în temnita".
Atunci punând împaratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau în acest chip, zicându-i: "De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub împaratia mea, ar fi pacat a se calca juramântul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind însa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decât cele ce ai vazut". Acestea zicând, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazând împaratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala mâniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le si arvuna împaratiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetati propovaduind si binecuvântând pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt.
