28 noiembrie
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Mucenic Ştefan cel Nou
Aşa cum odinioară Anna, maica lui Samuel,
s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi dăruiască fiu, aşa s-a rugat şi Ana,
maica acestui Sfînt Ştefan pe care îl prăznuim astăzi. Rugîndu-se
îndelung cu credinţă şi din zdrobirea inimii înaintea Icoanei
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Biserica din Vlaherne, pe Ana a
cuprins-o un somn uşor. Atunci ea a văzut pre Maica lui Dumnezeu cu chip
strălucitor ca soarele, şi a auzit un glas care a ieşit din icoană: „Femeie, mergi în pace. După rugăciunea ta, iată ai în pîntece fiu”.
Cu adevărat Ana a zămislit şi a dat naştere unui fiu, care avea să fie
Sfîntul Ştefan cel Nou. La vîrsta de şaisprezece ani tînărul Ştefan s-a
îmbrăcat în îngerescul chip la Muntele Avxentie de lîngă Constantinopol,
de către Avva loan care 1-a învăţat întru toată rînduiala şi
înţelepciunea nevoinţelor călugăreşti. Săvîrşindu-se
Avva loan către Domnul, Sfîntul Ştefan a rămas în munte, continuîndu-şi
viaţa lui de rugăciune neîncetată şi de nevoinţe aspre, pe care şi le
sporea mereu. Sfinţenia vieţii lui a atras la dînsul mulţime de
ucenici. La vremea în care împăratul Constantin Copronimul a pornit
prigoana împotriva cinstirii sfintelor icoane mai sălbatic decît o
făcuse necuratul lui tată, Leon Isaurul, Sfîntul Ştefan s-a arătat apărător cu rîvnă de foc al sfintei cinstiri a icoanelor.
Dementul împărat a crezut cu plăcere murdarele calomnii pe care
ticăloşii din anturajul său i le-au strecurat la ureche şi a uneltit
personal distrugerea şi înlăturarea acestui bărbat sfînt. Sfîntul Ştefan
a fost surghiunit în insula Proconnesus, apoi adus la Constantinopol,
legat în lanţuri şi aruncat în temniţă. Acolo 1-au întîmpinat trei sute
şi patruzeci de monahi şi ei legaţi şi închişi pentru cinstirea
sfintelor icoane, adunaţi de prin toate ţinuturile. Aceşti
sfinţi legaţi în lanţuri şi închişi au petrecut în temniţă ca şi în
mînăstire, rugîndu-se întocmai după toată rînduiala mînăstirească.
Ticălosul împărat 1-a osîndit pe Sfîntul Ştefan la moarte. Sfîntul şi-a
văzut felul ieşirii sale cu patruzeci de zile mai înainte, şi a cerut
iertare fraţilor. Slugile necuratului împărat 1-au apucat pe Sfîntul şi,
bătîndu-1 şi scuipîndu-1, 1-au tîrît pe străzile Constantinopolului,
poruncind gloatei fidele împăratului să îl bată cu pietre căci acesta
este „duşmanul împăratului”. Un eretic 1-a lovit pe Sfint cu un lemn,
astfel omorîndu-1. Aşa cum înainte vreme Sfintul întîi Mucenic şi
Arhidiacon Ştefan a fost omorît de către iudeii cei de un sînge cu el,
aşa acest Sfint Ştefan a fost omorît de ereticii luptători contra
sfintelor icoane, care îşi ziceau creştini ortodocşi. Acest slăvit
oştean al lui Hristos a luat mucenicia la anul 767, în vîrstă fiind de
cincizeci şi trei de ani. El s-a încununat de către Domnul Hristos cu
cununa nepieritoare a veşnicei slave.
• Pomenirea Sfântului Hristu, Noul Mucenic
Sfîntul Hristu a fost de neam albanez, cu
credinţa creştin, iar cu îndeletnicirea grădinar în cetatea
Constantinopolului. Pe cînd îşi vindea într-o zi legumele sale la piaţă,
un turc s-a simţit insultat de purtarea lui Hristu faţă de el şi 1-a
clevetit la stăpînire, cum că grădinarul Hristu ar fi făgăduit să se
facă musulman, iar apoi s-a răzgîndit. Hristu a fost anchetat şi aruncat
în temniţă. Acolo, cineva i-a oferit ceva de mîncare, dar el a zis:
„Este mai bine să mă înfăţişez flămînd înaintea Stăpînului meu Hristos”.
