Biserica ca Trup al lui Hristos
De Arhiepiscopul Ioan (Maximovici)
„Şi El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii (Col.1:18), care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţl (Efes. 1:23)
Apostoli, prooroci, evanghelisti, pastori si invatatori, spune el, au fost dati de Hristos „...la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efes. 4:11-12).
In acelasi timp, painea si vinul sunt preschimbate in Trupul si Sangele lui Hristos in timpul Dumnezeiestii Liturghii, si prin aceasta credinciosii se impartasesc. Hristos Insusi a sfintit-o astfel, impartasindu-Si apostolii la Cina cea de Taina cu cuvintele „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu; ...Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi” (Mat. 26;26-28).
Cum este Trupul lui Hristos, in acelasi timp, Biserica si Sfanta Taina? Sunt credinciosii atat madulare ale Trupului lui Hristos, Biserica, cat si partasi ai Trupului lui Hristos in Sfintele Taine?
In nici unul din cazuri, numele de „Trup al lui Hristos” nu este folosit metaforic, ci mai degraba cu sensul sau cel mai primar. Credem ca Sfintele Taine care pastreaza infatisarea painii si a vinului sunt insusi Trupul si insusi Sangele lui Hristos. Prin urmare, credem si marturisim ca Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu, venit in lume sa ii mantuiasca pe cei pacatosi, si a devenit om adevarat, ca trupul Sau, luat de la Fecioara Maria, a fost cu adevarat trup omenesc; ca, trup si suflet, Hristos a fost om adevarat, intocmai in toate cele cu omul, in afara de pacat, si ramanand in acelasi timp Dumnezeu adevarat. Firea cea Dumnezeiasca nu a fost nici slabita, nici preschimbata in Fiul lui Dumnezeu la intruparea Sa, asa cum nici firea omeneasca nu a fost preschimbata la intrupare, ci si-a pastrat pe deplin toate insusirile omenesti.
In mod pururea neschimbat si netulburat, indivizibil si inseparabil, Dumnezeirea si omenirea au fost unite in Persoana Unica a Domnului Iisus Hristos.
Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat pentru ca oamenii sa se faca partasi firii celei dumnezeiesti (II Petru 1:4), spre a-i elibera de pacat si de moarte, si pentru a-i face nemuritori.
Unindu-ne cu Hristos, primim harul dumnezeiesc care da firii omenesti tarie pentru izbanda asupra pacatului si a mortii, si Domnul Iisus Hristos a aratat oamenilor calea catre izbanda asupra pacatului prin invatatura Sa, si le da lor viata vesnica, facandu-i partasi la vesnica Sa imparatie prin Invierea Sa. Pentru a primi acel har dumnezeiesc de la Dansul, este nevoie sa avem cu El cea mai stransa cu putinta relatie. Tragand toate cele catre Sine prin iubirea Sa dumnezeiasca, si unindu-le asupra Sa, Domnul S-a unit cu toti acei care Il iubesc si vin catre El, unindu-i intru O Biserica.
Biserica este unitate in Hristos, cea mai stransa unire cu Hristos a tuturor celor care cred cu dreptate in El si Il iubesc, si intreaga lor unire este intru Hristos.
Acum Biserica cuprinde ambele ei parti, cea pamanteasca si cea cereasca, caci Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant si a devenit om pentru ca sa il poate duce pe om la cer si sa il faca iarasi cetatean al raiului, intorcandu-i starea sa originara de nepatimire si de plinatate, unindu-l asupra Sa.
Aceasta se savarseste prin lucrarea harului dumnezeiesc dat prin Biserica, dar se cere si nevointa din partea omului. Dumnezeu isi mantuieste faptura Sa cazuta prin dragostea Sa catre ea, dar si dragostea omului pentru Ziditorul sau este trebuitoare, caci fara ea mantuirea ii este cu neputinta. Nazuind inspre Dumnezeu si alipindu-se de Domnul cu dragostea sa smerita, sufletul omenesc capata taria de a se curata de pacat si de a se intari intru lupta spre biruinta deplina asupra pacatului.
Si trupul ia parte in lupta aceasta, fiind acum purtatorul si unealta pacatului, dar inainte-sfintit sa fie unealta a dreptatii si vas al sfinteniei. Dumnezeu l-a zidit pe om sufland suflare dumnezeiasca in trupul insufletit facut mai inainte din tarana. Trupul a fost facut ca o unealta a duhului, supus lui Dumnezeu, caci prin el duhul omenesc se exprima in lumea materiala. Duhul isi dezvaluie insusirile si valorile prin trup si madularele sale individuale pe care i le-a daruit Dumnezeu, precum chipului Sau, deoarece trupul ca infatisare a chipului lui Dumnezeu este numit, si chiar este „frumusetea noastra facuta dupa chipul Domnului” (stih din Slujba de ingropaciune).
