• Pomenirea Sfîntului Mucenic Polieuct
Oraşul armean Melitene a fost înecat de
sîngele creştinilor, precum a fost şi întreaga ţară a Armeniei. Prima
vărsare de sînge pentru Hristos în acest oraş a fost cea a Sfîntului
Polieuct din anul 259 după Hristos, în timpul domniei lui Valerian. În
acest oraş Melitene se aflau doi prieteni: atît Nearh cît şi Polieuct
erau ofiţeri, dar Nearh era botezat, iar Polieuct nu. Cînd a ieşit
porunca persecutării creştinilor Nearh s-a pregătit de moarte; era însă
trist că nu reuşise să-1 convingă şi pe prietenul său Polieuct să
îmbrăţişeze adevărata credinţă. În ziua următoare Polieuct îi povesti
prietenului lui visul pe care îl avusese în timpul nopţii: însuşi
Domnul îi apăruse înconjurat de lumină, îl dezbrăcă pe Polieuct de
hainele lui vechi, îl îmbrăcă în unele noi şi luminoase şi îl aşeză pe
şeaua unui cal înaripat. După acestea Polieuct intră în oraş,
sfîşie poruncile împăratului ce arătau torturile care îi aşteptau pe
creştini şi distruse multe statui ale idolilor. El a fost torturat şi
condamnat la moarte. Cînd a fost dus la locul de ucidere, el a privit
către Nearh, care se afla în mulţimea de oameni şi i-a strigat cu
bucurie: „Mîntuieşte-te, prietene drag! Nu uita jurămîntul veşnic al prieteniei noastre!”. Mai tîrziu, Sfîntul Nearh a murit ca mucenic al lui Hristos, prin foc. Pomenirea Sfîntului Nearh se face la 22 aprilie.
• Pomenirea Cuviosului Eustratie
Eustratie se născuse în Tars. El era mare nevoitor şi om de rugăciune.
În timpul celor şaptezeci şi cinci de ani petrecuţi în mînăstire
Eustratie nu gustase niciodată somnul întins pe partea stîngă, ci
întotdeauna numai pe partea dreaptă. În timpul dumnezeieştilor slujbe, de la început pînă la sfîrşit, el repeta mereu încetişor, pentru sine: „Doamne miluieşte!”. A murit în al nouăzeci şi cincilea an al vieţii sale.
• Pomenirea Sfântului Filip, Mitropolitul Moscovei
Filip s-a născut pe 11 februarie în anul
1507 după Hristos. Odată, pe cînd era copil, a auzit, stînd la
Dumnezeieasca Liturghie, cuvintele Scripturii: „Nimeni nu poate sluji la doi domni”
(Matei 6:24). El s-a înspăimîntat la aceste cuvinte, ca şi cînd s-ar fi
rostit anume şi numai pentru el, şi în acelaşi timp a fost luminat de
ele. După scurt timp Filip s-a retras la Mînăstirea Soloveţk unde, după
un timp lung şi greu de încercare, a fost tuns monah. În timp, Filip a
ajuns stareţ, a strălucit ca soarele şi întreaga Rusie a auzit de el.
Aşa s-a făcut că Ţarul Ivan cel Groaznic 1-a convocat pe Filip să ocupe
locul vacant de Mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după
Hristos. Dar acest sfînt bărbat nu a putut
să îndure cu indiferenţă atrocităţile la care se deda înfiorătorul ţar
şi de aceea îl sfătuia şi îl mustra fără teamă. Ţarul însă a
căutat martori mincinoşi împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui
din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche şi peticită şi
1-a întemniţat la Tver pe 23 decembrie 1566. Malyiuta Skuratov, un intim
al ţarului, a intrat în chilia lui Filip şi 1-a omorît înăbuşindu-1 cu
perna. La scurt timp după aceea, toţi cei care erau cunoscuţi ca fiind
de partea lui Filip au murit de morţi rele. După mai mulţi ani, trupul
sfîntului s-a aflat întreg, nestricat, şi înmiresmat, şi a fost mutat în
Mînăstirea Soloveţk.
