luni, 2 septembrie 2024

4 septembrie – Sf. Mc. Vavila; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Marchellus și Cassian

 


 


Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins”


Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului „rugul aprins". Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.


Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie.
Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament la care a fost prezent Moise. În capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:
Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." (Ieşire 3, 1-2)
Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt". (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), şi, dar și în iconografie.
Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii Domnului „rugul aprins”, o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt. (Ieșire 3, 5)
Acum majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.
Pe fiecare colţ al stelei roşii, sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7. În celălalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.
În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinţi Arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul" divin.
Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului „rugul aprins". Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.
Se crede că cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului „rugul aprins” au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Vavila
Acest „om mare şi slăvit, dacă poate fi numit om” – după cum a zis despre el Sfîntul loan Gură de Aur – a fost Episcop al Antiohiei în timpul domniei răului împărat Numerian. Acest Numerian a semnat un tratat de pace cu o căpetenie barbară, care a dat dovadă însă de o mai mare nobleţe şi dragoste de pace decît imperatorul roman. Ca semn al credinţei lui faţă de acest legămînt de pace, acel rege barbar 1-a dat chiar pe fiul lui lui Numerian, spre a fi crescut şi educat de acesta la curtea lui. Într-o zi Numerian 1-a înjnunghiat pe acest copil cu mîinile lui, şi 1-a adus jertfă idolilor. Având încă mîinile pătate de sîngele nevinovat al acestui copil, acest criminal în deghizament de împărat, Numerian, s-a dus la o biserică creştinească să vadă ce se petrece acolo. Acolo se afla Sfîntul Vavila la rugăciune cu tot poporul creştinesc, şi a auzit că împăratul înconjurat de a lui suită vrea să intre în biserică. Sfîntul Vavila a întrerupt sfînta slujbă, a ieşit afară din biserică şi i-a zis împăratului că fiind idolatru, nu are voie să intre în sfîntul templu unde se slăveşte numele Unuia Adevăratului Dumnezeu. Într-o omilie închinată Sfîntului Vavila, Sfîntul loan Gură de Aur a zis: „Oare de cine sub soare s-ar fi putut teme acest bărbat sfînt, el care fără frică şi cu atîta autoritate 1-a certat chiar pe criminalul împărat?… El i-a învăţat cu aceasta pe toţi împăraţii să nu îndrăznească a se întinde dincolo de autoritatea încredinţată lor de Dumnezeu, şi de asemena a arătat clerului cum să îşi folosească propria lor autoritate”. Făcut slab şi de ruşine, împăratul s-a întors, dar a plănuit răzbunare. În ziua următoare, el 1-a convocat pe Episcop la palat şi 1-a acoperit de insulte, poruncindu-i sfîntului, ca un dement, să jertfească idolilor. Văzînd cum sfîntul stă fără frică şi tare înaintea lui, el a poruncit mai întîi legarea şi apoi aruncarea lui în temniţă. Acest împărat dement a mai torturat atunci trei copii: pe Urban, în vîrstă de zece ani, pe Prilidian, în vîrstă de nouă ani, şi pe Hippolinus, în vîrstă de şapte ani. Sfîntul Vavila era părintele duhovnicesc al acestor copii, povăţuitorul şi învăţătorul lor, şi de aceea băieţii nu s-au depărtat nici o clipă de el, în toate chinurile lui. Ei au fost fiii Hristodulei, o femeie creştină nobilă care şi ea suferise pentru credinţa ei în Hristos. Dementul împărat a poruncit ca fiecare copil să fie biciuit de cîte un număr de ori egal cu anii vîrstei fiecăruia, iar apoi să fie aruncaţi în temniţă. El apoi i-a decapitat pe tineri cu sabia. Sfintul Vavila a fost de faţă la uciderea copiilor, şi i-a întărit în mucenicia lor pînă la sfirşit. Apoi şi-a plecat şi el capul sub sabie. El a fost după aceea îngropat de creştini în lanţurile în care a fost legat, întru aceeaşi groapă cu cei trei tineri minunaţi, după cum fusese voia lui încă înainte de muceniceasca moarte. Sufletele acestor nobili mucenici s-au înălţat la ceruri, iar moaştele lor de minuni făcătoare le-au rămas de mîngîiere credincioşilor, ca mărturie veşnică a vitejiei lor muceniceşti. Ei au fost martirizaţi cam pe la anul 250 după Hristos.

