29 noiembrie
• Pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a celor treisute șaptezeci împreună cu dânsul
În Bitinia asiatică creştinii au fost
prigoniţi sălbatic de Guvernatorul Aquilinus. El odată a arestat
samavolnic trei sute şi şaptezeci de creştini şi i-a legat la un loc
unde se afla capiştea idolului lui Poseidon. Acolo necuratul guvernator
i-a silit pe creştini să aducă necuratele jertfe idoleşti. Dar
ameninţările lui cu schingiuiri şi cu moarte nu au reuşit să clintească
nici măcar un singur creştin din credinţa în Hristos. Pe cînd creştinii
erau pe cale a fi daţi la chinuri, trecea pe drumul din marginea acelei
capişti un cetăţean de frunte pe nume Paramon care, văzînd şi aflînd ce
se întîmplă, s-a oprit din drumul lui şi a strigat: „O,
mulţimea de drepţi pe care vrea să o ucidă acest necurat guvernator
pentru că ei nu se pleacă închinării idolilor celor muţi şi morţi!”.
Strigînd astfel, dreptul Paramon şi-a continuat drumul, dar Aquilinus,
care auzise strigarea lui, a trimis slugi care să îl ajungă din drum şi
să îl ucidă. Slugile 1-au prins şi l-au ucis bestial pe Sffntul Paramon.
Ei i-au străpuns limba cu ghimpi, 1-au despuiat cu totul de haine şi
1-au înjunghiat peste tot cu cuţite. Sfîntul Paramon, cu rugăciunea în
inimă, şi-a dat sfintul lui suflet în mîna lui Dumnezeu. După aceea, cei
trei sute şi şaptezeci de creştini prinşi şi legaţi în lanţuri au fost
ucişi cu toţii prin decapitare. Fiii lui Dumnezeu cei vrednici şi
mieluşeii nevinovaţi au intrat astfel întru veşnica Împărăţie a Domnului
Hristos. Ei au luat mucenicia la anul 250.
• Pomenirea Sfântului Acachie de la Sinai
În vestita lui carte „Scara”, Sfântul loan Scărarul povesteşte viaţa acestui sfînt. Tînărul
Acachie, proaspăt tuns în monahism la Muntele Sinai, a avut drept
povăţuitor duhovnicesc pe un om foarte rău. Bătrînul, foarte irascibil,
în fiecare zi îl insulta şi chiar îl lovea pe ucenicul lui, chinuindu-1
şi maltratîndu-1 în toate felurile. Cu toate aceasta ucenicul Acachie
niciodată nu s-a plîns nimănui de bătrînul lui, ci a îndurat toate cu
dumnezeiască răbdare, cu siguranţa că toate aceste rele îi sînt lui
foarte de folos la mîntuire. Ori de cîte ori îl întreba cineva cum o duce, el răspundea: „Cum să o duc, ca înaintea Feţei Domnului Dumnezeu!”.
După nouă ani de astfel de ascultare şi chin, ucenicul Acachie a murit.
Bătrînul lui 1-a îngropat după cuviinţă, apoi s-a jeluit unui alt
bătrîn, căruia i-a zis: „Ucenicul meu, Acachie, a murit”. Dar acel sfînt
bătrîn i-a răspuns şi i-a zis: „Nu, Acachie n-a murit”. Atunci amîndoi
s-au dus la mormîntul celui mort, şi acolo bătrînul cel sfînt a strigat:
„Frate Acachie, ai murit?” Iar ucenicul Acachie, ascultător chiar şi
după moarte, a răspuns: „Nu am murit, preacuvioase părinte, căci nu poate cel ascultător să moară!”.
Atunci bătrînul cel rău, pocăindu-se cu amar de păcatul său, s-a închis
în chilia Sfîntului ucenic Acachie şi şi-a petrecut acolo în postiri şi
nevoinţe aspre cu rugăciune şi cu lacrimi tot restul zilelor lui.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Dionisie, Episcopul Corintului
El a fost desăvîrşit păstor de suflete şi bărbat foarte învăţat. El a fost decapitat pentru Hristos la anul 182.
