Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”,
Arhim. Teofil Pârâian

Duminica a 27-a după Rusalii
(Tămăduirea femeii gârbove)
Lc. 13, 10-17

Îndreptarea cea întru Hristos

Despre îndreptarea trupului şi a sufletului “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”
Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire ” (Lc. 2, 34)
Preacuvioase părinte stareţ, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi,
Cuvintele pe care le-am pus în fruntea cuvântării mele sunt scrise în Sfânta Evanghelie de la Luca, în ceea ce numim noi întâmpinarea Domnului. Ele sunt spuse de un om ales de Dumnezeu, un om purtător de Duh Sfânt, un om cu frică de Dumnezeu, un om care s-a învrednicit de făgăduinţa lui Dumnezeu, aceea că-1 va vedea pe Mântuitorul lumii. Şi L-a văzut! Aceasta făgăduinţa s-a împlinit atunci când Mântuitorul lumii a împlinit 40 de zile de la naşterea sa.
Această făgăduinţă s-a împlinit la întâmpinarea Domnului, când dreptul Simion, condus fiind de Duhul Sfânt, S-a dus la Templul din Ierusalim, unde Maica Domnului şi cu dreptul Iosif l-au dus pe Mântuitorul Iisus Hristos, să se facă cele rânduite de legea lui Moise. Atunci, dreptul Simion, căci aşa se numea cel ce a spus cuvintele “Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel”, s-a bucurat pentru că L-a văzut pe Cel prin care urma să vină mântuirea lui Israel şi L-a luat în braţe.
Iată de ce este el cunoscut în Istoria Bisericii ca primitor de Duhul Sfânt. Dreptul Simion, primitorul de Dumnezeu, şi-a dat seama că Mântuitorul va fi mântuitor pentru unii şi pricină de cădere pentru alţii, şi-a dat seama că Mântuitorul a venit în lume „ să mântuiască pe tot omul ce vine în lume”, că orice om din lumea aceasta are posibilitatea să se mântuiască prin mijlocirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar că, pentru acesta, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, trebuie să creadă în Mântuitorul, trebuie să-şi conformeze, să-şi potrivească viaţa cu învăţătura Mântuitorului.
Ceea ce a spus dreptul Simion s-a întâmplat în vremea când Domnul Hristos a vieţuit aici, pe pământ, în vremea propovăduirii sale, căci unii l-au primit cu bucurie, unii au alergat înaintea Lui şi I s-au închinat, iar alţii L-au vorbit de rău, au căutat să-I găsească pricină ca să-L compromită; unii L-au lăudat şi alţii L-au defăimat – aşa înţelegem dacă ne rezumăm la ceea ce s-a citit din Sfânta Evanghelie, astăzi, la Sfânta Liturghie.
Cele citite în această zi la Sfânta Liturghie ne-au dus cu gândul la o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, atunci când a dat unei femei îndreptare din gârbovenie. Aceasta a trăit vreme de 18 ani cu ochii aplecaţi spre pământ, deşi omul este fiinţa care ar trebui să privească în sus.
Iubiţi credincioşi,
Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, sigur eu v-am spus şi cu alte ocazii, în limba greacă, cuvântul om se spune ? (antropos). Dar avTQOJtoo tradus în limba română nu înseamnă numai om, ci şi privitor în sus. Deci, când zici avTQOotoa în limba greacă, zici om, dar ştii că omul este fiinţa care priveşte în sus, nu în jos. Aşa l-a alcătuit Dumnezeu pe om, ca să ştie că nu-i făcut numai pentru lumea aceasta, nu-i făcut numai pentru pământ, ci e făcut pentru cer, iar noi credem că ceru-i undeva sus.
Într-un fel, cerul este pretutindeni, pentru că cerul este acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu este peste tot. Cei care au alcătuit limba greacă şi-au dat seama că omul este singura fiinţă care priveşte în sus. Ei 1-au caracterizat, l-au prezentat pe om ca fiinţa care priveşte în sus, cu rosturi de privire în sus, cu rosturi de privire spre cer, cu rosturi de privire spre lumea mai presus de lume.
Femeia gârbovă nu putea să privească spre cer, ci doar spre pământ, aşa cum priveşte animalul. Şi totuşi, era un om, o femeie care şi-a dorit îndreptarea. Poate că s-a rugat lui Dumnezeu să nu mai fie în gârbovenie, dar vreme de 18 ani a trebuit să fie privitoare în jos, să nu-şi îndeplinească rolul de privitoare în sus.
