Maica Domnului din Tinos sau Prințesa Cicladelor
Maica Domnului le vedea disperarea care luase locul bucuriei slujbei.
Sub chipul unei femei simple, „Bucuria tuturor” s-a coborât din sfânta
icoană și, pășind pe treptele locașului său, s-a apropiat de ele
zicându-le: - Urmați-mă! Știu ce casă căutați. Vă conduc eu.
Oamenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului. Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acesor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui.
Într-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse biserică.
Într-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând.
- Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care
plânge, i-au spus.
- De unde odaie, astăzi, creștinelor, le-a răspuns femeia. Totuși pentru
numele și harul Preacuratei, haideți, veniți. O să mâneți cu noi împreună, o noapte s-o găsi loc și pentru dumneavoastră. După cum vedeți astăzi tot poporul, toți grecii s-au mutat în Tinos, la noi.
Cele două închinătoare au lăsat pruncul în grija gospodarilor și au plecat la biserică, să se închine și să ia parte la Liturghia de noapte, la miezonoptică.
Pe la trei, în zori, Liturghia s-a sfârșit. Bucuria negrăită a celor două închinătoare s-a prefăcut însă în spaimă. Ca mironosițele din Evanghelie își spuneau una către alta: unde e casa în care am lăsat copilul? Cum o cheamă pe stăpână? La ce poartă să batem acum noaptea?
Din dorința prea mare de a se închina icoanei Preacuratei uitaseră să întrebe până și numele gazdei.
Maica Domnului le vedea disperarea care luase locul bucuriei slujbei. Sub chipul unei femei simple, „Bucuria tuturor” s-a coborât din sfânta icoană și, pășind pe treptele locașului său, s-a apropiat de ele zicându-le:
- Urmați-mă! Știu ce casă căutați. Vă conduc eu.
Când le-a văzut gazda le-a strigat:
- Dar bine creștinelor, eu n-am loc nici pentru dumneavoastră două și vreți s-o mai primesc și pe a Treia?
- Pentru mine nu e loc, buna mea? a întrebat Maica Domnului și pe dată „s-a făcut nevăzută”, așa cum apăruse.
(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp.194-195)
• Pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de 
Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
Fiecare dintre aceşti trei mari Sfinţi
are propria sa zi de sărbătoare în Biserică: Sf. Vasile cel Mare este
sărbătorit la l ianuarie, Sf. Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sf.
loan Gură de Aur la 27 ianuarie. Această sărbătorire a tuturor trei la
un loc în ziua de 30 ianuarie a fost însă instituită în veacul al
unsprezecelea, în timpul împărăţiei lui Alexie Comnenul, cînd se ivise
şi o neînţelegere în popor. Căci erau unii
care socoteau că dintre cei trei, Sfîntul Vasile este cel mai mare sfînt
datorită curajului şi curăţiei sale, şi aceştia se numeau vasilieni.
Alţii îl cinsteau numai pe Sfîntul Grigorie Teologul, datorită adîncimii
şi sfinţeniei teologhisirii sale – aceştia îşi spuneau gregorieni. Iar
alţii îl cinsteau numai pe Sfîntul Ioan Gură de Aur datorită elocinţei
şi limpezimii cu care explica Sfînta Scriptură către popor aceştia erau
ioaniţii. Dar această ceartă s-a curmat prin Purtarea de Grijă a
lui Dumnezeu şi spre mai marea slavă a Sfintei Sale Biserici. Căci
Episcopul loan al Evhaitelor (sfînt sărbătorit la 14 iunie în fiecare
an) a avut o vedenie în vis: la început, cei trei Sfinţi i s-au
înfăţişat separat, fiecare în slavă nespusă, iar mai la sfîrşit toţi
trei împreună. Ei i-au spus episcopului loan: „Vezi
aşadar că noi trei sîntem una în Dumnezeu şi nici o despărţire sau
ceartă nu este între noi; şi nici nu se află între noi unul care să fie
mai întîi sau mai pe urmă”. Sfinţii l-au sfătuit pe Episcopul
Ioan să alcătuiască o slujbă deosebită închinată lor împreună şi să
rînduiască o singură zi de cinstire a tuturor trei. În urma acestei
minunate vedenii, episcopul a şi rînduit ziua de 30 ianuarie pentru
cinstirea acestor trei Mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi. Grecii au această zi nu doar ca o mare sărbătoare bisericească, ci şi ca pe cea mai mare vacanţă şcolară a anului.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ipolit, episcopul Romei
Ipolit a primit mucenicia pentru credinţă în timpul domniei lui Claudius.
