• Pomenirea Sfântului Macarie cel Mare
Macarie era egiptean şi unul dintre
contemporanii mai tineri ai Sfîntului Antonie cel Mare. Din ascultare
faţă de părinţii săi, Macarie şi-a luat soţie. Dar murind soţia lui
curînd după aceea, el se retrase în pustie
şi acolo petrecu şaizeci de ani în nevoinţe şi lupte duhovniceşti, şi
lăuntrice şi la vedere, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cînd îl întrebau :
„Cum de acesta este atît de slab şi cînd mănîncă, şi cînd nu mănîncă?”,
el le răspundea:
„Din cauza fricii de Dumnezeu”.
Într-atît şi-a curăţit mintea de
gîndurile cele rele şi inima de poftele cele rele că Dumnezeu i-a dăruit
din belşug darul facerii de minuni, încît şi un mort din groapă a
înviat. Smerenia sa era de mirare şi oamenilor, şi diavolilor. Un drac i-a spus odată:
„Cu un singur lucru mă biruieşti. Nu cu postul, că nici eu nu mănînc vreodată; nici cu privegherile, pentru că nici eu nu dorm niciodată”.„Cu ce, dar ?” a întrebat Sfîntul.„Cu smerenia ta”, a răspuns dracul.
Macarie vorbea ades cu Pafnutie, ucenicul său :
„Nu judeca pe nimeni şi te vei mîntui”.
Macarie a trăit pînă la vîrsta de
nouăzeci şi şapte de ani. Cu nouă zile înaine de a muri, Sfinţii Antonie
şi Pahomie i s-au înfăţişat din cealaltă lume şi i-au spus că peste
nouă zile va muri, cum s-a şi întîmplat. Înainte de moarte Macarie a
văzut în duh şi un heruvim care i-a arătat bunătăţile cereşti şi i-a
spus că trimis este să-i ducă sufletul În împărăţia cea fără de moarte.
Sfântul Macarie cel Mare a adormit la anul 390 d. Hr.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Macarie din Alexandria
Acest Macarie s-a născut în Alexandria şi
la început a fost negustor de fructe. El a primit Sfîntul Botez la
vîrsta de patruzeci de ani şi, de îndată ce s-a botezat, s-a şi retras
în pustie să ducă viaţa nevoinţelor duhovniceşti. Mai întîi a fost
ucenicul Sfîntului Antonie cel Mare împreună cu Macarie cel Mare. Apoi a
ajuns stareţul Mănăstirii numite „Chilil”, dintre Nitria şi Schit. El
era ceva mai tînăr decît Macarie cel Mare şi a trăit mai mult decît el,
ajungînd pînă la vîrsta de o sută de ani. Chinuit
de ispitirile diavolului, mai ales de dracul slavei deşarte, el s-a
umilit prin cele mai aspre nevoinţe şi prin rugăciunea neîncetată,
ridicîndu-şi mereu mintea la Dumnezeu. Odată un frate 1-a văzut
cum umple un coş cu nisip, îl duce pînă în vîrful unui deal şi acolo îl
răstoarnă. Uimit, fratele îl întrebă : „Ce faci?”, iar Macarie îi
răspunse : „Îl chinui pe chinuitor”, adică pe diavolul. Acest Macarie
s-a mutat în Împărăţia Cerurilor la anul 393 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Arsenie, Episcopul Insulei Corfu
Sfîntul Arsenie a alcătuit Slujba Sfîntului Maslu în forma în care o avem şi astăzi. El a trecut la Domnul în anul 959 d. Hr., iar sfintele sale moaşte se află în biserica catedralei din Insula Corfu.
• Pomenirea Sfântului Marcu, Episcopul Efesului
Sfîntul Marcu este cunoscut prin marele
său curaj cu care a apărat ortodoxia la Sinodul de la Florenţa (1439 d.
Hr.), în ciuda opoziţiei împăratului şi Papei. El a adormit cu pace la
anul 1452. Pe patul de moarte, Marcu 1-a
rugat cu lacrimi pe Grigorie, ucenicul său, care mai tîrziu avea să fie
strălucitul Patriarh Ghenadie, să se păzească de capcanele Apusului şi
să apere pînă la capăt ortodoxia.