Când Domnul Hristos a venit în lumea aceasta, a vindecat pe mulţi de felurite neputinţe, de felurite infirmităţi, de diferite boli. Intr-o zi, El a ajuns într-o sinagogă, nu ne spune Sfânta Evanghelie de la Luca în ce sinagogă, în ce oraş, în ce cetate, dar ne spune că Domnul Hristos era într-o sinagogă, într-un loc unde se adunau evreii la rugăciune.
Fiind într-un loc de rugăciune, era de faţă şi o femeie care nu mai era privitoare în sus, ci era privitoare în jos, o femeie care nu îşi mai putea împlini rostul de privitoare în sus. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, deci o zi de odihnă, Domnul Hristos a îndreptat pe femeia care era privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus. Cu prilejul acesta, s-au răscolit răutăţile, gândurile şi simţirile bune ale oamenilor. Unii L-au lăudat şi L-au preamărit pe Domnul Hristos, iar alţii, mai ales mai marele sinagogii, mai marele casei în care se făceau rugăciuni, L-au defăimat.
Acesta nu s-a adresat Domnului Hristos, ci oamenilor care erau de faţă şi femeii care iarăşi era privitoare în sus, zicând: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei… ” (Lc. 13, 14). Mai marele sinagogii socotea că s-a făcut un lucru rău, că Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi nu a păzit rânduiala Vechiului Testament în privinţa sâmbetei. Şi atunci, Domnul Hristos a răspuns la această strâmbare a gândurilor omeneşti, pentru că omul acela însuşi nu gândea cum trebuia.
Să vă mai spun o dată cuvântul părintelui Arsenic Boca, Dumnezeu să-1 odihnească: “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Mai marele sinagogii avea o minte strâmbată şi a strâmbat şi ceea ce a făcut bine Domnul Hristos. El a găsit nişte argumente, nişte temeiuri pentru gândurile lui. Se gândea mai marele sinagogii că sâmbăta trebuie păzită şi că cel care nu o păzeşte, chiar dacă face minuni, cum a făcut Domnul Hristos, nu-i pe calea lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cum se putea ca Domnul Hristos, „Domnul sâmbetei”, cum se numeşte cu alt prilej pe El însuşi, zicând: „ Este cineva aici care-i Domn al sâmbetei”, Cel mai mare peste lume, peste sâmbătă, peste toate, să calce legea lui Dumnezeu ? Domnul Hristos a intervenit ca să îndrepte mintea cea strâmbă a celui care era mai marele sinagogii, care credea că gândeşte bine. Deci, a crezut că gândeşte bine, dar nu a gândit bine.
Fac aici un ocoliş, iubiţi credincioşi, ca să vă spun nişte cuvinte din înţelepciunea sanscrită, în legătură cu omul care ştie sau nu ştie. Ei spun aşa:
Omul care nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, este periculos – să te fereşti de el;
Omul care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este neputincios – ajută-l, învaţă-l să ştie;
Omul care ştie, dar nu ştie că ştie, este adormit – trezeşte-l;
Omul care ştie, şi ştie că ştie, este înţelept – urmează-l.
Deci, învăţătorul de lege nu ştia ce trebuia să ştie, dar totuşi, se arăta ca unul care ştie; noi am putea zice că era un om periculos, de care trebuie să te fereşti. Atunci, Domnul Hristos a intervenit cu învăţătura Lui şi a spus că în ziua sâmbetei se pot face lucruri care nu pot fi amânate, de pildă, să-ţi adapi animalul pe care îl ai, bou sau asin. Prin aceasta, se arată că, aşa cum poţi să-ţi adapi boul sau asinul în ziua hotărâtă pentru odihnă, tot aşa poţi să faci şi o minune în ziua hotărâtă pentru odihnă. Apoi, Domnul Hristos a spus că El a intervenit pentru vindecarea acelei femei, pe care satana a ţinut-o în gârbovenie timp de 18 ani şi a întrebat dacă nu se cădea să fie vindecată chiar în ziua sâmbetei.

Să nu amânăm fapta bună şi pocăinţa!
Iubiţi credincioşi,
Din asta mai învăţăm ceva, învăţăm să nu amânăm. De multe ori, noi suntem puşi în situaţia de a amâna pe altă zi lucrurile pe care le-am putea face astăzi, îmi aduc aminte, din copilărie, de o zicere: „ Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine”. Domnul Hristos aşa a făcut, adică, deşi ar fi putut să aştepte, nu a aşteptat, totuşi, o altă zi pentru a o vindeca pe femeie, în felul acesta, ne-a învăţat şi pe noi să nu amânăm. Deci, e bine să folosim toate mijloacele, toate posibilităţile pe care le avem, pentru a împlini lucrurile care trebuie împlinite, chiar în ziua de faţă.
