18 septembrie – Sf. Eumenius, episcopul Gortynei din Creta; Sf. Mc. Ariadna; Sf. Mc. Bidzini, principele Georgiei

 

Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Icoana Tselitelnitsa) 

Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Ploaie pe lână”.   

Este vorba de o vindecare neaşteptată a unui preot rus, din sec. XVIII. Preotul Vincent Bulveneskii, slujitor în biserica Navarninsk, se ruga întotdeauna la Icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din biserică, spunând următoarea rugăciune:„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtt pe Hristos şi laptele care L-a hrănit pe Mântuitorul nostru, Domnul Dumnezeu!”

În afară de aceasta, preotul Vincent avea o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Într-o vreme, el s-a îmbolnăvit grav la limbă. Nu numai că nu mai putea sluji, ci avea dureri îngrozitoare, zăcând la pat, aproape de a-şi pierde minţile datorită suferinţei. Acum nu se mai putea ruga în biserică, dar se închina cu rugăciunea obişnuită, către Dumnezeu şi Maica Domnului, în patul său.
La sfârşitul unei rugi fierbinţi, a văzut că la capul patului său a apărut un tânăr foarte frumos. A înţeles îndată că e îngerul său păzitor. Acela l-a privit cu milă neţărmuită şi cu dragoste, chemând-o el însuşi pe Maica Domnului, să-l vindece pe bolnav. Atunci în camera preotului a intrat chiar Împărăteasa îngerilor, care l-a tămăduit.
Ridicându-se complet vindecat, preotul a mers îndată la biserică, slujind din nou. Enoriaşii săi, care îi cunoşteau situaţia, au fost mai mult decât uimiţi să-l audă cântând.
Se pare însă că minunea aceasta nu este unică, pentru că Icoana cu numele „Vindecătoarea” („Tselitelnissa”, „The Healer”) era cunoscută dinainte, cu aceeaşi reprezentare a unui bolnav, pe patul suferinţei, lângă care a venit Maica Domnului, alinându-i suferinţa.
Cea mai veche Icoană „Vindecătoarea”, cunoscută, datează din sec. IV, aflându-se în biserica Tsilkan (Kartali – Georgia), din timpul Sfintei Nina, cea asemenea cu Apostolii.

O copie a Icoanei Tselitelnissa a Maicii Domnului, ea însăşi făcătoare de minuni, se află la Moscova, în mânăstirea Alexeev.
Icoana este pomenită în sinaxarele ruse, la 18 septembrie.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi( num e l e) şivindecă- ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

• Pomenirea Sfântului Eumenius, Episcopul Gortynei, din Insula Creta [Făcătorul de Minuni]

Încă din tinereţile lui, Sfîntul Eumenius a urmat din toată inima lui Hristos, eliberîndu-se astfel de două mari greutăţi: de greutatea averilor şi de greutatea trupului. De prima greutate s-a eliberat dăruindu-şi toate averile săracilor şi nevoiaşilor, iar de a doua prin postiri aspre. Astfel, el s-a vindecat mai întîi pe sine însuşi, iar apoi a putut să îi vindece şi pe alţii. Despătimindu-se şi umplîndu-se de harul Duhului Sfînt, Eumenius a strălucit cu o lumină care nu s-a putut ascunde. După cum s-a scris, „Nu poate o cetate aflată pe vîrf de munte să se ascundă” (Matei 5: 14), tot aşa nici Sfîntul Eumenius nu a putut să rămână ascuns lumii. Dînd mărturie de sfinţenia vieţii lui, poporul cetăţii Cortina 1-a ales pe Eumenius Episcop, iar Sfîtnul Eumenius bine a păstorit turma lui Hristos din acea cetate. El a fost tatăl sărmanilor, bogăţia nevoiaşilor, mîngîierea întristaţilor, vindecătorul bolnavilor şi minunat făcător de minuni. El a lucrat minuni multe cu rugăciunea: el a îmblînzit un şarpe veninos, a scos afară demoni şi a vindecat mulţime de bolnavi, nu doar în cetatea lui, ci şi la Roma, şi în Thebaida. În Thebaida, la o vreme de mare secetă, el a adus ploaie îmbelşugată cu rugăciunea către Domnul. Acolo, în Thebaida, şi-a încheiat Sfîntul Eumenie şi viaţa cea pămîntească, de la care s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale lui Hristos. Sfîntul Sfinţit Eumenie a vieţuit şi s-a nevoit în veacul al şaptelea.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna

În cetatea frigiană numită Promisea, în vremea împăratului Hadrian, locuia un aristocrat păgîn pe nume Tertullus. Fecioara Ariadna era o roabă a lui, creştină. La ziua de naştere a fiului lui, Tertullus a pregătit o serbare cu jertfe multe aduse idolilor, la care însă Ariadna nu a venit, ci a stat în cămara ei rugîndu-se Dumnezeului Celui Adevărat. Stăpînul ei s-a mîniat ca o fiară sălbatică şi a încercat să o forţeze pe Ariadna să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor. Cum fecioara nu a putut fi clintită nicicum, ea a fost bătută, torturată bestial şi aruncată în temniţă de către stăpînul ei. Dîndu-i drumul din închisoare, el a izgonit-o după aceea din casa lui. Dar făcînd aşa, i-a părut rău că i-a dat drumul, şi a trimis slugi după ea să o prindă şi să o aducă înapoi. Dar atunci Ariadna era deja departe de cetate. Ea se afla în apropiere de o stîncă cînd a văzut pe cei trimişi să o vîneze, şi, rugîndu-se lui Dumnezeu, stîncă s-a deschis iar Ariadna a intrat înăuntru. Slugile nu au înţeles unde a dispărut cea urmărită, şi au început să se certe şi să se bată între ei, pînă cînd s-au ucis unii pe alţii.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Bidzini, Principele Georgiei

Prinţul Bidzini, împreună cu rudeniile lui, Elizabar şi Salva, au luat moarte mucenicească pentru Hristos sub Şahul Abbas întîiul, la anul 1661.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Ariadna

Cinstita Ariadna fecioara,

Cu cinste pe stăpînul ei a slujit.

Dar ea mai mult pre Domnul, decît pe om

A slujit.

Ea cu trupul a fost roabă, iar cu sufletul,

Nicicum.

Ea liberă a fost cu duhul,

La idoli nu s-a închinat,

Nicicum.

Ea Domnului Dumnezeu Făcătorul s-a închinat,

Ea s-a închinat Mîntuitorului Hristos.

Ea înaintea idolilor jertfa nu a voit să aducă,

Nicicum.

Ea pentru Domnul Dumnezeu chinuită a fost,

Şi-acest chin i-a fost ei bucurie.

Ea Domnului pentru cinstea muceniciei

I-a mulţumit.

Domnul Cel Milostiv, cu Ochiul Lui Atotvăzător,

Chinul sfânt al Sfintei Muceniţe L-a văzut.

El poruncit-a stîncii neînsufleţite

Pre Muceniţă Lui să o ascundă,

Precum odinioară stîncă a ascuns

Şi pe Tecla, şi pe loan.

O, Sfîntă Muceniţă Ariadna,

Roagă-te pentru noi păcătoşii înaintea Tronului Milostivului Dumnezeu!

Nu ne trece pre noi cu vederea,

Cea care iubită eşti de Maica lui Dumnezeu!

Cugetare

Domnul a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă: întrucît aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25: 40). La fel stau lucrurile şi cu milosteniile pe care le facem şi cu Sfîntă Împărtăşanie pe care o primim. În Sfintele Taine noi îl primim pe însuşi Stăpînul şi Domnul lisus Hristos, sub chipul pîinii şi al vinului; iar cînd dăruim milostenii, le dăruim însuşi Domnului lisus Hristos, Care Se află sub chipul săracilor şi nevoiaşilor.

