• Pomenirea Sfântului Sava, Arhiepiscopul Sârbilor
Sfintul Sava s-a născut în anul 1169 după
Hristos şi a fost fiul lui Ştefan Nemania, Marele Jupân al Sîrbilor.
Încă de tînăr Sava a dorit fierbinte viaţa duhovnicească şi pentru ea a
scăpat la Sfântul Munte Atos; acolo a fost tuns monah şi a trăit într-o nevoinţă zeloasă.
Ştefan Nemania a urmat exemplul fiului său şi a venit şi el în Sfântul
Munte, unde s-a călugărit şi a murit sub numele de Simeon, monahul.
Sfântul Sava a obţinut autocefalia Bisericii Sîrbe de la Patriarh şi
Împărat [ai Bizanţului] şi a devenit întîiul Arhiepiscop al Sîrbilor.
Împreună cu tatăl său al zidit Mînăstirea Hilandar şi mai apoi multe
alte mînăstiri, biserici şi şcoli în toate pămînturile sîrbeşti.
De două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe
doi dintre fraţii lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei
pentru putere. A instaurat pacea între sîrbi şi vecinii lor. Întemeind Biserica Sîrbă, el a întemeiat prin aceasta cultura şi statul sîrb.
El a adus un duh de pace între toate popoarele din Balcani şi a lucrat
în folosul tuturor, pentru aceea a fost iubit şi respectat în toate
aceste popoare. Poporului sîrb el i-a dăruit un suflet creştinesc, care nu a pierit, în pofida prăbuşirii statului sîrb.
Sava a murit în oraşul Tîrnovo din Bulgaria, în timpul domniei
împăratului Asan, îmbolnăvindu-se după Slujba Sfintei Liturghii din Ziua
Botezului Domnului, a anului 1236. Regele Vladislav a mutat cinstitul
său trup la Mînăstirea Mileşevo. De acolo Sinan Paşa 1-a dus la Belgrad
şi 1-a ars la 27 aprilie 1595.
• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Părinţi ucişi în Sinai şi Rait 
Aceşti sfinţi cuvioşi mucenici au fost
ucişi de saracini, cei din Sinai în veacul al patrulea, iar cei din Rait
în veacul al cincilea de la Hristos.
• Pomenirea Sfântului Ilarie, Episcop de Poitiers
Sfântul Ilarie a luptat cu ardoare
împotriva ereziei lui Arie care se întinsese în Apus. El a suferit crunt
pentru apărarea ortodoxiei. Ilarie a avut multe scrieri, dintre care cele mai importante sînt cele în apărarea Sfintei Treimi. El a adormit în Domnul la anul 362 după Hristos.
• Pomenirea Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei 
Nina era înrudită cu Sfântul Mare Mucenic
Gheorghie şi cu Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului. Părinţii ei erau
membri ai aristocraţiei capadociene, şi, după tunderea lor în monahism,
educaţia şi grija Ninei a fost încredinţată Patriarhului Iuvenalie. Auzind
de poporul georgian care încă zăcea în păgînism, fecioara Nina a dorit
de la o vîrstă foarte fragedă să meargă în Georgia şi să-i boteze pe
georgieni. Cînd Dumnezeu a binevoit şi a deschis această cale,
tînăra Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a
cîştigat iubirea poporului georgian. Nina a
izbîndit în botezarea lui Mirian, împăratului georgienilor, a soţiei
lui, împărăteasa Nana, şi a fiului lor, Bakar, care mai tîrziu a fost
împreună-lucrător zelos cu Nina în nevoinţa ei misionară, în tot timpul
vieţii ei. Nina a călătorit în întreaga Georgie, cu scopul de a
aduce tot poporul la Hristos, şi aceasta în timpul cînd se dezlănţuiseră
deja teribilele persecuţii ale lui Diocleţian împotriva creştinilor.
Nina s-a odihnit de toate nevoinţele ei la anul 335 după Hristos, cînd a
adormit cu pace. Trupul ei este înmormîntat în Biserica Catedralei din
Mtzkheta, de unde a lucrat multe minuni şi după moarte.
Cântare de laudă la Sfânta Nina
Fecioară preafrumoasă,
O, nobilă Nina,
Prin Pronia Dumnezeiască, tu
Luminătoare a georgienilor te-ai făcut.
