17 septembrie – Sf. Mc. Sofia și cele trei fiice ale ei: Pistis, Elpis și Agapis; Sf. Mc. Agathoclia; Sf. 156 de Mucenici; Sf. Mc. Theodota

 

 

 

 

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev)

 

 

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și a Sfântului Macarie, făcătorul de minuni care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unzha.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev) este prăznuită pe 17 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și a Sfântului Macarie, făcătorul de minuni care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unzha.

La data de 17 septembrie 1442, la aproximativ ora trei spre dimineață, când Sfântul Macarie termina de citit acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chilia sa a fost luminată deodată de o lumină nemaiîntâlnită. Călugărul s-a tulburat și a început să se roage cu ardoare.

Dincolo de pereții chiliei a auzit refrenul angelic: „Bucură-te, cea plină de dar, Maică pururea Fecioară!”, cu frică și cu uimire călugărul a ieșit din chilia lui și în partea dinspre nord-vest a văzut Icoana Maicii Domnului înconjurată de o aureolă luminoasă.

Icoana se afla aproape de chilia ascetului. Cu un fior de bucurie, călugărul a căzut la pământ și a strigat: „Bucură-te, Maica lui Dumnezeu! Bucură-te, izvor care pururea dai izbăvire la toată lumea, care ocrotești și mijlocești pentru toată țara Galiciei!”

Sfântul Macarie a luat cu respect icoana și a așezat-o în chilia sa, de aceea, chilia a ajuns să fie numită și „chilia-icoanei”. Mai târziu, ucenicii călugărului au numit Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” sau „Macariev”. Pe locul apatiției Sfintei Icoane, a fost întemeiată o mănăstire care a fost de asemenea numită „Macariev”.

Au fost făcute copii ale Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev), care au devenit la fel de renumite ca și originalul.

Sinaxar 17 Septembrie

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor, Sofia.

Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).
Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.
După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.
Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.
Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia.

Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creştin.
Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculţă prin locuri colţuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier şi arzându-i limba.
Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viaţa aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota.

Aceşti sfinţi au fost bătuţi, li s-au tăiat degetele mâinilor şi au fost băgaţi în temniţa întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota.