Cand primii oameni au cazut in duh de la Ziditorul lor, trupul, pana acum supus duhului si primindu-si calauzirea prin suflet, a incetat sa il mai asculte si a inceput sa se straduie a-l domina. In locul legii lui Dumnezeu, legea carnii a inceput sa il conduca pe om. Pacatul, taindu-l pe om de la Dumnezeu, izvorul vietii, l-a despartit pe om in doua, incalcand unitatea duhului, sufletului si a trupului, si moartea a intrat in el. Sufletul, nemai fiind inconjurat acum de izvoarele cele de viata, nu le-a mai putut transmite trupului, care a devenit stricacios, si slabiciunea a ajuns sa stapaneasca sufletul.
Hristos a venit pe pamant sa refaca chipul cel cazut, si sa il intoarca la unirea cu El, Cel al carui chip este. Unind omul intru El, Dumnezeu il reface astfel intru bunatatea sa initiala, in toata plinatatea ei. Dand har si sfintenie duhului, Hristos curateste, intareste, tamaduieste si sfinteste duhul si trupul.
„Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El” (I Cor. 6:17). Atunci, trupul omului care s-a unit intru Domnul trebuie sa fie o unealta a Domnului, trebuie sa slujeasca la implinirea voii Sale, si devine o parte a Trupului lui Hristos.
Pentru sfintirea deplina a omului, trupul slujitorului Domnului trebuie sa se uneasca cu Trupul lui Hristos, si aceasta se realizeaza in taina Sfintei Impartasanii. Adevaratul Trup si adevaratul Sange al lui Hristos pe care il primim, ajunge o parte a marelui Trup al lui Hristos.
Bineinteles, pentru unirea cu Hristos, simpla punere laolalta a trupului nostru cu Trupul lui Hristos nu este de ajuns. Consumarea Trupului lui Hristos devine folositoare atunci cand in duh nazuim catre El si ne unim cu El. Primirea Trupului lui Hristos, si respingerea Lui in duh, este asemenea apropierii de Hristos a celor ce L-au lovit, L-au batjocorit si L-au rastignit. Apropierea de El nu le-a slujit spre mantuire si tamaduire, ci spre osanda.
Dar cei ce se impartasesc cu evlavie, cu dragoste si pregatiti sa Ii slujeasca, se unesc strans cu El si devin unelte ale voii Sale dumnezeiesti.
„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.”, a spus Domnul (Ioan 6:56).
Unindu-se cu Domnul cel Inviat si, prin El, cu Treimea vesnica, omul isi trage tarie spre viata vesnica si devine el insusi nemuritor.
„Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6:57).
Toti cei ce cred in Hristos si sunt uniti intru El, dandu-se Lui si primind harul dumnezeiesc, alcatuiesc impreuna Biserica lui Hristos, al carei Cap este Hristos Insusi, si cei ce intra in ea sunt madularele ei.
Hristos, nevazut ochiului trupesc, se manifesta pe pamant, in mod vadit, prin Biserica Sa, astfel precum duhul omenesc cel nevazut se manifesta prin trupul sau. Biserica este Trupul lui Hristos atat fiindca partile sale sunt unite cu Hristos prin tainele Sale dumnezeiesti, cat si deoarece prin ea Hristos lucreaza in lume.
Ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, in sfintele Taine, pentru ca noi insine sa putem fi madulare ale Trupului lui Hristos: Biserica.
Aceasta nu se realizeaza dintr-o data. Sederea deplina in Biserica este deja o izbanda asupra pacatului si prin urmare o curatire desavarsita. Intr-o anumita masura, orice pacat ne instraineaza de Biserica si ne tine in afara ei; din pricina aceasta, in rugaciunea citita la spovedanie asupra fiecaruia dintre cei ce se pocaiesc, se gaseste fraza: „impaca-i si uneste-i cu Sfanta Ta Biserica”. Prin pocainta, un crestin se curateste si se uneste strans cu Hristos, prin impartasirea cu Sfintele Taine, insa mai apoi necuratia pacatului se asaza iarasi asupra lui si il instraineaza de Hristos si de Biserica, si astfel pocainta si comuniunea sunt din nou trebuitoare. Pe intreaga durata a vietii pamantesti ce o indura omul, pana la departarea sufletului sau de la trup, lupta dintre pacat si virtute se desfasoara in launtrul sau. Oricat de inalta ar fi starea duhovniceasca si morala dobandita de cineva, o cadere treptata sau chiar navalnica intru adancimile pacatului este intotdeauna cu putinta. Prin urmare, impartasirea cu sfantul Trup si Sange al lui Hristos, care ne intareste legatura cu El si ne improspateaza cu suvoaiele de viata ale harului Duhului Sfant, ce curg prin Trupul lui Hristos, este trebuincioasa fiecaruia. Cat de importanta este impartasirea cu Sfintele Taine vedem din viata Sf. Onufrie cel Mare, caruia, asemenea altor sihastri ce vietuiau in aceeasi pustie, ingerii ii aduceau Sfanta Impartasanie; si in viata Sf. Maria Egipteanca citim ca ultima ei dorinta, dupa multi ani de vietuire in pustie, a fost primirea Sfintelor Taine. Viata Sf. Savatie de la Solovki si a multor altora ne istoriseste acelasi lucru. Nu in desert a grait Domnul, zicand: „Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan 6:53).
Impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos este primirea intru sine a Hristosului Inviat, biruinta asupra mortii, daruind celor ce sunt cu El biruinta aupra pacatului si a mortii.