Cînd fecioara Hrisis, pentru credinţa ei în Hristos, era torturată
bestial la Roma, Sfintul Ipolit a strigat tare în apărarea ei,
înfierîndu-i pe torţionari. Din cauza protestului lui, Ipolit a
fost adus în faţa curţii şi condamnat şi el la chinuri încă şi mai
cumplite, apoi omorît prin aruncarea în mare, după ce fusese mai întîi
legat de mîini şi de picioare. Împreună cu Hrisis şi Ipolit au mai
suferit alţi douăzeci de mucenici, care cu toţii au mărturisit pentru
Hristos la anul 269 de la Sfîntă Întruparea Sa.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Teofil cel Nou
În calitatea lui de general al armatelor
împăratului Constantin şi împărătesei Irina, Teofil a căzut prizonier la
agareni, care l-au ţinut în temniţă timp de patru ani. Respingînd presiunile musulmanilor să-şi abjure credinţa lui creştină, aceştia l-au omorît prin decapitare în anul 784 după Hristos, iar Teofil s-a strămutat la locaşurile cereşti, unde este împreună-vieţuitor cu Stăpînul Hristos.
• Pomenirea Sfântului Petru, Ţarul bulgarilor
Petru a fost fiul lui Simeon, care era un mare iubitor al Sfântului loan de la Rila. El a cîştigat independenţa Bisericii Bulgare faţă de Constantinopol şi a apărat şi întărit Ortodoxia atacată de bogomili.
În urma unei bătălii pierdute în faţa ungurilor şi ruşilor, Petru a
murit la anul 967 d. Hr., în vîrstă de cincizeci şi şase de ani.
Sfântul Theodor Hagiul Noul Mucenic din Mitilini – 30 ianuarie
Sfântul Theodor Hagiul Noul Mucenic a trăit în secolul al
optsprezecelea, în vremea stăpânirii otomane. După ce căzuse în
apostazie s-a retras în Sfântul Munte pentru a se pocăi apoi a revenit
acasă, unde, mărturisindu-şi dreapta credinţă, şi-a dat viaţa pentru
Hristos.
Originar din Mitilini, Sfântul Theodor a fost căsătorit și a avut
copii. Într-o zi, el s-a mâniat şi s-a lepădat de Hristos, devenind
musulman.
Când a înţeles ceea ce a făcut, s-a căit, a plecat de acasă și s-a dus
în Sfântul Munte Athos. Acolo a rămas timp îndelungat, s-a spovedit,
şi-a împlinit și a fost uns cu Sfântul Mir și a primit Sfânta
Împărtăşanie. Cu binecuvântarea duhovnicului său, s-a întors la familia
sa. Odată ajuns acasă, a mers la judecătorul turc și l-a întrebat:
– Dacă cineva este nedreptăţit sau înșelat, poate el să ia înapoi ceea ce este al său?
– Bineînțeles că se poate. A răspuns judecătorul.
Și Sfântul atunci a continuat:
– Am avut credința mea, ceea ce este bun și curat ca aurul, mintea mea a
fost întunecată de diavol, am fost înșelat și a lepădat-oși am luat
credinţa ta crezând că are să fie mai bine. Acum mi-am venit în fire și
văd că a mea credință este precum aurul de bună, iar a ta este precum
alama.
– Tu om nebun, ce faci? Ţi-ai ieşit din minţi?
– Nu! A răspuns Sfântul. Sunt cu mintea limpede şi știu ce fac.
De îndată judecătorul a ordonat să fie aruncat în temniţă, iar mai
târziu l-au adus din nou în fața lui a doua şi treia oară, în multe
chipuri încercând să-l întoarcă la islam.