ÎmpaÎmpărăţind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, şi a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părţile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, şi neputând să o plece ca să lase credinţa în Hristos, au atârnat-o şi i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu şi răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.
După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniţă şi după opt zile s-a deschis temniţa singura, iar păzitorii s-au spăimântat şi degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, şi văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: "Cine eşti tu?" Iar sfânta i-a zis: "Ţi s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că eu sunt Teodota". Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.
A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idoleşti şi cu alţii dimpreună, ca să risipească cenuşa trupului sfintei. Aceştia destupând gura cuptorului, au fost arşi amândoi de para focului, iar ceilalţi au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe, şezând şi cântând; şi a ieşit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se şi cântând.
După aceea, plecând Simpliciu la Bizanţ (Constantinopol), a poruncit să ia şi pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Şi abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: "De nu te vei pleca mie să jertfeşti la zei, te voi ucide pe grătar încins". Iar ea zise lui: "De va intra şi Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine şi va birui focul, voi jertfi şi eu zeilor tăi". Şi a zis Simpliciu către Doroteu: "Intră cu dânsa având pe zei ajutor". Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieşit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăşi sfânta, şi dusă la Bitinia. Şi când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiştea idolilor să facă rugăciune.
Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părţi, şi să fie despicată cu fierăstrăul. Şi făcându-se aşa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulţumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; şi aşa i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs (Pileus) şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.
Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie in 17 zile: pomenirea Sfintelor Mucenite fecioare: Pistis, Elpis si Agapi si a maicii lor Sofia (+137).     Aceste Sfinte Mucenite au fost din Italia, pe vremea imparatiei lui Adrian (117-138). Erau fiicele unei vaduve sarace, Sofia, si se numeau: Pistis, care avea 12 ani, Elpis, 10 ani si Agapi, 9 ani. Toate, impreuna,, purtau astfel numele celor mai de seama bunatati evanghelice, adica: Credinta (Pistis), Nadejdea (Elpis) si Dragostea (Agapi), marturisind, totodata, atat credinta lor in Domnul Hristos, cat si randuiala lor la viata impreuna, crescand, in fiecare zi, in rugaciune si in fapte bune. Deci, s-a aflat ca sunt crestine si au fost chemate la scaunul imparatesc sa-si marturiseasca credinta, iar pe drum, mama lor le povatuia sa nu se lepede de Hristos, chiar cu pretul vietii lor.
    Aducand, deci, pe Pistis, iar ea marturisind pe Hristos, au batut-o cu toiege si i-au taiat sanii cu fier, dar in loc de sange a curs lapte. Dupa aceea, au intins-o pe un gratar ars in foc si, ramanand nevatamata, i-au taiat capul. Veni la rand sora ei, Elips, care, marturisind si ea credinta in Hristos, a fost batuta cu vana de bou, aruncata in foc, spanzurata si strunjita cu unghii de fier. A fost cufundata, in sfarsit, intr-o caldare cu smoala topita si, prin minune izbavindu-se, si-a primit si ea moartea prin sabie. Adusera, apoi, pe Agapi care, marturisind asemenea si ea pe Hristos, a fost spanzurata cu capul in jos si, nevatamata ramanand, dupa toate celelalte chinuri, ii taiara si ei capul. Iar maica lor, Sofia, plangand trei zile in urma pe mormantul lor, si-a dat si ea sufletul in mana Domnului. Dumnezeului nostru slava!
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre manie si pocainta.     Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, intelegand ca acela are necaz asupra lui, a mers la dansul, vrand sa se smereasca, sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul. Deci, batand el la usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar acesta, daca a vazut ca nu-i deschide, s-a scarbit si el, si, mergand la un batran, i-a spus lui despre acel frate, jelindu-se ca are necaz pe el si a mers la dansul sa-si ceara iertaciune si sa se impace cu dansul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui usa. Iar batranul i-a zis lui: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, ca tu nu esti cu nimic vinovat, nici i-ai facutlui vreun rau, ci el a facut rau si este nevinovat. Si, asa, pe tine insuti te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Deci, pentru aceasta, nu-i da lui Dumnezeu indemn ca sa-ti deschida si sa te primeasca, fiindca mergi la dansul nu cu adevarata pocainta, ci cu fatarnicie. Deci, mergi si pune in inima ta, ca tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dansul dezvinovateste-l si asa ii va da lui indemnare si umilinta, ca sa se smereasca si sa se impace cu tine." Si i-a spus lui aceasta povestire: "Erau doi oameni mireni, in Egipt in tinutul Alexandriei si erau amandoi cu buna cucernicie si cu viata buna. Acestia, sfatuindu-se amandoi, au lasat lumea si s-au calugarit impreuna. Si auzind ei citindu-se cuvantul ce este scris in Sfanta Evanghelie, care zice ca unii s-au scopit pe sine pentru Imparatia Cerului, si ravnind acelui cuvant, s-au scopit pe sine amandoi. Si, nestiind el puterea dumnezeiestii