De persecuţiile lui Diocleţian netulburîndu-te,
Tu cu Sfînta Cruce pe împăratul Mirian ai botezat
Şi pe soţia lui, Nana şi pe fiul lor, Bakar.
Prin ei pe tot poporul şi pe cei mai dinţii dintre conducători
Cu Sfînta Cruce la Hristos i-ai adus.
O Sfînta Nina, Luminătoare a georgienilor,
Tu din tinereţe ai dorit fierbinte
Şi lui Dumnezeu stăruitor te-ai rugat
Ca Domnul – Trandafirul Georgian să primească
Lumina Cunoştinţei.
Pentru aceasta Dumnezeu ruga ta a împlinit,
Şi din mîinile tale Sfînta Cruce
Pe Georgia cea ascultătoare o a luminat.
Sfînta Cruce le luminează georgienilor şi acum,
Iar mîna Sfintei Nina îi binecuvîntează pe ei şi acum.
De peste mormîntul Sfintei Nina, o biserică strălucitoare luminează şi acum,
Spre slava Stăpînului Hristos, şi a Sfintei Nina, roaba Sa.
Luna ianuarie în 14 zile: Sfintii Cuviosi Pãrinti ce au fost ucisi în Muntele Sinai si în Rait.
In doua randuri, cete de barbari sangerosi, venind, unii dinspre Etiopia, de peste mare, iar altii dinspre Arabia, au navalit asupra acestor sfinte locuri, ucigand fara mila pe cei la care nu gaseau nimic de luat. Intaia navalire a fost pe la inceputul veacului IV si este povestita de monahul Rmonie, pe vremea Sfantului Petru al Alexandriei. Navalirea a doua a avut loc pe vremea Sfantului Ioan Hrisostom si este descrisa de un necunoscut, din preajma Sfantului Nil Sinaitul. Dintre toti cati au pierit atunci, Biserica pomeneste cu deosebire si cinsteste ca moarte muceniceasca, uciderea a 39 schivnici din Sinait si a 38 de calugari din manastirea Rait, din navalirea intai, precum si uciderea monahilor din a doua navalire, pentru viata lor sfanta si puterea lor de jertfa, ca n-au voit sa descopere pe cei ascunsi, si pentru moartea lor crunta si fara vina.
In povestirea sa, monahul Amonie din Alexandria arata cum, plecand sa vada Sfintele Locuri, sosind acolo curand dupa ce se petrecuse o navala de barbari, care ucisesera 38 de pustnici din pustia Sinaiului. Pe cand jeleau aceasta nenorocire, arata el mai departe, iata, a venit un ismailitean, care a spus ca acesti barbari, peste 300, au venit cu corabia dinspre Etiopia si ca, inainte de a veni in Sinai, au ucis mai intai 39 de parinti din manastirea Rait si au dat lupte cu locuitorii din Faran, pe care i-au invins si i-au ucis. Povestitorul ne arata cateva chipuri de pustnici, cu mare lucrare duhovniceasca, precum si sfarsitul barbar de care au avut parte. Tot din spusele ismailiteanului aflam, ca, la intoarcerea lor de la prada, barbarii nemaigasind corabia lor, care se scufundase, au ucis pe toti robii pe care-i luasera si apoi, neputandu-se intelege, s-au ucis intre ei.
Barbarii din a doua navalire au venit dinspre Arabia si locuiau in corturi. Povestind viata de mare ravna si infranarea pustnicilor, scriitorul pomeneste si de Cuviosul Nil pustnicul, de trecutul lui in lume, de cartile indemnatoare spre nevointa, pe care le-a scris, de venirea lui la Sinai, dimpreuna cu fiul sau Teodul. Navalirea barbarilor s-a petrecut la Sinai, noaptea, dupa Utrenie. Preotul si alti pustnici au fost ucisi in biserica. Unii au putut sa fuga, intre care si Cuviosul Nil, dar fiul sau a fost luat rob. Seara urmatoare, cei fugiti s-au intors sa ingroape pe cei ucisi. Se descrie jalea cea mare a Cuviosului Nil, afland ca fiul sau a fost luat viu cu barbarii; il cauta oriunde auzea ca un pustnic a fost ucis si se ducea si-l ingropa. L-a cautat si la mai marele barbarilor, in Faran. Acolo, a aflat ca fiul sau este viu si a fost vandut ca rob si rascumparat de episcopul cetatii Eluzia, care l-a si sfintit preot. Si mergand la episcop, acesta l-a sfintit preot si pe Cuviosul Nil. Si asa s-au intors impreuna in Sinai, slujind si bineplacand Domnului. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea Pãrintelui nostru Teodul, feciorul lui Nil cel Întelept (sec.V).