Văzând că a rămas drept şi neclintit în credinţa sa în Hristos, judecătorul a ordonat să fie trimis la Agá [1]
din zona. Agá însuși a încercat multe chipuri, cu lingușiri și
promisiuni, să-l întoarcă, dar a fost cu neputinţă. Sfântul a rămas
neclintit și a răspuns cu aceleași cuvinte:
– Am râs, am văzut credința mea, aurul bun și a luat al tău, de cupru.
Acum mi-am venit în fire și mărturisesc căsunt un creștin. Numele meu
este Theodore.
Apoi călăii l-au prins şi l-au bătut cumplit, l-au lovit cu un cuțit în
coapsă și l-au spânzurat de nişte scări. Apoi l-au ridicat din nou și
l-au condus la locul de execuție, fără ca Sfântul Theodor să se
împotrivească. Ba mai mult, chipul său era plin de bucurie și a vorbit
cu călăii săi, spunându-le că moarte sa îi va fi ca o bucurie.
– Tu chiar nu ai înțeles? L-au întrebat. Te vom spânzura.
Darel a răspuns cu bucurie:
– Și unde este funia?
Călăii i-au dat imediat funia. Iar Sfântul a luat-o, a sărutat-o și și-a pus-o în jurul gâtului.
– Acum, duceţi-mă oriunde voiți.
Ei l-au condus la Parmak Kapi, unde, după ce s-a rugat, şi-a cerut
iertare de la toţi creștini ce erau de faţă, apoia urcat el însuşi la
locul unde călăii l-au spânzurat. Era 30 ianuarie 1784.
Moaştele sfântului mucenic au fost aruncat în mare. Dar au fost găsite
după câteva zile şi creștinii au luat permisiunea de a-l îngropa într-o
biserică Sfântul Ioan din Móthona, Mitilini.
În anul 1967 în timpul săpăturilor pentru noua biserică au fost găsite osemintele sfântului.
Sfântul Theodor Hagiul este sărbătorit pe 30 ianuarie (ziua martiriului
său) și pe 4 septembrie (aflarea moaștelor sale). Pelerinii se pot
închina moaștelor sfântului în biserica Zoothochou Pigí Varía, Lesvos.
Sinaxar 30 Ianuarie
În această lună, în ziua a
treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii
şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan
Gură de Aur.
Pricina
acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen
care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat,
s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai
îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este
înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce
sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne
iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru
pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând
că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne
şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan
Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că
îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului
său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile
şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin
puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul
Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi
în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi
cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie
biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se
ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii
vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele
acestor sfinţi. Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.
Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.
Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.
Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.
Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.
Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.
Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună
cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim,
Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu,
Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim
preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.
Aceşti
sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor
al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat,
dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat
pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a
înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din
porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a
fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care
suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le
ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat
papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe
tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la
chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau.
Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării
şi aşa s-au săvârşit.Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur
O, postirea şi credinţa lui Vasile!
O, înalta teologhisire a lui Grigorie!
O, dumnezeiasca milostivire a lui Ioan!
Aceştia trei guri de aur sînt,
Din care picură miere.
Toţi trei, lucrătorii unei singure lucrări;
Fiecare în parte, un înger în trup;
Ei trei împreună una sînt,
Precum Dumnezeu este Unul.
Nici unul nu este mai întîi,
Sau mai pe urmă.
In veşnicie ei sînt într-un gînd,
Chemînd pe unul,
Toţi trei îţi vin în ajutor,
Cîntîndu-l pe unul,
Toţi trei aud,
Slăvindu-l pe unul,
Toţi trei împreună se bucură.
Cei trei sfinţi bărbaţi una sînt;
Trei Ierarhi, şi o singură lucrare;
Trei nume, şi o singură slavă;
Căci celor trei împreună Hristos le este Cap.
Cugetare
Au existat vremuri în care diriguitorii căutau cu adevărat sfatul oamenilor sfinţi.
Aşa a fost Ţarul Petru al Bulgarilor, un Ţar creştin ortodox.