În Constantinopol a trăit un bărbat neobişnuit de milostiv. Mergînd pe străzile marii cetăţi, el îşi punea milostenia în mîna săracilor şi pleca în grabă, ca să nu apuce aceia a striga mulţumiri sau a recunoaşte cine este. Un prieten 1-a întrebat ce îl îndeamnă la asemenea milostenii, iar el i-a zis: «Am auzit un preot odată zicînd în biserică că oricine dă săracilor, îi dă chiar lui Hristos. Eu nu am crezut cuvintele acestea, căci m-am gîndit: „Cum poţi să-I dai ceva lui Hristos, Care Se află în ceruri?”. Dar cum mă aflam odată în drum spre casă, am văzut un sărac cerşind, iar deasupra lui chiar Chipul lui Hristos! Am văzut un om cum dă acelui sărac o bucată de pîine, şi L-am văzut pe Domnul cum ia pîinea, şi îl binecuvintează pe cel care a dat-o! De atunci înainte, eu pururea am văzut cum străluceşte Chipul lui Hristos deasupra capului oricărui cerşetor pe care îl miluiesc. De aceea eu fac cu frică şi cu cutremur cît de multe milostenii pot».

Luna septembrie în 18 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Eumenie, fãcãtorul de minuni, episcopul Gortinei.


        Acest cuvios Parinte, Eumenie, a trait pe la anii 550-600, calatorind din tanara varsta pe calea cea stramta si lui Dumnezeu placuta, pe care mergand, doua sarcini grele are omul a lepada: averea si poftele trupesti.
        Drept aceea, a lepadat Cuviosul averea sa, impartind-o la saraci, saturand pe cei flamanzi si imbracand pe cei goi, dupa cuvantul Domnului catre tanarul care-L intrebase, zicandu-i: Vinde averea ta si da-o saracilor si vei avea comoara in cer" (Matei 19, 21). Deci, pe toate socotindu-le gunoaie, a alergat sprinten sa afle si sa urmeze pe Hristos.
        Tot asa a lepadat acest Cuvios si grosimea trupului, supunandu-si poftele sale cu nevointele, cu infranarea, cu postul, cu rugaciunea, cu privegherea, cu ostenelile si s-a facut subtire, ferindu-se de toata placerea cea trupeasca si de iubirea dulcetilor lumesti, infranandu-se de toate acelea care ingrasa trupul, inrosind poftele si nascand patimile. Nu si-a dar somn ochilor sai, pana ce sufletul si trupul lui, curatindu-se de patimi, nu s-a facut locas Sfantului Duh.
        Si asa, lepadand amandoua sarcinile cele grele, una de avere si alta a mult patimasului trup, s-a facut lesnicios pentru petrecerea pe calea cea ingusta, care duce la viata vesnica. Deci i s-a dat lui si darul propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu, impodobit cu multa intelepciune. Iar cand viata lui cea imbunatatita stralucea ca o lumina si era multora de folos, a fost ales si ridicat la scaunul de episcop al bisericii din Gortina, unde, luminand ca un soare, pastorea Biserica cu fapta si cu cuvantul, facandu-se pilda tuturor si fiind el si foarte milostiv, ca Eumenie milostiv insemneaza. Si i s-a dat lui si puterea facerii de minuni, incat era tata sarmanilor, bogatie saracilor, datator celor ce cer, celor ce patimesc impreuna-patimitor si preaminunat facator de minuni.
        A mers si la Roma, ca un inalt luminator ce era, manat de dorinta de a propovadui Evanghelia, iar de acolo a mers in Tebaida Egiptului. Aici, ajungand pe vreme de seceta in tot tinutul, cu rugaciunile sale pamantul a primit ploaie imbelsugata.
        Deci, dupa o indelungata propovaduire in acest tinut, si aducand multe suflete la lumina credintei lui Hristos, Sfantul Eumenie isi sfarsi in Tebaida sirul zilelor sale, mutandu-se la Domnul, ca bunul slujitor din Evanghelie. Iar moastele lui au fost trimise la locul lui de nastere, la Raxos, in Grecia.
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre cãlugarul ce plângea în toate zilele.