Scripturi, li se parea ca mare bunatate au facut ei cu acea fapta, ca s-au scopit pe sine pentru Imparatia Cerului. Iar arhiepiscopul, auzind de acest lucru al lor, i-a despartit pe ei de Sfanta Biserica. Iar ei se razvrateau asupra arhiepiscopului, zicand ca pentru oarecare pizma si fara dreptate i-a despartit pe ei de Biserica si s-au sfatuit sa mearga la arhiepiscopul Ierusalimului, sa se jeluiasca si sa-si spuna pricina lor si acela ii va binecuvanta si-i va impaca, iarasi, pe ei cu Biserica. Deci au mers la arhiepiscopul Ierusalimului si au inceput a se jelui pentru strambatatea ce le-a facut lor arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despartit pe ei de Biserica, si spunandu-i si pentru care pricina i-a despartit. Iar arhiepiscopul Ierusalimului, auzind acestea, a zis lor: Si eu va despart pe voi. Iar eu, auzind aceasta, s-au necajit foarte. Si, sfatuindu-se, au zis unul catre altul:  sa mergem, frate, la arhiepiscopul Antiohiei si acela vazand supararea si strambatatea ce tragem, nefiind vinovati, isi va face mila si ne va primi pe noi. Si asa au mers la arhiepiscopul Antiohiei si i-au spus lui jalba si pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: Si eu va despart pe voi. Iar ei, in loc de nadejdea ce aveau ca-i va bucura acel arhiepiscop, auzira dimpotriva si pe acesta, ca si pe ceilalti, zicandu-le: Si eu va despart pe voi. Si s-au sfatuit aceia sa mearga la Roma, la papa, zicand: Sa mergem, frate, la papa si el ne va primi pe noi si ne va da izbanda noua fata de toti ceilalti. Si asa, au plecat, si au mers la Roma, la papa si s-au jeluit si au spus papei toata pricina lor, si cum toti arhiepiscopii, necautandu-le dreptatea si nevinovatia, i-au despartit pe ei de Sfanta Biserica, fara de nici o pricina sau vina. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: Si eu va despart pe voi. Iar ei, auzind si de la papa tot acelasi cuvant pe care l-au auzit de la ceilalti arhiepiscopi, vorbeau intre ei, zicand: "Ce vom face, frate, ca acestia sunt uniti toti la un cuvant, fiindca ei se aduna in soboare, toti la un loc, si se sfatuiesc si se unesc sa tie toti una si sa fie toti intr-un cuvant. Ci noi, frate, sa mergem la Sfantul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului si sa ne jeluim si sa-si spunem lui toata pricina noastra. Si acela, fiind om sfant si prooroc si cunoscator, ne va cunoaste supararea si nevinovatia noastra si necazul ce tragem fara dreptate si ne va primi pe noi. Si asa, iesind din cetatea Romei, au plecat si au mers la Cipru. Si daca s-au apropiat de cetatea unde era Sfantul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit Sfantului venirea acelor doi calugari si osteneala si pricina lor. Iar Sfantul Epifanie, instiintandu-se despre dansii, indata a trimis pe un cleric al sau intru intampinarea lor, ca sa le spuna ca nici in cetatea lui sa nu indrazneasca sa intre, ca nu-i primeste pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit in inimile lor si s-au smerit pe sine, vorbind unul catre altul si zicand: Cu adevarat, frate, noi am gresit lui Dumnezeu. Si pentru ce, dar, umblam zbuciumandu-ne, vrand sa ne indreptatim noi? Ca, iata, asa precum socoteam noi, toti fara de dreptate si fara de nici o vina, unul dupa altul, ne despartira pe noi de Sfanta Biserica. Iar acesta, inca nici n-am mers la dansul sa ne jeluim lui si sa ne spunem pricina noastra, si nici nu ne-a vazut pe noi, ci, fiind el om sfant si prooroc cunoscator, iata ca Insusi Dumnezeu i-a descoperit lui si i-a aratat venirea noastra la dansul si greseala noastra, pentru care ne-a poruncit noua nici in cetatea lui sa nu intram. Pentru aceea, frate, in zadar ne ostenim noi, umbland sa ne indreptatim, ca noi am gresit lui Dumnezeu si Dumnezeu i-a aratat lui greselile noastre. Pentru aceea, nu numai ca nu ne primeste pe noi sa vedem fata lui, dar nici in cetate nu ne da voie sa intram. Si asa au inceput a se umili si a plange si a se smeri, cunoscandu-si greseala si pacatul lor. Iar cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, vazandu-i pe dansii ca si-au cunoscut greseala lor si ca s-au umilit in inimile lor si se smeresc, caindu-se de pacatul lor, a descoperit si au aratat iarasi si aceasta Sfantului Epifanie, ca si-au cunoscut pacatul si ca se smeresc, caindu-se. Si i-a poruncit lui sa trimita ca sa-i cheme si sa-i primeasca pe ei, ca si-au cunoscut greseala lor si ca se caiesc. Si a trimis Sfantul Epifanie la dansii si i-a chemat la sine si, cu multe cuvinte de folos i-a invatat si i-a mangaiat pe ei si i-a primit in Sfanta Biserica si i-a impartasit pe ei cu Sfintele Taine si a scris pentru dansii la arhiepiscopul Alexandriei, zicand: Primeste, frate, pe fiii tai, ca adevarat, acum, s-au smerit si s-au pocait. Si asa i-a trimis pe ei la locul lor."
    Aceasta povestire, spunand-o batranul fratelui, i-a zis lui: "Iata fiule, aceasta este adevarata tamaduire a sufletului, ca intru toate lucrurile sa ne smerim, defaimandu-ne si ocarandu-ne, descoperindu-ne si vadindu-ne inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, iar nu ale fratelui nostru". Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit in inima sa si a fagaduit ca va face dupa cuvantul batranului. S-a dus, iarasi, cu smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, sa se roage sa-l ierte pe el si, batand la usa chiliei, indata a auzit si i-a deschis lui. Si mai inainte de a se pleca el si a-si cere iertaciune, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: "Iarta-ma, frate, ca te-am scarbit pe tine". Si asa, cu dragoste, din tot sufletul, sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