Dorind cu ardoare sfatul şi învăţătura
Sfântului Ioan de la Rila, Petru s-a pornit cu toată suita lui
într-acolo, trimiţînd mai întîi mesageri care să-i anunţe sosirea.
Sfintul însă a refuzat să-1 primească pe Ţar. Acesta, s-a întristat, dar
fără să se mînie şi fără să deznădăjduiască a trimis din nou oameni
împărăteşti cu daruri pentru Sfântul, provizii de hrană şi aur,
rugîndu-1 ca, dacă nu vrea să-1 primească, măcar să-i scrie o scrisoare
cu sfintele lui poveţe. Sfântul loan a acceptat proviziile de hrană, dar
nu a vrut să se atingă de aur şi i-a scris Ţarului următoarea
scrisoare:
„Dacă rîvneşti după Împărăţia Cerurilor, să fii milostiv precum şi Tatăl nostru Cel Ceresc milostiv este. Nu nădăjdui în nedreptăţi şi leapădă lăcomia. Fii blînd şi tăcut şi primeşte-i pe toţi cei ce te caută. Nu primi linguşiri de la curtea ta. Purpura ta să strălucească de virtuţi. Ţine pururi în suflet pomenirea morţii. Să cazi plin de umilinţă la picioarele Maicii Biserici. Să te închini în faţa întîistătătorilor ei astfel încât Împăratul împăraţilor, văzîndu-ţi smerenia şi inima curată, să te răsplătească cu bunătăţile Lui, mai presus decît pe orice om”.
Primind această sfîntă scrisoare, Ţarul a
sărutat-o. El a avut-o pururea cu dînsul, citind-o deseori şi
nemaidespărţindu-se de ea pînă la moarte.
Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de AurPe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi. Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.
Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.
Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.
Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.
Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.
Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.
In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.
In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.
Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.
Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.
Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Ipolit, papa al Romei, si a celor impreuna cu dansul Censorin, Sabin si Hrisia fecioara si a celorlalti douazeci de Mucenici.
Intru aceasta zi, cuvant, ca sa nu osandim pe nimeni pentru nici un lucru.
Si au facul post si dupa doua saptamani a vazut iarasi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele si s-a mangaiat si au laudat pe Preabunul Dumnezeu.
Drept aceea, fratilor, sa nu osandim pe nimeni, ci de ale noastre pacate sa ne ingrijim.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre minciuna si clevetire.
Clevetirea a rasturnat case mari din temelie. Iata, numai unul este clevetit, iar supararea si plansul la multi ajunge si intra, adica la copiii lui si la cei apropiati si la prieteni. Deci, plangerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugaciunea clevetitorilor acelora, ca sa ajunga la auzul lui Dumnezeu? Ca si lumanarile lor se sting si jerfele lor neplacute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David: "Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie." (Psalmi 11, 3). Pentru ca si asupritorii fac pacat ca furii si talharii. Ba inca asupritorii sunt si mai amari decat furii si talharii, de vreme ce, acestia au macar putina pricina, adica saracia si foamea si golatatea. Si, ei fura noaptea, pe intuneric, si temandu-se. Iar asupritorii si cei ce iau mita fura ziua, la lumina si pe frati lor jefuindu-i, le fac lor nedreptati mari. Inca si de desfranare si de spurcaciunea sunt plini, de care Apostolul porunceste sa fugim, zicandu-ne: "Fugiti de desfranare! Caci tot pacatul pe care il fac oamenii, afara de trup este, iar cela ce se desfraneaza intru al sau trup greseste." Si iarasi: "Nu va inselati, ca nici preadesfranatii nici desfranatii, nici betivii nu vor intra intru Imparatia lui Dumnezeu", daca nu se vor curati pe ei prin pocainta mare.
Multi aduc aici o socotinta proasta, zicind ca, adica, asa sunt facuti unii, oamenii infierbantati spre pofta trupeasca, si nu pot sa se infraneze, iar altii, fiind facuti reci la trup, pot sa se infraneze. Dar eu, aceasta socotinta, cu o mica pilda o voi strica.