Sinaxar 4 Septembrie

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.
  Ieromartirul Vavila şi cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu şi mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul şederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.
În acelaşi timp, sfîntul şi de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui şi o învăţa cu curaj să treacă prin toate suferinţele pentru credinţa în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică şi prin vizita sa să profaneze locaşul sfînt al Domnului.
Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieşit în întâmpinarea sa şi a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de uşile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunţe la intenţia sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulţimea de creştini, i-a fost teamă de o răscoală.
În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creştin şi să fie adus în faţa lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică şi nu îi respectă funcţia, sfântul episcop a răspuns : "Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pîngărească lăcaşul, nu e demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu".
Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor şi astfel să ispăşească pentru jignirea adusă împotriva lui, altfel să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea să rămână neclintit în credinţa sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanţuri grele şi să îl conducă prin cetate cu ruşine. Sfântul martir i-a răspuns : "Împărate, pentru mine aceste lanţuri sunt atât de onorabile pe cât îţi este ţie coroana imperială, şi, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de uşor de acceptat pe cît îţi este ţie puterea imperială ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cît îti este ţie viaţa".
În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei fraţi tineri, care nu îl abandonaseră nici în cele mai grele clipe. Văzîndu-i, împăratul a întrebat : "Cine sunt aceşti copii ?"
"Aceştia sunt copiii mei duhovniceşti" răspunse sfîntul, "şi i-am crescut în pioşenie, le-am dat o educaţie, i-am călăuzit în ale culturii, şi aici într-un trup mărunt se află înaintea ta aceşti bravi tineri şi creştini desăvârşiţi. Pune-i la încercare şi vei vedea".
Împăratul a încercat în tot felul de moduri să îi ademenească pe tineri şi pe mama lor Hristodula să renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie biciuit cu atîtea lovituri cîţi ani aveau. Primul a primit douăsprezece lovituri, al doilea, zece şi al treilea, şapte. Lăsîndu-i pe mamă şi copii, torţionarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i că acei copii renunţaseră la Hristos. Dar minciuna repede a ieşit la iveală şi nu a reuşit.
Apoi el a ordonat ca toţi martirii să fie legaţi de un copac şi arşi cu focul. Văzând curajul stoic al sfinţilor, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Vavila, dascălul de la Antiohia, împreună cu cei de sub ascultarea lui, optzeci şi patru de copii, care de sabie s-au săvârşit.
Împărăţind Maximian la Nicomidia, creştinii se ascundeau din pricina gonirii împotriva lor. Mergând cineva la împăratul, îi zise: "Împărate, un bătrân, anume Vavila, şade într-o cămară ascuns şi învaţă pe pruncii celor nebuni să nu cinstească pe zei, ci să cinstească pe Cel răstignit". Şi îndată trimiţând cu dânsul ostaşi, au adus pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împăratului. Şi-i zise împăratul: "De ce nu te închini la zeii la care se închină toată lumea? De ce amăgeşti şi pe prunci să nu se închine la ei?" Iar sfântul răspunse: "Zeii păgânilor, o, împărate, sunt demoni, iar Dumnezeul nostru a făcut cerurile; dar tu şi cei ce sunt cu tine fiind orbi, nu vedeţi adevărul". Aceste cuvinte aduseră pe împăratul şi pe cei ce erau cu dânsul la mânie, şi au poruncit la patru ostaşi să-l bată cu pietre peste obraz, peste coaste şi peste vine, să-i zdrobească umerii şi gleznele, cu pietre, şi, după ce-i zdrobiră toate încheieturile, îi puseră legături grele la grumaji şi la picioare şi l-au băgat în temniţă. După aceea aduseră pruncii, optzeci şi patru fiind la număr, parte bărbătească şi femeiască. Şi a început împăratul a-i lua cu cuvinte amăgitoare, dar ei nu răspundeau, ci se întorceau unii la altii. Văzând că nu răspund, a osebit pe zece dintr-înşii, cei mai mari la vârstă, şi le zise: "Iată voi ca nişte înţelepţi supuneţi-vă poruncii mele, şi faceţi jertfă la zei, şi veţi fi în palat cu mine, îndulcindu-vă mai bine". Atunci Amonie şi Donat ziseră împăratului: "Noi fiind credincioşi, nu jertfim la demoni surzi şi muţi". Atunci a poruncit să-i bată, şi întorcându-se împăratul către ceilalţi prunci, le-a zis: "Jertfiţi cel puţin voi, ca să nu păţiţi mai rele decât cele ce au păţit aceştia". Dar şi ei strigă: "Creştini suntem, şi nu vom jertfi; ci anatema să fii tu şi zeii tăi". Atunci a poruncit să-i bată şi să-i bage în temniţă, să se chinuiască de foame.