Apoi, a scos de la brîu nişte bani pe care
îi avea şi, dîndu-i celor întemniţaţi ca şi el, i-a rugat ca după ce
vor ieşi din temniţă să plătească Sfinte Liturghii la Biserică pentru
odihna sufletului lui. El a fost omorît de turci prin decapitare
la anul 1748 şi s-a preaslăvit veşnic întru cereasca Împărăţie de către
Hristos Domnul.
• Pomenirea Sfintei Cinstite Ana
Sfinta Ana aceasta a fost o femeie
aristocrată de la Constantinopol care, după moartea soţului ei, a fost
tunsă în monahism de către Sfintul Ştefan, Noul Mucenic. Pe
această femeie a obligat-o împăratul Constantin Copronimul să declare
că a avut legături necuvenite cu Sfîntul Ştefan, spre a îl discredita pe
Sfint înaintea poporului. Cinstita Ana a refuzat cu hotărîre să comită
mîrşava crimă împotriva Sfîntului şi părintelui ei duhovnicesc. Pentru aceasta ea a fost biciuită şi aruncată în temniţă, unde şi-a dat sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfîntului şi Evlaviosului împărat Mauriciu
El a fost asasinat împreună cu cei şase fii ai lui de către împăratul Foca, la anul 602.
Sinaxar 28 Noiembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou.
Acesta
a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie,
fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut şi crescut în
împărătească cetate, fiind fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Ana.
Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea şi se afla în toate zilele
cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la
viaţă aspră. Pentru aceasta a luat şi cinul îngeresc, când a fost în
vârsta de şaisprezece ani, şi de atunci mai mult sporea la
duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a
trecut multă vreme şi minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu
pace. Şi a fost aşezat fericitul Ştefan egumen la acel vestit munte al
lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Iar când semănătorul de
zizanie, diavolul, a voit a porni război mare şi neîncetat asupra
Bisericii, adică să nu se mai închine credincioşii la sfintele şi
cinstitele icoane, a cărui cea dintâi unealtă a acestui lucru s-a făcut
Leon Isaurul, care şi conon s-a numit, l-a înfruntat fericitul Ghermano
şi l-a dojenit din destul. Iar cel dintr-însul născut, vrăjmaşul Constantin Copronim, a făcut şi mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica, şi arzând sfintele icoane, şi izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci acesta aflând şi de Sfântul Ştefan că se închina la icoane şi că-l numeşte pe el eretic, neascultând de porunca lui şi nevrând să iscălească la eres, a trimis de l-a prins şi după multe chinuri l-a închis în temniţă ce se numeşte Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi, pentru pricina aceasta adunaţi, fiind toţi la număr patruzeci şi doi. Încă erau şi alţii cu Preacuviosul Petru şi Andrei, de prin multe ţări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta şi cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ştefan, după unsprezece luni de când fusese închis în acel Pretoriu, l-au scos din închisoare şi l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat jos şi l-au bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi l-a lovit în moalele capului de i-a despicat capul. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriţii aceia în mare. Apoi a fost îngropat de nişte creştini la locul unde zace şi astăzi.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Andrei, care s-a săvârşit chinuit fiind pentru închinarea la sfintele icoane.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, care s-a săvârşit fiind bătută că a jelit pe Sfântul Ştefan.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, care au mărturisit împreună cu Sfântul Ştefan pentru sfintele icoane.
Mulţi din ostaşii mai sus-zisului împărat Constantin Copronim,
ortodocşi fiind, s-au lepădat de lume şi s-au făcut monahi. Pe aceştia
pedepsindu-i nelegiuitul împărat, i-a scos din viaţa aceasta. Căci pe
unul dintre ei, Vasilie cu numele, mai întâi l-a orbit, apoi în urmă
neplecându-se a se lepăda de închinarea la sfintele icoane, l-a lovit
cu călcâiul în pântece şi i-a vărsat măruntaiele şi aşa s-a săvârşit.
