30 noiembrie – Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat; Sf. Frumentie, Luminătorul Abisiniei

• Pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat

El a fost fiul lui lona şi fratele Marelui Petru, născut la Betsaida, iar de meserie pescar. La început el a fost ucenicul Sfîntului loan Botezătorul, dar arătînd Botezătorul loan către Mîntuitorul Hristos şi zicînd: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (loan 1: 36), Sfîntul Andrei 1-a lăsat pe loan şi a urmat lui Hristos. Apoi, Sfântul Andrei 1-a adus la Hristos şi pe fratele lui, Marele Petru. După Pogorîrea Duhului Sfînt, Sfîntului Andrei i-au căzut sorţii să propovăduiască Cuvîntul lui Dumnezeu în Bizanţ şi în Tracia, apoi în ţinuturile de pe cursul Dunării şi în Rusia de la ţărmul Mării Negre, apoi în toată Tracia, în Epir, în Grecia şi în Peloponnes, unde a adus mulţimi mari de oameni la credinţă, sfinţindu-le apoi episcopi şi preoţi. În cetatea Patras el a lucrat multe minuni mari întru Numele lui Hristos şi a cîştigat pre mulţi pentru Domnul. Printre noii credincioşi s-a numărat şi fratele şi soţia Proconsulului Aegeates. Furios, Aegeates 1-a supus pe Sfîntul Andrei unor torturi bestiale, apoi a ordonat răstignirea lui pe cruce. Fiind încă viu Sfîntul pe cruce, el i-a povăţuit pe credincioşii strînşi în jurul ei. Poporul acela a voit să urce şi să îl dea jos de pe cruce pe Sfîntul Andrei cu orice de preţ, dar Sfîntul nu i-a lăsat. Atunci el s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ei, iar trupul lui s-a înconjurat de o lumină nemaivăzută. Acea strălucire a stat vreme ca la jumătate de ceas, iar cînd ea s-a dus, Sfîntul şi-a dat fericitul lui suflet în mîna lui Dumnezeu. Aşa şi-a încheiat alergarea lui pămîntească cel mai întîi chemat Apostol, primul dintre cei doisprezece Apostoli care L-a cunoscut personal pe Mîntuitorul Hristos şi I-a urmat Lui. Sfîntul Andrei a luat mucenicia pentru Hristos Domnul la anul 62 de la întrupare. Sfintele lui moaşte au fost duse la Constantinopol; capul lui a fost mai pe urmă dus la Roma, iar o sfîntă mînă la Moscova.

• Pomenirea Sfântului Frumentie, Luminătorul Abisiniei

În vremea împăratului Constantin cel Mare, un bărbat foarte învăţat din cetatea Tirului, pe nume Meropius, a călătorit în India. El a luat cu sine pe doi creştini, fraţii Edesie şi Frumentie. În timpul călătoriei, corabia lor a naufragiat într-o furtună pe coastele Abisiniei, iar abisinienii sălbatici au ucis tot echipajul şi pe toţi călătorii, mai puţin aceşti doi fraţi. Edesie şi Frumentie au vieţuit astfel în Abisinia vreme de mai mulţi ani, reuşind să intre în serviciul curţii imperiale a împăratului abisinian. Frumentie a început să propovăduiască şi Cuvîntul lui Dumnezeu, mai întîi într-un mod mai precaut, dar convins că acest pămînt va aduce roadă bogată lui Hristos. Cei doi fraţi s-au îmbarcat la urmă în corăbii: Edesie cu destinaţia Tir, iar Frumentius la Alexandria, unde dorea sa îl cerceteze pe Sfîntul Athanasie cel Mare. Sfîntul Frumentie a prezentat Patriarhului situaţia din Abisinia şi a cerut păstori pentru cei noi convertiţi din acele ţinuturi. Sfîntul Athanasie atunci 1-a sfinţit pe Sfîntul Frumentie episcop. Sfîntul Înaltpreasfinţit Frumentie s-a întors astfel în Abisinia, unde în timpul vieţii lui a adus tot poporul abisinian la Hristos. Acest mare păstor al turmei lui Hristos, Luminătorul Abisiniei, s-a săvîrşit către Domnul cu pace la anul 370, strămutîndu-se în locaşurile cereşti ale veşnicei slave.