• Pomenirea Sfântului Teodor din Novgorod, cel Nebun pentru Hristos
Înainte de a muri acest Teodor alerga în susul şi în josul drumurilor strigînd: „Rămîneţi cu bine, căci plec la mari depărtări!”. El a adormit la anul 1392 d. Hr.
Sinaxar 19 Ianuarie
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.
Sfântul
Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească.
Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa
virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al
Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună,
încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea
deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se
întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea
îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a
hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi
sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat
la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând
de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi
la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau
mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în
peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de
prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea
desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un
eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea
morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un
mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu
oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe
oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi
la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului
său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru
aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon
mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de
vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul
Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi
înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de
diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui
preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea
rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A
proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a
înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a
poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind
împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.
Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.
El
a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi
minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând:
"Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe
moştenitor al faptelor mele bune". Acest Macarie, când auzea că cineva
a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o
îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot
postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai
mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi
legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi
douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în
arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Odată, fiind necăjit de demonul
desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase
luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât
i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la
chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se
schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un
şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât,
zicând: "Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de
mine?" Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în
haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de
acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite:
astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei,
altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua
zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat
într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile.
Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut
nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel
de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte
despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri
folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul
ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă:
hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită
o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: "Eu nu primesc
lucruri nedrepte", iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă. Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.
Tot
în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi
părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.
Tot
în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul
Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti
şi a dat-o în seama ortodocşilor.
Tot în această
zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul
Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.
Tot în această
zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel
din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.
Tot în această zi, pomenirea
celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei,
care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, in tinerete, casatorindu-se el si murindu-i sotia si parintii, si-a impartit saracilor mostenirea parinteasca si, afland un monah batran, venit din pustie la biserica din sat, pentru Sfanta Impartasanie, Macarie, s-a facut ucenicul lui si, cladindu-si chilie in pustie, s-a facut monah, petrecand in rugaciune, in hrana putina si in lucrul mainilor, dupa obiceiul monahicesc. Dar, cei din sat venind, l-au facut, fara voia lui, preot, macar ca era tanar. Deci, acest lucru facandu-se a inceput Macarie o viata si mai grea. Ca venea la slujba in sat, iar in cealalta vreme se linistea in pustie. Insa, multi cercetandu-l pe dansul acolo in pustie, iar el simtindu-si sufletul in primejdie, si-a sapat singur, departe de chilie, o pestera, unde-si petrecea vremea lui de liniste, fara sa-l mai tulbure nimeni. Iar pentru mancarea si bautura lui, este de prisos a mai scrie, caci trupul si obrazul sau marturiseau despre covarsirea postului si a ajunarilor.
Dar pacea lui n-a ramas multa vreme netulburata. Ca, din uneltirea diavolului, a fost invinut pe nedrept de necinstirea unei fecioare, pentru care Macarie a fost batjocorit de tot satul, pana aproape de moarte. Iar, fata, ramanand insarcinata si neputand sa nasca, a marturisit pe adevaratul vinovat. Si, auzind Macarie ca vor sa vina sa-l laude pentru rabdarea si umilinta lui, a fugit in pustiul Schitului. Si, petrecand acolo multi ani, tanarul Macarie s-a dus la marele Antonie, ca dorea sa-l vada, si, primit fiind de dansul cu dragoste, Macarie s-a facut ucenic de aproape, povatuit fiind de dansul, iar Antonie i-a daruit la moarte, toiagul sau, ca mostenire.
