• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom
În timpul prigoanelor lui Diocleţian,
Sfîntul Autonom a părăsit Italia şi a venit în partea asiatică a
Bitiniei, la un loc care se numea Soreoi. Aici, el a adus pe mulţi la
Hristos, şi le-a zidit lor o biserică închinată Sfîntului Arhanghel
Mihail. La Soreoi Sfîntul Autonom s-a sălăşluit în casa unui creştin
evlavios, pe nume Cornelius, pe care mai întîi 1-a sfinţit presbiter,
iar mai apoi, episcop. Nu departe de Soreoi se afla cetatea Limnae,
locuită în întregime de păgîni. Sfîntul Autonom a mers în această cetate şi îndată a luminat pre mulţi cu Lumina Sfintei Evanghelii.
Faptul acesta i-a umplut de ură pe acei idolatri, care au venit la
Soreoi, au năvălit în Bierica Sfîntului Arhanghel Mihail în timpul
slujirii Sfintei Liturghii şi 1-au ucis pe Sfîntul Autonom în altar, şi
pe lîngă el mulţime de creştini care se aflau în biserică. În timpul
domniei Marelui Constantin, Severian, un înalt aristocrat de la curtea
imperială, a înălţat o sfîntă biserică deasupra moaştelor Sfîntului
Sfinţit Mucenic Autonom. La două sute de ani după mucenicia lui, Sfîntul
Autonom s-a arătat unui anume soldat pe nume loan. Acest loan a săpat
şi a aflat moaştele Sfîntului Sfinţit Autonom cu totul întregi şi
neputrezite, şi mulţi care erau bolnavi şi-au aflat vindecarea prin
atingerea lor. Aşa proslăveşte Domnul pe aceia care L-au proslăvit în timpul vieţii lor.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Coronatus, Episcopul cetăţii Iconium
El s-a născut în satul Salate din
Nicomidia. El era deja vîrstnic cînd au izbucnit persecuţiile lui Decius
şi Valerian. Un torţionar sinistru al creştinilor, pe nume Perinius, a
venit la Nicomidia pentru a săvîrşi ucideri noi de creştini. Mulţi
dintre ei de aceea au părăsit cetatea şi s-au ascuns, dar episcopul lor
cel vîrstnic nu a voit să facă aceasta. Ci el a mers înaintea lui Perinius şi i-a strigat tare că este creştin.
Torţionarul 1-a legat în lanţuri şi a poruncit să fie tîrît prin
cetate, pînă cînd trupul lui s-a făcut o masă sîngerîndă. Atunci, tăiat
de sabie fiind, Coronatus şi-a dat sfîntul lui suflet în mîna lui
Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Iulian şi a celor patruzeci împreună cu dânsul
Aceştia cu toţii au luat mucenicia cam pe
la anul 300. Ei mai întîi au fost torturaţi, iar după aceea decapitaţi.
Înaintea uciderii lui, Sfîntul Iulian s-a rugat lui Dumnezeu aşa: „Celor
care iau ţărînă din trupul meu, dăruieşte-le, Doamne, iertarea
păcatelor şi omorîrea patimilor de care sînt legaţi; dăruieşte-le lor ca
nici o gînganie stricătoare, nici o pasăre de pradă şi nici o buruiană
să nu le strice roadă ogorului lor; şi odihneşte sufletul meu cu pace”.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Daniel din Thassos
Acest Daniel a fost un mare nevoitor, întemeietorul unei vestite mînăstiri şi contemporanul Sfîntului loanichie cel Mare.
El a fost de faţă cînd Sfîntul loanichie a cercetat Insula Thasos.