Întru aceastã zi, cuvânt despre pãcãtosii ce se îngroapã în bisericã.
Si, mergand inaintea jertfelnicului, a aflat ars locul pe marmora pe care arsese. Deci, cu acest semn, aievea s-a aratat ca cei ale caror pacate nu sunt iertate, aceia nu vor scapa de Judecata. Si nu vor putea sa castige nici un ajutor numai din atingerea cu locurile cele sfintite.
Sinaxar 14 Ianuarie
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.
Aceşti
cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate
cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi
fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte
învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos,
îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi
uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi,
oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi
Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui
Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce
sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor,
sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au
ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar
noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se
înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit,
lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt,
având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă
doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de
tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar
alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au
îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate. Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.
Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi. Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.
Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului,
de bun neam. Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând
prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a
sfântului Sava şi a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine
felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea
împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman,
pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de
la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al
patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea,
s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi
la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieţuind, i s-a
descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de
jos la locaşurile dumnezeieşti.
Tot în această
zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei
şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, la Anastasie preotul.
Si, intrand in casa preotului, l-a intampinat insusi Anastasie si, sarutand picioarele Sfantului, a zis: "De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: "Bine ca te-am aflat, ucenice al lui Hristos; sa mergem la biserica si sa facem dumnezeiasca slujba." Caci, se obisnuieste preotul acela sa posteasca in toate zilele, afara de sambata si de Duminica si nu gusta nimic, fara numai paine si apa. Iar cand au mers in biserica, a poruncit Sfantul Vasilie lui Anastasie ca sa slujeasca Liturghia. Iar el se lepada, zicand: "Stii, stapane, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveste." Iar Vasilie a zis catre dansul: "Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare." Si, cand slujea Anastasie, in vremea sfintirii Infricosatoarelor Taine, a vazut Sfantul Vasilie si ceilalti care erau vrednici, pe Preasfantul Duh pogorandu-se in chip de foc si pe Anastasie inconjurandu-l. Iar dupa savarsirea dumnezeiestii slujbe, au intrat in casa si au pus preotul masa Sfantului si clericilor lui. Si, mancand, a intrebat Sfantul pe preot: "De unde iti este averea si ce fel este viata ta, spune-mi mie." Raspuns-a preotul: "Eu, arhiereule al lui Hristos, om pacatos sunt si ma aflu sub dajdia poporului si am doua perechi de boi. Cu una lucrez eu insumi, iar cu alta slujitorul meu si, din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea strainilor, iar alta parte spre darea dajdiilor, si se osteneste cu mine si femeia mea, slujind strainilor si mie." Si a zis Vasilie catre dansul: "Sa o numesti pe ea sora ta, precum si este; dar spune-mi mie bunatatile tale." Raspuns-a Anastasie: "Eu nimic bun n-am facut pe pamant?" Atunci Vasilie a zis: "Sa ne sculam si sa mergem impreuna." Si, sculandu-se, au mers la un bordei si a zis Vasilie: "Sa-mi deschizi mie usa aceasta." Iar Anastasie a zis: "Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, sa nu voiesti a intra, ca nimic nu este acolo, fara numai cele de trebuinta pentru casa." Iar Vasilie a zis: "Eu pentru trebuintele acestea am venit."