 

 

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Sofia [înţelepciune] şi a celor trei fiice ale ei: Pistis, Elpis şi Agapis [Vera, Nada şi Liubov - credinţa, nădejdea şi dragostea]

Ele au trăit şi au luat mucenicia la Roma, sub domnia împăratului Hadrian. Sofia era o femeie foarte înţeleaptă, precum şi numele a arătat-o. Ea a rămas văduvă, dar s-a îngrădit pe sine şi pe fiicele ca şi cu un zid de Sfînta Credinţă Ortodoxă. Cînd braţul criminal al lui Hadrian s-a întins şi asupra casei Sofiei, fiica ei cea mai mare, Pistis, era în vîrstă de doisprezece ani, Elpis, de zece ani, iar Agapis, mezina, avea nouă ani. Aduse înaintea judecătorului, maica şi fiicele ei se ţineau cu toatele de mînă, „ca o cunună strîns împletită”. Ele au mărturisit cu smerită putere credinţa lor în Hristos Domnul şi au refuzat să aducă jertfe înaintea idolului Artemidei. Torţionarul a chinuit fiicele sub ochii mamei lor. Maica şi-a întărit fiicele, ca o înţeleaptă, ca să rabde pînă la sfîrşit: „Sănătate veşnică este Mirele vostru Ceresc, Hristos Domnul şi Stăpînul. El este frumuseţea negrăită şi viaţa. Cînd călăii vor sfârteca trupurile voastre El vă va îmbrăca cu straiul nestricăciunii şi al nemuririi. Rănile voastre vor străluci în ceruri ca stelele”. Fiicele au fost torturate bestial, pe rînd, sub ochii maicei lor, care le întărea cu duhul. Ele au fost bătute, biciuite, aruncate în foc şi în păcură încinsă, iar la urmă decapitate cu sabia una după cealaltă. Sofia a luat trupurile fiicelor ei, le-a scos în afara cetăţii şi le-a îngropat cu cinste. Făcînd aceasta, ea nu s-a întors la casa ei, ci a rămas la mormîntul fiicelor, unde timp de trei zile şi trei nopţi, a plîns şi s-a rugat lui Dumnezeu, dîndu-şi astfel în mîinile Lui mucenicescul ei suflet. Ea acum se veseleşte şi dănţuieşte în ceruri împreună cu fiicele ei.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Agathoclia

Ea a fost slujnica unui anume Nicolae şi a soţiei acestuia, Paulina, care se lepădaseră de Hristos şi se întorseseră la închinarea idolilor. Agathoclia însă nu a voit să urmeze lepădării stăpînilor ei. Pentru aceasta ei au torturat-o bestial, şi au dat-o pe mîna judecătorilor păgîni. Stăpîna a omorît-o pe Agathoclia turnîndu-i pe gît cărbuni încinşi. Domnul Hristos însă a proslăvit-o în Ceruri pe roaba Domnului, sălăşluind-o în locaşurile cereşti.

