Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer
așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă
astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de
cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse
Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. AminVestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Troparul, glasul al 4-lea
Apărătorule și mărturisitorule al
Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al
Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1:
Podobie: Apărătoare Doamnă...
Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul
credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească
după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de
cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea
se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței,
auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Icos 1:
A
les fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor
vrednic al Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință
neclintită, prin ispitele vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut
ca țintă neschimbată odihna în sălașele cerești. De aceea, te rugăm
primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, făclie duhovnicească;
Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;
Bucură-te, întărire a credincioșilor;
Bucură-te, alungare a înșelăciunii;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;
Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;
Bucură-te, povățuitor al Bisericii;
Bucură-te, păstor credincios;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 2:
C
a un trandafir bine-mirositor ai răsărit în binecuvântata grădină a
Moldovei, având obârșia în slăvitul neam al Mușatinilor, dar ai sfințit
prin viața și ostenelile tale pământul Ucrainei, unde ai fost rânduit de
Dumnezeu ca arhiereu și îndrumător prea luminat al Bisericii
pravoslavnice, când furtunile eresurilor izbeau corabia Ortodoxiei și
biruitor ai cântat: Aliluia!
Icos 2:
Î
n curțile domnești de la Suceava ai copilărit fiind ocrotit de Sfântul
Mare Mucenic Ioan cel Nou; ai deprins frumoasele învățături și obiceiuri
și ai găsit pilde demne de urmat în viață. întărindu-ți mintea și
sufletul cu povețele și rugăciunile părinților tăi, i-ai bucurat de
darurile cu care Dumnezeu te-a binecuvântat, pentru care te lăudăm
zicând:
Bucură-te, fiu al neamului românesc;
Bucură-te, sfințitor al poporului ucrainean;
Bucură-te, cel ce ai primit lumina Botezului;
Bucură-te, purtător al unui nume de apostol;
Bucură-te, slujitor al Evangheliei;
Bucură-te, cel împodobit cu lumina gândului;
Bucură-te, vestitor al cuvintelor vieții;
Bucură-te, purtător al harului;
Bucură-te, trăitor al smereniei;
Bucură-te, păzitor al poruncilor dumnezeiești;
Bucură-te, mireasmă a viețuirii curate;
Bucură-te, păstorule mult nevoitor;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, sfințitor al poporului ucrainean;
Bucură-te, cel ce ai primit lumina Botezului;
Bucură-te, purtător al unui nume de apostol;
Bucură-te, slujitor al Evangheliei;
Bucură-te, cel împodobit cu lumina gândului;
Bucură-te, vestitor al cuvintelor vieții;
Bucură-te, purtător al harului;
Bucură-te, trăitor al smereniei;
Bucură-te, păzitor al poruncilor dumnezeiești;
Bucură-te, mireasmă a viețuirii curate;
Bucură-te, păstorule mult nevoitor;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 3:
H
arul lui Dumnezeu te-a cercetat pe tine, sfinte, din pruncie, punând în
sufletul tău dorul după cele sfinte și năzuința de a sluji lui Dumnezeu
având de aproape învățător și povățuitor pe unchiul tău, Mitropolitul
Gheorghe Movilă, de la care ai învățat a-L iubi pe Dumnezeu și a te
jertfi pentru credință cântându-I: Aliluia!
Icos 3:
Î
ncă din fragedă tinerețe ai cunoscut osteneala pribegiei în țări
străine și durerea de orfan, când părintele tău, voievodul Simion, a
răposat și, prin rânduiala lui Dumnezeu, ai ajuns împreună cu mama și
frații tăi în Polonia, unde te-ai desăvârșit în învățătura cărții.
Cinstindu-te pentru iscusința ta, te lăudăm cântând:
Bucură-te, că ai răspuns chemării cerești;
Bucură-te, rod bun al Ortodoxiei;
Bucură-te, binecuvântarea neamului tău;
Bucură-te, vlăstar domnesc al Moldovei;
Bucură-te, rodire în pământ străin;
Bucură-te, călător neostenit;
Bucură-te, făclie a Bisericii;
Bucură-te, lucrător în via Domnului;
Bucură-te, ochi privighetor;
Bucură-te, minte ascuțită;
Bucură-te, cinstitor al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou;
Bucură-te, propovăduitor neobosit;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, rod bun al Ortodoxiei;
Bucură-te, binecuvântarea neamului tău;
Bucură-te, vlăstar domnesc al Moldovei;
Bucură-te, rodire în pământ străin;
Bucură-te, călător neostenit;
Bucură-te, făclie a Bisericii;
Bucură-te, lucrător în via Domnului;
Bucură-te, ochi privighetor;
Bucură-te, minte ascuțită;
Bucură-te, cinstitor al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou;
Bucură-te, propovăduitor neobosit;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 4:
A
vând povățuitori pe dascălii vremii și hrănindu-ți sufletul cu
învățăturile Evangheliei Domnului, ocrotit fiind de rugăciunile maicii
tale, ai ajuns la vârsta deplinătății când drumurile vieții s-au deschis
înaintea ta, iar în vâltoarea timpului tău ai luptat pentru
creștinătate cântând: Aliluia!