Iar a doua zi a poruncit să spânzure pe dascălul lor, şi pe prunci, pe fiecare îl întreba, dacă se leapadă de Hristos şi de dascălul lor. Şi văzând că nu vor să se lepede, a poruncit să li se taie capetele tuturor împreună şi dascălului. Mergând înainte sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci şi patru de ucenici ai săi, cânta: "Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Şi sosind la locul sfârşitului, după porunca împăratului, întâi i-au tăiat capul Sfântului Vavila, apoi au tăiat şi pe prunci. Iar unii credincioşi mergând noaptea, şi punând într-o corăbioară moaştele, le-au dus la Bizanţ, le-au pus către partea de miază-noapte, afară din cetate, în trei sicrie unde este satul ce se cheamă Moni, dând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Teotim şi Teodul care, dintre slujitorii chinuitori crezând, în foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârşit.
  Acesta s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul.
Sfântul Apostol Filip (prăznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturiseşte de proorociţe şi fecioare. Dintre acestea Ermiona şi Eutihia s-au dus în Asia căutând pe Teologul Ioan, şi neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, şi luând învăţătură de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu mestesugul doctoriei. Drept aceea venea mulţime multă, şi lecuia pe toţi, chemând numele lui Hristos.
Trecând însă Traian împăratul asupra perşilor, se arătă sfânta că este creştina şi aducând-o înaintea lui căută să o înşele cu amăgiri şi să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia să se supună, a poruncit ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul sezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia şi o întărea, socotea bătăile ca o nimica.
Deci văzând împăratul întărirea şi neînduplecarea gândului ei, ruşinându-se, a slobozit-o. Şi de atunci, deschizând în Asia sălăşluire de oaspeţi, odihnea pe toţi şi-i lecuia şi sufleteşte şi trupeşte. Şi Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.
Iar dacă a murit el, împărăţind Adrian, ginerele său, şi înştiinţându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui si-i zise: "Spune-mi, bătrâno, de câti ani eşti, şi de ce neam, şi în ce stare te afli?" Iar sfânta, răspunzând, zise: "Domnul meu Hristos ştie de câţi ani sunt şi de ce neam". Împăratul zise: "Dezbracaţi-o de haina ei şi o bateţi fără de milă", zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; şi aşa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Şi scoţând-o a grăit ea către împăratul: "Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, şi am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie". Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiste. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sinesi către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, şi căzând jos la pământ idolii care erau în capiste, se zdrobiră şi se făcură pulbere. Şi ieşind, sfânta zise împăratului: "Intră înăuntru de ajuta zeilor, că au cazut şi nu pot să se scoale".
Intrând împăratul şi văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Şi luând-o Teodul şi Timotei, au ieşit din cetate şi neîngăduindu-i să-şi facă rugăciunea, s-au repezit cu obraznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, şi crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoşit, şi au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânsii să-si dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Şi aceasta făcându-se a răposat şi ea cu pace, aproape de acelaşi loc. Şi venind oarecare credincioşi binecinstitori, şi luându-le moaştele le puseră în Efes în loc ales şi însemnat, întru mărirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu.
Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Ermiona şi surorile ei, Haritina şi Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil şi Veveea.