Altul fiind închis la Soseniu şi tăindu-i-se nasul, a fost surghiunit
la Chersona. Şi vrând a-l omorî a fugit în Hazaria, întru care şi
episcop făcându-se mai pe urmă s-a săvârşit. Iar altul, Ştefan cu
numele, fiind surghiunit la Sugdaia şi multora fiind de folos, a aflat
sfârşitul vieţii. Asemenea şi doi Grigorie împreună cu mulţi alţii
fiind surghiuniţi, au adormit în Domnul. Dar şi Ioan cel din Legatari
fiind surghiunit la Dafnusia şi de multe ori din porunca împăratului
fiind bătut şi-a dat duhul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei.
Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia.
Tânăr fiind, era în slujba ucigaşilor şi când erau pedepsiţi sfinţii
mucenici, slujea şi el la pedepsiri. Şi întâmplându-se în zilele
împăratului Diocleţian nişte femei creştine să fie cercetate de Maxim,
domnul Sevastiei, s-a luminat sufletul lui Irinarh din dumnezeiescul har
al lui Hristos şi, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru
Hristos şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta a
mărturisit şi el pe faţă cu îndrăzneală pe Hristos. Şi vădindu-se
astfel că este creştin, a fost chinuit în multe feluri din porunca
tiranului şi la urmă i-au tăiat capul, împreună şi preotului Acachie
care-l botezase.
Tot în această zi, pomenirea
Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie,
Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel,
Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de
sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
A fost un imparat mare si bogat si slavit si i s-a intamplat lui a calatori intr-o trasura aurita si inconjurata de ostasi, precum se cade imparatilor. Deci, a intalnit doi oameni imbracati in haine rupte si proaste, trasi la fata si galbenil; insa, imparatul ii cunostea pe ei, ca prin obosire trupeasca, cu osteneala postului si cu sudoare, isi cheltuisera trupul. Si cum i-a vazut pe ei, a sarit indata din trasura si, cazand la pamant, s-a inchinat lor. Apoi, sculandu-se, ii cuprindea pe ei cu dragoste si-i saruta. Dar dregatorii lui nu se invoiau cu acestea si carteau, ca facea ce nu se cade slavei imparatesti. Insa, ei, nepricepandu-se, nici indraznind a-l mustra in fata, au spus fratelui imparatului sa graiasca cu el, zicandu-i: "Nu ti se cade a defaima slava coroanei imparatesti". Dar acesta, graind fratelui sau, imparatul i-a dat un raspuns pe care fratele sau nu l-a inteles.
Deci, avea obicei imparatul acela, cand da cuiva un raspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambita de moarte sa afle porunca cea imparateasca, iar glasul trambitei il cunosteau toti, ca vinovat se face acela de osandire la moarte. Si, facandu-se seara, a trimis imparatul o trambita de moarte, ca sa trambiteze la poarta casei fratelui sau. Iar acesta cum a auzit trambita cea de moarte, nu mai intelegea nimic si, la aceasta s-a gandit toata noaptea. Iar a doua zi, imbracandu-se in haine de mahnire si de plangere, impreuna cu femeia si cu fiii sai, au mers la palatul imparatului si au stat inaintea usilor, plangand si tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el imparatul la sine si, daca l-a vazut tanguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai infricosat atat de un vestitor al fratelui tau, celui asemenea nascut ca tine si cinstit, fata de care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus parere de ocara asupra mea, ca am sarutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au insemnat mie moartea, cu mai mare glas decat trambita? Si infricosata imi este intalnirea cu El, ca eu imi stiu cele multe si mari pacate, ce am savarsit. Deci, iata, am ales chip ca acesta, ca sa te inveti din insasi mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la aratare, si pe cei ce s-au intocmit cu tine la defaimarea cea asupra mea". Si asa socotind si pe fratele sau invatandu-l, l-a slobozit pe el la casa lui.
