• Pomenirea Sfintei Cuvioase Theodora
Theodora a fost din Alexandria, soţia a
unui bărbat tînăr. La sfatul unei vrăjitoare, ea a comis adulter cu un
alt bărbat şi a simţit imediat rana insuportabilă a remuşcării. Atunci
ea şi-a tăiat părul, s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti şi s-a închinoviat
în mînăstirea de bărbaţi Octodecatos, luîndu-şi numele de Theodor. Ea
a uimit întreaga obşte cu nevoinţele ei mari, cu postirile,
privegherile, smerenia, şi nesecatele lacrimi de pocăinţă, însă o tînără
ce ducea o viaţă promiscuă 1-a acuzat pe părutul Theodor că a sedus-o
şi că a lăsat-o însărcinată. Monahul Theodor nu s-a justificat deloc, ci
a socotit această calomnie murdară plată dreaptă de la Dumnezeu pentru
păcatul comis. Alungat din mînăstire, părutul monah Theodor, sfînta Theodora, a petrecut şapte ani într-o pădure pustie, crescînd copilul acelei desfrînate.
Ea a învins toate uneltirile şi meşteşugirile diavoleşti: nu s-a plecat
închinării la diavol, a refuzat să accepte hrană din mîinile unui părut
soldat, a refuzat să asculte rugăminţile chiar şi ale soţului ei de a
se întoarce la el, soţ care prin nu se ştie ce minune nimerise în acea
pustie. Dar toate acestea nu fuseseră decît înşelăciuni drăceşti, pe
care Theodora le-a spulberat cu rugăciunea, şi însemnîndu-se pe sine şi
totul în jurul ei cu semnul Sfintei Cruci. După şapte ani, stareţul
mînăstirii 1-a primit înapoi în mînăstrie pe părutul monah Theodor. După doi ani el a răposat, şi de abia atunci toţi fraţii au văzut că el era de fapt femeie. Un înger al Domnului i-a descoperit atunci egumenului taina despre Sfînta Theodora. Soţul Theodorei a venit la înmormântare, şi a rămas vieţuind sihăstreşte în chilia soţiei lui pînă la moarte.
Sfînta Theodora se făcuse vas ales al Duhului Sfînt: ea a îmblînzit
animale sălbatice, a vindecat boli, şi a scos apă dintr-un puţ uscat.
Aşa a proslăvit-o Dumnezeu pe cea care s-a pocăit cu adevărat, pe cea
care luptat dintru răbdarea unei inimi viteze timp de nouă ani, ca să
spele un singur păcat. Ea s-a săvîrşit către Domnul la anul 490.
• Pomenirea Sfântului Pafnutie Mărturisitorul
El a fost Episcop al cetăţii Taiski din
Thabaida Egiptului. El a avut de suferit muceniceşte întru apărarea
ortodoxei credinţei. Ereticii 1-au mutilat, scoţîndu-i un ochi şi
tăindu-i piciorul stîng. El a fost unul dintre Sfinţii Părinţi ai
Sinodului I Ecumenic [de la Niceea, din anul 325], şi dintre cei mai
combativi împotriva ereziei lui Arie. Sfântul
împărat Constantin cel Mare a avut pentru el un respect adînc, şi îl
săruta adesea pe ochiul care îi lipsea, cel care fusese scos întru
apărarea ortodoxiei. Acest Sfînt Pafnutie a stat cu putere
împotriva reprezentanţilor apuseni la Sinod, care voiau ca preoţii de
mir să fie şi ei bărbaţi necăsătoriţi. Sfîntul Pafnutie Mărturisitorul a
fost feciorelnic toată viaţa lui.
• Sfântul Preacuvios Eufrosin Bucătarul
Sfîntul Eufrosin a fost bărbat simplu, dar dumnezeiesc.