Icos 4:
D
ăruit fiind de Dumnezeu cu multe daruri și văzând pe cei din neamul tău
lucrând cu multă stăruință pentru întărirea Ortodoxiei, prin ctitorirea
de biserici și mănăstiri și prin danii la Muntele Athos, cu toată râvna
ți-ai pus în slujba Bisericii toate puterile sufletești și trupești
dovedindu-te un bun oștean, de aceea te lăudăm așa:
Bucură-te, luptător pentru credință;
Bucură-te, biruitorule al potrivnicilor;
Bucură-te, pom încărcat cu fapte bune;
Bucură-te, următor neclintit al lui Hristos;
Bucură-te, cinstitor al Maicii Domnului;
Bucură-te, cugetare la ceasul judecății;
Bucură-te, mângâiere a celor necăjiți;
Bucură-te, miluitor al sărmanilor;
Bucură-te, ajutător al întristaților;
Bucură-te, alipire de Piatra-Hristos;
Bucură-te, minte înțeleaptă;
Bucură-te, doritor al sfințeniei;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, biruitorule al potrivnicilor;
Bucură-te, pom încărcat cu fapte bune;
Bucură-te, următor neclintit al lui Hristos;
Bucură-te, cinstitor al Maicii Domnului;
Bucură-te, cugetare la ceasul judecății;
Bucură-te, mângâiere a celor necăjiți;
Bucură-te, miluitor al sărmanilor;
Bucură-te, ajutător al întristaților;
Bucură-te, alipire de Piatra-Hristos;
Bucură-te, minte înțeleaptă;
Bucură-te, doritor al sfințeniei;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 5:
C
ugetând la viețile sfinților, la faptele înaintașilor și la nemurirea
sufletului, te-ai retras din viața ostășească și ai găsit în Biserică
odihnă sufletului și răspunsuri la doririle inimii tale. Roagă-te acum
pentru noi, credincioșii care ne luptăm cu valurile vieții, ca să
ajungem la limanul mântuirii unde, izbăviți fiind, vom cânta lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
N
-ai râvnit domnia cea pământească și trecătoare ci viața veșnică și
nepieritoare, mergând pe calea cea strâmtă și anevoioasă; cu ajutorul
ceresc ai călătorit pe ea până la obștescul tău sfârșit și ai primit din
mâinile lui Hristos locaș în împărăția sfinților, unde ai intrat
cântând cântări de biruință. Pentru aceasta primește de la noi aceste
laude:
Bucură-te, iubitor de curăție;
Bucură-te, mult ostenitorule;
Bucură-te, căutător al veșnicului Adevăr;
Bucură-te, rostire a cuvintelor pline de har;
Bucură-te, iubitor al vieții monahale;
Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;
Bucură-te, împlinitor al virtuților;
Bucură-te, potolire a patimilor;
Bucură-te, cugetare a celor sfinte;
Bucură-te, viețuire aleasă;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, mult ostenitorule;
Bucură-te, căutător al veșnicului Adevăr;
Bucură-te, rostire a cuvintelor pline de har;
Bucură-te, iubitor al vieții monahale;
Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;
Bucură-te, împlinitor al virtuților;
Bucură-te, potolire a patimilor;
Bucură-te, cugetare a celor sfinte;
Bucură-te, viețuire aleasă;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 6:
P
unând în slujba Bisericii lui Hristos toate averile tale, te-ai dăruit
pe tine însuți cu totul lui Dumnezeu, slujind cu râvnă neobosită în
obștea Lavrei Pecerska din Kiev, unde ai înmulțit talanții primiți.