• Pomenirea Sfântului Tiridates, Regele Armeniei
El a fost contemporanul lui Diocleţian.
La început el a fost sălbatic prigonitor al creştinilor, dar a căzut
asupra lui pedeapsa cea dreaptă a lui Dumnezeu şi Tiridates şi-a pierdut
minţile. El s-a făcut întocmai unei fiare sălbatice, precum
Nabucodonosor odinioară. Tiridates s-a vindecat prin miracol de nebunie,
la intervenţia Sfîntului Grigorie, Luminătorul Armeniei (a cărui
pomenire vezi-o la ziua 30 septembrie). De atunci înainte şi pînă la moartea lui, regele Tiridates şi-a petrecut toată viaţa întru pocăinţă fierbinte şi rugăciune. El a adormit cu pace în veacul al patrulea.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Apolonie
El a fost senator roman. Adus pe banca
acuzării din pricina credinţei lui în Hristos, el a mărturisit-o pe ea
înaintea întregului Senat, drept pentru care a fost decapitat cu sabia
la Roma, în anul 186.
Sinaxar 29 Noiembrie
În această lună, în ziua a
douăzeci şi noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor
370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.
Aceştia au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a lui Achilin,
mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinţei în Hristos şi a
sfârşitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron,
se afla multe şi bogate izvoare de ape fierbinţi, în chip minunat
tămăduind bolile. Mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său,
Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de
la Nicomidia pe câţi creştini care erau acolo, legaţi pentru credinţa
cea în Hristos. Şi mergând Achilin în capiştea Isidei, şi făcând
întinatele jertfe, a poruncit sfinţilor mucenici să se închine şi să
facă jertfă la idoli. Dar ei lepădându-se a face una ca aceea, a
poruncit să fie daţi la moarte toţi. Şi aşa vitejii mucenici au luat
cununa nevoinţei de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se
cu puterea Lui, fiind la număr trei sute şaptezeci. Pe aceştia
văzându-i Sfântul Paramon aşa fără milă omorâţi, a strigat cu glas
mare, zicând: "Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor
înjunghie ca pe nişte dobitoace atâţia drepţi". Iar Achilin auzind
aceasta şi aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci
l-au prins trimişii şi nu îngăduiau ca unul să-i omoare, ci cu toţii
înaintea judecătorului se sileau şi se nevoiau să verse sânge nevinovat
cu mâinile şi cu armele lor, unii lovindu-l cu suliţele, alţii
băgându-i trestii ascuţite prin limbă şi în celelalte mădulare ale
trupului şi i-au dat sfârşitul în locul acela sub privirile tiranului
şi l-au trimis la cereştile locaşuri, ca să se bucure veşnic împreună
cu cei trei sute şaptezeci de mucenici. Deci sfintele lui moaşte au
fost îngropate împreună cu moaştele sfinţilor celor zişi mai sus. Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, şi fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creştin. De aceea a fost supus la felurite şi nenumărate chinuri, după care şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveştejită.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
cele de trebuintã la rudele sale, cã foc este.
Un calugar avea in lume un frate sarac si cele ce avea in chilia lui le da fratelui mirean, insa pe cat ii da lui, acela inca mai mult saracea. Deci, ducandu-se calugarul sa spuna aceasta staretului, i-a zis lui staretul acela: "Eu te voi invata pe tine sa faci asa: de acum inainte sa nu-i mai dai lui; ca sa nu te vatameze si pe tine si pe dansul, ci sa-i zici lui: Frate, cand am avut eu, iti dam tie, iar acum tu, din ceea ce vei dobandi, sa-mi aduci si mie. Si orice-ti va aduce tie, primeste de la dansul. Si de vei vedea undeva strain, sarac sau batran, da-le lor si roaga-i pe ei sa faca rugaciuni pentru dansul". Deci, mergand calugarul acela, a facut asa si dupa ce a venit la dansul fratele sau mirean, el indata i-a spus lui, precum il invatase pe el staretul. Si s-a dus fratele lui mahnit.