Poporul 1-a rugat atunci cu lacrimi pe Sfîntul loanichie ca să le
izbăvească insula de şerpi. Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi atunci din
insulă au ieşit mulţime nenumărată de şerpi care s-au aruncat şi s-au
înecat în mare.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Theodul
Ei au luat mucenicia pentru Hristos
Domnul la Myropolis în Frigia, în timpul domniei Apostatului Iulian. Ei
au fost torturaţi bestial pentru aceea că au distrus statuia unui idol,
şi au fost arşi pe un grătar de fier pînă cînd şi-au dat sufletele în
mîna lui Dumnezeu. Pe cînd erau arşi astfel, aceşi viteji 1-au
batjocorit cu glas mare pe torţionar, zicîndu-i: „Oare nu vrei să guşti
din carnea noastră, să vezi dacă sîntem bine fripţi?”. Apoi, întocmai ca
şi slăvitul Arhidiacon Lavrentie altă dată, ei au strigat: „Întoarce-ne
acum şi pe partea cealaltă, ca să ne rumenim mai bine!”. Între mucenicii care au fost astfel torturaţi şi torţionar, cel plin de groază a fost torţionarul.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Autonom
Slăvitul Autonom de torturi nu se teme,
Dar misionar fiind, silit a fost din calea lor să plece.
Din Italia, pe torţionari ocolind,
El în Bitinia a sădit sămînţa Evangheliei.
El pre mulţi în Hristos a botezat,
Şi minuni mari în numele Lui făcut-a.
Lucrarea săvîrşindu-şi, lui Dumnezeu plăcînd,
Ceasul lui a sunat să intre-n veşnicie.
Astfel păgâni sălbatici au năvălit în altar
Şi pe sfint l-au ucis cu lemne şi cu pietre.
Sfîntul atunci Sfînta Jertfa aducea,
Iar Jertfa fără de Sînge S-a amestecat cu sînge.
O, Sfinte Părinte Autonome, Robule al lui Hristos,
Cela ce cu cinste mucenicie pentru El ai purtat!
Izbăveşte-ne pre noi de a chinuitorilor teamă,
Și mîntuirea noastră mijloceşte!
Ajută-ne nouă pentru Cruce toate să îndurăm,
Și bucuroşi să murim pentru Domnul.
O, minunate tămăduitor al bolilor noastre,
Sfinte Sfinţite Mucenice Autonome,
De diavoleştile ispitiri pre noi ne păzeşte!
Ca şi noi să putem mintea la Dumnezeu s-aţintim,
Veşnicei împărăţii învrednicindu-ne!
Întru care tu acum ca un împărat împărăteşti,
Și te bucuri împreună cu îngerii.
Cugetare
Oare ce fel de legătură ar trebui să existe între om şi Dumnezeu? Între om şi Dumnezeu ar trebui să fi o legătură de nezdruncinat şi neîntreruptă.
«Să vă lipiţi de Dumnezeu aşa cum fiul se lipeşte de tatăl lui», a zis Sfîntul Antonie cel Mare.
Iar Sfîntul Alonius a zis:
«Dacă omul nu şi-a întemeiat în inima lui gîndul că pe pămînt nu există decît el şi Dumnezeu, nu va putea afla pace în suflet».
Căci Dumnezeu este destul şi preadestul
pentru tot ceea ce poate pofti inima omenească. Fără nici un murmur de
împotrivire, Fericita Theodora a primit să crească rodul unei
desfrînate, aruncat asupra ei de urîtorii vieţii ei, ca şi cînd ar fi
fost al ei. Theodora a crescut acest sărman copil cu dragoste, şi 1-a
educat în toată frica de Dumnezeu. Mai înainte de a muri, ea 1-a sfătuit
pe copil aşa:
„Nimic nu e mai scump omului decît Dumnezeu şi iubirea Lui. El este limanul nostru, El comoara noastră, El hrana şi băutura noastră. El haina şi acoperişul nostru, El sănătatea şi puterea noastră, El fericirea şi bucuria noastră, El nădejdea noastră şi tăria. Aşadar, luptă-te, fiul meu, să dobîndeşti pre Domnul. Reuşind aceasta, îţi va fi ţie de ajuns. Căci întru El te vei bucura mai mult decît dacă ai cîştiga lumea întreagă”.
Zicînd acestea, Sfinta Theodora nu grăia din vreo carte sau cu cuvintele altcuiva, ci din propria ei cercare şi trăire. Ea
timp de şapte ani trăise alungată şi dispreţuită de toţi, şi în tot
acest timp învăţase prin cercare că Dumnezeu îi este ei toate şi că Unul
Dumnezeu ajunge pentru toate cele cîte le poate dori o inimă de om.