✝) Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.
        Parintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: "Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?" Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: "O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta, si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea, si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata, si Proorocul David a proorocit zicand: A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: "Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: "Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept". Cand Petru a zis: "De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?" I-a raspuns Hristos: "De saptezeci de ori cate sapte". Adica intotdeauna. Insa, omul, asa cum va fi gasit la sfarsitul sau, asa se va judeca ori in bine, ori in rau.
        Adu-ti aminte frate, cum s-au mantuit pacatosii si sa nu deznadajduiesti. Adu-ti aminte de fericitul Manase, de desfranata, de vamesul, de talharul si vei scapa de amagire. Cand iti va zice tie: "Indulceste-te din poftele tale!", zi catre el: "Si oare ce folos este din necuratia dezmierdarilor, afara de focul vesnic ce-l pricinuieste?" SI cand iti aduce tie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este si drept Judecator. Si stiu ca nu te-a crutat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, dupa tine, s-au lepadat de El, ci cu focul cel vesnic v-a osandit". Iar daca iti va zice: "Eu sunt fara de trup si nu sunt legat cu neputinte, pentru aceasta nu m-a crutat, dar pe tine te va cruta". Atunci raspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a crutat pe Adam, cel intai zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma si nici pe ucenicul Sau Iuda? Si daca pe ucenicul Sau nu l-a crutat, cum ma va cruta pe mine? Du-te departe de mine, lepadatule din cer". Si pecetluieste-te pe tine cu semnul crucii si va fugi de la tine. Fratii mei, sa nu ne plecam vrajmasului celui ce ne sfatuieste rau, ca sa ne piarda pe noi. Ci sa credem ca este judecata si rasplatire si pentru fapte, ca si pentru cuvinte si pentru ganduri. Acestea toate stiindu-le, pe ele sa ne intemeiem noi insine, ca cei potrivnici, neavand ce sa zica nici un rau impotriva noastra in ziua infricosatei judecati, sa aflam odihna cu cei ce se tem de Domnul si impreuna cu toti acestia sa sjujim binele: "Ca fara fapte, credinta este moarta" (Iacov 2,20) precum si faptele, fara de credinta, moarte sunt. Ca este cu neputinta ca cineva, imbuibandu-se, sa intre in Imparatia Cerurilor, dupa insusi graitul glas al Evangheliei ce zice: "Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine noua sa fim gata in tot ceasul, ca nu cumva, fara de veste, fiind chemati, sa ne aflam nepregatiti. Si vor suspina pentru noi Sfintii ingeri, cei trimisi de noi, iar raii draci vor rade in hohote.
        Sa nu ne aflam numai cu numele crestini, iar cu naravul pagani, caci, crestinatatea insemneaza sa urmezi, dupa putinta, lui Hristos. Ca, daca ne multumim numai cu Sfantul Botez si ne vom lenevi la implinirea celorlalte porunci, ne vom face necredinciosi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecand noi in rautate si in pacat. Ca l-au auzit pe Dansul graind in Sfanta Evanghelie: "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplacut Sfintii lui Dumnezeu, nu dormind si zacand cu fata in sus, ci, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti si stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu si in munti, si in pesteri si in crapaturile pamantului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubitilor si iubitorilor de Hristos, sa ne ostenim si noi, fiecare dupa putere, ca nu cu totul sa ne aflam fara de roade si nu ne va primi pe noi Domnul cu osanda cea vesnica.
        Deci, precum este la voia noastra a pacatui, Dumnezeu daruindu-ne sloboda stapanire de sine, asa si a lucra dreptatea, intru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, sa iubim calea cea stramta si necajita, ca printr-insa, impreuna cu Hristos vom imparati, si sa fugim de umblarile caii celei late si desfatate, care se face noua pricinuitoare de osanda vesnica. Deci, fratilor, sa lucram bunatatea din toata mintea noastra, sa omoram cugetul nostru cel trupesc, ca sa nu ne aflam vrajmasi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Sa ne milostivim, sa dam paine si sa luam cerul, sa dam un ban si vom locui in Rai, sa dam o haina sa mostenim Imparatia Cerurilor. Sa dam putine, ca sa luam multe. Sa avem vointa si vom putea savarsi totul. Sa avem tragere de inima si vom lua virtute. Ca, zice Sfantul Grigorie al Nysei: "Numai fapta buna cu osteneala hraneste puterea, neslabind-o, ci crescand-o". Sa lacrimam aici, o fratilor iubitori de Hristos, ca sa stingem vapaia cea fara de sfarsit, ca cei ce aici se veselesc, acolo se vor osandi, iar cei ce plang aici, acolo vor rade. Cei ce sunt urati, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flamanzesc, acolo se vor satura. Cei ce aici inseteaza, acolo se vor indestula. Sa ne trezim, sa priveghem cu toata puterea. Sa nu ne intristam, batand in usa si rugandu-ne, ca negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
        Lui se cuvine slava, acum si de-a pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sinaxar 30 Noiembrie