Iubiţi credincioşi,
Mai există o împrejurare în care oameni, oameni din mulţime au făcut un lucru pe care nu 1-au amânat pentru a doua zi, nici măcar pentru o oră sau măcar pentru câteva minute. Este vorba despre acei oameni care au purtat pe umeri pe slăbănogul din Capernaum şi l-au coborât în faţa Domnului Hristos prin acoperişul casei. Am putea zice că ei au făcut un lucru de prisos, pentru că aceasta se putea face şi altfel, fără osteneală; de pildă, ar fi putut să-l aducă pe slăbănog în faţa Domnului Hristos, de îndată ce EL ar fi fost despresurat de mulţime şi ceilalţi oameni ar fi plecat. Şi totuşi, ei au vrut să-1 ducă atunci. Pentru a nu amâna, ei au făcut tot ce s-a putut face şi şi-au luat toată osteneala, rămânând în credinţa noastră şi în conştiinţa Bisericii ca oameni care ne învaţă pe noi să nu amânăm.
Şi acum, să vă spun un cuvânt din Pateric, în Pateric, se povesteşte că unui părinte gândurile îi spuneau: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine», dar el răspundea: «Ba nu, mă pocăiesc astăzi şi mâine va fi voia Domnului». Sunt nişte lucruri extraordinare, care au străbătut prin istorie şi au ajuns până la noi şi care vor merge mai departe, şi după noi. Îi ziceau gândurile, acelui părinte: «Lasă astăzi şi te vei pocăi mâine» şi el zicea: «Ba nu, mă voi pocăi astăzi, pentru că asta e ziua în care pot să lucrez şi-i sigur că trăiesc; mâine, ce ştiu eu dacă mai trăiesc ? Şi atunci, mă pocăiesc astăzi, iar mâine fie voia lui Dumnezeu; poate mă voi pocăi şi mâine, dacă voi ajunge ziua de mâine, care va fi pentru mine ca ziua de azi».Cum spune Eminescu:
„ Cu mâine zilele-ţi adaugi,
Cu ieri viaţa ta ţi-o scazi,
Având cu toate astea-nfaţă,
De-a pururi ziua cea de azi!”
Ce putem, să facem astăzi, să nu amânăm. Ziua de azi este sigură. Ieri a trecut, a fost sigur pentru ieri. Ziua de astăzi e sigură pentru că trăim în ea, dar ziua de mâine, Dumnezeu cine ştie dacă este sigură pentru noi. Nu trebuie să trăim cu frica în sân, că poate mâine nu o să mai fim în lumea aceasta. Dar, să ştim totuşi lucrul acesta, că ziua în care putem lucra pentru binele nostru şi pentru binele altora este ziua de astăzi, nu-i ziua de mâine, nici ziua de poimâine.
Iubiţi credincioşi,
Deci, Domnul Hristos ne învaţă să nu amânăm. După ce Domnul Hristos a făcut minunea, au fost şi oameni care s-au bucurat de minunea făcută de El şi care nu au zis că Domnul Hristos a făcut un lucru rău, ci sigur au zis că a făcut un lucru bun. Numai că ei nu se potriveau cu mai marele sinagogii. Cei care-L lăudau pe Domnul Hristos pentru minunea făcută, gândeau bine, iar ceilalţi, care-i mustrau pe oameni şi-i învăţau să amâne binele pe care L-a făcut Domnul Hristos, gândeau rău.

Duminica – o zi de împlinire a binelui
Îubiţi credincioşi, Cu asta, eu aş zice că am terminat cuvântul de învăţătură. Aş vrea, totuşi, să dau o lămurire în legătură cu sâmbăta şi duminica. Noi nu sărbătorim sâmbăta ca zi hotărâtă de odihnă, deşi, în limba ebraică, cuvântul sâmbătă înseamnă odihnă, sabat. Noi nu ne odihnim în ziua sâmbetei, ci ne odihnim în ziua duminicii, dar nu numai ne odihnim, ci şi facem ceva pentru binele nostru, pentru înaintarea noastră. Am putea zice că duminica nu este numai o zi de odihnă, ci este şi o zi de împlinire a binelui, pentru că creştinismul este o credinţă pozitivă, o credinţă a binelui, a împlinirii. Nu să nu faci nimic, numai aşa, ca să fii în odihnă, ci faci ceva în ziua în care nu te ocupi de lucrurile pământeşti. Laşi lucrurile pământeşti şi faci numai lucrurile cereşti, lucrurile duhovniceşti. Aceasta este hotărâtă pentru ziua duminicii.