Daca intr-adevar, omul este neinfranat spre pofta dupa fel si dupa fire, apoi cum se face ca, atunci cand cineva voieste sa faca vreun rau, silit fiind de pofta, indata ce vede trecand vreun judecator pamantesc nu-si zice ca de felul meu sunt asa talhar si desfranat, sa nu fug dar de dansul, ci dimpotriva, indata ce-l vede, fuge de gresala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, dupa fel si dupa fire? Si daca frica unui judecator pamantesc poate sa piarda pofta aceea, spre gresala, atunci, cu cat mai vartos frica Infricosatorului Aceluia si Atotvazatorului Judecator este in stare sa piarda din noi toata pofta spre pacat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui intru noi, pentru aceea si graim socoteli si motive de acestea si de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, inca ne si infuriem, banuind ca ne-ar fi poruncit noua grele porunci, iar pe noi insine nu ne osandim.
Sa ne sfiim, deci, de Stapanul Ceresc, ai carui ochii sunt mult mai luminosi decat soarele. Care de-a dreapta Tatalui sta si vede pacatele si faradelegile noastre, macar atat cat ne sfiim de un judecator pamantesc. Ca, altfel, aproape nu-i zicem asa: "Tu, acolo la inaltime esti, iar noi de Tine nu ne temem." O, mare este rabdarea lui Dumnezeu, A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Cel Care este Prietenul copiilor:
- Să luăm aminte la El, Care este şi prietenul îngerilor, celor asemenea copiilor prin curăţenie, ascultare şi lipsă de patimi;
- Să luăm aminte la El, Cel Care este Prietenul celor mai mici de pe pămînt, care simplu şi fără întrebări cred cu bucurie în El;
- Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Prietenul tuturor Sfinţilor, care prin nevoinţe şi har s-au curăţit de păcate şi s-au făcut nevinovaţi precum copiii.
Predică
Despre cum trebuie să ne întoarcem şi să fim precum pruncii dacă vrem să dobîndim Împărăţia Cerurilor – „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18:3).
Aşa grăieşte Domnul, iar Cuvîntul Lui este sfânt şi adevărat. Ce fel de avantaj au copiii faţă de adulţi?
Ei au trei avantaje: al credinţei, al ascultării şi al iertării.
Copilul îl întreabă pe tatăl său despre
toate şi orice îi spune tatăl, copilul crede netulburat. Copilul este
ascultător faţă de părintele său şi cu uşurinţă se pleacă voii lui.
Copilul iartă; chiar cînd este certat pentru neascultare, el iartă
repede şi nu ţine mînia.
Şi acestea şi sînt cele pe care le cere Domnul de la noi: credinţa, ascultarea şi iertarea.
El cere ca oamenii să creadă în El
necondiţionat, aşa cum un copil crede părinţilor săi. Aceasta ne cere
Domnul nouă: să-L ascultăm necondiţionat, aşa cum un copil mic îşi
ascultă părinţii, să ne iertăm unii pe alţii, să nu ţinem minte răul şi
să nu răsplătim răului cu rău.
Credinţa, ascultarea şi iertarea sînt trăsăturile esenţiale ale sufletului de copil. La acestea se adaugă candoarea specifică lor, adică curăţia sufletului şi bucuria. Copilul mic nu se lăcomeşte niciodată; el nu are pofte trupeşti; el nu ştie ce este aceea slava deşartă; privirea lui nu este înceţoşată de vicii, iar bucuria lui nu este stricată de griji.
O fraţilor, cine ne-ar putea întoarce pe noi şi face să ne dobîndim curăţia prunciei? Nimeni, decît numai Unul Hristos. Numai
El ne poate întoarce cu adevărat la curăţia de prunc a inimii, numai El
ne poate face să ne mai naştem o dată, prin modelul Vieţii Lui, prin
învăţătura sfântă a Lui şi prin puterea Duhului Lui Celui Sfînt.
O, Stăpîne Iisuse Hristoase, Tu
desăvîrşirea ascultării şi blîndeţii, Veşnice Prunc al Tatălui Ceresc,
ajută-ne nouă să ne facem precum pruncii în credinţa în Tine, în
ascultarea faţă de Tine, şi în iertarea cea nefăţarnică faţă de toţi,
căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!