Luna ianuarie în 9 zile:
pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct (+255).
Acesta
a trait pe vremea imparatilor Decius (250-253) si Valerian (253-260) si
era ostas de seama in Meletina, din tara Armeniei. Si facuse legamant cu
prietenul sau, Mucenicul Nearh, sa ramana tari in credinta, orice prigoana
s-ar abate peste inchinatorii lui Hristos. Si iesi, nu peste multa vreme,
porunca imparateasca pentru prinderea tuturor crestinilor si silirea lor
sa se lepede de credinta in Hristos si sa se inchine idolilor. Si era aspra
porunca imparatului, ca cine nu se lepada de Hristos era osandit la moarte
si la infricosate chinuri.
Si Polieuct era de curand crestinat si ardea de dorinta de a marturisi si de a-si varsa sangele pentru Hristos. Deci, indata ce a fost prins, el a marturisit cu indrazneala si a propovaduit pe fata pe Hristos. Si a fost dat la chinuri, iar el ca nimic nu socotea bataile. Si i se fagaduiau dregatorii inalte si multa cinste de catre dregator, care era si socrul sau, si-l rugau si femeia si copii lui, cu lacrimi fierbinti, sa se lepede de Hristos, ca sa nu fie omorat. Dar Sfantul Polieuct a ramas tare si neschimbat in marturisirea credintei lui, neplecandu-se nici la fagaduinte, nici la plangerile femeii si copiilor sai si a fost osandit sa i se taie capul.
Si, mergand spre locul de osanda, indemna pe toti pe care-i intalnea sa se lepede de idoli si sa creada in Hristos. Si, primindu-si sfarsitul prin sabie, trupul lui a fost luat in taina de crestini si ingropat cu cinste in pamantul tarii sale. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne pe noi! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un cãlugar înselat de diavol, care s-a mântuit.
Acestea graind, egumenul catre dansul, n-a putut sa-l intoarca pe el de la niste ganduri ca acelea, stricatoare de suflet. Ci, vazandu-i dorirea lui cea neschimbata, cu care se ruga ca sa petreaca el in pestera, l-a slobozit pe el egumenul. Iar, dupa ce, cu rugaciunea egumenului a intrat in pestera, apoi, la vremea de pranz ii ducea lui mancare un frate, iar el, avand o cosnita legata cu franghie, o slobozea si lua mancarea. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se lupta cu cei ce voiesc a vietui cu placere dumnezeiasca, nu inceta a-l tulbura pe acesta, ziua si noaptea, cu ganduri rele. Apoi, dupa putine zile, inchipuindu-se in ingerul luminii, diavolul i s-a aratat lui, zicandu-i: "Sa stii ca pentru curatia ta si pentru viata ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca sa slujesc sfintiei tale." Iar calugarul i-a raspuns: "Dar ce bine am facut eu ca sa-mi slujeasca mie ingerii?" Iar el a zis: "Toate cate le-ai facut mari si inalte sunt. Ca toate cele frumoase le-ai lasat si te-ai facut calugar. Apoi, cu postul, cu rugaciunea si cu privegherea te ostenesti. Inca, iarasi, lasand si manastirea, te-ai salasuit aici. Apoi, cum sa nu-ti slujeasca sfintiei tale ingerii?" Cu aceste barfeli l-a ingamfat pe el sarpele cel pierzator de suflete si l-a adus la mandrie si totdeauna i se arata lui.
