Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului. ✝ Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani ; Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani ;Cinstirea Icoanei Macii Domnului din Kasperov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Hârbovăț; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov;

 

 

 

 

        Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
        Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
        In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
        Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
        Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
        Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov (Pskov-Pokrovskaia)

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov este prăznuită pe 1 octombrie.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov.

Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea risposta asediatorilor şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.

În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi «Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei».

În icoană sunt reprezentate: Mănăstirea Pskov, Turnul Pskov, Catedrala Sfintei Treimi și alte câteva biserici, marele fluviu, zidurile cetății și Mănăstirea Miroj. De asemenea este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sfinții Cneji Vladimir al Kievului, Vsevolod-Gabriel și Dovmont-Timotei ai Pskovului; Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Novgorodului și Pskovului; Sfinții Cuvioși Antonie de la Kiev-Pecerska și Corneliu de la Pskov-Pecerska; Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov; Sfinții Cuvioși Eufrosin din Spaso-Elazar și Sava din Kripețk. De asemenea, este reprezentat și starețul Dorotei.

Arătarea Maicii Domnului a avut loc pe 7 septembrie, iar prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost stabilită la 1 octombrie. Pentru această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost alcătuită o slujbă.

În 1944 nemţii au luat cu ei originalul străvechi al icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov. În 1970 s-a aflat că icoana făcea parte dintr-o colecție privată din München.

Pe 31 august, 2001, icoana a fost transmisă patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, de către ambasadorul Gemaniei în Federaţia Rusă.

În 2002, icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov s-a întors la locul ei, în principalul lăcaş al regiunii Pskov - Catedrala Sfintei Treimi.

Icoana Macii Domnului din Kasperov

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Kasperov este prăznuită pe 1 octombrie, 29 iunie și miercuri în Săptămâna Luminată.

Tradiția spune că această icoană sfântă a fost adusă la Cherson din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea de către un sârb. Moștenită din generație în generație, icoana a ajuns la Iuliana Kasperova în anul 1809.

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), icoana a fost purtată în procesiune prin orașul Odessa, care a fost asediat de forțele inamice. În Sfânta și Marea Vineri, orașul a fost cruțat. Din acel moment, în fiecare vineri este săvârșit un acatist în fața icoanei din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa.

Icoana este pictată cu uleiuri pe o pânză montată pe un cadru de lemn. Maica Domnului îl ține pe Prunc pe brațul stâng. Pruncul ține în mâna dreaptă un sul de hârtie.

De o parte și de cealaltă a icoanei sunt reprezentați Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) și Sfânta Tatiana (12 ianuarie). Aceștia au fost probabil sfinții patroni ai primilor proprietari ai icoanei.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț

Originea acestei Sfinte Icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este prăznuită pe 1 octombrie.

Originea acestei sfinte icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Un vechi prieten al starețului Pahomie, colonelul Albaduev, a venit în vizită la acesta, dar urcând pe un cal nărăvaș a fost aruncat la pământ, provocându-i o rană fatală. Această întâmplare s-a petrecut pe 14 decembrie, iar pe 17 decembrie colonelul a fost înmormântat.

Cu ocazia înmormântării colonelului, rudele acestuia au oferit mănăstirii icoana Maicii Domnului pe care o moșteniseră din generație în generație. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este de tip Hodighitria („Îndrumătoarea”). Pruncul Iisus este așezat pe mâna stângă a Fecioarei. Iisus ține în mâna stângă un sul de hârtie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana este pictată pe pânză.

În decursul anilor, mănăstirea a fost distrusă de turci de trei ori, dar de fiecare dată când s-au întors la mănăstire, monahii au descoperit printre ruine și cenușă Icoana Maicii Domnului intactă, cu excepția faptului că marginile pânzei s-au înnegrit.

În 1908, Sfântul Mucenic Serafim Chichagov a fost numit episcop de Chișinău și Hotin. El a introdus obiceiul de a se săvârși săptămânal acatistul Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane.

În mai 1995, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului a fost redeschisă. Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este așezată în biserica mănăstirii iarna și primăvara (până la Paști), iar în restul timpului este purtată în procesiune prin satele vecine și prin Chișinău.

Viaţa Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul sec. al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului.
Pe acest cuvios l-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români, cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, peşteră ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.
Sfinte Cuvioase Chiriac, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Viaţa Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani

Acest cuvios părinte este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ şi, de mic, având înclinare spre viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă linişte la Mănăstirea Bistriţa, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii şi a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu câţiva ucenici, răbdând multe ispite de la diavol. Ducând o viaţă de o înaltă trăire duhovnicească, şi-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. Astfel, sihăstria lui Iosif s-a mutat din Valea Iordanului în Moldova, pe Muntele Bisericanilor.
După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Bunavestire, construind şi chilii împrejur. Pentru viaţa monahală de aici, a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiţilor de la Constantinopol, ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultarea şi dragoste.
Năvălind turcii, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”. La această minunată vedere ei, au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În amintirea acestei minuni, ei au aşezat o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Sfinte Cuvioase Iosif, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Sinaxar 1 Octombrie

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.
Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.
Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.
Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.
Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.
Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.
Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.
El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."
Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.
Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".
Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.
În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
 
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
        Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
        Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
        Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.
 



 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.

        Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
        Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
        Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
        Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
        Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
        Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.
 

• Prăznuirea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc. Spre ziua de întîi Octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a instituit sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.