Bucurându-ne de cereasca ta alegere, te lăudăm și cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icos 6:
P
rintr-o minunată rânduială dumnezeiască ai fost ales de obștea
mănăstirii pentru a îndeplini ascultarea de egumen. Cu dragoste și
răbdare ai povățuit și luminat pe cei ce veneau la tine, făcându-te
îndrăgit de toți pentru sfințenia vieții tale. Luminează-ne și pe noi,
cei ce te lăudăm pe tine, zicând așa:
Bucură-te, născător al virtuților;
Bucură-te, părinte al fiilor duhovnicești;
Bucură-te, sfătuitor iscusit;
Bucură-te, iubitor al bunelor nevoințe;
Bucură-te, pilduitor al faptei;
Bucură-te, întărire a celor slabi în credință;
Bucură-te, cinstitor al sfinților;
Bucură-te, sporire a lucrărilor bisericești;
Bucură-te, căutător al vistieriilor cerești;
Bucură-te, înnoire a vieții duhovnicești;
Bucură-te, slujire cu sfințenie;
Bucură-te, vrednicule de îndoită cinste;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, părinte al fiilor duhovnicești;
Bucură-te, sfătuitor iscusit;
Bucură-te, iubitor al bunelor nevoințe;
Bucură-te, pilduitor al faptei;
Bucură-te, întărire a celor slabi în credință;
Bucură-te, cinstitor al sfinților;
Bucură-te, sporire a lucrărilor bisericești;
Bucură-te, căutător al vistieriilor cerești;
Bucură-te, înnoire a vieții duhovnicești;
Bucură-te, slujire cu sfințenie;
Bucură-te, vrednicule de îndoită cinste;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 7:
T
rudind fără preget pentru mântuirea credincioșilor ai întemeiat la
Pecerska prima academie teologică, unde s-au format apărători ai
Ortodoxiei, fiind cu dragoste îndemnați și povățuiți de tine.
Hrănește-ne și pe noi cu povețele tale, preafericite Părinte Petru și
luminează-ne mintea, ca să umblăm în calea voii lui Dumnezeu,
cântându-I: Aliluia!
Icos 7:
C
ine va putea spune nevoințele tale, sfinte, privegherile de toată
noaptea, metaniile, lacrimile pe care le aduceai lui Hristos pentru
mântuirea sufletului tău și a păstoriților tăi. Așa te-ai făcut pildă
tuturor prin înțelepciunea cugetării și dragostea de Dumnezeu, iar noi
îți cântăm:
Bucură-te, bărbăție duhovnicească;
Bucură-te, ocrotire a fiilor sufletești;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, pocăință neîntreruptă;
Bucură-te, prieten al sfinților lui Hristos;
Bucură-te, pildă a nevoitorilor;
Bucură-te, slujitor harnic;
Bucură-te, arhiereu darnic;
Bucură-te, învățător duhovnicesc;
Bucură-te, păstor iubit de Tatăl ceresc;
Bucură-te, vas al alegerii Domnului;
Bucură-te, locaș curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, ocrotire a fiilor sufletești;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, pocăință neîntreruptă;
Bucură-te, prieten al sfinților lui Hristos;
Bucură-te, pildă a nevoitorilor;
Bucură-te, slujitor harnic;
Bucură-te, arhiereu darnic;
Bucură-te, învățător duhovnicesc;
Bucură-te, păstor iubit de Tatăl ceresc;
Bucură-te, vas al alegerii Domnului;
Bucură-te, locaș curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 8:
D
e la păstorirea de egumen, după scurtă vreme, ai trecut la slujirea
arhierească, fiind ales mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine,
fără cârtire purtând pe umeri crucea arhierească, lucrând cu râvnă
pentru luminarea poporului prin întemeierea de școli, tipografii,
spitale, frății ortodoxe, care ajutau pe cei din nevoi, aducând aproape
pe fiii Bisericii lui Hristos, care împreună cu noi strigă: Aliluia!