Deci, catre 40 de ani, a luat Macarie de la Dumnezeu darul tamaduirii si al proorociei si s-a facut indrumator celor din schit. Si, inca si mai multa lume venind la el, cerea ajutorul si invataturile lui cele luminate de Duhul Sfant. Si le dadea fericitul Macarie invataturi scurte despre rugaciune, rabdare, omorarea patimilor si bunatate, iar altii il cautau pentru tamaduiri si binecuvantare. Si, din mila de oameni, a pus de s-a zidit in pustie, o casa de oaspeti, pentru straini si bolnavi. Si a proorocit fratelui pus sa slujeasca acolo, urgia Domnului, pentru iubirea lui de argint, ca luand fratele, pana si de la cei saraci, el ascundea argintii, si nu se pocaia, pentru care s-a umplut de lepra. Si l-a vindecat staretul si, certandu-l, i-a tamaduit si patima.
Deci, a inceput Dumnezeu a lucra prin fericitul Macarie, pana si invieri din morti, spre mantuirea si folosul oamenilor. Ca, venind la dansul, un eretic, stapanit de diavolul mandriei, zicea ca Mantuitorul n-a luat trup omenesc si ca nu va fi o inviere a mortilor. Si trasese la razvratirea lui peste cinci sute de suflete, caci ereticul era si vrajitor. Iar cu rugaciunea sa Macarie a inviat un mort, care a trait trei ani, spre adeverirea invierii si intoarcerea atator suflete. Si inca si pe alti doi morti i-a facut de au grait din morminte, scapand, astfel, pe cei din neamul lor, de vanzare in robie si de napasta.
Umbland el odata prin pustie, i s-a intamplat ca a aflat o capatana de om uscata, zacand pe pamant. Si intorcand-o cu toiagul a auzit un glas dintr-insa ca este a unui slujitor la idoli, si i-a spus lui ca cei din iad, neputand sa se vada fata catre fata fiind cu totul cuprinsi de foc, ori de cate ori Macarie se roaga pentru ei, atunci pot si ei sa se vada, putin, unul pe altul, si aceasta este pentru ei o usurare. Si ne-a lasat acest Macarie si o carte cu cinzeci de cuvantari, de foarte mult folos duhovnicesc. Deci, cu daruri si cu fapte dumnezeiesti, ca apostol al Domnului fiind impodobit, la dulci batraneti si-a primit fericitul sfarsit al vietii sale si s-a mutat la Dumnezeu, traind nouazeci de ani.
Iar celalalt Macarie a fost din Alexandria, nascut pe la anul 310 si era, numit cel tanar sau alexandrinul. Deci, fiind el in floarea varstei a fost atins de harul lui Dumnezeu si s-a despartit de lume, mergand in pustie si a petrecut acolo peste 60 de ani, ajungand la inalte bunatati si semne mari.
Si, traind el mai intai in pustiul Tebaida, langa dascalii cei mari ai vietii pustnicesti, s-a retras, apoi in Egiptul de Jos si avea cate o chilie in fiecare din cele trei parti ale pustiului de acolo: si la Schit, si la Chilii si la Nitria. Si sedea la Chilii, ca vrednicia de preot acolo o primise. Si se nevoia mult acest Macarie, pentru dragostea Domnului, invatand pe frati infranarea si stapanirea de sine pina la nepatimire, rugaciunea si dragostea de oameni, povatuindu-i mai vartos cu fapta si cu chipul lui de viata. Ca de auzea ca a facut cineva vreo fapta buna in pustie, se sarguia indata sa implineasca si el fapta aceluia, cu tot dinadinsul.
Deci, auzind el de tabenesiotii manastirii Sfantului Pahomie, ca tot Postul mare nu mananca bucate fierte la foc, sapte ani n-a mancat fiertura, ci numai verdeturi crude si legume muiate; iar altadata, fiind la Tabenesi, n-a mancat nimic tot Postul mare, impletind tacut cosnite si rogojini in fiecare zi. Inca, se lupta el sa se stapaneasca si de somn si n-a dormit, stand fara adapost douazeci de zile si douazeci de nopti. Si ziua era ars de soarele pustiului, iar noaptea rabda raceala pustiei, chinuindu-se sa nu doarma. Dar la urma a zis: "Pe cat am putut, am biruit somnul, dar firea de om, care are nevoie de somn, n-am putut-o birui si m-am supus ei." Asemenea, fiind tulburat el oarecand de lupta cu desfranarea, s-a dus in adancul pustiei, intr-un loc unde tantarii erau cat viespile si a stat acolo gol sase luni, fiind cumplit intepat de tantari, cat i s-a umplut de basici tot trupul. Iar dupa sase luni, intorcandu-se la ai sai, numai dupa glas se mai cunoastea, ca trupul lui se schimbase, fiind ca al leprosilor.