        Un frate, imbracandu-se in chipul calugaresc, a mers si s-a salasuit in muntele Nistriei. Insa era chilia lui aproape de alt frate, si-l auzea pe el in toate zilele plangandu-si pacatele sale. Deci, dupa ce multa vreme nu i-au venit si lui lacrimi, isi mustra sufletul sau, zicand: "Oare nu vei plange, ticalosule, si nu te vei tangui? Sa ma crezi pe mine, ca macar ca nu voiesti, vei plange". Si, luand o varga, se batea pe sine peste trupul gol, pana ce ii veneau lacrimi. Insa, s-a intrebat fratele si s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui, de face bine pedepsindu-se pe sine. Deci, intr-o noapte, a vazut in somn pe fratele cel ce locuia aproape, purtand cununa si stand in ceata Mucenicilor, iar pe un oarecare barbat privind si zicand: "Vezi pe bunul Mucenic? Si tu mantuieste-te pentru Hristos, ca si acesta, si impreuna cu Mucenicii te vei incununa".

Sinaxar 18 Septembrie

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei.

Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina. Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile. Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni. Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei. Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

Această sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia. Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă. Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
Întru aceastã zi, cuvânt despre milostenie, cãci cel ce dã sãracului, dã lui Hristos.

       Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, incat si pe ulitele cetatii umbland el, mergea dupa dansul multime de saraci. Iar el se facea ca si cand ii gonea si-i indeparta, insa punea in mainile lui milostenie. Si facea aceasta, voind sa se tainuiasca de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a intrebat pe el cum s-a facut milostiv. Si i-a spus lui, graind: "Cand eram mic, ca de zece ani, si am intrat in biserica sa ma rog, am vazut pe un batran duhovnic, invatand poporul si spunandu-i despre milostenie: cel ce da saracului pune in insesi mainile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce invata, ca gandeam: Eu am auzit ca Hristos sta in cer, de-a dreapta Tatalui, deci, cum se afla pe pamant, precum invata acesta, ca sa ia ceea ce se da saracilor? Iar acestea gandind eu, m-am dus la casa mea si am vazut pe un sarac in haine rupte mergand, iar deasupra capului sau sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea saracul acela pe calea sa, iata un om milostiv l-a intampinat pe el si i-a dat lui o paine. Si cum a intins  mana cela ce da painea, iata si chipul Mantuitorului, care Si-a intins mainile Sale spre mainile lui si l-a binecuvantat pe acela. Deci aceasta vazand-o, am crezut ca acel ce da saracului, cu adevarat lui Hristos da. Dar eu inca si acum vad acelasi chip, stand deasupra capului saracilor si pentru aceea sunt cuprins de frica si fac milostenie dupa putere, pe cat pot."
 