Icos 8:
N
ici de vitregiile vremurilor, nici de mulțimea vrăjmașilor nu te-ai
temut, înnoind cu totul viața Bisericii din Ucraina. Cu vitejie ai
înfruntat pe potrivnici, care luptau împotriva Ortodoxiei, și ai scos
din mâinile lor multe biserici pe care le-au răpit; de aceea
minunându-ne de viețuirea ta, îți cântăm:
Bucură-te, ierarh înțelepțit de Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător cu trezvie;
Bucură-te, neîncetată rugăciune;
Bucură-te, semănător duhovnicesc;
Bucură-te, răbdător în suferință;
Bucură-te, luptător al Bisericii;
Bucură-te, mustrare a celor potrivnici;
Bucură-te, îndemnare la virtuțile creștinești;
Bucură-te, povățuitor al dreptcredincioșilor;
Bucură-te, părinte al frăției ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitor al celor slabi;
Bucură-te, arhiereu vrednic de laudă;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, lucrător cu trezvie;
Bucură-te, neîncetată rugăciune;
Bucură-te, semănător duhovnicesc;
Bucură-te, răbdător în suferință;
Bucură-te, luptător al Bisericii;
Bucură-te, mustrare a celor potrivnici;
Bucură-te, îndemnare la virtuțile creștinești;
Bucură-te, povățuitor al dreptcredincioșilor;
Bucură-te, părinte al frăției ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitor al celor slabi;
Bucură-te, arhiereu vrednic de laudă;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 9:
C
e laude vrednice vom aduce ție, slujitor ales al Bisericii; căci prin
tine a rodit credința ortodoxă, lăsând urmașilor cărți folositoare și
ziditoare de suflet, care împodobesc cununa răsplătirilor pregătită
pentru tine de Domnul în ceruri. Așadar, nu înceta cu rugăciunile tale
să alungi rătăcirile și eresurile pierzătoare de suflet, ca să cântăm
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
C
uvintele marelui Apostol Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel care mă
întărește”, te-au întărit în luptele pe care le-ai purtat pentru
credință, fără a te înfricoșa, căci ai săvârșit lucrarea apostolească de
vestire a cuvântului Evangheliei, biruind toate vicleniile
potrivnicilor. întărește-ne pe noi cu puterea îndrăznelii tale, cei ce
ne poticnim și suntem neputincioși, ca să-ți cântăm așa:
Bucură-te, iubitor al sfințeniei;
Bucură-te, învățător al virtuților;
Bucură-te, împăciuitor al popoarelor;
Bucură-te, păstor al Bisericii Ucrainei;
Bucură-te, teolog al dreptei credințe;
Bucură-te, alcătuitor al „Mărturisirii ortodoxe”;
Bucură-te, pricinuitorul Sinodului de la Iași;
Bucură-te, slujitor al întregii Ortodoxii;
Bucură-te, prieten al lui Vasile Voievod;
Bucură-te, sfetnic al Patriarhiei Ecumenice;
Bucură-te, luptător pentru adevăr;
Bucură-te, iubitor de sfințenie;
Bucură-te, dăruire jertfelnică pentru frați;

Condac 10:
C
el ce în vremuri tulburi ai știut a păstra nestinsă lumina Ortodoxiei
și ai mărit-o prin darurile și sârguința ta, cel ce te-ai ostenit pentru
facerile de bine și ai mângâiat pe toți cei din nevoi și suferințe,
ajută-ne și pe noi, luminându-ne calea mântuirii când suntem cuprinși de
nepăsare, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
T
u, Doamne, Cel ce ai creat lumea și tuturor toate cele de folos le
dăruiești, Cel ce răsplătești cu bunătate pe aleșii Tăi ca să fie
mijlocitori și pururea rugători în fața Tronului Tău pentru noi
păcătoșii, primește rugăciunile Părintelui nostru Petru, care prin
chemarea și slujirea sa, mijlocește pentru popoarele ortodoxe și ne auzi
pe noi care cinstim pe sfântul Tău:
Bucură-te, comoară a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, propovăduitor al credinței adevărate;
Bucură-te, podoabă a teologiei;
Bucură-te, laudă a ortodocșilor;
Bucură-te, învățător înțelept;
Bucură-te, luminător al conștiințelor;
Bucură-te, lucrător al prieteniei dintre popoare;
Bucură-te, om al lui Dumnezeu;
Bucură-te, părinte al Bisericii;
Bucură-te, păzitor al frăției adevărate;
Bucură-te, călăuză vieții duhovnicești;
Bucură-te, cel încununat de Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, propovăduitor al credinței adevărate;
Bucură-te, podoabă a teologiei;
Bucură-te, laudă a ortodocșilor;
Bucură-te, învățător înțelept;
Bucură-te, luminător al conștiințelor;