Dupa aceea, a poruncit imparatul sa se faca patru sipete de lemn. Si a hotarat ca doua dintr-insele sa se inveleasca cu aur sa se puna intr-insele oase de morti; si, cu piroane de aur, le-a incuiat pe ele. Iar pe celelalte doua le-a uns cu rasina si cu smoala si le-a umplut cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si toate binemirositoarele miresme si le-a infasat pe ele cu niste tesaturi aspre de par. Si a chemat pe dregatorii, cei ce se smintisera de dansul pentru intampinarea smerita a celor doi oameni, si a pus cele patru sipete inaintea lor, ca sa socoteasca de cat pret sunt vrednice cele aurite si de cat pret cele unse cu rasina. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicand ca de mult pret sunt vrednice, ca le socoteau pline de imparatesti coroane si braie. Iar cele unse cu smoala si cu rasina, ziceau ca sunt de un pret mic si prost. Deci le-a zis lor imparatul: "Am stiut eu ca asa se cuvine a va grai voua, ca ochi trupesti si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii sufletului, pe cele ce sunt inlauntru, fie cinste, fie necinste". Si a poruncit imparatul sa deschida sipetele cele aurite si, deschizandu-le, rau miros a iesit dintr-insele si, asa, s-a vazut ca sunt urate. Si le-a zis lor imparatul: "Acesta este chipul celor ce sunt imbracati in haine luminoase si slavite, mandrindu-se cu multa putere si slava, iar inlauntru sunt pline de oase moarte si de lucruri rele". Dupa aceea, a poruncit sa deschida pe cele rasinite si unse cu smoala. Si, deschizandu-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu stralucirile ce se aflau intr-insele si cu buna mireasma ce iesea din ele. Deci, le-a zis imparatul: "Oare, stiti cu cine se aseamana sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau imbracati in haine proaste, al caror chip dinafara vazandu-l voi, ati socotit defaimare a coroanei imparatesti, plecaciunea mea pana la pamant inaintea lor. Dar eu m-am minunat de dansii, cunoscand cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufleteasca si i-am socotit mai buni decat coroanele, mai buni si mai cinstiti decat imparatestile mese". Si asa, imparatul a infruntat pe dregatorii sai si i-a invatat pe ei a nu se sminti de cele vazute cu ochii trupului, ci sa ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlauntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Nou Mucenic Ştefan
Asemenea Sfîntului Ştefan Arhidiaconul,
Cel de un nume cu el,
Ştefan Mucenicul cel Nou viaţa şi-o a jertfit
Pentru Hristos Domnul.
Ereticul împărat plin de drăcească mîndrie,
Asasinul cel cu nume de necurăţie,
Înarmatu-s-a pînă în dinţi cu armele drăceşti.
A Sfîntului Ştefan armă fost-a duhovniceasca putere,
Puterea de sus, a adevărului sfînt.
Împăratul soldaţi avut-a, slugi mincinoase, năimite,
Pe cînd Ştefan Sfîntul, pe Dumnezeu lîngă el.
El de aceea stat-a liniştit, aşteptînd tortura,
Moartea şi cununa cea mai presus de veci.
Dar Copronim cu ură urlat-a animalic,
Semnînd sentinţa de tortură şi moarte pentru bărbatul cel sfînt.
Sfîntul Ştefan nicicum s-a tulburat cu duhul,
Deşi umilit a fost, cu sălbăticie bătut.
Inima la ceruri avut-a, legată în rugăciune,
De aici a venit liniştea sa.
Necuratul împărat zdrobit-a sfîntului trupul,
Căci Copronim la trup mai tare a fost.
Însă Ştefan Sfîntul biruit-a cu duhul
El biruit-a duşmanii, nevăzuţi, şi trupeşti:
Căci el de către Domnul încununatu-s-a, ca un briuitor.
O, Sfinte Ştefane, duhovnicescule oştene,
Ajută-ne şi nouă de drăceşti uneltiri să scăpăm!
Ajută-ne ca înaintea sfintelor icoane
Să ne închinăm cu cinste
Şi sfînta ta viaţă şi noi să o urmăm!
Cugetare
Cînd citim
vieţile pline de statornicie, de credinţă şi de generozitate ale
sfinţilor lui Dumnezeu, devenim şi noi statornici în credinţă şi
generoşi.