• Pomenirea Sfântului Apostol Anania

Sfîntul Anania a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El a fost Episcopul cetăţii Damascului. După sfânta descoperire şi sfîntul îndemn al Domnului Hristos, el este acela care 1-a botezat pe prigonitorul creştinilor, Saul, întru Pavel (Fapte 9: 10-17). Datorită marii lui rîvne pentru sfinţenia Sfintei Credinţe, Sfîntul Apostol Anania a fost omorît cu pietre în cetatea Elefteropolis. Sfintele lui moaşte au fost aduse la Damasc, iar mai apoi, la Constantinopol.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Roman Melodul

Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din acesta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu. Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat o mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-1 înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea „Fecioara astăzi…”. Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfântului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan Kukuzel

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha (Dyrrachium). El de foarte tînăr a fost luat la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde s-a făcut cel mai iubit cîntăreţ al curţii imperiale. Dar temîndu-se de linguşirile şi laudele oamenilor, loan a fugit la Sfîntul Munte Athos şi s-a ascuns la Marea Lavră, ca păstor umil de oi. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rînduri. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al doisprezecelea.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Grigorie

El a fost monah în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos în veacul al paisprezecelea.

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Roman Melodul

În Sfînta Slujbă fericitul Roman la amvon urcă

Şi cu glas îngeresc începe sfîntă cîntare să cînte:

Fecioara astăzi pe Cel Mai Presus de Fiinţă naşte

Şi pămîntul peştera Celui Neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii doxologesc

Şi magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc Tînăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci

Auzind cîntarea sfîntă, inima poporului de bucurie se umple,

Iar feţele lor strălucesc de uimire.

Slavă Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu!

Slavă Doamnei şi Împărătesei lumii,

Cea care ascultă şi grabnic plineşte

Rugăciunea cu lacrimi a celor credincioşi!

Cugetare

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele.

În timpul unui Sfînt şi Mare Post, la vremea cîntării Acatistului celui Mare, Sfîntul loan Kukuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfintă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: „Bucură-te, o, Ioane! Cîntă şi nu înceta a cînta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!”. Zicînd aceasta, ea a pus un ban de aur in mîna Sfîntului loan. Cînd s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui.

După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfîntă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfîntului loan Kukuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfîntului Grigorie monahul care, ca şi Sfîntul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărîse ca la Sfîntă Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, să se cînte în cinstea Maicii Domnului „De tine se bucură…” în loc de obişnuita cîntare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Pilotei, a anulat hotărîrea înaintaşului lui şi a poruncit să se cînte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cîntare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfintul Grigorie a cîntat după vechea rînduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Cea Sfîntă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfîntului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sînt pentru cîntarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cîntarea „De tine se bucură”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Regele Ahaz şi la pedepsele lui Dumnezeu asupra lui (II Paraiipomena 28):

• La cum, în toată viaţa lui, Ahaz a făcut numai cele rele înaintea lui Dumnezeu;
• La cum el a ridicat idoli la toate răspîntiile din Ierusalim şi prin tot ţinutul, şi s-a închinat înaintea lor;
• La cum a fost biruit în toate numeroasele războaie pe care le-a purtat; la cum s-a pustiit ţara lui din pricina aceasta; la cum o sută de mii de oameni buni de luptă ai lui au fost ucişi; şi cum tot atîţia la număr au fost luaţi în robie.

Predică

Despre bărbatul fericit – „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” (Psalmul 1:1).

Fraţilor, fericit este acela a cărui inimă nu s-a învîtoşat atît de tare de păcat încît, auzind aceste cuvinte grăite de însuşi Domnul prin prorocul, să nu le şi pună în practica vieţii lui din fiecare zi.

Necredincioşii sînt aceia care în tot chipul gîndesc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva voii Lui. Păcătoşii sînt aceia care merg pururea în căile poftelor lor, iar gîndurile lor sînt împotriva voii lui Dumnezeu şi a Legii Lui. Iar hulitorii sînt aceia care se ucid pe ei înşişi şi pe alţii cu faptele lor rele.

Pericolul este acesta: mai întîi vine sfatul necredinciosului (fie de la oameni răi, fie de la gînduri rele); apoi vine lucrarea păcatului cu fapta; iar la urmă păcătosul nepocăit se face sminteală şi pildă rea pentru cei din jurul lui.

Prin urmare, fericit bărbatul care nu se pleacă nici la sfatul necredincioşilor, nici gîndurilor necredincioase, ci îi ajunge lui spre mîntuire cuvîntul Legii lui Dumnezeu.

Fericit bărbatul care nu a făcut niciodată nici măcar un pas pe calea păcătoşilor, iar dacă i s-a întîmplat să-1 facă, s-a pocăit pentru aceasta cu amar, şi s-a întors repede la calea vieţii care este Calea Domnului. Fericit bărbatul care nu a şezut împreună cu hulitorul sufletelor nevinovate, care prin hulirile lui vătăma astfel de suflete. Căci scris este despre aceşti smintitori: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării” (Matei 18: 6).

O, fraţilor, fericiţi voi toţi, bărbaţi şi femei, care cu grijă pururea vă feriţi de aceste trei rele: de sfaturi şi gînduri necredincioase, de fapte păcătoase şi de smintirea altora.

Aceste trei rele sînt ca nişte şerpi veninoşi care din mici pui de şarpe se fac în cumpliţi balauri.

O, Stăpîne Doamne Făcătorului nostru, Cela Ce eşti binecuvîntat şi slăvit, ajută-ne nouă prin mare puterea şi bunătatea Ta să ne mîntuim de şarpele cel rău pe care Tu, Doamne lisuse Hristoase 1-ai călcat cu arma Cinstitei şi Nebiruitei Tale Cruci. Ajută-ne nouă urechi să avem doar pentru sfînt Cuvîntul tău, ca să putem numai întru Calea Ta să umblăm, şi să strălucim cu nevoinţa asemănării celei întru Tine. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!