Dar iata, Dumnezeu face ca si fiarele sa cunoasca pe alesii Lui, caci stand acest Macarie, odata, si, vorbind fratilor cele de folos in ograda, iata, o hiena, fiara salbatica, avand cu sine pe puiul ei orb, intrand, l-a aruncat la picioarele Sfantului. Iar el, luand puiul l-a binecuvantat si, punand scuipat pe ochii lui, l-a facut sa vada si, luandu-l hiena a iesit afara. Iar, a doua zi de dimineata, grabind, a dus ea fericitului o mare piele de oaie. Iar Sfantul a zis catre ea: "Nu primesc din furtisag." Deci ea, plecandu-si capul, a iesit din ograda, iar Sfantul a dat pielea Sfintei Melania Romana, numind-o ea, darul hienei.
O alta intamplare arata cum se petrecea in infranare, in unire si in dragoste de frati, in obstea lui Macarie. Astfel, aducand cineva, odata Cuviosului Macarie, sa manance, un strugure frumos si de curand cules, acesta, vrand sa se biruiasca pe sine, l-a trimis unui frate neputincios. Dar si acela, negustand dintr-insul, in taina trimise, din dragoste, strugurele altui frate vecin. Dar si acela, luand strugurele, facu la fel si facand strugurele inconjorul fratilor, ajunse din nou la Ava Macarie, negustand nimeni dintr-insul. Si s-a minunat Macarie de unirea dintre fratii sai si, multumind lui Dumnezeu, n-a voit nici el sa guste dintr-insul nici o boaba, poruncind unui frate sa-l manance din ascultare.
Deci, auzind marele Antonie de bunatatile acestui fericit Macarie, i-a trimis cuvant, zicandu-i: "Iata, Duhul Sfant S-a odihnit intru tine si, de acum, vei fi mostean lucrarilor mele." Si asa pustnicindu-se si la adanci batranete ajungand catre anul 395, s-a mutat Macarie catre Domnul.
Intru aceasta zi, povestire din viata Sfantului Macarie egipteanul,
despre doua femei ce au ajuns la desavarsire, in lume fiind
Acestea, auzindu-le, Sfantul Macarie a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe insasi fapta, si fiecaruia, dupa alegerea cea de buna voie, ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca."
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eufrasia fecioara (sec. IV).
Deci, cand spurcatul acela barbar s-a inchis in casa, Sfanta l-a rugat pe el sa o astepte pe ea putin, fagaduindu-i sa-i dea o buruiana pe care, de o va purta cu sine, apoi nu-l va rani pe el nici o arma a dusmanului, zicand ea despre sine ca este fermecatoare. Iar barbarul i-a zis ei: "Imi vei da pe urma buruiana aceea." Raspuns-a inteleapta fecioara: "Nu este cu putinta sa fie gasita buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite. Ca altfel, acea buruiana nu are nici o putere." Si a slabit-o barbarul, pana ce ii va arata lui buruiana aceea.
Deci, Sfanta, in gradina mergand si adunand niste buruieni, pe care le-a aflat acolo, i le-a aratat lui. Iar el i-a zis : "Si cum voi sti ca sunt adevarate cele graite de tine ?" Iar ea a pus buruienile acelea pe grumaji ei si i-a zis lui: "Ia o sabie ascutita si, repezind-o tare cu amandoua mainile, si, loveste-ma in grumaji, pe cat vei putea si din aceasta vei sti ca nicidecum nu ma va vatama sabia ta." Iar el, crezand cuvintele ei, a luat sabia si a dus-o la capul Sfintei fecioare si a repezit-o tare si, lovind-o i-a taiat cinstitui ei cap. Si, cunoscand el ca a fost batjocorit de dansa, scrasnea cu dintii sai, dar la nimic nu ajuta. Ca acum inteleapta fecioara s-a dus neintinata catre Mirele ei Hristos, lasand preaminunat chip de intelepciunea sa, voind mai bine sa moara, decat sa-si piarda fecioria ei.