Ne-ar putea întreba cineva: Bine, dar în Scriptură, în Vechiul Testament, se spune mereu despre sâmbătă. Iată că şi în Noul Testament găsim nemulţumiri că s-au făcut minuni în zi de sâmbătă. Noi cunoaştem mai multe astfel de minuni: vindecarea orbului din naştere, vindecarea omului care a fost bolnav de idropică, vindecarea omului cu mâna uscată. Domnului Hristos I S-a reproşat că L-a vindecat pe slăbănogul de la Vitezda în zi de sâmbătă, I s-a găsit vină pentru că a făcut o minune în zi de sâmbătă. Dar, de ce mereu sâmbăta şi nu duminica. De ce la ortodocşi Duminică este ziua Domnului ? De ce sărbătorim altă zi decât ziua hotărâtă de Dumnezeu în Vechiul Testament ?
Pentru că Noul Testament este Biblia creştinilor şi pentru că este descoperirea, continuarea, într-o altă formă, a Vechiului Testament. Asta înseamnă că legea Vechiului Testament s-a schimbat şi s-a completat şi că s-a împlinit şi din acest punct de vedere.
De ce sărbătorim duminica ? De-a lungul istoriei, duminica s-a sărbătorit ca zi de odihnă de lucrurile pământeşti şi ca zi de împlinire a lucrului lui Dumnezeu. Aşa ne-am pomenit, aşa trăim Şi nu ne facem nici o problemă. De ce nu ne facem probleme? Pentru că ştim că asta-i învăţătura Bisericii şi Biserica este mai mare decât noi. Sunt şi unii creştini care ţin sâmbăta, bineînţeles că nu sunt creştini drept-măritori, şi care îşi fac un titlu de glorie că ei sunt aceia pe care îi primeşte Dumnezeu, pentru că împlinesc Porunca aşa cum a lăsat-o El. Dumnezeu să-i miluiască şi pe noi să ne ajute să ne ducem viaţa liniştiţi înainte, aşa cum am găsit-o, aşa cum am pomenit-o.
Iubiţi credincioşi,
Pe noi ne învaţă Biserica. Cei care se întemeiază numai pe Biblie, numai pe Sfânta Scriptură, spun că nicăieri în Sfanta Scriptură nu sunt cuvinte lămuritoare despre schimbarea sâmbetei cu duminica. Să ştiţi că aşa este. Găsim nişte cuvinte, care nu sunt destul de lămuritoare şi care ne conduc pe noi la ceea ce facem, dar nu din Scriptură am noi învăţat să ţinem duminica. Am învăţat de la înaintaşii noştri, care au învăţat şi ei, ca şi noi, din Biserică.
Vă rog să ţineţi minte lucrul acesta: norma credinţei este învăţătura Bisericii. Nu este ceea ce credem noi, nu este ceea este scris în Scriptură, ci ceea ce ne învaţă Biserica întemeiată pe Sfânta Scriptură. Deci, aceasta-i credinţa noastră.
Să ne gândim la toate lucrurile acestea. Să ne gândim, să nu amânăm, să ne gândim la binele care se poate face, să ştim că creştinismul este împlinirea binelui, nu numai înlăturarea răului. Să ştim că Domnul Hristos este pentru înaintarea şi ridicarea unora şi spre căderea altora. Să ne rugăm lui Dumnezeu să fim între cei care se ridică prin mântuirea pe care o dă Domnul Hristos şi să ne ferească Dumnezeu de prăpastia celor ce cad pentru că nu ţin seama de învăţătura Bisericii şi pentru că ajung să-l judece chiar pe Domnul Hristos. Nu putem să spunem cât este de mare păcatul acesta, de a gândi tu, oricare ai fi, că învăţătura ta, că părerea ta este mai presus de ceea ce ne învaţă Sfânta noastră Biserică.
Să ne dea Dumnezeu binecuvântarea Lui şi lumină pentru a înţelege lucrurile drept, să avem mintea cea dreaptă, în care lucrurile strâmbe se îndreptează şi să ne ferească Dumnezeu de mintea cea strâmbă în care şi lucrurile drepte se strâmbă. Dumnezeu să ne ajute! Amin!