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adică Etiopia).

În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu, au fost daţi împăratului Indiei.
Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat. Dar şi fiul împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Şi Edesiu s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): "Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri?" Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.
Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-a şi făcut vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: "Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui". Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii.
Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului: "Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de har şi de putere, iubitule?" Iar fericitul Frumentiu a răspuns: "Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni".
Aşadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaşte dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Apostol Andrei Cel întâi Chemat

Sfîntul Andrei, luminat de Duhul,

Şi între Apostoli Mai Întîiul Chemat,

Pre Domnul propovăduit-a ziua şi noaptea,

Şi cu Sfînta Cruce popor mult a botezat.

Ca grădinarul ce bine grijeşte grădina,

El în cetăţi şi în sate a mers fără somn,

Şi cu îndemînare mare altoit-a în ele

Rod bun ce-a udat cu apa Viului Izvor;

Pînă ce la sfîrştitul alergării lui ajuns-a,

Şi văzut-a Crucea ce îl aştepta.

El cu bucurie zis-a către Cruce :

„O, Scumpă Cruce, pre tine Domnul te-a sfinţit!

Pre tine cu al Său trup te a sfinţit Domnul,

O, Cruce sfîntă, odihneşte al meu trup!

Ridică-mă pre mine din tină şi ţărînă,

Şi mă înalţă sus, către Dumnezeu!

Dă-mi ca de pe tine să întîmpine al meu suflet pre Domnul,

Domnul Hristos care pe Sine, pentru mine s-a răstignit!”.

O, ucenice credincios al lui loan Botezătorul,

Apostole Sfinte al lui Hristos Mîntuitor!

O, Sfinte Andreie,

Stea mai întîi chemată,

Ajută-ne nouă cu-ale tale rugăciuni!

Cugetare

Sfântul Ioan Gură de Aur a zis: „Toate le sînt date Apostolilor”. Adică, toate darurile, toate puterile, toată plinătatea harului pe care îl dă Dumnezeu credincioşilor. Noi vedem aceasta în viaţa marelui Apostol, a Sfîntului Andrei cel întîi chemat: El a fost apostol, evanghelist, proroc, păstor şi învăţător (Efeseni 4: 11).

Ca evanghelist, el a dus vestea bună a Evangheliei în cele patru colţuri ale pămîntului; ca proroc, el a prorocit botezul poporului rus şi măreţia Kievului ca centru de iradiere a creştinismului; ca păstor, el a întemeiat şi a organizat mulţime de biserici; ca învăţător, el a învăţat neobosit ziua şi noaptea pînă şi de pe crucea pe care a fost răstignit, pînă la ultima lui suflare. În afară de acestea, el a fost mare mucenic, fapt care a fost de asemenea după darul Sfîntului Duh, şi care nu este dat tuturor.

Astfel, vedem în acest sfînt Apostol, ca şi în alţi sfinţi apostoli, plinătatea harului Duhului Sfînt. Şi fiecare faptă măreaţă pe care o lucrează omul următor lui Hristos trebuie atribuită acestui har. Sfântul Frumentie ne demonstrează cu putere că acesta este adevărul lucrurilor.

Întorcîndu-se de la Alexandria în Abisinia ca episcop sfinţit, el a început să lucreze mari minuni, aducînd la credinţă mulţime de popor. Regele Abisiniei, uimit, 1-a întrebat: „Ai trăit atîţia ani printre noi, şi niciodată nu te-am văzut lucrînd asemenea minuni. De unde ai tu acum această putere?”. Fericitul Frumentie i-a răspuns şi i-a zis: „Aceasta nu este lucrarea mea, ci este lucrarea harului preoţiei care se află întru mine”.