• Pomenirea celor una sută şi cincizeci şi șase de Mucenici din Egipt

Ei cu toţii au luat mucenicia pentru Hristos Domnul la anul 310, unii fiind omorîţi cu sabia, iar alţii fiind aruncaţi în foc. Printre ei sau aflat şi doi episcopi vîrstnici, Peleus şi Nilus; de asemenea un preot, Zeno; doi bărbaţi din marea aristocraţie, Patermuthie şi Ilie; de asemenea Episcopul Silvanus, împreună cu un bătrîn orb, foarte îmbunătăţit, care cunoştea Sfintele Scripturi pe de rost şi le recita la adunările creştinilor. Ei cu toţii s-au învrednicit de cununa veşnicei slave a muceniciei şi s-au sălăşluit întru împărăţia Domnului Hristos.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Theodota

Aceasta a îndurat opt ani de întemniţări şi torturi bestiale pentru credinţa în Stăpînul Hristos. Călăul ei a fost Simplicius, cel care mai tîrziu a înnebunit. Theodota a fost decapitată cam pe la anul 230, în timpul împăratului Alexandru Severus.

Cântare de laudă la Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapis, şi la Maica lor, Sofia

Sofia atotînţeleapta pre Domnul a slăvit:

Ea Lui jertfă a adus frumoasele ei fiice.

Ea fiicelor a zis:

„Nu vă temeţi de chinuri,

Ci răbdaţi în credinţă, întru Hristos Domnul

Vă întăriţi.

Nu vă temeţi de chinuri,

Dispreţuiţi durerea, de trupurile voastre nu vă fie milă:

E-atît de bine în cer!

O, strălucite va face Domnul

Ale voastre trupuri în cer!

De frumuseţea voastră aceasta nu vă fie milă,

Căci cu frumuseţe cerească Domnul

Vă va îmbrăca: voi în ale Lui ceruri veţi străluci

Mai mult decît stelele, căci fiicele împăratului împăraţilor veţi fi!

După această viaţă să nu vă pară rău,

Căci plină de silnicie şi putrejune este.

Cel mult un veac omul

Ar e parte de ea.

Ci viaţa cea ferice, cea adevărată,

Fără capăt este, şi-n Cer o veţi avea.

De pămînteştii prieteni rău să nu vă pară,

Mai mari şi buni prieteni în ceruri veţi găsi:

Pe voi toţi sfinţii acolo vă aşteaptă.

După trupeştile rudenii să nu vă pară rău,

Căci rude mai dragi voi veţi afla

În Mucenicii cei slăviţi din ceruri”.

Astfel povăţuit-a maica

Pe cele trei fiice-ale ei,

Pe cînd ele spre cer se înălţau,

Una cîte una.

Ca trei porumbe albe,

Curate, fără vină,

Ele-au zburat în nalturi, la Sînul lui Hristos.

Mucenicescul suflet al maicii,

Curmă lor le-a urmat,

Şi le-a aflat în Ceruri, măreţe, proslăvite:

Acolo Atotmilostivul primeşte

Sfintele lor rugăciuni.

Cugetare

Diriguitorii credincioşi şi temători de Dumnezeu sînt cu adevărat o binecuvîntare pentru popoarele pe care le conduc.

Cneazul ceh Vatslav a fost un astfel de conducător. Rîvna lui pentru sfinţenia Ortodoxiei şi tăria lui întru Sfinta Credinţă a fost la fel cu cea a asceţilor celor de demult. El îşi dedica ziua trebilor ţării, iar noaptea o petrecea în rugăciune. Iarna el mergea adesea desculţ la biserică, la slujba Sfintei Utrenii, însoţit numai de bătrînul lui servitor, Podivoi. El adesea pregătea însuşi şi cocea sfînta prescură, mai ales în zilele cînd dorea să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Rîvnă de foc avînd pentru Sfinta Credinţă Orotodoxă, el a zidit multe biserici, în care se aducea zilnic laudă lui Dumnezeu. El cunoştea toţi săracii şi nevoiaşii. El a iubit pacea, dar în războaie a fost de temut.

Cînd vecinul său, Cneazul Radislav a atacat ţinuturile cehe, Vatslav i-a trimis o scrisoare în care 1-a întrebat pentru ce a pornit cu război. Radislav a răspuns cu satanicească mîndrie că voieşte toate pămînturile cehe, şi de asemenea tronul pentru sine. Vatslav atunci şi-a strîns pe dată armatele şi s-a confruntat cu duşmanul. Dar, privind la cele două puternice armate, ai căror ostaşi urmau să piară, el i-a trimis lui Radislav următorul cuvînt: „Cearta este între tine şi mine. Tu voieşti să fii stăpînul pămîntului ceh, ceea ce eu nu îţi îngădui. Iţi cer să accepţi să ne duelăm. Pentru ce să piară tot acest popor?”. Radislav a fost de acord cu duelul, dar a fost înfrînt zdrobitor de către Vatslav. El 1-a implorat pe acesta să-1 ierte, în genunchi.

