Si acesta a poruncit pazitorilor sa-i poarte, timp de treizeci de zile, pe ca capistele idolilor si, de nu vor vrea sa jertfeasca, sa-i chinuie in tot chipul. Si au fost goniti, tarati pe jos, prin gunoaie, scuipati, palmuiti, batuti cu pietre, batjocoriti, macar ca erau din barbati alesi ai insulei. Iar la douazeci si trei ale lunii decembrie, au fost dusi la judecata. Si erau plini de bucurie si de indrazneala, ca sufereau pentru Domnul.
Drept aceea, au fost dati la felurite chinuri, dar ei cu un glas strigau: "Crestini suntem, a lui Hristos jerfa, a lui Hristos junghiere." Si se infuria poporul ce sta de fata si voia sa-i sfasie pe ei. Deci, stand ei tari si neclintiti in credinta lui Hristos, dregatorul a dat asupra lor osanda de moarte, prin sabie. Si ei, venind la locul de junghiere, au facut rugaciune si ziceau: "Iarta, Doamne, pe robii Tai si primeste varsarea sangelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile si prietenii nostri si pentru toata tara, ca sa scape de intunericul nucunostintei si cu ochi curati sa vada credinta cea buna si sa te cunoasca pe Tine, lumina cea adevarata, vesnice Imparat."
Deci, asa rugandu-se, s-a taiat fiecaruia cinstitul cap, iar dupa taiere, cunoscutii au adunat sfintele trupuri si le-au ingropat cu cinste.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Simeon Evlavis, despre trezie.
Insa de ti se va intampla aceasta, frate, arunca asupra lui Dumnezeu neputinta ta si, ridicandu-te si intainzand mainile, roaga-te, zicand asa: "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul si neputinciosul si nenorocitul si trimite peste mine harul Tau. Vezi, Doamne, la ce neputinta si ganduri m-au adus multele mele pacate. Eu, care implinesc in fiecare zi voia dracilor, cum nu voi fi ispitit de ei? Sunt ispitit de multele mele pacate, fara indoiala. Si acum Doamne, Doamne, daca e cu voia Ta si spre folosul meu, sa vina iar harul Tau in robul Tau, ca, vazandu-l pe acesta, sa ma bucur intru pocainta si lacrimi, luminat de raza pururea luminoasa a acestuia, pazit de gandurile murdare si de tot lucrul rau si de toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta. Si astfel sa primesc, Doamne, plinatatea indraznirii catre Tine, in necazurile ce vin asupra robului Tau, de la draci si de la oameni, si sa primesc si taierea voii mele, cunoscand bunatatile ce asteapta pe cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne. Ca Tu ai zis, Doamne, ca: Cel ce va cere va lua, si cel ce cauta va afla, si celui ce bate i se va deschide."
Pe langa aceasta, frate, staruie, rugandu-te in cugetul tau, si in celelalte toate cate ti le va da tie Dumnezeu, nemolesindu-te din pricina trandaviei. Si Dumnezeul cel bun nu te va parasi.
Sinaxar 23 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta.
Aceşti
zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către
anul 250, în insula Creta. Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe
părţi ale ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin,
Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia
Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia
doi: Evarest şi Pompie. Aceştia au fost daţi de necredincioşi
ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele
idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de
chinuri. Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi. În urmă au fost duşi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos. După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia. A trimis să-l aducă la el. Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri. Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului. Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă. Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit. Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate. Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.
Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori. Fiecare a venit la ale sale. Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel. Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.
A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia. Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite. Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis: "Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu". S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.
Tot în
această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele
nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi
predicatorul slavilor.
Născut
în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei
care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a
devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi
Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale
Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863. În ciuda
piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost
încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din
Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul
locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele
Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum însă această
limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel
multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor. Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu. După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave. Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o. În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp. Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