Intru aceasta zi, cuvant pentru un om izbavit de boala, pentru milostenie,
dar care, parandu-i rau de milostenia sa a cazut si a murit.
Deci, i-a zis lui prietenul: "Daca nu asculti cuvintele mele si cele spre mantuirea ta nu le primesti, eu iti voi da tie alt sfat." Iar acela a zis: "Care ? Si in ce fel ?" Iar adevaratul milostivitor i-a raspuns: "Sa vii, impreuna cu mine, la biserica si sa zici: Nu sunt eu, Doamne, cela ce am facut milostenia, ci este milostenia acestuia. Si eu iti voi da tie treizeci de litre de aur." Si acela a fagaduit ca asa va face. Deci, venind la biserica si aurul in maini primindu-l, i s-a jurat precum ii spusese lui si, iesind prin usile bisericii, indata cazand, a murit. Si i-a cuprins frica si cutremur pe toti care s-au aflat acolo, de grabnica osanda a Judecatorului celui drept.
Deci, clericii sfatuiau pe stapanul aurului sa-si ia ce era al sau, iar aceasta s-a lepadat de el, zicand: "Sa nu-mi fie mie nici gand a primi una ca aceasta, pentru ca, ceea ce am daruit Domnului Dumnezeului, a Aceluia este si intru vistieriile cele de sus s-a scris, cum dar, pot eu sa-l am pe el in a mea stapanire ? Ca asa de napraznic au murit si Anania, impreuna cu femeia lui Safira, cand au dat lui Dumnezeu pretul tarinii lor, pentru ca ascunsesera o parte din pret. Ca Dumnezeu nu se amageste, nici nu se defaima." Deci, auzind, toti s-au folosit si au dat saracilor cele treizeci de livre de aur ale mortului.
Intru aceasta zi, invatatura a fericitului Macarie.
Daca cineva cu indrazneala va grai cele de folos, plata va lua. Iar de va grai cele spre tihna, celor ce asculta, judecata fatarnica va lua. Ca mai bine este omului, primindu-si folosul din grairea adevarului, chiar de ar fi urat de toti, decat sa se vatame din fatarnicie, desi este iubit pentru aceasta. Ca pe cei ce sunt urati de oameni fara dreptate, ii va ridica Domnul, iar pe cei ce de oameni sunt indragiti, ii va defaima.
Si multe sunt caile spre pocainta: Mai intai trebuie sa ne pocaim de pacatele noastre; A doua cale este sa iertam aproapelui greselile; A treia este rugaciunea, cea din toata inima inaltata; A patra este sa dam milostenie; A cincea este gandul cel smerit. Deci, sa nu ne lenevim, ci, in toate zilele prin toate acestea sa umblam, ca foarte placute sunt caile acestea. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Macarie cel Mare
În pustia Egiptului
Monahii cei simpli
Vieţuiau cu o mare iubire,
Ca şi în împărăţia lui Dumnezeu.
Printre ei Sfîntul Macarie
Strălucea ca un heruvim.
Tuturor monahilor
O pildă vie era
Prin faptele sale cele bune.
Macarie bolnav căzînd,
Un frate cu multă osteneală fragi căută,
Şi aflîndu-i la Macarie i-a adus,
Spre a bolii lui mîngîiere.
Dar Macarie zise:
Un alt frate mai bolnav decît mine este,
Rogu-te, aceluia să-i duci.
Însă acela zise şi el: lartă-mă!
Nu mie,
Ci bătrînului din apropiere,
Mai bolnav decît mine,
Aceluia să-i duci!
Dar nici acela nu vru,
Căci mereu Unul mai în nevoie era.