Luare aminte

Să luăm aminte la nelegiuirile lui Iuda, şi la pedeapsa lui Dumnezeu pentru acele nelegiuiri (III Regi 14: 22-31):

• La cum poporul şi regele Roboam au făcut ceea ce este rău înaintea Domnului;
• La cum ei au pus idoli în temple, iar pămîntul lor era plin de sodomiţi;
• La cum Regele Egiptului [Şişac] a atacat Ierusalimul şi a jefuit tot aurul Templului.

Predică

Despre Deofiinţimea Tatălui şi Fiului – „Iar Eu şi Tatăl Meu una sîntem” (Ioan 10: 30).

Cu cît lucra Domnul mai multe minuni, şi cu cît se apropia mai vertiginos de Patima Lui, cu atît grăia mai descoperit şi mai pe faţă despre Sine.

Nenumăratele minuni, lucrate neîncetat sub ochii poporului, produceau în inimile oamenilor, şi ale celor răi, şi ale celor buni, mari schimbări. Cei buni se deschideau cu inima faţă de tainele de nepătruns ale lui Dumnezeu. Cei răi, agăţîndu-se şi mai mult de rău, se întunecau şi mai mult, făcîndu-se netrebnici pentru primirea tainelor.

„De aceea aceşti răi [iudei] Iarăşi au luat pietre ca să arunce asupra Lui [şi să-L omoare]” (loan 10: 31). Eu şi Tatăl Meu una sîntem. Tatăl şi Fiul sînt Deofiinţă, dar nu confundabili în Persoane [Ipostasuri]. Căci dacă ar fi aşa, noi nu I-am mai putea numi cu nume diferite: Tată şi Fiu. Şi Fiul şi Duhul Sfînt au toate însuşirile Naturii Dumnezeieşti a Tatălui.

Dar însuşirile Tatălui ca Persoană distinctă sînt doar ale Tatălui, iar însuşirile Persoanei Fiului sînt doar ale Fiului, iar însuşirile Persoanei Duhului Sfînt sînt doar ale Duhului Sfînt.

Cînd însă vorbirea nu se face despre Persoane, ci despre Natura Lor Dumnezeiască care este Una, atunci Fiul lui Dumnezeu zice: „Eu şi Tatăl Meu una sîntem, şi aşa poate zice şi Tatăl: Eu şi Fiul Meu una sîntem, şi aşa poate zice şi Duhul Sfînt: Eu şi Tatăl şi Fiul una sîntem. Stăpînul lisus Hristos a exprimat Deofiinţimea dintre Sine şi Tatăl Ceresc astfel: „Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl” (loan 10: 38). Oare se poate afla o exprimare mai limpede a dumnezeirii Fiului? Oare poate limbă omenească să exprime mai puternic şi mai clar decît atît Unimea Dumnezeului Treimic? Dogma dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu, precum şi dogma Deofiinţimii Persoanelor Dumnezeieşti a fost exprimată clar de către însuşi Domnul Hristos în Sfintele Evanghelii [mai ales Evanghelia după loan].

Prin urmare, să ne păzim a pleca urechea la minciunile şi înşelătoriile necredincioşilor şi ereticilor, care hulesc zicînd că Domnul Hristos nu Şi-a arătat Dumnezeirea Lui, şi care pretind că dogma aceasta a apărut în Biserică mai tîrziu.

Dacă Domnul Hristos nu Şi-ar fi proclamat limpede Dumnezeirea, cum L-ar mai fi putut acuza iudeii: „Tu… Te faci pe Tine Dumnezeu” (loan 10: 33)? Şi de ce ar mai fi vrut să arunce cu pietre asupra Lui?

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cela Ce eşti Deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, miluieşte-ne pre noi şi ne mîntuieşte cu puterea şi bunătatea Dumnezeirii Tale, O Atotputernice şi Atotdrepte Doamne! Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!