Iar, intr-o zi, un om fusese calcat de talhari si omul a mers la acest calugar. Si necuratul drac, care in chip de ingeri i se arata lui, i-a zis: "Acest om este pradat de talhari, iar cele furate sunt in cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergand acolo, sa si le ia." Si, venind, omul s-a inchinat la pestera, iar calugarul, de sus, i-a zis lui: "Bine ai venit, frate, stiu ca ai un necaz, ca talharii au venit si ti-au furat cutare si cutare lucru. Nu te necaji peste masura, ca sunt puse toate in cutare loc, iar tu, mergand acolo, le vei afla toate si te roaga si pentru mine." Deci, omul, auzind aceasta, s-a mirat si, ducandu-se si-a aflat cele furate si l-a proslavit pe el in toata ziua aceea zicand: "Calugarul, ce a intrat in pestera, este prooroc." Si se aduna la el multime de oameni si-l ascultau pe dansul si se minunau de diavoleasca invatatura lui. Ca ii spunea fiecaruia cele ce vor sa fie si se implineau intocmai. Si asa, s-a inselat ticalosul acela calugar, catava vreme.
Iar a doua zi, din saptamana a doua dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a aratat lui spurcatul drac si i-a zis: "Sa stii, parinte, ca pentru viata ta cea fara de prihana si asemenea ingerilor, vor sa-ti vie si alti ingeri si asa cu trup cu tot te vor lua la ceruri si vei vedea negraita frumusetea Stapanului, impreuna cu toti ingerii." Acestea zicandu-le, dracul s-a facut nevazut. Iar iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voieste sa piara cineva, i-a pus in inima lui ca sa vesteasca si pe egumen. Deci, venind, dupa obicei, fratele care ii aducea lui hrana, ivindu-se el de sus, i-a zis: "Frate, mergi de spune egumenului ca sa vina aici." Iar fratele, ducandu-se, a spus egumenului si acesta, sculandu-se degraba, a venit si cu o scara s-a suit la dansul si i-a zis lui: "Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit sa viu aici?" Iar acela, i-a raspuns lui: "Ce-ti voi rasplati, parinte sfinte, de toate cate ai facut nevredniciei mele." Iar egumenul i-a zis: "Ce bine ti-am facut tie?" "Asa, parinte, a zis el, de multe si mari bunatati m-am invrednicit, prin tine. Ca, prin tine, m-am invrednicit a ma imbraca in chipul ingeresc si, prin tine, vad ingerii si cu dansii a vorbi m-am invrednicit si, prin tine, darul proorocirii am luat." Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat si a zis: "Ticalosule, dar tu vezi pe ingeri? Sau te-ai invrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ti-am spus eu tie sa nu mergi in pestera, ca sa nu te inseli de draci? Si acestea graindu-le egumenul, i-a zis fratele: "Sa nu zici de acestea, cinstite parinte, ca eu, pentru sfintele tale rugaciuni, vad ingeri. Iar maine dimineata am sa fiu inaltat de ingeri la ceruri cu trupul meu si sa stii, sfintia ta, ca dupa ce ma voi sui eu, vreau sa cer si aceasta la Domnul Dumnezeul nostru, ca si pe tine sa te ia ingerii, ca impreuna cu mine sa fii intru slava aceea."
Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz si i-a zis: "Te-ai indracit, ticalosule. Dar de vreme ce am venit aici, nu ma voi duce, ci aici voi sedea, pana ce voi vedea ce se va intampla tie. Ca ingerii, spurcatii aceia draci, de care vorbesti, eu nu-i voi vedea pe dansii, iar tu de-i vei vedea venind, indata sa-mi spui mie." Dupa aceea a poruncit sa ia scara si a ramas in pestera, postind cu cel inselat si canta psaltirea neincetat. Si, dupa ce a venit ceasul, intru care nadajduia cel inselat ca se va inalta la ceruri, a vazut pe dracii cei ce venisera si a spus: "Au venit, parinte." Atunci egumenul, cuprinzandu-l pe el a strigat, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajuta robului tau acesta, ce s-a inselat, si nu-l lasa pe el sa fie stapanit de dracii cei necurati." Acestea zicandu-le el, dracii trageau de cel inselat, vrand sa-l rapeasca de la staret, iar acesta ii certa pe dansii. Si, luand dracii mantia celui inselat, au pierit nevazuti. Dar se vedea mantia inaltandu-se catre inaltimea vazduhului, pana ce nu s-a mai vazut, iar dupa vreme destula, iata a cazut jos mantia, zburand spre pamant. Atunci staretul a zis celui inselat: "Oare, vezi, lipsitule de minte, ce au facut dracii mantiei tale? Asa era sa-ti faca si tie. Ca, precum Simon vrajitorul, asa te-ar fi inaltat in vazduh si, slobozindu-te jos, te-ar fi sfaramat si asa ti-ai fi dat ticalosul tau suflet."