Venind slugile lui Copronim la Sfîntul Ştefan şi urgentîndu-l să se lepede de sfintele icoane ca să îi fie pe plac împăratului iconoclast, Sfîntul Ştefan a întins mîna sa, a strîns-o într-un pumn şi a zis: „Fie şi numai un singur pumn de sînge de aş avea, şi pe acela mi 1-aş vărsa pentru icoana Domnului meu Hristos”.Împăratul Mauriciu a avut şase fii, cel mai mic dintre ei fiind încă sugar neînţărcat. Pentru acest fiu el avea la palat o doică anume, care îl hrănea. Dar împăratul Mauriciu a avut o soartă cumplită: Focas 1-a înlăturat de pe tronul imperial şi 1-a osîndit la moarte împreună cu cei şase fii ai lui. El i-a ucis pe fii înaintea ochilor tatălui lor, unul cîte unul. Cînd a venit rîndul doicii să îl predea pe fiul cel mic al împăratului pe care îl alăpta alături de al ei, femeia, suferind de suferinţa împăratului şi voind ca măcar pe cel mai mic copil imperial să îl salveze, a dat călăilor pe propriul ei fiu. Ea a crescut pruncul împărătesc ca pe fiul ei, iar la vremea cuvenită i-a dezvăluit adevărul. Tînărul, pătruns de gravitatea adevărului, a părăsit cu hotărîre şi fără regret lumea şi s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, tunzîndu-se monah la Muntele Sinai. El a făcut aceasta spre a răscumpăra sufletul copilului nevinovat care fusese ucis în locul lui.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul Rai al lui Dumnezeu (Facerea 2):
- La cum el a fost o împărăţie a nevinovăţiei, curăţiei şi dreptăţii;
- La cum nu se afla în el nici urmă de boală sau moarte, căci nici măcar noţiunea de păcat nu exista în el.
Predică
Despre cum trebuie să crească duhovniceşte credincioşii – „Ci ţinînd adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos” (Efeseni 4: 15).
Fraţilor, iată aici tot ceea ce se cere de la noi în această viaţă pămîntească: să ne ţinem de adevăr şi să vieţuim întru dragoste.
Adevărul ni s-a descoperit nouă de către Hristos Domnul, şi Domnul Hristos ne-a dat şi exemplul iubirii. Nici la adevăr nu putem ajunge fără Hristos, şi nici nu putem afla în afara Lui exemplu de adevărată iubire.
Văzînd că drumul luminos şi drept al iubirii şi adevărului este în această viaţă aproape înăbuşit de căile întortocheate ale confuziei şi minciunii, Sfintul Apostol Pavel ne învaţă din capul locului, îndemnîndu-ne: „…să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vînt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4: 14).
Doar Dumnezeu poate să ne arate adevărul. Doar Dumnezeu poate să ne arate adevărata iubire. Este posibil ca un om să cunoască mai mult decît altul, dar numai Dumnezeu poate descoperi adevărul.
Mintea omului este asaltată de gînduri ca şi de un vînt, de aceea el de multe ori ia închipuirile drept adevăr. Înşelat de propriile lui cugete, omul cu uşurinţă va putea induce în eroare pe alt om.
Adevărul însă este numai în Dumnezeu şi de la El. Hristos Domnul este întreg adevărul nostru şi întreaga noastră iubire. Cînd
gîndim la Hristos, noi la adevăr cugetăm; cînd lucrăm după Hristos, noi
adevărul îl lucrăm, corect şi fără înşelare; iar cînd îl iubim pe
Hristos, noi iubim însăşi Persoana Iubirii. Noi prin Hristos
trăim, prin Hristos creştem, prin Hristos ne înnemurim şi prin Hristos
ne preaslăvim. El este Capul nostru, nu doar Conducătorul unei
comunităţi de pămînteni, ci Capul real al unui Trup Viu, Căruia noi îi
sîntem mădulare. Lipindu-ne de adevăr şi de iubire noi ne facem vrednici
de a ne sălăşlui pururea întru acest Trup al lui Hristos.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti adevărul nostru cel mai minunat şi iubirea noastră
nesfîrşită, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne primeşte şi pre noi
întru Tine! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
