16 septembrie – Sf. Mc. Eufimia; Sf. Cuv. Dorotei; Sf. Ciprian, mitropolitul Kievului; Sf. Mc. Ludmilla

 

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "ajutătoarea celor smeriți"

16 septembrie

• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia

Sfînta Eufimia s-a născut în Calcedon. Tatăl ei, senatorul Filofron, şi maica ei, Theodorisia, erau creştini adevăraţi, plini de toată cucernicia şi evlavia. Fiica lor, Eufimia, era de o mare frumuseţe, şi trupească şi sufletească. Pe cînd odată Proconsului Priscus a organizat o mare serbare în Chalcedon, în care a poruncit şi aducerea de jertfe la idolul lui Ares, patruzeci şi nouă de creştini s-au ascuns, spre a nu fi nevoiţi să aducă jertfe idolului. Ei au fost însă aflaţi şi tîrîţi înaintea judecăţii, iar printre ei se afla şi Eufimia. Întrebaţi fiind cu aroganţă de către Priscus cum au îndrăznit să sfideze decretul imperial, ei au răspuns: „Comanda împăratului şi a ta se cuvine să fie împlinită atunci cînd nu este contrară poruncii lui Dumnezeu Celui din Ceruri. Dar dacă ea este potrivnică poruncii lui Dumnezeu, atunci ea nu numai că nu trebuie împlinită, dar încă combătută”. Cei patruzeci şi nouă au fost torturaţi bestial timp de nouăsprezece zile încheiate. În ziua a douăzecea Priscus a scos-o pe Eufimia de o parte, şi a început să o laude şi să o linguşească pentru frumuseţea ei, sperînd să o cîştige pentru idolatrie. Linguşirile senatorului însă au rămas zadarncie, iar acesta a poruncit din nou torturarea ei. Mai întîi a fost trasă pe roată, dar un înger al Domnului a venit la ea şi a sfărîmat roata. Apoi au aruncat-o într-un cuptor încins, dar şi acolo a fost păzită cu puterea lui Dumnezeu. Văzînd acestea, doi soldaţi, Victor şi Sosthenes, au crezut în Hristos, şi pentru aceasta au fost aruncaţi imediat la fiare, dîndu-şi astfel cu cinste vieţile lor. Sfînta Eufimia a fost după aceea aruncată într-o apă plină de tîrîtoare otrăvitoare, dar ea a însemnat apa cu semnul sfintei cruci şi a rămas nevătămată. La urmă a fost aruncată şi ea la fiare sălbatice, şi aşa şi-a dat sfântul ei suflet, mulţumind lui Dumnezeu. Părinţii ei au luat sfînt trupul ei şi 1-au îngropat cu cinste. Sfînta Mare Muceniţă Eufimia a luat cununa muceniciei la anul 304, şi a intrat în slava cea veşnică. Mai este prăznuită sfântă pomenirea ei şi la ziua de 11 iulie.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Dorotei

El a fost un mare nevoitor egiptean, care a vieţuit în veacul al patrulea. El timp de şaizeci de ani a petrecut întru toate nevoinţele pustniceşti, într-o peşteră din Tebaida. El s-a făcut vestit prin neobişnuita lui dragoste de oameni, întru care a strălucit şi cu minunile. Ziua el zidea chilii pentru fraţii ce veneau să se sălăşluiască în apropiere, iar noaptea o petrecea în lucrul mîinilor, întru neîncetată rugăciune şi psalmodie.

• Pomenirea Sfântului Ciprian, Mitropolitul Kievului

Sfîntul Ciprian acesta s-a născut la Târnovo, şi a vieţuit multă vreme la Muntele Athos. Nevoinţa lui era mai ales aceea de a recopia şi traduce cărţi sfinte. El s-a făcut astfel ucenic al lui Filotheos, Patriarhul Constantinopolului. Cînd Patriarhul a ajuns să îl cunoască pe Ciprian la Sfîntul Munte Athos, el 1-a cerut în slujba lui, iar mai apoi 1-a uns şi 1-a trimis să fie Mitropolit al Kievului. Ca Mitropolit al Kievului Sfîntul Ciprian a avut parte de multe dureri şi suferinţe, pe care le-a îndurat cu bunătate şi cu răbdare. Aceste nevoinţe ale lui au adus multă roadă, şi au folosit mult Biserica Rusă. El a păstorit Biserica kieveană timp de aproape treizeci de ani. Mai înainte de moartea lui, el a scris un cuvînt de despărţire, care a fost citit la mormîntul lui. El s-a săvîrşit către Domnul în şaisprezece zile ale lunii septembrie, din anul 1406. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni se odihnesc în Biserica Adormirii de la Moscova.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Ludmilla