El a slujit ca bucătar într-o mînăstire din Amoreea, în veacul al
nouălea. Într-o noapte, stareţul mînăstirii s-a văzut pe sine în Rai,
iar acolo se afla şi Eufrosin bucătarul. Acesta a cules trei mere
dintr-unul din pomii Raiului şi le-a dăruit stareţului. Cînd s-a trezit
din vis, stareţul a văzut pe perna lui trei mere nemaipomenit de
frumoase şi de parfumate. El 1-a aflat degrabă pe Eufrosin şi 1-a
întrebat: „Frate, unde ai fost azi-noapte?”. „Am fost unde ai fost şi
Sfinţia ta, Părinte”, a răspuns Plăcutul lui Dumnezeu. Atunci stareţul a
descoperit taina întregii obşti, şi cu toţii au recunoscut sfinţenia
lui Eufrosin. De aceea, temîndu-se de
laudele oamenilor, Eufrosin Bucătarul a ieşit îndată, în taină, din
mînăstire, şi s-a sălăşluit într-un loc necunoscut, pînă la sfîrşitul
vieţii lui.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Ia
Ea a fost denunţată de nişte popi
idoleşti ca fiind creştină şi a luat mucenicia pentru Hristos în anul
363 în Persia, în timpul regelui persan Sapor al Doilea. Sfînta Tradiţie spune că soarele s-a întunecat la ceasul morţii ei, şi că tot văzduhul s-a umplut de bunămireasmă negrăită. Ea s-a proslăvit veşnic de către Dumnezeu.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Didim şi Diomid
Aceşti Mucenici ai lui Hristos au murit în Laodiceea ucişi fiind în bătăi bestiale.
Deci, vazand ea ca nu poate scapa de intristare, a mers la mari departari, la o manastire de calugari si, lepadand imbracamintea femeiasca, si-a pus numele de Teodor si a fost primita ca monah de egumenul manastirii, nestiind nimeni ca este femeie, si a inceput astfel viata ei de ispasire si de cainta. Doi ani a trait Teodora, rastignindu-se pe crucea ispasirii, lepadind voia sa si devenind inger in trup.
Deci, vazind diavolul ca ea se lupta impotriva lui, a ridicat multe invinuiri nedrepte impotriva ei si mai ales ca a pacatuit eu o femeie si, aducand diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta manastirii, aratind ca este copilul monahului Teodor. Si, primind ea cu liniste invinuirea, fericita Teodora lua pruncul si timp de sapte ani il ingriji, hranindu-l cu multa greutate, fiind ea insasi izgonita din manastire, macar ca traia tot in preajma manastirii. Deci, milostivindu-se calugarii, dupa atatia ani de ispasire, au primit-o din nou in manastire si nu dupa multa vreme a raposat fericita! Iar cind a fost sa-i ridice trupul din chilie spre inmormantare, monahii au dat de veste ca fratele Teodor, era femeie, iar copilasul, de plans, adormise peste dansa.
Si s-a descoperit de inger si fostului ei barbat unde este Teodora, indemnindu-l sa ia parte la ingroparea ei. Si, vazind toti cite rele a indurat pe nedrept Teodora, s-au intristat cu totii si s-au rugat mult Sfintei sa-i ierte. Si a ramas barbatul Teodorei, traind in chilia ei pina la moartea lui, iar copilul, ajungind in virsta, a fost egumen ales al acestei manastiri, cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Eufrosin, bucatarul (sec. IX).
Iar preotul i-a zis: "Poti sa-mi dai ceva din bunatatile acestea? "Eufrosin a raspuns: "Da, ia cele ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a aratat merele si cerea sa-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luand cateva mere, le-a pus pe ele in rasa preotului, zicand: "Iata, ai dobandit merele ce ai cerut". Si fiindca, atunci, a lovit in toaca sa se scoale parintii la Utrenie, s-a desteptat preotu1. Si, in timp ce socotea ca vedenia ce vazuse era vis, a intins mana la rasa sa si, - o, minune ! - a aflat merele. Si minunandu-se de acea preaslavita buna mireasma, a ramas nemiscat multa vreme. Dupa aceea, mergand in biserica, si vazand stand acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca sa-i spuna unde a fost el in noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iarta-ma, parinte, ca nicaieri n-am mers in noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". Iar preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai intai cu juramant, ca sa descoperi la toti maririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti sa arati adevarul". Atunci a raspuns smerit cugetatorul Eufrosin: "Acolo am fost, parinte, unde sunt bunatatile pe care Ie vor mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani inainte, ai dorit sa le vezi. Acolo m-ai vazut pe mine, desfatandu-ma cu bunatatile livezii aceleia. Ca, voind Domnul sa te incredinteze pe sfintia ta despre bunatatile cele dorite dreptilor, a lucrat prin mine, smeritul, aceasta minune".
