Si, intr-adevar, pe de o parte, Hristos Domnul se smereste la Iordan, ca ia asupra Lui pacatele lumii intregi si ale fiecaruia din noi in parte, si le ispaseste prin insusi faptul ca se smereste si primeste botezul pacatosilor, El Care este fara de pacate. Dar, pe de alta parte, Hristos Domnul e preamarit la Iordan, pentru ca, atunci cand se deschid cerurile, descoperim ca Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit in trup omenesc, plin de har si de adevar, ca El necontenit imparte har si adevar celor ce cred intr-Insul, si ca, astfel, El innoieste, preamareste si ridica necontenit firea noastra la lumina si la sfintenia ei cea dintai.
Cu adevarat, praznic al mantuirii noastre este praznicul de astazi. E ca o chemare a Duhului Sfant, sa ne curatim de pacate si, totodata, o chemare sa ne ridicam si sa slujim pe Dumnezeu si pe oameni, in credinta si pe urmele Domnului nostru Hristos. Inlauntrul nostru s-a nascut, ca o lumina, dorinta si cautarea de a crede si de a urma pe Domnul.
Drept aceea, si noi, fratilor, avand un Stapan milostiv ca Acesta, sa nu ne lenevim, ci in toate zilele sa ne rugam Lui, pentru toate pacatele cele ce le-am facut, unele cu betii si cu minciuni, altele cu lacomii si cu hotii, ca pentru toate acestea avem a raspunde inaintea lui Dumnezeu, la infricosata Judecata a lui Hristos; si robul si cel slobod, si bogatul si saracul, ca acolo nu este judecata dupa mita, nici dupa fata. Nimeni nu poate sa ajute altuia, nici tatal pe fiu, nici maica pe fiica, nici frate pe frate, nici sluga pe stapan. Ci, pe fiecare faptele sale ori il vor indrepta, ori il vor osandi. Drept aceea, fratilor, sa nu tainuim pacatele noastre, ci, marturisindu-ne duhovnicestilor parinti, sa ne pocaim de ele prin curata marturisire. Ce de le vom tainui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrajmasului, iar de le vom marturisi, apoi plans facem vrajmasului, iar lui Dumnezeu, bucurie. Ca mai multa bucurie se face in ceruri, zice Domnul, pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. De ce, dar, fratilor, nu voim noi sa ne pocaim cand vreodata cadem in vreun pacat, ci si pana la moarte petrecem intr-insul, ba si alte pacate inca mai adaugam? Dar noi, dimpotriva, sa lepadam pacatele si sa ne curatim de ele, marturisindu-le, strigand lui Dumnezeu si zicand: "Stapane, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu suntem vrednici a ne numi fii ai Tai, ci sa ne faci pe noi, ca pe unul din argatii Tai, si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi iertam pe cei ce ne-au gresit noua."
Si sa nu se indoiasca nimeni din noi de adevarul ca ne vom scula din morti si vom raspunde pentru faptele noastre. De vreme ce, ne vom scula toti, fratilor, si vom raspunde pentru fapte, pentru ganduri si cuvinte. Ca pentru aceasta a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile neprietenului si ne-a aratat noua calea mantuirii, prin pocainta, si a stricat moartea cu a Sa moarte si pururea ne cheama pe noi, prin Sfintele Scripturi, intru Imparatia Sa. Sa nu ne lepadam, dar de El pentru putina pofta, pentru ca va veni iarasi din cer, intru slava Sa, ca sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale. Sa credem, dar, ca nu tarziu va veni. Ca despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotarat, zicand: "Nimeni nu-L stie pe El cand va veni, nici ingerii din cer, ci numai Tatal singur." Drept aceea a zis: "Totdeauna lucrand binele, gata sa fiti spre raspunsul si intampinarea Lui, ca sa puteti scapa in ziua cea rea si sa stati inaintea Fiului lui Dumnezeu, nerusinati, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea.
Întru aceastã zi, Sfintii Mucenici Teopemt episcopul si Teona (+290).
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Sinclitichia (+350).
Si aproape de sfarsitul vietii sale, vicleanul diavol a ispitit-o si, ca si pe Iov oarecand, mult impotriva i-a stat, stricand-o cu bube grele, care i-au mancat tot trupul. Iar ea, la optzeci de ani ajungand, n-a incetat, nici a parasit ostenelile sale, neslabind in rabdare si increderea ei in Dumnezeu. In cele din urma trei luni de viata, o boala grea i-a luat si darul vorbirii. Si asa, cu lupta barbateasca, a raposat in pace si, dandu-si sufletul in mana lui Dumnezeu, si-a luat cununa de biruinta cu Sfintii.