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Adrian. Dintre ei Tatuil era preot al idolilor, dar printr-un oarecare episcop, a venit la credinţa. Pentru aceea a fost bătut cu toiege de Avgar domnitorul, ars pe obraz, şi chinuit în multe şi felurite chipuri. Iar la urmă prin sabie s-a săvârşit, împreună cu sora sa Veveea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie in 4 zile: Patimirea Sfantului, sfintitului Mucenic Vavila si a celor trei tineri impreuna cu dansul (+250)
    Acest intre Sfinti, sfintitul Mucenic Vavila a fost, dupa Sfantul Ignatie, cel mai vestit din vechii patriarhi ai Antiohiei celei mari. El a pastorit Biserica cu ravna si fara prihana, timp de 13 ani si a trait sub imparatii Gordian, Filip Arabul si Decius, intre anii 237 si 250.
    Dupa traditie, imparatul Filip, care era crestin si savarsise un omor, venind in Antiohia impreuna cu imparateasa lui, a fost oprit de Sfantul Vavila sa intre in biserica, acesta amintind imparatului, cu intelepciune, ca fiind crestin, este supus unui canon de pocainta pentru pacatul sau. Imparatul nu numai ca nu s-a suparat, ci a multumit batranului episcop pentru prilejul dat de a-si marturisit pe fata credinta sa si a ramas la usa bisericii.
    Pe vremea lui Decius, urmasul lui Filip si cel dintai mare prigonitor al crestinilor, Sfantul Vavila a fost intemnitat, impreuna cu cei trei copii al caror dascal era, si, nevrand ei sa se lepede de credinta lui Hristos, ostasii le-au taiat capatele, lui si celor ce erau in lanturi cu dansul, la anul 250. Si a fost ingropat, purtand lanturile.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Prooroc Moise.
    Sfantul Prooroc Moise era evreu de neam si s-a nascut in Egipt, cu 1500 de ani inainte de Hristos, pe cand evreii era robi egiptenilor. Gasit de fata lui Faraon, intr-un cosulet de papura, uns cu smoala, pe apa Nilului, copilul Moise a fost infiat de fata imparatului si a primit o desavarsita crestere si toata invatatura de la curtea imparateasca a Egiptului. A stiut insa tot timpul ca este evreu si a pastrat in ascuns legatura cu suferinta neamului sau.
    Deci, ajungand el in varsta si facandu-se de 40 de ani, a ucis pe un om egiptean care batea pe un evreu. Drept aceea, temandu-se sa nu afle Faraon, a fugit in pamantul Madian, langa muntele Sinai si acolo si-a luat femeie pe Sefora, una din cele sapte fiice ale unui pastor numit Ietro, preotul din Madian. Si asa, dupa 40 de ani de viata la curtea lui Faraon, a petrecut timp de alti 40 de ani, o viata de pastor de vite, ca si socrul sau. Dar Dumnezeu a randuit sa scoata prin Moise poporul evreu din robia Egiptului si sa-l aduca in tara fagaduintii, in Canaan. Deci, trecand cei 40 de ani ca pastor, Dumnezeu s-a aratat lui Moise in vapaia rugului de pe Sinai. Si din porunca lui Dumnezeu, Moise s-a pogorat in Egipt, la Faraon, ca sa-l faca sa slobozeasca pe evrei sa mearga sa aduca jertfa lui Dumnezeu, in pustie. Dar de vreme ce Faraon nu se supunea, Dumnezeu a batut Egiptul cu zece rani. Si, silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul si, cu pronia lui Dumnezeu, cu argint si cu aur, l-a trecut marea, iar pe Faraon si toata oastea lui i-a inecat, pentru impotrivire.
    De-a lungul calatoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punandu-l sa jure ca le va pazi. Si a inaltat altar lui Dumnezeu, randuind jertfe sfinte si rugaciuni catre Cel atotputernic. Si s-a mutat la Domnul, suindu-se pe muntele Nebo si vazand de departe Canaanul, fiind in varsta de 120 de ani, adica dupa alti 40 de ani, in slujba lui de Prooroc al lui Dumnezeu si de Legiuitor al credintei evreilor.