Atunci a zis preotul : "Parinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunatatile livezii?" Iar Eufrosin a raspuns : "Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum in patul tau. Insa, parinte, iarta-ma, ca eu sunt vierme si nu om" "Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a vazut si prin aceasta a indemnat pe toti a se minuna si a se inspaimanta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din manastire, si s-a indepartat si a ramas necunoscut, pana la sfarsit. Iar din merele acelea mancand, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor.
Intru slava lui Dumnezeu ! Amin.
Intru
aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Agaton, care izgonea dracii
prin cuvant.
Au venit niste elini, oarecand, in Tebaida la staretul Agaton, avand cu ei un indracit, ca sa-l vindece pe el. Deci staretul, rugat fiind de dinsii mult, a zis dracului : "Iesi din faptura lui Dumnezeu". Iar dracul a zis staretului : "Voi iesi, numai daca te voi intreba pe tine un cuvant: "Cine sunt caprele si cine sunt oile?" Si a zis staretul : "Capra, adica, sunt eu, iar oile, Dumnezeu stie". Si aceasta auzind, diavolul, a strigat cu glas mare: "Pentru smerenia ta, voi iesi". Si a iesit in ceasul acela.
Intru
aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor, egumenul
studitilor, ca sa nu deznadajduim de mila lui Dumnezeu, pentru pacatele
noastre.
Nici un lucru nu-l opreste pe cel ce voieste sa se mantuiasca si nici o pricina nu-l tine pe el sa nu se pocaiasca, chiar de ar fi cazut in tot felul si in cele mai de pe urma pacate. Si, ca dovada ca adevarat imi este cuvantul, multe imi sunt marturiile. Iar una din cele multe este si marturia lui David, mai marele talharilor. In ce fel a fost el mai inainte? Au nu era el, mai inainte ucigas de oameni ? Si nu era plin de toate rautatile? Si cum s-a pocait si a luat asupra sa chipul calugaresc si a fost iscusit si pe cei munciti de diavol ii izbavea? Ca i-a zis lui ingerul: Davide, Davide, ti-a iertat Domnul Dumnezeu pacatele tale. Si nu numai ca l-a iertat pe el, ci si facator de minuni l-a aratat. Voiesti inca sa vezi si pe altul? Vezi pe Manase, care timp de cincizeci si doi de ani a invatat pe Israel spre inchinarea idolilor celor fara de suflet. Ci si acela, in putine zile pocaindu-se, s-a mintuit si a dat lauda lui Dumnezeu, lauda pe care si acum o canta Biserica lui Dumnezeu. Si iarasi dumnezeiescul David, dupa desfranare si dupa ucidere, pocaindu-se, proorocescul dar a primit. Iar Maria Egipteanca, dupa nesaturarea pacatului, la sfintenie a ajuns si a prooroci s-a invrednicit. Si altii multi, cazuti in pacatele lor, cu pocainta s-au sculat. Drept aceea, nimeni vreodata sa nu se deznadajduiasca pe sine, ci sa ne sirguim prin pocainta a ajunge mintuirea. Pentru aceea fratilor, mai treji sa ne facem si cu buna nadejde sa credem ca, daca Dumnezeu si pe cei ce au cazut in adancul greselilor i-a miluit, prin iubirea lui de oameni cea negraita, si-i cheama, si-i mintuieste, cu cat mai vartos pe noi, cei ce am gresit Lui, ne va mantui. si, auzind acestea sa nu zica nimeni: Daca asa facand, asa au fost primiti de Dumnezeu, apoi si pe noi, pe toti, care cu neinfranate patimi vietuind acum, ne va milui. Sa nu ganditi acestea, ca ei, dupa iertare, ingereste au vietuit. Iar cei ce cu neinfranate patimi vietuiesc aici, de cugetul lor vor fi judecati, iar in veacul ce va sa fie, in osanda si in chinuri vor fi, de vreme ce aici si-au luat visteriile cele stricacioase ale desfatarilor.
Deci, unii ca acestia se cuvine sa planga, caci nimic nu insemneaza desfatarea lumii acesteia, fata de osanda celor ce gresesc. Pentru aceea, fratilor, sa pornim spre pocainta, cerind iertarea pacatelor, si sa ne bucuram unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin rabdare si supunere si prin domolirea poftelor trupesti, care este cea de a doua mucenicie. Ca prin acestea sa fim mostenitori cu desavarsire ai vietii celei vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
Sinaxar 11 Septembrie
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.
Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda
lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se
cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni
diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte
acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea
Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472.
Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună
rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a
căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla
mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să
nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: "Că nu este lucru de taină,
care să nu se arate" (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea
păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând
îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a
mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea
pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi,
ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor
celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a
fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii
care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii,
spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind
prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe
el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori
fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru
canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte
ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu
culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De
atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea
şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea
împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie
fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută,
şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare
luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele
vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel
dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat
şi au mărit pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.
Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de
învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima
monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna
în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către
toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia
inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de
puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi
cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul
acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu
sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor
dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.
Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul
lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la
bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe
Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se
desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: "A cui
este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?" Iar Eufrosin a răspuns:
"Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru
multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici". Iar
preotul i-a zis lui: "şi oare ce faci în această grădină?" Eufrosin a
răspuns: "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc
de privirea şi câştigarea acestora".
Atunci preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din
bunătăţile acestea?" Eufrosin a răspuns aşa: "Ia cele ce voieşti din
acestea, prin darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele,
şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în
rasa preotului, zicând: "Iată ai dobândit merele, pe care le-ai
cerut". şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale
părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.
şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era
vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele.
şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat
multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe
Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a
fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: "Iartă-mă, părinte, nicăieri
n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". şi preotul
a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca
să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi
adevărul?" Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: "Acolo,
părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce
iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi.
Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii
aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre
bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această
minune". Atunci a zis preotul: "Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din
bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns: "Merele cele frumoase şi
mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte,
iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om".
Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a
văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se
spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul
Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire.
şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din
merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor,
întru mărirea lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.
Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de
domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost
bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.
Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de
creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul
Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la
Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei
au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi
Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea,
s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfânta Cuvioasă Theodora
Sărmana Theodora în păcat a rătăcit:
Dar Theodora slăvită de el a fost iertată.
Un singur păcat ea cu virtuţi mii l-a plătit,
Şi cu milostivirea lui Hristos Dumnezeu.
Ea de la sine lepădat-a drăceşti închipuiri,
Şi cu inimă smerită a dus batjocura lumii.
Mintea ei cu totul la Dumnezeu a fost,
Căci cugetul ei trupesc Sfînta l-a omorît.
Ea pînă la sfîrşit lui Dumnezeu s-a supus,
Raiului Dumnezeiesc învrednicindu-se.
Ea cetăţeană cerească slăvită este-acum,
O, Sfînta Theodora, pentru noi
Lui Hristos Domnul roagă-te!
Roagă-te ca şi noi de păcat să scăpăm,
Ca să putem şi noi urma luptelor tale!
Tu de la Domnul putere ai primit, în viaţă fiind
Şi după ce Domnul la El te-a chemat.
Tu nouă ne ajuţi să călcăm satanice ispite.
Tu de la Dumnezeu puteri mari ai primit.
Diavolii aceasta o ştiu şi de spaimă pier
Cînd noi chemăm al tău nume.
Tu acum înaintea Domnului cu toţi sfinţii te rogi
Şi pe noi tu ne smulgi din ale lor gheare.
Cugetare
Să nu-i împiedicăm pe cei care voiesc să meargă pe calea desăvîrşirii şi a slujirii lui Dumnezeu.
Multe femei sfinte care au voit să fugă
de căsătorie şi să se închine pe de-a întregul lui Dumnezeu au fost
urmărite şi împiedicate de la aceasta de către soţii lor. În general
aceste femei la sfîrşit au ieşit biruitoare, rămînînd credincioase
intenţiilor lor, şi adesea trezind la o conştiinţă mai bună şi pe soţii
lor, care adesea începeau şi ei să păşească pe calea mîntuirii. Sfînta
Theodora, îmbrăcată în haine bărbăteşti, a trebuit să scape cu grijă de
căutările soţului ei, şi de aceea s-a ascuns într-o mănăstire de
bărbaţi. Dar au existat şi soţi cu dreaptă socoteală, care au
fost de acord cu dorinţele soţiilor lor, şi le-au îngăduit să se lepede
de deşertăciunea lumii, spre a se putea închina mai deplin slujirii lui
Dumnezeu.