Insa, a doua zi, luand din ostenelile lui putine verdeturi, le-a si adus fratelui sau calugar, iar acesta, luandu-le pe ele, le-a dat batranilor si i-a rugat pe ei sa faca rugaciuni pentru fratele lui. Si, luand binecuvantare, s-a intors la casa sa. Apoi, iarasi, a mai adus fratelui trei paini si verdeturi si, luandu-le, calugarul a facut la fel ca si mai inainte si, luand binecuvantare, iarasi s-a dus. Deci, a venit a treia oara, aducand multe de trebuinta si vin si peste, incat, vazandu-le fratele, s-a inspaimantat. Si, chemand pe saraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar calugarul catre fratele lui: "Iti trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a raspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stapanul meu, ca atunci cand luam de la tine, ca focul intra in casa mea si manca lucrurile, iar de cand n-am mai luat, nadajduindu-ma spre Dumnezeu meu, de toate sunt indestulat".
Deci, calugarul, ducandu-se, a spus staretului toate cele ce se facusera. Iar staretul i-a zis lui: "Oare, nu stii ca lucrul calugarului este foc si oriunde intra arde? Iar daca cineva aduce milostenie la calugari, apoi primeste rugaciuni de la dansii si asa se binecuvanteaza si se imbogatesc unii pe altii.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposati.
Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Acachie Sinaitul
Bătrînul pe Acachie strigă şi zice:
„Frate Acachie, unde eşti?”
Încă o dată strigă bătrînul:
„Frate Acachie, ai murit?”
„Nu Părinte, eu nu am murit”
Atunci bătrînul cu zdrobire zice:
„Cu adevărat, cel ce cu credinţă slujeşte
Moartea nu gustă în veac”.
Minunatu-s-a irascibilul avvă,
Minunatu-s-a şi cu amar a plîns.
E lplîns-a cu amar a lui rea viaţă,
De răutatea inimii lui s-a căit.
Pentru ce se căieşte răul bătrîn?
Cu adevărat, el temei adînc are.
Intru pustie adîncă s-a-ngropat păcătosul,
Ca răul să şi-l ispăşeacă din plin.
Sfîntul Acachie, minunatul monah,
Şi-a mîntuit al lui suflet cu ascultarea;
El acuma se bucură în ceruri, netulburat,
Şi se preaslăveşte în veci al lui nume.
Cugetare
Pedeapsa lui Dumnezeu cade asupra păcătoşilor adesea imediat ce ei săvîrşesc păcatul, în scopul ca păcătoşii să se teamă, iar drepţii să prindă curaj.
Cu toate
acestea, uneori, pedeapsa vine mult mai tîrziu, violent şi pe
neaşteptate, astfel încît păcătoşii să cunoască aceea că nimic nu uită
Dumnezeu.
Pe Datan şi pe Aviron i-a înghiţit pămîntul de îndată ce au comis păcatul [împotriva lui Moise]. Dar Regele Balthazzar a văzut mîna scriind pe perete condamnarea lui la moarte pe cînd se afla într-un moment de fericire netulburată, în plin banchet imperial, înconjurat de curteni şi prieteni.La Sfîntul Ştefan cel Nou a fost adus un soldat grav rănit, pe care Sfîntul 1-a vindecat cu rugăciunea. Sfîntul i-a poruncit soldatului să meargă şi să cinstească icoanele Mîntuitorului Hristos şi Preacuratei Lui Maici, de Dumnezeu Născătoarea. Soldatul a făcut aşa şi s-a vindecat grabnic, iar vestea minunii s-a întins peste tot. Auzind-o şi împăratul Constantin Copronimul, el a chemat de faţă soldatul şi 1-a luat la întrebări. Mărturisind soldatul că vindecarea a primit-o de la Sfintele Icoane, împăratul 1-a ameninţat că a făcut ceea ce el, împăratul, a interzis. Atunci soldatul, înspăimîntat, s-a dezis de cinstirea sfintelor icoane, fiindu-i ruşine cu credinţa lui înaintea împăratului. Părăsind soldatul curtea şi încălecînd pe cal, animalul s-a sălbăticit pe neaşteptate, 1-a aruncat pe stăpînul lui la pămînt şi 1-a călcat în copite pînă cînd acesta şi-a dat duhul. Morala: aceasta a fost pedeapsa lui Dumnezeu, care nu a întîrziat să cadă, imediat ce a fost comis păcatul.Regele Tiridates, prigonitorul creştinilor, 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie într-o groapă foarte adîncă şi a ucis bestial treizeci şi şapte de sfinte călugăriţe, fără ca după aceea să i se întîmple nici un rău. Dar mai tîrziu, pe cînd se afla la o partidă de vînătoare cu prietenii lui, şi el şi însoţitorii lui au înnebunit fără veste. Motivul acestei nebunii a regelui şi maniera vindecării lui de ea i s-au descoperit surorii lui, în vis. Sfîntul Grigorie a fost atunci scos imediat afară din groapă [după ce zăcuse în ea timp de şaisprezece ani], iar cu rugăciunile lui regele Tiridates s-a vindecat, s-a pocăit cu amar, şi a primit Sfîntul Botez.