 
Întru aceastã zi, cuvânt despre viata ce va sã fie, dintr-ale Fericitului Augustin.        Scrie Fericitul Augustin aceasta istorie, zicand: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slavit, s-a deprins din tinerete a fi milostiv si mult indurat catre saraci, precum insusi mi-a povestit. Si i-a venit lui o indoiala de la uratorul binelui, vrajmasul, gandind: "Oare mai este alta viata dupa moarte?" Si asa petrecea intristat. Insa, milostivul Dumnezeu, nevrand sa piara lucratorul faptelor bune, a iconomisit in acest chip: Odata, culcandu-se el pe patul sau, ca sa se odihneasca, i s-a aratat in somn un tanar preafrumos si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si, mergand dupa dansul, l-a dus pe el intr-o cetate, unde se auzeau preaminunate cantari. Si a intrebat pe tanarul care il purta: "Ce este aceasta?" Si i-a raspuns lui: "Aceasta este cantarea si veselia sfintilor lui Dumnezeu". Si dupa aceasta si-a venit in sine si s-a desteptat. Iar vrajmasul, iarasi, ii zicea, prin gand, ca acestea sunt niste naluciri. Deci, culcandu-se a doua noapte, intristat, iarasi i s-a arata lui acelasi tanar si l-a intrebat: "Oare ma cunosti?" Iar el a raspuns: "Tare bine te cunosc". Si l-a intrebat: "Dar unde m-ai vazut?" Si i-a zis Ghenadie: "Nu de mult te-am vazut, ca m-ai dus si m-ai purtat intr-o cetate, unde se auzeau cantari dulci si veselii". Si l-a intrebat: "In ce chip m-ai vazut, in somn sau aievea?" Si i-a raspuns: "In somn". I-a zis tanarul: "Bine ai grait, ca si acum, in somn ma vezi". Si a raspuns Ghenadie: "Stiu, cu adevarat, ca si acum in somn te vad". Deci, l-a intrebat, ca si acum in somn te vad". Deci, l-a intrebat ingerul: "Unde dar este acum trupul tau?" A raspuns: "In camara mea". L-a intrebat iarasi: "Au stii tu ca acum ochii tai sunt inchisi si fara simtire in trupul tau si nu vad nimic?" I-a raspuns: "Stiu tare bine". Iar el i-a zis: "Deci dar, cu care ochi ma vezi tu acum si privesti la mine?" Ghenadie sta uimit si nu stia ce raspuns sa dea. Ingerul a inceput a-l dojeni si a-l invata, zicand: "Ochii tai cei trupesti acum sunt nesimtitori si nu pot sa vada. Iar acestia, cu care privesti la mine, sunt alti ochi, si cand vei muri, atunci fara ochii cei trupesti ai sa vezi si ai sa vietuiesti si toata stiinta si cunostinta o sa ai. Iata, de acum, sa pui inceput bun si sa nu te mai indoiesti de viata cea de dupa moarte". Si, zicand acest cuvant, ingerul s-a facu nevazut, iar el s-a trezit. Si de atunci pana la moartea sa, n-a mai avut nici o indoiala in inima sa.
        Iarasi, asemenea acesteia, ne istoriseste Sfantul Augustin, zicand: Am auzit de la Mihail insusi ca i s-a intamplat a auzi aceasta de la unchiul sau, ce se cheama tot Mihail, care, iubind mult filosofia, se indeletnicea mult cu invataturile lui Platon si cu alte asemenea filosofii si castigase mare prietesug cu Marsilie, barbatul cel prea invatat si sporit in faptele cele bune. Si acestia doi, Mihail unchiul si Marsilie, de multe ori se indeletniceau cu vorbe adanci filosofesti. Iar odata, dupa obicei, intrand iarasi in noime adanci filosofesti si intrebandu-se, Marsilie a dus vorba si despre viata cea fara de sfarsit, ce are sa se descopere dupa mutarea cea de aici. Si din multa vorba ce a fost, au venit la atata neintelegere, ca au dat mana unul cu altul si cu juramant au intarit, ca oricare din ei va muri mai inainte, sa vie sa se arate celui ce a ramas, spre mai buna incredintare. Si a mers Marsilie la locul sau, in cetatea Florenta. Si a trecut vreme indelungata. Odata, Mihail, indeletnicindu-se in invataturile sale acasa, deodata a auzit o alergare de cal, care a stat langa usa lui. Si s-a auzit glas, strigand: "Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevarate, adevarate" Si, sculandu-se, Mihail a deschis fereastra si a vazut pe un barbat imbracat tot in alb in calare; si cum l-a vazut Mihail, indata a intors calul si se ducea. Si a inceput a striga Mihail dupa dansul, zicand: "Marsilie, Marsilie". Si s-a facut nevazut. Si Mihail s-a infricosat foarte de aceasta. Si, incepand a cerceta cu deamanuntul despre Marsilie, a aflat, ca in ziua si ceasul acela in care i s-a arata, Marsilie s-a fost mutat catre Domnul, in cetatea Florenta. Dupa aceea, Mihail lasand desarta filosofie, se ingrija de viata cea vesnica.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea Regelui Aşa, şi la răsplata lui Dumnezeu pentru aceasta (III Regi 15):

• La cum aşa a făcut cele drepte înaintea Domnului Dumnezeu, şi a curăţit pămîntul de idoli şi i-a alungat din el pe desfrînaţi şi sodomiţi;
• La cum Dumnezeu i-a dăruit pentru aceasta biruinţă asupra etiopienilor, şi 1-a binecuvîntat cu tot binele.