Ludmilla a fost bunica cneazului ceh Vatslav [Wenceslaus]. Ea a fost soţia Marelui Cneaz ceh Borivoy. Credinţa ei plină de rîvnă a adus pe mulţi păgîni la Biserica lui Hristos. Dar nora ei a urît-o de moarte, şi a plătit ucigaşi care au sugrumat-o pe Ludmilla la bătrîneţele ei. Vatslav a îngropat cu cinste trupul mamei lui în Biserica Sfîntului Gheorghie de la Praga. La sfintele ei moaşte sau lucrat nenumărate minuni. Sfînta cneaghină Ludmilla a fost asasinată la Techino, la anul 927. Cneazul Vatslav însuşi a mărturisit cu sînge marea lui rîvnă pentru ortodoxie, fiind asasinat, din această pricină, de fratele lui, Boleslav.

Sinaxar 16 Septembrie

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Muceniţe şi Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia.

Această sfântă a trăit în zilele lui Diocleţian (între 284 şi 305). Fiind prinsă, pentru mărturisirea în Hristos a fost chinuită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi scăpând cu darul lui Hristos de toate nevătămată, în sfârşit a fost aruncată ca sa fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simplă muşcătură de urs. Iar părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului.
După ce persecuţia lui Diocleţian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspăt care răspândea o mireasmă dumnezeiască.
La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la Calcedon, prăznuit la 11 Iulie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Meletina.

Această sfântă era din Marchinopolul Traciei (adică din cetatea lui Marchian), pe vremea împăratului Antonie şi a ighemonului Antioh. Făcând multe minuni, răsturnând idolii la pământ cu rugăciunea sa, şi zdrobind pe Apolon şi pe Hercule, şi aducând pe mulţi către Hristos, a fost condamnată să i se taie capul. Însă fiind dusă la soţia ighemonului ca să o întoarcă cu amăgiri, ea a făcut-o şi pe aceasta creştină. După ce i s-a tăiat capul, zăcând cinstitul său trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergător la patria sa, a cerut moaştele sfintei, şi ighemonul nebănuind nimic în aceasta, i le-a dat.
Luând acesta sfintele moaşte, şi punându-le într-un sicriu, sârguia a merge la patria sa. Şi călătorind el pe mare, a căzut în boală şi a murit, iar corabia abătându-se la un colţ de mare, la ostrovul Limnului, a fost aşezat acolo sfântul trup al muceniţei, şi lângă dânsa iubitorul de mucenici Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina.