Iar preotul, nevrand sa deschida usa, a deschis-o Sfantul cu cuvantul si, intrand, a aflat acolo pe un om foarte ranit de lepra, caruia mai multe madulare, putrezind, ii cazusera. Si nu stia de dansul nimeni, fara numai singur preotul si sora lui. Deci, a zis Vasilie catre preot: "Pentru ce ai voit sa tainuiesti de mine aceasta comoara a ta?" Raspuns-a preotul: "Omul este manios si ocarator, stapane, si, pentru aceasta, m-am temut sa ti-l arat, ca sa nu greseasca cu vreun cuvant impotriva Sfintiei tale." Atunci a zis Vasilie: "Buna nevointa alegi. Dar sa ma lasi si pe mine intru aceasta noapte sa-i slujesc lui, ca si eu sa fiu partas la plata ta." Drept aceea, a ramas fericitul Vasilie singur cu cel bolnav si, inchizandu-se, toata noaptea a petrecut in rugaciune si dimineata, l-au scos pe cel bolnav intreg si sanatos. Iar preotul si sora sa si toti cei ce erau acolo, vazand o minune ca aceea, au proslavit pe Dumnezeu. Si s-a intors apoi Sfantul Vasilie la casa sa. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Dacă uneori dogmele credinţei ne par hrană tare, atunci să ne sîrguim mai întîi să împlinim poruncile creştineşti de curăţire a trupurilor şi sufletelor noastre, iar dogmele credinţei singure ni se vor descoperi.
La nimic nu
ne foloseşte preocuparea cu cele înalte ale teologiei, cîtă vreme nu ne
nevoim să ne îmbunătăţim calitatea vieţii creştineşti personale.
Odată monahii din Egipt au vrut să ştie mai mult despre Melchisedec, vrînd să pătrundă în taina a acestui mare preot şi rege din timpurile vechi. În scopul acesta 1-au invitat pe Avva Coprie în mijlocul lor şi 1-au întrebat despre Melchisedec. Auzind aceasa, Avva şi-a bătut gura de trei ori şi a strigat: „Vai ţie, Coprie! Tu ai lăsat cele ce Dumnezeu ţi-a poruncit să împlineşti şi întrebi despre cele pe care Dumnezeu nu ţi-a cerut să le cunoşti!”. Auzindu-l, monahii s-au ruşinat şi au plecat.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice:
„Chiar dacă îmbrăţişăm dogma cea adevărată, dar nu ne îngrijim de viaţa noastră zilnică, cu nimic nu sporim. Dar tot aşa, cînd ne îngrijim atent de curăţenia vieţii noastre sufleteşti şi trupeşti, dar neglijăm dogmele cele adevărate, tot nimic nu sporim şi mîntuirea nu o dobîndim. Dacă vrem să ne izbăvim de gheena şi să cîştigăm Împărăţia, avem nevoie de amîndouă: de o viaţă cinstită şi de ortodoxia credinţei”.
Luare aminte
Să luăm aminte la milostivirea Stăpânului Hristos:
- către cei bolnavi;
- către poporul care rătăceşte ca o turmă fără păstor;
- către toată omenirea, pentru Care a îngăduit şi a voit să Se răstignească.
Predică
Despre vederea lumii nevăzute – „[Căci nu privim] noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd” (II Cor 4:18).
Noi vedem cu ochii trupeşti lumea această
materială şi trecătoare, dar cu cei duhovniceşti pe cea nematerială şi
nepieritoare. Vedem bucurii pămînteşti, întrerupte ades de lacrimi şi
suspine, şi la urmă sfîrşind în moarte; dar căutăm la bucuria cea
duhovnicească printre îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu cei din ceruri,
bucurie neîntreruptă şi nemuritoare.
Vedem drepţii suferind şi eşuînd în această viaţă, dar căutăm la slava şi succesul lor sigur din Împărăţia care va să vie. Vedem marele succes şi marea faimă a păcătoşilor în această viaţă, dar privim la înfrîngerea şi la osînda lor, la înspăîmîntătorul chin al veşniciei care îi aşteaptă.
Vedem Biserica lui Dumnezeu clevetită şi
prigonită în această lume, dar privim la victoria zdrobitoare pe care o
va avea în eternitate în contra tuturor duşmanilor ei văzuţi şi
nevăzuţi. Fraţilor, vedem adesea pe
ticăloşii cei mai de pe urmă guvernînd popoare şi lăfăinduse în averile
acestei lumi, şi vedem sfinţii trăind în mizerie, uitaţi şi dispreţuiţi,
dar privim la împărăţia lui Dumnezeu cea veşnică şi fără de păcat în
care aceşti sfinţi vor domni veşnic şi în care cu adevărat nici urmă de
ticălos nu se va afla.
O, Atotrăbdătorule şi Atotmilostive
Doamne, deschide ochii noştri cei duhovniceşti ca să vedem cu adevărat
ce ne aşteaptă la capătul acestei scurte vieţi şi să ne sârguim să
împlinim Poruncile Tale. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