Bucură-te, lucrător al prieteniei dintre popoare;
Bucură-te, om al lui Dumnezeu;
Bucură-te, părinte al Bisericii;
Bucură-te, păzitor al frăției adevărate;
Bucură-te, călăuză vieții duhovnicești;
Bucură-te, cel încununat de Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 11:
C
a o lumânare în sfeșnic ai luminat pe toți, binecuvântând obștea
călugărilor, odihnind pe cei osteniți, întărind pe cei slăbănogi,
mângâind pe cei întristați, pe sărmani miluindu-i și pe toți iubindu-i
cu părintească dragoste, îndemnându-i spre Lumina Hristos, bine
chivernisind darurile încredințate ție. Pentru aceasta, avându-te pe
tine ocrotitor, cu mulțumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:
P
ărinte al Bisericii Ucrainei, prieten al Poloniei și iubitor al
neamului tău românesc, ai trimis în Moldova și în țara Românească
tiparnițe și meșteri iscusiți, profesori la Academia din Iași, cărți
bisericești și Pravile pentru întărirea vieții duhovnicești. De aceea,
noi te lăudăm și nădăjduim ca prin sfintele tale rugăciuni să ajungem la
bucuria cea fără de sfârșit a darurilor cerești, și lăudând moștenirea
luminii faptelor tale îți cântăm așa:
Bucură-te, păstor înțelept;
Bucură-te, chivernisitor al bunelor rânduieli;
Bucură-te, vindecător sufletesc;
Bucură-te, învățător în tainele credinței;
Bucură-te, ajutător al săracilor;
Bucură-te, dascăl al pocăinței;
Bucură-te, sprijinitor al celor prigoniți;
Bucură-te, săvârșitor al faptelor bune;
Bucură-te, stareț al Lavrei Pecerska;
Bucură-te, mitropolit al Kievului;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, cetățean al raiului;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, chivernisitor al bunelor rânduieli;
Bucură-te, vindecător sufletesc;
Bucură-te, învățător în tainele credinței;
Bucură-te, ajutător al săracilor;
Bucură-te, dascăl al pocăinței;
Bucură-te, sprijinitor al celor prigoniți;
Bucură-te, săvârșitor al faptelor bune;
Bucură-te, stareț al Lavrei Pecerska;
Bucură-te, mitropolit al Kievului;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, cetățean al raiului;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 12:
Ș
tiind mai dinainte că se apropie ceasul călătoriei celei mari, ai pus
în bună rânduială toate ale Bisericii, averea ai dăruit-o școlilor și
mănăstirilor, apoi, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, împodobit în
haina credinței ortodoxe, te-ai apropiat de Tronul Dreptului Judecător,
de unde ai primit răsplata cuvenită și odihna cerească, cântând în veci:
Aliluia!
Icos 12:
S
curtă ți-a fost viața pământească, dar veșnică îți este pomenirea;
puțină vreme ai slujit în vrednicia arhierească, dar însutite au fost
roadele; buna alergare ai săvârșit, nădejde și bucurie semănând în
sufletele credincioșilor, iar ei cu multă jale te-au petrecut la
Pecerska, unde cu trupul te-ai adăugat sfinților ce odihnesc aici, iar
cu sufletul sfinților din cer, pentru care cu dragoste cinstim pomenirea
ta și-ți cântăm așa:
Bucură-te, vestitor al Cuvântului Cel întrupat;
Bucură-te, sprijinitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al bunătăților dumnezeiești;
Bucură-te, vas duhovnicesc;
Bucură-te, nevoitor al Bisericii luptătoare;
Bucură-te, biruitor al ispitelor;
Bucură-te, că te odihnești acum în ceruri;
Bucură-te, că lauzi pe Domnul împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai ajuns în lumina viații veșnice;
Bucură-te, primitor al bucuriei netrecătoare;
Bucură-te, purtător al cununii de slavă;
Bucură-te, rugător al nostru către Domnul;

Condac 13:
O
, fericite Ierarhe Petru, arhiereu al lui Hristos, părintele nostru
ocrotitor și luminător, întăritor al nostru în necazuri și supărări,
slujitor al adevărat al Cuvântului, cercetează-ne pe noi din ceruri,
precum odinioară pe pământ pe păstoriții tăi și potolește încercările
ispitelor ce năvălesc asupra noastră; ajută-ne în nevoințele noastre și
cu rugăciunile tale întărește dreapta credință și iubirea frățească,
apără Biserica Ortodoxă de năvălirile ereticilor și de uneltirile
potrivnicilor, umple inimile noastre de bucurie sfântă și de dragoste
către aproapele, ca împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)