Pastrand in launtrul nostru darul plin de har al Impartasaniei, avem o chezasie si o pregustare a binecuvantatei vieti vesnice a sufletului si trupului.
Pana in „Ziua lui Hristos”, a celei de-a Doua Sa Veniri si a Judecatii intregii lumi, lupta pacatului cu virtutea va continua, individual in fiecare persoana si colectiv in intreaga omenire.
Biserica pamanteasca ii asaza laolalta pe toti cei care s-au nascut din nou prin botez si care au ridicat crucea luptei cu pacatul, si care Ii urmeaza lui Hristos, biruitorul acestei lupte. Dumnezeiasca Euharistie, darul jertfei nesangeroase si impartasirea din aceasta, ii sfinteste si ii intareste pe cei ce se impartasesc dintr-insa, facandu-i pe cei ce primesc Trupul si Sangele lui Hristos madulare adevarate ale Trupului Sau, Biserica. Dar numai o data cu moartea se afla daca un om a ramas un madular adevarat al Trupului lui Hristos pana la ultima sa suflare, sau daca pacatul a biruit intr-insul si a izgonit harul ce il leaga de Hristos, pe care l-a primit in Sfintele Taine.
Cel ce ca madular al Bisericii pamantesti a adormit intru har se muta din Biserica pamanteasca in cea cereasca; iar cel ce a cazut de la Biserica pamanteasca nu va ajunge in ceruri, caci Biserica din lumea aceasta este calea catre ceruri.
Cu cat mai mult se gaseste cineva sub influenta harului impartasaniei si cu cat mai mult se uneste cu Hristos, cu atat mai mult va gasi acela placere in comuniunea cu Hristos si in Imparatia Sa ce va veni.
Prin urmare, este importanta impartasirea cu Tainele lui Hristos chiar inaintea mortii, cand soarta unui om se hotaraste de-a pururea. Este trebuitoare incercarea de a le primi chiar inaintea mortii, daca chiar ar fi cea mai mica putinta ca acest lucru sa Il implore pe Domnul de a ne gasi vrednici si sa ii puna pe ganduri pe ceilalti, ca sa nu se lipseasca de Impartasanie inaintea sfarsitului.
Pe masura ce pacatul continua sa lucreze in suflet pana la moarte, trupul este supus urmarilor, purtand in sine semintele bolii si ale mortii, de care este eliberat doar atunci cand intra in stricaciune dupa moarte, iar apoi se scoala, cel putin, liber de ele, la invierea cea de obste. Cel ce se uneste in duh si suflet cu Hristos din viata aceasta, se va gasi cu El in duh si in trup, si in viata ce va veni. Suvoaiele pline de har ale datatoarelor de viata Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos sunt izvorul nesecat al bucuriei noastre vesnice, in convorbire cu Hristosul inviat si in contemplarea slavei Sale.
Aceleasi urmari ale pacatului, ce inca nu au fost alungate pe deplin din neamul omenesc, lucreaza nu doar in anumite persoane, ci, prin acestea, se manifesta in activitatea pamanteasca a unor intregi parti ale Bisericii. Erezii si dispute se ridica mereu, rupand din multimea credinciosilor. Neintelegeri intre biserici locale sau parti ale lor au tulburat Biserica inca din vechime, si rugaciuni pentru stingerea lor se aud neincetat la slujbele dumnezeiesti.
„Ne rugam pentru unirea bisericilor”, „unire pentru biserici” (Canonul Invierii, Triadic, glasul 8), „neintelegerile Bisericii indrepteaza-le” (Slujba Sf. Arhangheli, 8 noiembrie, 16 martie, 13 iulie) si rugaciuni asemanatoare de-a lungul veacurilor au fost oferite de catre Biserica Ortodoxa. Chiar in Sfanta si Marea Sambata, inaintea Epitafului lui Hristos, Biserica striga: „Ceea ce-ai nascut, Preacurata Fecioara, Viata, potoleste dezbinarea-n Biserica si da pace, ca o buna, tuturor” (ultima strofa al Starii a doua a Prohodului).
Doar cand Hristos apare pe nori va fi zdrobit amagitorul, si toate dezbinarile si ispitele vor disparea.
In acea vreme, lupta intre bine si rau, intre viata si moarte va inceta, si Biserica pamanteasca se va reuni cu Biserica Biruitoare, in care Dumnezeu va fi toate intru toti (1 Cor. 15:28).
In Imparatia lui Hristos ce va veni, nu va mai fi nevoie sa primim Trupul si Sangele lui Hristos, caci toti cei care s-au invrednicit de dansul se vor afla in cea mai stransa glasuire cu El si se vor bucura de lumina vesnica a Vietii ce vine de la Treime, traind acea fericire pe care nici un glas nu o poate grai, si care este cu neputinta de inteles pentru mintea noastra slaba. Din aceasta pricina, dupa impartasirea cu Sfintele Taine la Liturghie, in altar se rosteste mereu rugaciunea pe care o cantam in zilele Pastilor: „O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai cu adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale.” (Canonul Pastilor, Cantarea a noua).