Luare aminte
Să luăm aminte la împărţirea regatului lui Solomon (III Regi 11):
- La cum, din pricina păcatelor lui Solomon, regatul lui Israel s-a scindat;
- La cum Ieroboam, o slugă a regelui, s-a făcut rege peste zece triburi; şi la cum Roboam, fiul regelui, a rămas rege doar peste două;
- La cum chiar şi astăzi, se întîmplă ca păcatele tatălui să aducă nenorocire asupra capului fiului lui; iar păcatele mai marilor poporului, să aducă urgie asupra oamenilor din popor.
Ostenelile lui Autonom si raspandirea credintei in Hristos au umplut insa de manie pe pagani, care hotarasera sa puna capat izbanzilor lui. Deci, pandind vremea cand slujeau, au navalit in biserica si pe cei ce erau acolo i-au izgonit, iar pe Sfantul Autonom, prinzandu-l, cu cruzime si neomenie l-au ucis, scotandu-l afara din cetate si omorandu-l cu pietre. Si asa, pentru credinta in Hristos, s-a savarsit Sfantul Autonom. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, cuvant despre Evloghie monahul si despre saracul cel slabanog.
Insa, dupa acei cincisprezece ani, i-a invrajbit pe ei diavolul, vrand sa lipseasca pe Evloghie de plata, iar pe slabanog de odihna, si a inceput a razvrati pe slabanog. Deci, a inceput slabanogul a se mania si a grai cuvinte de defaimare: "O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stapanul tau ai fugit, ca avutia lui i-ai furat si acum, aratand ca esti milostiv, luandu-ma pe mine in casa ta si ca, prin mine, voiesti a te mantui". Iar Evloghie se ruga si-i mangaia lui inima, zicandu-i: "Nu, stapane, nu grai asa, ci spune-mi mie ce rau ti-am facut si ma voi pocai". Iar slabanogul ii zicea asa: "Nu-mi trebuie imbunarile tale, arunca-ma pe mine, ducandu-ma pe ulite, ca nu-ti poftesc odihna ta". Iar Evloghie ii zicea: "Rogu-ma tie sa te mangai de aceasta mahnire". Iar slabanogul mai vartos se atata cu mania asupra lui, strigand: 'De acum nu voi mai rabda viclesugul tau, nu-mi este placuta mie viata aceasta, eu carne vreau sa mananc". Iar rabdatorul Evloghie i-a adus lui carne, insa, vazand-o, el a racnit iarasi: "Nu mai pot sa mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau sa privesc". Si i-a zis Evloghie lui: "Eu iti voi aduce multime de frati". Iar el iarasi cu manie a grait: "Vai de mine ticalosul, fata ta de acum nu vreau sa o mai vad, iarasi, imi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mananca painea in zadar". Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat graind: "Nu vreau, nu vreau, ci la raspantii voiesc, leapada-ma pe mine, acolo unde m-ai aflat, ca de-as fi avut maini, m-as fi spanzurat, sau m-as fi junghiat". Caci asa il prinsese pe el dracul.