Pe ro.OrthodoxWiki.org, articolul dedicat sfântului ierarh mucenic Ciprian al Cartaginei (+258).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna lui septembrie in 16 zile: Sfanta Mare Mucenita si Preaslavita Eufimia.     Aceasta mult slavita Mucenita a trait pe vremea urmasilor lui Diocletian (305-312) si petrecea in randuiala fecioarelor, indeletnicindu-se cu duhovnicestile nevointe. Deci, a iesit porunca de la dregatorul Priscus sa se adune tot poporul si fiecare, dupa puterea sa, sa aduca jertfa lui Ares, zeul Calcedonului. Si s-a adunat popor mult; iar unii din crestini, nevrand sa jertfeasca idolului, de frica chinurilor se ascundeau pe unde puteau. S-au gasit insa tradatori, si au fost descoperiti.
    Printre cei ce n-au primit sa jerfeasca lui Ares a fost si Sfanta Eufimia, fecioara. Deci, prinzand-o pentru marturisirea lui Hristos si dand-o la chinuri cu foc, cu roata si cu alte maestrii de chinuri, au dat-o, la urma, fiarelor salbatice ca sa o manance. Da, macar ca a ramas nevatamata de fiare, Sfanta Eufimia si-a dat sufletul sau catre Domnul.
    Biserica Ortodoxa o cinsteste ca pe cei mai mari Mucenici. In vechime, erau in Constantinopol patru biserici ridicate in cinstea ei. Cea mai vestita a fost insa cea din Calcedon, in care s-a si tinut cel de-al patrulea Sinod a toata lumea, impotriva ratacirii lui Eutihie, la anul 451. Parintii de la Calcedon socoteau ca izbanda hotararilor soborului, se datora, in buna parte, mijlocitorilor Sfintei Eufimia. Dumnezeului nostru slava!
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Dorotei pustnicul.     Un frate, spunea fratilor lucruri folositoare despre egumenul Dorotei, parintele sau, ca era el foarte ostenitor si aspru vietuia, saizeci de ani avand in pestera; in toate zilele, pe zaduf, intru amiaza-zi aduna pietre in pustie si totdeauna facea cu ele chilii si le da celor ce nu-si puteau zidi. Iar eu - a spus fratele - am zis lui odata: "Ce faci parinte, la niste batraneti ca acestea, muncindu-ti trupul prin zaduful cel cumplit?" Si mi-a raspuns mie, zicand: "Ca sa nu ma munceasca el pe mine, il muncesc eu pe el". Si manca, cu masura, in toate zilele, paine uscata si marunte verdeturi de salata, inca si apa bea cu masura. Iar Dumnezeu imi este martor ca nu l-am vazut pe el intinzandu-si picioarele, nici dormind pe rogojina, nici pe pat. Ci in toata noaptea, sezand, impletea cosnite de smicele de finic si din ele isi cumpara hrana. Insa, cugetand eu ca numai in vremea mea vietuieste atat de aspru si vrand a afla, am intrebat pe multi ucenici de-ai lui, cu dinadinsul: "Asa, oare, mereu i-a fost lui viata aspra?" Iar cei ce vietuiau deosebi, indreptandu-si bunele obiceiuri, mi-au spus ca din tinerete a avut acest fel de viata. Ca niciodata n-a dormit dupa obicei, fara numai cand lucra si manca inchimzandu-si uneori ochii; de vreme ce, de multe ori si painea ii cadea din gura lui, in vremea mancarii. Deci l-am silit noi idinioara pe dansul, sa se odihneasca putin pe rogojina, iar el, cam cu jale, ne-a grait noua: "De veti invinge pe inger sa adoarma, apoi si pe mine ma veti face sa ma culc".
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, cum se cade a asculta la citirea sfintelor carti, cu ce nevointa a citi si a lua aminte.     Zis-a fericitul Ioan Gura de Aur: "Cand vei sedea tu la citirea dumnezeiestilor cuvinte, mai intai sa te rogi lui Dumnezeu, ca sa-ti deschida ochii inimii. Ca nu numai sa citesti cele scrise, ci ca sa le si faci, ca nu spre pacat sa citesti cuvintele si vietile sfintilor. Si iarasi, cand vei citi cu multa sarguinta, sa citesti cuvintele, cu dinadinsul si cu toata inima si sa nu te grabesti numai a intoarce filele. De-ti este tie de trebuinta, nu te lenevi, ci si de doua ori si de trei ori sa citesti cuvintele si chiar de mai multe ori, ca sa intelegi puterea lor. Iar cand vei voi sa citesti sau sa asculti pe altul ce citeste, apoi sa te rogi lui Dumnezeu, asa zicand: Doamne Iisus Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca sa ascult cuvantul Tau si sa-l inteleg pe el si sa fac voia Ta, ca strain sunt eu pe pamant. Sa nu ascunzi pe mine poruncile Tale, ci sa-mi descoperi ochii, ca sa vad minunile din Legea Ta. Arata-mi mie cele nearatate si cele ascunse ale Intelepciunii Tale. Spre Tine nadajduiesc, Dumnezeul meu, ca sa-mi luminezi mintea si gandul, cu lumina intelegerii Tale, ca nu numai sa citesc cele scrise, ci sa le si fac. Ca nu spre pacat sa citesc vietile si cuvintele sfintilor, ci spre innoire si spre luminare, spre sfintire, spre mantuirea sufletului si spre mostenitoarea vietii vesnice. Ca Tu esti luminarea celor ce zac intru intuneric si de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit".
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre Filarghie, monahul.     A fost un oarecare monah, Filarghie cu numele, care vietuia in Ierusalim, lucrand lucruri de mana si din osteneala sa isi manca painea sa. Iar odata, sezand el in targ, isi vindea lucrul sau; si oricine si-a uitat o punga ce avea o mie de galbeni si a aflat-o batranul. Deci a stat pe locul sau, zicand: "Se cade celuia ce a pierdu-o sa vie sa-si ia al sau si punga sa-si primeasca". Si indata a venit cel ce o uitase, plangand. Deci, primindu-l pe el batranul, i-a dat-o lui. Iar acela il tinea pe el, vrand sa-i dea lui o parte oarecare, iar batranul nici nu se uita. Atunci a inceput a striga cel ce o pierduse: "Veniti de vedeti pe omul lui Dumnezeu, cel fel de fapta face acesta". Insa batranul, furisandu-se, a fugit pe ascuns si a iesit din cetate, ca sa nu fie cunoscut. Iar aceasta a facut-o, ca sa nu fie cinstit.
 