    Si ne-a lasat Proorocul Moise, scrise, primele cinci carti din Biblie, noua, crestinilor, iar poporului evreu, cartea lui sfanta, Tora, pe care numai Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos o intrece si a carui venire o prooroceste (Deut. 18,18). Si a fost ingropat pe muntele Nebo, in loc necunoscut, de arhistrategul lui Dumnezeu, Mihail. (Deut.1,9).
 


Intru aceasta zi, povestire despre ava Sisoe.
    Graiau despre ava Sisoe ca vietuia in manastirea Arselaitului, iar un alt staret era bolnav intr-o alta lavra. Si daca a auzit, s-a necajit de vreme ce postea cate doua zile. Si, ziua cand a auzit, ii era ziua intru care nu manca. Si a zis intru sine: "Ce voi face? De voi merge, ma vor sili poate fratii sa mananc. Iar de voi ramane pana dimineata, daca, cumva, va muri? Deci, voi merge si nu voi manca." Si asa a mers flamand; si porunca lui Dumnezeu savarsind si postul pazindu-si.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre un calugar si un saracin.
    Ne povestea noua un oarecare saracin, zicand: "M-am dus singur, in muntele parintelui Antonie, ca sa prind vanat. Iar dupa ce am mers, am vazut pe un calugar sezand si tinand niste carti si citind. Deci, am iesit la dansul, vrand sa incerc sa-l ucid. Iar daca am venit aproape de dansul el si-a intins mana sa cea dreapta spre mine si mi-a zis: Stai! Si am stat doua zile si doua nopti, neputand sa ma duc nicaieri din locul unde eram. Atunci am grait lui: Jura-te pe tine, pe Dumnezeu pe Care Il cinstesti si ma slobozeste. Iar el mi-a zis: Mergi in pace. Si asa am putut sa ma duc din locul in care stam".
 

• Pomenirea Sfântului şi de Dumnezeu văzătorului Moise
Prorocul Moise a fost marele conducător al vechiului popor al lui Israel, care 1-a eliberat pe el din robia egipteană. El a fost dătător de lege în Israel. El s-a născut în Egipt cam pe la anul 1550 înainte de Hristos. Pînă la vîrsta de patruzeci de ani el a trăit la curtea lui Faranon ca fiu al fiicei acestuia; timp de alţi patruzeci de ani, el a dus viaţă de păstor de turme contemplînd cu inima pre Dumnezeu şi a Lui zidire; iar timp de încă alţi patruzeci de ani el a fost conducătorul şi legiuitorul lui Israel, ducîndu-1 prin pustie pînă la Pămîntul Făgăduinţei. El a văzut de sus de pe o culme Pămîntul Făgăduinţei, dar în el Dumnezeu nu i-a îngăduit să intre, pentru că a păcătuit odată împotriva Lui (Numerii 20: 12).27 Moise s-a săvîrşit din viaţă în vîrsta fiind de una sută şi douăzeci de ani. Ca făcător de minuni, el este o mai înainte închipuire a lui Hristos, după interpretarea Sfîntului Vasile cel Mare. El a venit din cealaltă lume la Muntele Thabor şi a şezut de o parte a Domnului, la Schimbarea la Faţă, grăind cu el, de cealaltă parte aflîndu-se Sfîntul Proroc Ilie. După mărturisirea Sfîntului loan Scărarul [sau Sinaitul], el s-a înfăţişat şi monahilor de la mănăstirea din Muntele Sinai.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Marchellus şi Cassian
Împăratul Maximian Hercule a decretat odată o anumită zi în care toţi soldaţii lui urmau să aducă jertfe idolilor. Pe atunci Marchellus era soldat în armata imperială, iar Cassian era notar (secretar). Marchellus, care era creştin, a zis: „Dacă slujba de ostaş înseamnă obligativitatea închinării la idoli, atunci eu mă lepăd de ea”. El şi-a scos centura militară şi armele şi le-a aruncat la picioarele împăratului. El a fost imediat osîndit la moarte. Sarcina lui Cassian era aceea de a trece în registrele imperiale sentinţa la moarte, dar Cassian a refuzat să facă aceasta. Ei au fost decapitaţi împreună, iar sufletele lor împreună au zburat la ceruri, în Împărăţia lui lisus Hristos, Domnul Slavei.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila
Înaintea porţii cei sfinte biserici
Dumnezeiescul păstor fără frică a stat.