Şi aşa fragii înapoi la Macarie au ajuns;
Văzîndu-l pe fratele cu fragii
La uşa chiliei lui din nou ajuns,
Sfîntul Macarie cu lacrimi de bucurie lui Dumnezeu mulţumi
Căci pustia într-un Rai al iubirii s-a prefăcut.
Cugetare
Minunată este răbdarea sfinţilor sub loviturile vrăjmaşe ale diavolului, ale lumii, ale trupului!
Întorcîndu-se odată la chilia lui, Sfîntul Macarie cel Mare văzu cum un hoţ îi scoate toate cele din chilie şi le pune pe un măgar. Sfîntul Macarie nimic altceva nu făcu decît să îl ajute pe hoţ să încarce totul cît mai bine, zicînd întru sine: „Că noi nimic în lume n-am adus” (I Tim 6:7).Alt bătrîn, după ce hoţii i-au furat tot din chilie, a văzut că o legătură cu puţini bani rămăsese neluată de dînşii; deci a strigat după ei şi le-a dat şi acea legătură.Iar un al treilea văzînd cum hoţii tocmai îi pradă chilia, le strigă: „Grăbiţi, grăbiţi! Nu cumva fraţii mei venind, să mă împiedice să împlinesc porunca lui Hristos!”.
Căci „De la cel care ia lucrurile tale, să nu ceri înapoi” (Luca 6:30).
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Care este Sarea lumii:
- Sarea lumii Care dă gust acestei vieţi de pe pămînt;
- Sarea lumii Care păzeşte omenirea de descompunere, omenire care fără El s-ar fi stricat complet cu istoria ei cu tot din cap pînă în picioare;
- Sarea vieţii noastre personale.
Predică
Despre biruinţa asupra lumii – „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi ! Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Unul şi Singurul Biruitorul Lumii cu
aceste cuvinte îi învaţă pe ucenicii şi următorii Lui să nu se
înfricoşeze de lume. Cu adevărat, puternică se înfăţişează lumea ochilor
noştri. Şi totuşi, Cel Care a creat-o, nu este El oare mult mai
puternic decît ea?
Lumea pare înfricoşătoare aceluia care nu ştie că Dumnezeu guvernează în ea şi că El este autoritatea ultimă care o ţine în fiinţă după bună Voia Sa, putînd-o desfiinţa într-o clipă, dacă aşa doreşte, însă pe cel care ştie aceste lucruri, lumea nu-1 poate speria.
Prin
comparaţie cu Stăpînul Hristos lumea pare o pînză ţesută numai din
slăbiciune; pe cînd în Stăpînul Hristos nu se află absolut nici o
slăbiciune. Celui care nu ştie aceasta, lumea îi este cu adevărat
înspăimîntătoare, pe cînd celui care o ştie, cîtuşi de puţin. Lumea
ne-a dăruit un trup pieritor şi din cauza aceasta ar vrea să ne
acapareze şi sufletul. Dar cum ar putea-o face, dacă noi ne ţinem bine
ca nişte adevăraţi ostaşi ai Biruitorului ei? Biruitorul asupra Lumii ne
înarmează şi pe noi cu armele Lui de luptă. Prin
exemplul Lui, El ne învaţă cum să luptăm, ne arată cum şi unde se
ascunde vrăjmaşul, ne arată calea de atac şi de retragere, ne ţine cu
sfîntă şi puternică mîna Lui, ne acoperă cu acoperămîntul aripilor Lui,
ne hrăneşte cu scump Trupul şi scump Sîngele Lui. Mai mult, ne
încurajează puternic strigîndu-ne: „Îndrăzniţi!”. Aşa stînd lucrurile,
fraţilor, ce ne-ar mai putea face nouă lumea cînd prăbuşirea ei e
pecetluită cu biruinţa lui Hristos?!
O, Doamne Biruitorule al Lumii şi
Dăruitorule al izbânzilor noastre, fii aproape de noi întotdeauna
alungând frica de la noi, călăuzeşte-ne pe noi întotdeauna ca aproape de
Tine pururea cu inima noastră să fim, cu mintea şi cu sufletul! Căci a
Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!