Atunci a strigat egumenul pe frati si le-a poruncit sa aduca scara si a pogorat pe cel inselat. Si i-a poruncit lui sa slujeasca la bucatarie, la pitarie si la celelalte slujbe ale fratilor, ca, adica, sa-si smereasca gandurile lui. Si asa a izbavit pe fratele acela. Deci, sa luam aminte la noi insine si cu toata grija sa ne pazim inima si sa nu primim gandurile pe care dracii le vara intru noi. Ci, mai mult, sa gandim la moarte si la vesnicele munci, iar gandurile sa le omoram cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea, rugandu-ne lui Dumnezeu, cu smerita inima, ca sa ne pazeasca pe noi de toate cursele vrajmasilor, celor ce ne vaneaza pe noi. Dumnezeului nostru slava!
Sinaxar 9 Ianuarie
Polieuct
si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele
împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de
capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin,
iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare
înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra
împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de
teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui
cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci,
care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste
celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era
atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a
deschis inima, spunându-i: "nu te teme ca porunca împaratului are sa ne
desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini;
El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa,
m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta
vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai
numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori
mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios;
si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit
de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede
vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai
vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru
întarirea vesnicelor lui adevaruri!" Nearh l-a lamurit spunându-i ca
tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi
fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca
împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si
vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a
smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în
picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita
de aceasta fapta neasteptata.
Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.
Acest
cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul
Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si
Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii
sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de
dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras
în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care
straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie,
unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns
în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor
cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un
gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca,
acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit
pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata
cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a
sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat
acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se
înduplecat de rugamintea fratilor.
Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.
El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: "Doamne miluieste-ne". Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.
Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: "Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti". Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: "Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu". Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Nearh şi Polieuct
Nearh şi Polieuct, din ofiţeri ai Cezarului
Ostaşi ai Împăratului Ceresc v-aţi făcut.
Unul botezat cu apă, celălalt cu sînge,
Al doilea l-a întrecut pe primul şi mai întîiul dintre ei s-a făcut.
O sfântă întrecere, alergare vitează spre împărăţia lui Hristos!
Polieuct a lepădat toate cele stricăcioase ale pămîntului,
Care ca vîntul trec.
Iar prin suferinţe năprasnice şi scurte veşnicia împărăţiei a cîştigat.
Strălucită negustorie!
Floarea ierbii s-a tăiat pentru cîştigul vieţii veşnice!
Suferinţa trecătoare s-a îmbrăcat pentru slava nepieritoare!
Rugaţi-vă lui Hristos, o Sfinţilor Ostaşi,
Ca să nu piară sufletele noastre!
Cugetare
Învăţîndu-i pe oameni desăvîrşirea
iubirii, Biserica Ortodoxă îi învaţă totdeodată ascultarea deplină din
care izvorăsc ordinea şi armonia între credincioşi. Credincioşii sînt
datori ascultare faţă de preoţii şi episcopii lor. Sfîntul Ignatie zice:
„Vi se cere supunere fără făţărnicie; căci cel ce-şi dispreţuieşte episcopul pe care îl vede, îl va dispreţui şi pe Hristos, pe Care nu îl vede. Vă rog deci, sîrguiţi-vă să împliniţi toate în dumnezeiească unire, sub povăţuirea episcopilor voştri care ocupă locul lui Hristos, şi a preoţilor care sînt soborul apostolilor, şi să nu gîndiţi că sînt bune cele pe care le faceţi singuri şi rupţi de adunarea Bisericii”.