Predică

Despre Domnul Dumnezeu Cel Viu şi înviat din morţi, Cela Ce este învierea şi Viaţa - „Eu sînt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11: 25)

Domnul Dumnezeu lisus Hristos a grăit cuvintele acestea. Nu numai că le-a grăit, dar le-a şi dovedit cu faptele Sale. Înviind-o pe fiica lui lair, înviindu-1 pe fiul văduvei din Nain, înviindu-1 pe prietenul Lui, Lazăr, El a dovedit că El este Învierea şi Viaţa, Învietorul şi Dătătorul de Viaţă. Dar chiar şi aşa, proba cea mai înaltă a acestora a dat-o cu propria Lui înviere din morţi.

Căci, a fi viu şi a îi învia pe cei morţi – acesta este un fapt de care pînă atunci se mai auzise [Sfîntul Ilie 1-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului]. Dar a fi mort, a zăcea în mormînt timp de trei zile, şi apoi a învia cu de la sine putere – aceasta nu se mai auzise nicicînd sub soare pînă la Învierea lui Hristos.

Aceasta este minunea minunilor, şi dovada puterii celei mai presus de orice putere. Această minune a făcut-o Domnul nostru. Această putere a arătat-o Domnul nostru. De aceea, adevărat este cuvîntul Lui care zice: „Eu sînt Învierea şi Viaţa”. Adevărat şi sfânt este el, şi mîngîiere nouă tuturor, celor care călătorim către cea de neocolit moarte a trupurilor noastre, nădăjduind că vom vedea dincolo de mormînt viaţa, şi pre Domnul nostru cel Viu întru slava Lui. Domnul nostru nu este doar învietorul trupurilor noastre, ci El este şi învietorul sufletelor noastre.

În timpul vieţii Lui pe pămînt, El a înviat doar puţine trupuri omeneşti, pe cînd sufletele de El înviate au fost nenumărate.

Aceasta s-a făcut spre arătarea faptului că mai de preţ cu mult este învierea sufletului faţă de cea a trupului. Căci aproape toate sufletele de pe pămînt moarte erau la ceasul venirii pe pămînt a Domnului nostru. Pe mulţime din acestea El le-a înviat cu puterea Lui, şi le-a insuflat cu viaţa Lui. Morţi sufleteşte erau şi iudeii şi păgînii, şi El i-a înviat şi pe unii şi pe ceilalţi. Fraţilor, să lăsăm pentru moment la o parte preocuparea pentru învierea trupurilor noastre, şi să ne luptăm, cît mai avem încă vreme, pentru învierea sufletelor noastre. Căci dacă nu ne vor învia sufletele acum, cît ni se mai lasă încă vreme de trăit pe pămînt, şi dacă nu primim acum, cît sîntem încă vii, insuflarea vieţii lui Hristos, să nu ne amăgim crezînd că vom trăi bucurie la învierea trupurilor noastre la Ziua Judecăţii, la Ziua Marii Mînii. Căci atunci, trupurile înviate ale sufletelor noastre moarte vor învia nu spre viaţă, ci spre chinul cel veşnic.

Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti învierea şi Viaţa, ajută-ne nouă cu mare Puterea şi Milostivirea Ta, ca să înviem cu sufletul mai înainte de ceasul morţii noastre, prin insuflarea Sfintei Învierii şi Vieţii Tale, spre mîntuirea noastră şi viaţa cea de veci. Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine pururea Te slăvim, Amin!