Nelegiuitul rigă cuteza ca să intre
Dar păstorul turmei pe el nu l-a lăsat.
„Tu despre Domnul nostru nu cunoşti nimica,
Ci mîrşavilor idoli ticălos te închini.
Ce să cauţi tu, necurate păgîne,
Printre dreptmăritorii creştini?”
Ticălosul rigă sălbăticia-şi vădi,
Şi pre-arhipăstor în lanţuri îl legă.
Dar Sfîntul cu pace spre rigă privi,
Şi îl preamări pe-al cerurilor Domn.
Riga pre Sfînt batjocori, zicîndu-i:
„Lanţurile acestea, ce bine îţi şed!
Tocmai pe măsură-ţi, bătrîne smintite,
Ca şi ieşite de la croitor!”
Astfel grăi riga, iar apoi tăcu.
Iar Vavila Sfîntul îi răspunse-aşa:
„Iţi jur, împărate, că aceste lanţuri,
Mai scumpe îmi sînt decît ţie bogăţia ta.
Aceste lanţuri îmi sînt mai preţioase
Decît ţi-este ţie coroana de pe cap!
Cu-adevărat, împărate, mai scumpe-mi sînt mie,
Decît ţie-este ţie întregul tău regat!
Căci eu aste lanţuri pentru Hristos le port,
Ele libertate scumpă mie îmi aduc.
Căci aceste lanţuri îmi deschid mie
Ale Raiului Veşnic cele de aur porţi”.
Cugetare
Puterea unui sfânt de după adormirea lui este de multe ori mai mare decît cea pe care o avea în viaţă.
De aceea a lăsat Dumnezeu omenirii sfintele moaşte ale sfinţilor”,  zice Sfîntul loan Gură de Aur, în neîntrecuta lui omilie la Sfîntul Sfinţit Mucenic Vavila.
Sfîntul Vavila a fost înmormîntat în cetatea Antiohiei. În acea vreme, împăratul Gallus [Gal], fratele lui loan Apostatul, se afla la cîrma Imperiului împreună cu Constantius, fiul Marelui Constantin. Călăuzit de evlavie, Gallus a adus moaştele Sfîntului Vavila la locul numit Dafne [lîngă Antiohia], unde le-a ridicat o mică biserică într-un loc foarte frumos. Se afla acolo şi celebrul templu al lui Apollon de la Dame, ridicat pe locul unde, potrivit legendei păgîne, fecioara Dame s-a prefăcut într-un arbore de laur, scăpînd astfel de „zeul” Apollon, în fapt un desfrînat care voia să o necinstească. Se afla la acel loc frumos, semănat cu chiparoşi, şi un idol al acestui necurat Apollon, din interiorul căruia un diavol le „ghicea” idolatrilor viitorul. Dar, în urma aducerii sfintelor moaşte ale Sfîntului Mucenic Vavila în apropierea capiştei, diavolul nu a mai putut ghici nimic, ci el a amuţit, iar „prorociile” idoleşti au încetat. Peste o vreme însă, acest idol al lui Apolon a fost cercetat de împăratul Iulian Apostatul, care se afla în drum spre războiul cu perşii, care avea să îi fie fatal. El a intrat în capişte, dorind să i se ghicească ce sorţi va avea războiul la care mergea. Dar idolul, intrînd în trepidaţie, i-a zis că nu-i poate răspunde clar, din pricina „mortului” care se află îngropat în apropiere. Desigur, era vorba de Sfîntul Vavila, al cărui trup neînsufleţit avea puterea de a-1 ţine mut pe diavol. Iulian a poruncit ca sfintele moaşte să fie luate imediat de acolo şi duse înapoi la Antiohia. Dar de îndată ce racla sfîntă a fost scoasă din acea minunată grădină, a căzut peste capiştea lui Apollon foc din cer, care a ars-o cu desăvîrşire şi pentru totdeauna. Iulian a plecat în războiul catastrofal cu perşii, iar viaţa lui hulitoare şi-a găsit acolo năprasnic şi oribil sfîrşit.