Sfântul apoi i-a explicat regelui cum şi-a lăsat părinţi şi căsătorie şi lumea toată pentru dragostea lui Hristos şi cum a primit, prin punerea mîinilor Sfîntului Athanasie, harul preoţiei celei mai înalte şi al facerii de minuni.

Luare aminte

Să luăm aminte la căderea duhovnicească a lui Adam şi a Evei (Facerea : 3)

• La cum şarpele a stîrnit în Eva lăcomia pîntecelui şi aroganţa;
• La cum femeia lacomă şi mîndră a călcat porunca lui Dumnezeu şi a mîncat din Pomul Cunoştinţei;
• La cum Eva a păcătuit, nu din mijlocul penuriei sau sărăciei, ci din mijlocul a toată abundenţa şi bogăţia.

Predică

Despre ignoranţa şi împietrirea păgânilor – „Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor” (Efeseni 4: 17-18).

Ce este deşertăciunea, fraţilor?

Ea este tot ceea ce este în afara lui Dumnezeu, tăiat de la El şi lucrat fără frică de El.

Ce este deşertăciunea minţii, fraţilor?

Ea este a trăi şi a interpreta viaţa un prin lumina legii lui Dumnezeu, ci prin întunecimea propriilor cugete şi pofte ale minţii noastre trupeşti.

Dar de unde ne vine nouă acest rău, fraţilor?

El ne vine de la împietrirea inimii şi de la ignoranţa cea lăuntrică.

Dar ce înseamnă împietrirea inimii, fraţilor?

Ea înseamnă că inima este lipsită de dragostea lui Dumnezeu şi de frica de Dumnezeu şi este în loc plină de pofte şi de spaima de toate cele care pot face vreun rău trupului.

Fraţilor, dar ce se naşte din împietrirea inimii?

Ignoranţa se naşte dintru aceasta, necunoaşterea desăvîrşită a lucrurilor dumnezeieşti, a căilor dumnezeieşti şi a legilor dumnezeieşti; inima împietrită nu cunoaşte deloc viaţa duhovnicească sau ce sînt cugetările dumnezeieşti.

Dar care este consecinţa finală, fraţilor, a împietririi inimii şi necunoaşterii crase a adevărului dumnezeiesc?

Ea este înţelegerea întunecată a toate şi înstrăinarea de Dumnezeul Cel Viu. Înţelegerea întunecată vine atunci cînd mintea omului este la fel de întunecată precum îi este şi trupul, iar lumina din om se preface atunci întru întuneric.

O, cumplit întuneric! Căci înţelegerea întunecată arată întunecarea cu totul a minţii. Iar mintea întunecată nu mai poate pricepe înţelesul nici unui lucru sau neagă înţelesul oricărui lucru. Într-o asemenea stare, omul este cu totul străin de viaţa lui Dumnezeu şi se usucă şi moare ca un mădular tăiat cu totul din trup.

Aceasta sînt păgînii, aceasta sînt cei fără de Dumnezeu, aceasta sînt toţi cei cu credinţă puţină şi falşii creştini.

Dar chiar şi lemnul uscat, dacă este udat cu Apa Vieţii care vine de la Domnul Hristos, învie şi dă mlădiţe şi verdeaţă. Chiar şi lumea păgînă cea asemenea băţului uscat a fost ridicată şi readusă la viaţă de Hristos Domnul. Cu atît mai mult este posibil acest lucru pentru creştinii care se pocăiesc!

Să privim la noi înşine, fraţilor. Să facem aceasta în fiecare zi. Să ne întrebăm în fiecare zi dacă nu cumva ne-am înstrăinat cu totul de viaţa lui Dumnezeu din pricina deşertăciunii noastre.

Iată ceasul morţii noastre se apropie mereu, împreună cu sfîrşitul şi cu judecata. Iată în curînd lemnul uscat se va arunca în focul cel nestins.

O, Stăpîne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Mintea noastră şi Viaţa, ajută-ne nouă numai la Tine pururea să cugetăm şi cu Tine pururea să vieţuim. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!