Luare aminte
Să luăm aminte la toate virtuţile care se află în Persoana Mîntuitorului nostru lisus Hristos:
- La cum fiecare virtute a Sa este deplină şi desăvîrşită, aşa cum nu a mai fost la nimeni pe acest pămînt;
- La cum toate sînt în armonie una cu cealaltă, sporindu-se una pe cealaltă, şi strălucind una în cealaltă.
Predică
Despre grija mântuirii aproapelui – „Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (I Cor 10:24).
Acesta este principiul sfinţilor lui
Dumnezeu acum, în trecut, întotdeauna şi în veşnicie. Acesta este
principiul pe care trebuie clădită societatea. Acesta este principiul pe care se clădeşte orice fel de societate umană bine-plăcută lui Dumnezeu şi prosperă.
Acesta este principiul mîntuitor al oricărui fel de dificultate cu care
luptă omul contemporan, luptă fără izbîndă şi fără nădejde.
Sufletul sfânt se frămîntă cu ce le va găsi de dormit pentru noapte celor fără adăpost; cu ce îi va hrăni pe cei flămînzi, cu ce îi va îmbrăca pe cei goi. Sufletul sfânt se preocupă de acestea zi şi noapte, înălţînd rugi fierbinţi lui Dumnezeu ca să se mîntuiască şi aproapele lor; ca să se umple de harul lui Dumnezeu şi inima lor; ca să se îndrepte către Dumnezeu şi minţilor lor; ca răii să se întoarcă de la calea pierzaniei, iar cei nestatornici în credinţă să se întărească; ca cei care sînt statornici să afle sprijin şi să nu cadă; ca cei care au adormit să ajungă şi să vadă Faţa lui Dumnezeu; iar ca cei ce trăiesc să fie şi ei scrişi în Cartea Vieţii din Împărăţia Luminii.
Fiţi deci cu băgare de seamă, fraţilor,
cum în acelaşi fel, cuvînt cu cuvînt, diavolul îşi formulează şi el
principiul lui ucigaş şi antisocial.
Acest principiu drăcesc spune: să nu ne preocupe cum să ne păzim propriile trupuri de întinăciunea păcatului, ci fiecare să privească mai curînd la trupurile celorlalţi în scopul de a le îmbolnăvi şi ucide. Să nu ne ocupăm de sufletele noastre, cum am face să le putem mîntui, ci mai curînd să gîndim zi şi noapte la sufletele celorlalţi, cum am face să le calomniem mai bine, să le înnegrim, să le blestemăm, să le sărăcim şi să le distrugem. Nimeni să nu privească la casa sa, cum ar face să şi-o zidească şi să şi-o înnoiască mai bine, ci mai curînd să aibă în atenţie strictă casele altora, cum ar face să le ardă din temelii, să le dărîme la pămînt. Njmeni să nu se preocupe de propriile hambare, cum ar face să le umple de grîne, ci mai curînd fiecare să fie cu ochii pe hambarele altora şi să facă totul pentru a le fura şi a le goli.
Vedeţi, deci, fraţilor, cum acest
principiu poate fi şi un principiu al binelui, dar şi unul al răului;
este un principiu ca o sabie cu ambele tăişuri bine ascuţite; este fie
înger, fie drac. Vă rog să observaţi cum acest principiu în latura lui
satanică s-a înstăpînit peste toată lumea de azi!
O, Doamne Duhule Sfinte, Care ai adus
în lume sfintele Tale cuvinte prin gura Apostolului, luminîndu-ne ca
razele soarelui, iar nu arzîndu-ne, ajută-ne să le împlinim pe ele în
sensul lor cel dumnezeiesc spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime
închinat şi slăvit şi pentru mîntuirea sufletelor noastre. Căci Ţie se
cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!