Iată puterea sfinţilor creştini, chiar şi după moartea lor: simpla prezenţă a trupurilor lor neînsufleţite îi amuţesc pe demoni, pogoară foc din cer, distrug capişti idoleşti, şi pedepsesc cu morţi cumplite pe diriguitorii cei care nu vor să ştie de Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra împăratului David, din pricina păcatelor lui:
  • La cum Abesalom, fiul lui David, a pornit o revoltă împotriva tatălui lui;
  • La cum David a fugit din Ierusalim din pricina fiului lui, a mers desculţ, şi a plîns.
Predică
Despre prefacerea apei în vin – „Acest început al minunilor l-a făcut lisus în Cana Galileii” (loan 2: 11).
Domnul Dumnezeul nostru este Atotputernic, iar puterea Lui cea negrăită nu are hotar. El a făcut toate cele cîte le-a făcut prin Cuvîntul Lui: „Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit, şi cu duhul Lui toată puterea lor” (Psalmul 32: 6). Cu Cuvîntul Lui, Dumnezeu a zidit trupul omenesc. Cu Cuvîntul lui Dumnezeu ţarina neînsufleţită se preface în trup omenesc, ea se preface în animale şi în plante. Cu Cuvîntul lui Dumnezeu, apa curgătoare se preface în vapori, iar vaporii în gheaţă şi în zăpadă. Tot cu Cuvîntul lui Dumnezeu, apa care urcă în mlădiţele viţei se preface în vin, iar „vinul veseleşte inima omului” (Psalmul 103: 16). Prin urmare, să-I fost greu Fiului lui Dumnezeu să prefacă apa în vin la Nunta din Cana Galileii?
Nouă, oamenilor celor trupeşti şi îmbolnăviţi de păcat, această minune ni se pare mare; căci firii noastre omeneşti, slăbite de păcat, aceasta îi pare o minune care îi depăşeşte puterea. Cu toate acestea, ceea ce noi numim minuni este modul obişnuit de lucrare al Făcătorului.
Cînd slujitorul a umplut cele şase vase cu apă, Domnul Hristos i-a zis: „Scoateţi acum şi aduceţi nunului” (loan 2: 8). El nici măcar nu a zis: „Să se prefacă acum apa în vin”, ci doar a gîndit.
Căci la Dumnezeu, gîndul Lui are aceeaşi putere ca şi cuvîntul.
Dar de ce este această minune începutul minunilor, cînd se pare că, cu mult înainte de minunea aceasta, Domnul a mai lucrat alte minuni?
Pentru că, fraţilor, schimbarea apei în vin este taina fundamentală a lui Hristos, ea este esenţa tuturor minunilor Lui. Firea umană a fost diluată de lacrimile plîngerii ei, şi a fost necesar ca ea să se prefacă în vin.
Scînteia dumnezeiască din om se stinsese, şi a fost necesar ca ea să se aprindă din nou. Infirmitatea este ca şi apa, iar sănătatea se aseamănă cu vinul; necurăţia duhurilor rele este ca o apă chioară, pe cînd curăţia este ca vinul; moartea este ca o apă moartă, pe cînd viaţa este precum vinul; ignoranţa este ca o apă plată, pe cînd adevărul este ca vinulPrin urmare, ori de cîte ori Domnul a însănătoşit bolnavii, a curăţit leproşii, a înviat morţii, i-a luminat pe fiii risipitori, El în esenţă a prefăcut apa în vin.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce în chip minunat apa în vin mereu o prefaci, aprinde întru căminul stins al inimilor noastre focul Tău cel dumnezeiesc, ca să putem începe să ne asemănăm Ţie, şi ca lupta cea bună luptînd, să cîştigăm mîntuirea întru a Ta nemuritoare împărăţie, împreună cu sfinţii îngeri, în veci. Căci numai Ţie se cuvine toată cinstea şi slava acum şi pururea, Amin!