Sinaxar 5 Ianuarie
În această lună, în ziua a cincea,
pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a
săvârşit şi a mucenicului Teona.
Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în
zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian
prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a
mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa
împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu
foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după
toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona,
care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din
urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar
pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat
într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul
în mâna lui Dumnezeu. Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.
Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.
Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.
În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.
După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.
Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dânsul.
Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.
Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: "căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.
În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ
mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, Cuvânt ca sã nu osândim pe nimeni.
Deci, dupa ce l-a botezat si dupa sfarsitul Dumnezeiestii Liturghii, a venit indata copilul la stapanul sau, tinandu-si faclia aprinsa si i-a zis lui domnul sau: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine." Iar copilul, mergand, a aflat pe preot ingrijind Sfintele Daruri si, intorcandu-se, a zis stapanului sau: "Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine." Si i-a zis stapanul: "Cum de a iesit atat de repede?" Si iarasi a zis copilului: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine." Iar copilul, iarasi mergand, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Si, intorcandu-se a zis stapanului sau: "Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine." Si a zis stapanul: "Nu a putut iesi atat de repede." Si iarasi a zis copilului: "Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat." Iar copilul mergand, a vazut pe preot si i-a spus Stapanului: "Nu este acolo cel ce m-a botezat." Deci, s-a mirat domnul si a zis catre alta sluga: "Mergi de cheama pe preot." Iar sluga mergand, l-a aflat pe el ispravind de ingrijit Sfintele Daruri si l-a chemat pe el. Iar dupa ce a venit, a zis stapanul catre copilul cel botezat: "Cum de ai zis tu ca nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?" Iar copilul a zis: "Cu adevarat, Stapane, nu m-a botezat pe mine acesta, ca cel ce m-a botezat avea fata ca un fulger si stralucea ca soarele si acela a facut domnezeiasca slujba. Iar cand slujea acel infricosat preot, acest preot, sta afara, inaintea bisericii, legat cu lant de fier peste grumajii goi, de maini si de picioare. Si-l tineau pe el doi vineti buzati si groaznici, pana ce acela cu chipul luminos a sfarsit dumnezeiasca Liturghie. Si inca era el in biserica atunci, cand am venit eu la tine, stapane, si tu m-ai trimis sa-l chem pe el." Si acestea auzindu-le domnul, s-a mirat si frica l-a cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de catre copil.
Deci, luand de mana pe preot, l-a dus pe el in camara sa si i-a zis lui: "Ce sunt acestea, pe care le spune copilul." Iar preotul, cazand la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: "De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tainuit de stapanul meu cele despre mine, ii voi spune adevarul: Eu stapane al meu, cand eram la locul si patria mea, fiind ispitit de vrajmasul sufletelor noastre, am cazut in pacat. Si instiintandu-se episcopul meu, mi-a dat mie canon ca sa nu ma mai ating de cele preotesti. Insa eu, sarac fiind si fara de popor neputand trai, am venit aici si tu stapanul meu, milostivindu-te spre strainatatea si saracia mea, m-ai primit pe mine in casa ta. Iar eu, ticalosul, calcand constiinta mea si canonul cel dumnezeiesc nepazind si vesnicele si infricosatele munci uitandu-le, am slujit pana astazi. Insa, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici sa privesc la tine, stapanul meu."
Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: "Omule, mai de folos iti era tie sa-ti ceri painea ta, decat, pentru viata aceasta vremelnica, sa calci porunca lui Dumnezeu, indraznind la cele de neatins si infricosate, ca despre acestea zice dumnezeiescul Apostol, ca ingerii doresc sa priveasca, dar tu cum ai indraznit, nevrednic fiind?! Insa de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cel ce se pocaieste cu adevarat, mergi, dar la o manastire si mult sa te caiesti in cealalta vreme a vietii tale, ca sa-ti fie tine milostiv Domnul, pentru o necuratie ca aceea a ta. Ca nu este alt pacat mai rau, afara de acela cand preotul, nevrednic fiind, indrazneste a sluji tainele lui Dumnezeu." Si acestea zicand, l-a trimis pe dansul la manastire. Dumnezeului nostru marire, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
