Pomenirea Sfîntului Mucenic Sabin (16 martie)

Ţara Egiptului şi cetatea Ermopolis a fost patria Sfîntului Mucenic Sabin, care a fost bărbat slăvit în partea aceea şi boier în cetatea sa. Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), pentru prigonirea cea cumplită ce era asupra creştinilor, tulburîndu-se tot Egiptul şi mulţi din cei credincioşi prinzîndu-se şi muncindu-se, fiind ucişi, Sfîntului Mucenic Sabin şi-a lăsat casa sa, boieria, bogăţia şi prietenii şi ieşind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalţi creştini, care fugeau de prigoană şi închizîndu-se într-o casă mică şi proastă, se nevoia în post şi rugăciuni ziua şi noaptea. Iar slujitorii de idoli au căutat mult pe Sabin, boierul din Ermopolis, ca să-l prindă spre muncire, dar negăsindu-l, s-au mîhnit multă vreme.
Iar un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin şi lua hrană şi toate cele trebuincioase din mîinile lui, urmînd lui Iuda vînzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli şi a zis: "Ce-mi daţi, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutaţi?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergînd după dînsul în satul acela şi văzînd casa, au înconjurat-o şi au bătut în uşă. Erau cu Sfîntul Sabin în casa aceea, şase creştini şi, crezînd că a venit la dînşii cineva din credincioşii fraţi pentru vreo trebuinţă, au deschis uşa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins şi i-au legat pe toţi; însă pe Sfîntul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanţuri grele, şi l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian.
Fiind dus la păgîneasca judecată şi mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgîriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urmă, l-au înecat într-un rîu, şi astfel şi-a sfîrşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus să-şi ia cununa biruinţei de la Hristos, dătătorul de nevoinţă. Asemenea şi cei şase creştini prinşi împreună cu dînsul, fiind munciţi, au cîştigat de la Domnul aceeaşi slavă în cer.