Regele Frederick a fost la un moment dat logodit cu o tînără cehă, pe nume Agnes. Dar aceasta nu a dorit niciodată să se căsătorească cu cineva, şi de aceea a rupt logodna şi s-a refugiat la o mînăstire. Regele a zis atunci, într-un fel înţelept: „Dacă m-ar fi părăsit pentru un alt bărbat, atunci aş fi căutat răzbunare. Dar aşa nu mă simt deloc insultat pentru aceea că Agnes m-a respins pe mine în favoarea Împăratului Ceresc”.
Luare aminte
Să luăm aminte la cumplita lepădare de Dumnezeu a lui Solomon, şi la pedeapsa lui Dumnezeu pentru aceasta: (III Regi 11):
- La cum, la bătrîneţe ajungînd, Solomon şi-a scrîntit inima din pricina multelor femei, şi s-a îndepărtat de Dumnezeu, şi a început să se închine la idoli;
- La cum Dumnezeu s-a mîniat pe Solomon pentru aceasta, şi a luat împărăţia de la el, şi i-a dat-o robului lui;
- La cum Solomon s-a îndepărtat de la Dumnezeu chiar şi după ce Dumnezeu de două ori S-a înfăţişat înaintea lui, şi în pofida faptului că primise două daruri colosale de la El: înţelepciune nemăsurată şi bogăţiile pămîntului;
- La cum, pînă şi cel mai înţelept dintre oameni poate să cadă în cea mai de pe urmă ruşine şi josnicie, dacă nu se păzeşte pe sine cu frica de Dumnezeu.
Predică
Despre Hristos, Pâinea vieţii – „Eu sînt pîinea vieţii” (loan 6: 35).
Oare cine poate să dea viaţă, fraţilor, dacă nu Cel Care a creat-o? Cine, cu adevărat, poate fi Pîinea Vieţii, dacă nu Făcătorul nostru? Căci El zideşte viaţa, El menţine în viaţă, El hrăneşte şi El e Dătătorul vieţii.
Aşa cum grîul hrăneşte trupul, aşa
Hristos hrăneşte sufletul. Dacă sufletele noastre se hrănesc cu vreo
altă hrană în afară de Hristos, atunci ele nu pot trăi, ci putrezesc şi
mor.
„Lucraţi nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului” (loan 6: 27).
Aşa zice Domnul într-un verset anterior celui pe care îl cercetăm acum. Mai
întîi, El examinează foamea omului, iar după aceea îi dăruieşte hrana
de care are nevoie. Cu adevărat, El dăruieşte mai întîi foamea, şi numai
după aceea hrana, căci adesea oamenilor nu le sînt limpezi cele cu
privire la foame. Lor le este foame de ceva, dar nu ştiu de ce.
Chiar şi atunci cînd se satură de mîncările pămînteşti şi chiar se prea
satură, ei încă rămîn cu o anumită senzaţie neostoită de foame. Şi deşi
văd că toată hrana pămîntului nu le poate nicicum astîmpăra această
misterioasă foame, ei tot la hrana pămîntească se reped. Ei se luptă
pentru această hrană pămîntească toată viaţa lor, şi numai pentru ea.
Dar adevărata foame a oamenilor nu este după hrana pămîntească, ci după cea cerească, după viaţa veşnică, după Dumnezeu.
Stăpînul Hristos a scos Primul în
evidenţă această foame, şi El este Acela Care dă şi hrana pe măsura ei.
El însuşi este această hrană: „Eu sînt plinea vieţii; cel ce vine la
Mine nu va flămînzi, şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată”
(loan 6: 35). Acela se va sătura, acela se va bucura, acela se va
revigora, acela îl va cunoaşte pe Dumnezeu, şi acela se va cunoaşte în
sfîrşit şi pe sine însuşi. O, fraţilor, pe acela El îl va ridica din
morţi! Căci hrănirea perpetuă numai cu hrana care piere, fără şi cea
nemuritoare şi duhovnicească, treptat ucide sufletul, iar în cele din
urmă îl omoară cu desăvîrşire. Dar cum îl omoară? îl omoară de foame.
Căci trupul este pămînt şi se hrăneşte cu hrană pămîntească, pe cînd
sufletul este din suflarea Izvorului Vieţii însuşi, şi lui îi trebuie
hrană şi băutură numai şi numai de la însuşi Izvorul Vieţii.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Pîinea Vieţii celei adevărate şi nepieritoare, Pîinea cea
dulce şi singura pîine adevărată, cu Tine însuţi hrăneşte-ne şi ne
mîntuieşte pre noi! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te lăudăm
în veci, Amin!