Alt cuvant asemenea, dintru ale Fericitului Augustin     In Mediolan (orasul Milano, din Italia) era un scolar cu frica lui Dumnezeu, care a gasit doua sute de galbeni. Si indata a facut stiut pe la biserici, prin targ, ca, cine a pierdut acei galbeni, sa-i caute in cutare loc. Deci, venind pagubasul, dupa semnele ce a aratat, i-a dat lui galbenii. El insa voia sa-i multumeasca si i-a dat lui douazeci de galbeni, bucuros ca i-a gasit, iar scolarul nu voia sa-i primeasca. I-a dat atunci zece galbeni, si tot n-a voit sa-i primeasca si ii punea in mana cinci galbeni si nu i-a luat. Atunci, cel cu galbenii, i-a aruncat toti banii inainte, zicand cu manie: "Daca nu voiesti sa-i iei, apoi, iarta-i pe toti, ca eu nimic nu am pagubit". Si fiindu-i jale scolarului de el, a luat putin din banii si indata i-a dat saracilor. Fericitul Augustin din Iopia zicea catre popor: "Vedeti ce fel de sfada sfanta, vedeti ce soi de bunecuvantata impotrivire...".

Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Eufimia

Mult-binecuvîntata Eufimia, sfânta fecioară,

Pe sine ca o mieluşea de jertfi lui Hristos s-a adus.

Ea nici a oftat, nici s-a plîns, nici a jelit,

Ci pentru-ale ei chinuri a mulţumit lui Hristos.

În flăcări fiind, îngeri au pogorît la ea,

Şi focul l-au stins cu răcoare din Rai.

Cu adevărat neclintită este credinţa creştinilor!

Cu adevărat de nestins dragostea lor de Hristos!

O, Sfînta Eufimia muceniţă-fecioară a lui Hristos,

Ceea ce plină eşti de a Lui înţeleapciune!

Pentru-ale tale chinuri Domnul cu-a Raiului

Bucurie Te a răsplătit!

Tu îndrăznire multă ai înaintea Maicii lui Dumnezeu,

Şi a Dulcelui ei Fiu!

Cu-ale tale rugăciuni tu duci ajutorul lor lumii!

O, Sfînta Mare Muceniţă Eufimia,

Roagă-te pentru toţi păcătoşii,

Şi aduce-i pre ei la pocăinţă!

Cugetare

Adesea vin peste noi nenorociri neaşteptate, şi zadarnic este să ne întrebăm: „De ce tocmai nouă?”.

Singură Biserica lui Hristos poate oferi explicaţii adevărate, numai ea poate să arate adevărata cauză a fiecărui dezastru, a oricărei nenorociri.

Sfânta Biserică împarte aceste nenorociri în două mari clase: unele se abat asupra păcătoşilor din pricina unor păcate vechi, nespălate prin pocăinţă conştientă şi asumată. Altele se abat asupra drepţilor şi slujesc, după cuvintele Sfântului loan Gură de Aur, „ca mijloc de primire a cununilor, precum odinioară Iov îndelungrăbdătorul şi săracul Lazăr”.

Împărăteasa Eudochia a aderat în secret la erezia lui Eutihie, luîndu-se după sfatul perfid al eunucului ei, Hrisafie. Dar asupra capului ei nenorocirea s-a abătut fără întîrziere şi pe neaşteptate. Într-o zi, soţul ei, împăratul Theodosie, i-a oferit în dar un măr de o mărime neobişnuită. Împărăteasa a trimis mărul Senatorului Paulin care zăcea de o boală. Acesta, la rîndul lui, din dragoste faţă de împărat, i-a trimis lui acel frumos măr. Amănuntul acesta i-a dat motiv împăratului să creadă că între împărăteasă şi Senatorul Paulin se află o legătură ilicită. De aceea el i-a cerut împărătesei să îi arate mărul pe care i-1 oferise. „L-am mîncat!” a minţit împărăteasa. Faptul acesta a confirmat, în ochii împăratului, bănuiala lui, şi de aceea el imediat a surghiunit-o pe împărăteasă în Palestina. În timp Eudochia s-a curăţit de gîndurile şi credinţa ei eretică şi, cu ajutorul Sfinţilor Părinţi palestinieni, a revenit cu adevărat şi pe de-a întregul la ortodoxie.