Uneori pedeapsa urmează păcatului tot
atît de repede şi de sigur precum ziua urmează nopţii, dar uneori ea
urmează păcatului mai încet, aşa cum anul se succede altui an. Ea însă
vine întotdeauna sigur, mai puţin atunci cînd păcatul este urmat imediat
de pocăinţa sinceră a celui care 1-a comis.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata Grădină a Raiului (Facerea 2):
- La cum Dumnezeu a împodobit Grădina Raiului cu tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune la gust;
- La cum Dumnezeu a sădit în mijlocul Grădinii Raiului Pomul Vieţii;
- La cum Dumnezeu doar din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului i-a interzis să mănînce lui Adam.
Predică
Despre structura compactă a Bisericii, cea asemenea trupului uman
– „Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate
legăturile care îi dau tărie, îşi săvîrşeşte creşterea, potrivit
lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste”
(Efeseni 4: 16).
Fraţilor, acest cuvînt s-a grăit cu
privire la trupul duhovnicesc, care este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu.
De la El, adică de la Hristos, tot trupul este bine alcătuit şi bine
încheiat. Preaînţeleptul Apostol nici nu poate afla o mai bună
comparaţie pentru alcătuirea Bisericii decît trupul omenesc. Ceea ce
este capul pentru trup, aceea este Hristos Domnul pentru trupul
Bisericii. De la cap se întind nervii în toate părţile trupului, iar
prin nervi, toate părţile trupului percep, simt şi se mişcă; şi viaţa
lor însăşi stă în această percepţie, simţire şi mişcare. Se
poate spune că partea cea mai de căpetenie a trupului, capul, prin
creier şi prin nervi, este prezentă în fiecare dintre mădularele
trupului. Căci dacă se taie capul, pe dată moare şi oricare altă parte a
trupului.
Hristos Domnul este prezent în fiecare parte a Bisericii, în fiecare mădular credincios al Ei. Prin El, fiecare credincios percepe Împărăţia cea duhovnicească, simte iubirea Domnului şi se mişcă drept către El. De la El, fiecare mădular primeşte putere potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, adică, potrivit darului şi menirii fiecăruia dintre credincioşi.
Domnul îşi dăruieşte direct puterea Lui, prin legătură nemijlocită, prin atingere, prin prezenţa Lui personală.
Iubirea este minunata legătură care îl leagă pe Hristos de credincioşi, iar pe credincioşi de Hristos şi întreolaltă.
Fraţilor, ce se întîmplă cu acea parte a
trupului care este smulsă din traiectul nervilor ce o leagă de cap? Ea
moare, adică se face inactivă, insensibilă şi lipsită de mişcare. Aşa se
întîmplă şi cu fiecare mădular al Bisericii care se rupe din trupul Ei,
şi astfel se rupe de al Ei Cap. Fraţilor, să ne păzească Dumnezeu de
nenorocirea aceasta!
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Izvorul iubirii şi vieţii, nu îngădui întunecatelor puteri
dinlăuntru şi din afară să ne despartă pre noi de Tine şi de al Tău
Sfînt Trup, carele este Biserica Ta, răscumpărată cu scump Sîngele Tău!
Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!