Atunci Evloghie, plecand, s-a dus la niste calugari si le-a zis lor: "Ce voi face, ca in deznadajduire m-a adus pe mine slabanogul acesta?" Si i-au grait lui: Pentru ce?" Si a raspuns: "Amar imi face mie si nu pricep ce voi face. Sa-l lepad pe el? Dar m-am fagaduit lui Dumnezeu si ma tem. Iar de nu-l voi lepada, rele zile si nopti imi da mie si nu stiu ce voi face cu el". Si i-au zis lui aceia: "Sa mergi cu noi la marele Antonie si sa-i vestesti lui si ceea ce-ti va zice tie, aceea sa faci. Dumnezeu iti va grai tie prin Antonie si-ti va vesti tie". Iar Evloghie, inchinandu-se, i-a ascultat pe dansii. Deci, amenintand pe ologul, l-a pus intr-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el in manastire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit sa spuna inaintea tuturor fratilor. Deci, dupa porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis inaintea tuturor: "Pe acest slabanog l-am aflat lepadat pe ulita, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea mie darul rabdarii ca sa-l odihnesc, ca si eu sa ma mantuiesc prin el si el sa fie odihnit de mine. Si, iata, sunt cincisprezece ani de cand suntem impreuna, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Parinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele facute de mine in atatia ani, ca osteneala multa imi face acum mie. Si am socotit sa-l lepad pe el, dar ma zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca sa ma inveti ce sa fac eu si sa te rogi pentru mine, ca acum cumplit ma osteneste". Iar marele Antonie i-a grait lui, cu glas greu si manios: "Oare il vei lepada, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepada de el. Tu il vei lepada pe el, dar Domnul il va socoti pe el, mai bun decat pe tine". Si, aceasta auzind, Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie, marele Antonie a inceput a bate prin cuvant pe slabanog si i-a grait lui: "Schiopule si slabanogule, nevrednic cerului si pamantului, nu mai incetezi a mania pe Dumnezeu si pe fratele tau? Au nu stii ca Hristos este cel ce-ti slujeste tie? Cum indraznesti a te impotrivi lui Hristos? Au doara nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?" Iar, dupa ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tacut putin. Si, dupa aceasta i-a invatat pe amandoi si le-a zis lor: "Sa nu va abateti de la calea voastra, fiilor, nicidecum, ci sa mergeti cu pace si sa nu va departati unul de altul. Sa lepadati toata intristarea pe care diavolul a aruncat-o intre voi si cu cinste si cu dragoste sa va intoarceti la chilia intru care ati vietuit. Ca ispita v-a venit voua de la satana, de vreme ce stiu ca amandoi sunteti aproape de sfarsit si vrednici de cununi veti fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rau sa nu mai ganditi, ca atunci cand va veni ingerul si nu va va afla pe voi impreuna la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi..."
Si ei, grabindu-se, indata au venit la chilia lor si, petrecand ei cu desavarsita dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, dupa acesta, a treia zi, a murit si slabanogul si s-a dus la Dumnezeu, intru vesnica odihna.
Sinaxar 12 Septembrie
În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.
Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor
ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom şi-a părăsit
ţara şi s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în aşezarea de la
Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.
Sfântul Autonom şi-a îndeplinit îndatoririle
apostoleşti cu râvnă, drept care mulţi păgâni au fost botezaţi în
Hristos şi o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei
biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei
biserici sfântul hirotoneşte pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai
apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoţiei. În peregrinările sale
apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul
Autonom a ajuns şi în ţinuturile Lykaonia şi Isauria.
Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea
sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la
Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe
Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în
Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile
Soreusului, la Limna.
Odată, unii dintre noii convertiţi au distrus
unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se
răzbune împotriva creştinilor. Văzînd aceştia ceasul potrivit, au
năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când
Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. şi după ce l-au
căznit, omorât-au pe dânsul, înroşind cu sângele lui mucenicesc sfântul
altar. Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o
gramadă de dărâmături şi i-a dat îngropăciunea cuvenită .
În vremea sfântului împărat Constantin, s-a
construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a
dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită
deasupra mormântului, şi a reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60
de ani, moaştele sfântului au fost găsite nestricăcioase, şi s-a
construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir
Autonom.
Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.
Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de
prigonitori şi dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l
pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.
Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.
Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că
propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, şi aprinzîndu-se ei de mânie, îl
încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin
oras şi îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat
cu dumnezeiescul ajutor, la sfârşit din porunca domnitorului i s-a
tăiat capul şi s-a suit la ceruri purtător de biruintă.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Teodul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, şi cei 40 de împreună-pătimitori cu el.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în
cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia
făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci
într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe
ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat
sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând:
"Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi
sârguiţi de veniţi să mă aflaţi". Iar Antonie i-a zis: "Apropie-te
către zeu şi adu jertfă". Iar fericitul i-a zis: "Tu te făcuşi nouă bun
sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este
decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut". Sfârşind iarăşi
judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier,
şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul,
însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe
acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat
pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe
sfântul:
"Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?" Zise
mucenicul: "Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă"; iar
Antonie zise: "Dar care îti sunt părintii?" şi sfântul zise: "O
bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul". Atunci a
poruncit ca degrab' să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de
faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: "Pleacă-ţi,
femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor
apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste". Dar viteaza
mamă zise: "Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul?
Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună".
De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea
drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând
în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin
ca să-şi facă rugăciunea, zise: "Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit
neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din
ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu
vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte
vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace".
Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: "Puitorul de nevoinţe a deschis
porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege". Acest glas
auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele
muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Predică
Despre aceea că sufletul trebuie să se hrănească cu Hristos dacă vrea să trăiască – „Şi cel ce Mă mănîncă pe Mine, va trăi prin Mine” (Ioan 6: 57).
Aşa grăieşte Hristos, Care este Viaţa şi
Izvorul vieţii. Copacul se hrăneşte din pămînt, din aer şi din lumină.
Dacă nu se va hrăni din pâmînt, aer şi lumină, oare va putea vreun copac
să trăiască? Căci cu ce se hrăneşte pruncul la sânul mamei lui, dacă nu
chiar cu trupul mamei? Iar dacă nu se va hrăni cu trupul mamei lui,
pruncul nici nu va creşte, nici va trăi. Aşa nici sufletul nostru nu va
creşte, nici va trăi, dacă nu se va hrăni cu Hristos, care este Cel Viu
şi Cel Veşnic.
Cuvintele noastre aici nu sînt despre viaţă în general, care se vede în natură, şi nici despre viaţa ciuntită pe care o duc păgânii, ci ele sînt despre adevărata viaţă, cea dumnezeiască şi veşnică, despre o viaţă plină de fericire adevărată. Numai Hristos poate dărui acest fel de viaţă oamenilor, şi ea este doar a acelora care se hrănesc cu Hristos.
Măreţia
fiecărui om este în funcţie de măreţia a ceea ce mănîncă, şi orice om
este tot atît de viu ca şi hrana cu care se hrăneşte. Noi aici
desigur nu grăim de hrana cea trupească, căci cu hrană trupească se
hrăneşte doar trupul omului, nu şi sufletul. Felul de creştere trupească
şi viaţa trupurilor oamenilor diferă în funcţie de oameni, dar lucrul
acesta nu este semnificativ. Cu toate acestea, creşterea duhovnicească şi viaţa sufletească diferă extraordinar de la om la om.
Pe cînd viaţa duhovnicească a unora de abia dacă îi diferenţiază pe aceştia de nivelul scoarţei pămînteşti, neridicîndu-i semnificativ de la sol, viaţa duhovnicească a altora îi înalţă pe cei care o au pînă la ceruri.
Diferenţa
dintre Irod şi Sfîntul loan Botezătorul este nici mai mult nici mai
puţin decît diferenţa dintre un rege pămîntesc şi un înger. Cîtă
vreme primul îşi tîrîie şi trupul şi sufletul pe suprafaţa pămîntului şi
îşi apără cu disperare tronul pămîntesc, cel de al doilea îşi înalţă
trupul pe o stîncă în pustie, şi îşi înalţă sufletul printre îngerii din
ceruri. O, Fraţilor, să ne ridicăm şi noi sufletele noastre la cer,
acolo unde Hristos Domnul nostru sade pe tronul veşnicei slave, şi să ne
hrănim şi noi sufletele şi inimile noastre cu El, Care este Viaţa cea
curată şi adevărată. Doar atunci ne vom învrednici şi noi de partea
moştenitorilor lui la bogăţiile împărăţiei celei Cereşti.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Adevăratul Dumnezeul nostru, Hrana noastră şi Hrănitorul
nostru Cel de oameni iubitor, un ne scoate pe noi nevrednicii de la
sînul bunătăţii Tale, căci prea slabi şi neajutoraţi sîntem noi! Ci ne
hrăneşte pre noi cu al Tău Trup şi Sînge, Stăpîne Doamne Multmilostive,
Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