Iată că nenorocirea abătută asupra capului împărătesei nu a fost cauzată de vreo legătură ilicită a ei cu Senatorul Paulin – ea fiind, în această privinţă, cu totul nevinovată – ci de aplecarea eretică a sufletului ei.

Iată şi un alt caz: Pe cînd era numai comandant militar, viitorul împărat Marchian a călătorit pe lîngă cetatea Filipopolis şi a văzut pe cale cadavrul unui om care fusese asasinat. Din pură compasiune, el a coborît de pe cal şi a pornit să îngroape cadavrul acelui om. Tocmai atunci, cineva care a trecut pe acolo şi 1-a văzut pe Marchian îngropînd mortul, a raportat autorităţilor că Marchian este un criminal. Pentru aceasta comnadantul Marchian ar fi fost pasibil de condamnare la moarte, dacă Dumnezeu nu ar fi descoperit în mod minunat pe adevăratul criminal.

Această nenorocire face parte din cea de a doua categorie, cea a primitorilor de cunună.

La scurt timp după acest incident, Generalul Marchian a fost ales împăratul Imperiului.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata judecată a lui Dumnezeu cu privire la vieţile oamenilor (III Regi 14):

• La cum fiul lui Ieroboam s-a îmbolnăvit şi a murit, ca pedeapsă pentru cumplita apostazie a tatălui lui, şi spre a fiului proprie mîntuire;
• La cum şi ceilalţi bărbaţi din casa lui Ieroboam au pierit desăvîrşit, iar trupurile lor au fost mîncate de cîini în cetate, şi devorate de corbi în afara zidurilor cetăţii.

Predică

Despre Domnul, Cel Care are Puterea – „Putere am Eu ca să-l pun [Sufletul Meu] şi putere am ca iarăşi să-l iau” (loan 10: 18).

Puterea dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos s-a arătat în manifestarea deplinei Lui puteri asupra Lui însuşi. Dacă puterea dumnezeiască s-ar putea despărţi de dumnezeiasca iubire, atunci s-ar putea zice despre Domnul Hristos că ar fi stat în puterea Lui să Se întrupeze, sau să nu Se întrupeze; sau că ar fi stat în puterea Lui să moară, sau să nu moară. Dar El în baza dumnezeieştii Lui iubiri de oameni S-a întrupat, şi din pricina dumnezeieştii Lui iubiri de oameni S-a dat pe Sine morţii, punîndu-şi viaţa pentru turmă ca Păstorul cel Bun (loan 10: 11).

Omul care îşi ridică singur viaţa, nu are cu adevărat putere asupra vieţii lui, căci nu prin puterea lui proprie comite sinuciderea, ci prin puterea păcatului, sau a lui Satan, sau al vreunei alte împrejurări grave. Tot aşa, omul pe care îl omoară alţii nu are nici o putere asupra vieţii lui în faţa asasinilor lui: el nu poate spune: „Putere am să-mi pun viaţa”, căci atunci el îşi pune viaţa fără buna lui voie. Doar Domnul nostru lisus Hristos a putut rosti aceste cuvinte în prezenţa asasinilor Lui, iudeii: „Putere am Eu ca să pun sufletul Meu”.

Avînd acea putere, El ar fi putut, printr-o minune care Lui I-ar fi stat cu totul la îndemînă, să-i facă să piară pe toţi iudeii, mai înainte ca aceştia să îl dea la răstignirea pe Cruce. Dar El a văzut roadele mîntuitoare ale morţii Lui, şi de aceea S-a dat de bunăvoie morţii.

„Şi putere am iarăşi să-l iau [Sufletul Meu]”. Cu aceste cuvinte El a arătat Învierea Lui. Prin urmare, şi Moartea şi Învierea Domnului s-au făcut prin Puterea Lui cea dumnezeiască.

O, Stăpîne Atotputernice Doamne, Iubitorule de oameni, cît de minunat ai plănuit Tu mîntuirea noastră, cu a Ta Dumnezeiască Iubire şi Putere! Ajută-ne nouă să îmbrăţişăm din tot sufletul nostru Mîntuirea Ta! Căci noi Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!