Fiind mai mult nedumerita, decat inspaimantata, Fecioara Maria se intreba in taina ce poate sa insemneze cereasca salutare. Arhanghelul a inteles-o si a linistit-o, zicand: "Nu te teme, Marie, ca ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema, si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau si, imparatia Lui nu va avea sfarsit." (Luca, 1, 30-33).
Era limpede, Dumnezeu cere Preacuratei sa primeasca a fi mama a Celui mai mare binefacator al lumii: Regelui Regilor, Imparatului Imparatilor, lui Dumnezeu facut om, Mantuitorul si Viata lumii.
Iar ea a zis: "Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant se va pogora peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta." (Luca 1, 34-37). La auzul acestor incredintari, Fecioara Maria primeste sa raspunda chemarii lui Dumnezeu si suspinelor lumii, zicand: "Iata, roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau." (Luca 1, 38).
Si aceasta zicand Fecioara, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a zamislit, ca prunc omenesc, prin venirea Duhului Sfant, in pantecele Preacuratei, iar ingerul s-a facut nevazut de dansa. Si asa s-a inceput taina Cuvantului: Fiul lui Dumnezeu, Fiu omului Se face, Dumnezeu S-a facut om, ca pe om sa-l mantuiasca, si cu vrerea si cu randuiala Lui, si pentru a noastra mantuire. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceastã zi, cuvant la Bunavestire a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, Stapana noastra si pururea Fecioara Maria..
Astazi, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul si Dumnezeul nostru, negrait, incape in pantecele Fecioarei, vrand sa indumnezeiasca, cu a Sa inomenire, faptura cea zidita de mainile Sale si, in Raiul cel de demult, iarasi sa o aduca. Astazi, Cel nezidit, intru a Sa zidire incape Astazi, Cel nevazut, Se face vazut; Cel neincaput in ceruri, incape in pantecele Fecioarei; Astazi, Cel neatins, in pantecele Fecioarei zamislindu-se, se atinge de oameni. Astazi, Fiul lui Dumnezeu trup primeste, Fiul lui Dumnezeu se face fiu Fecioarei.
Astazi, Cel mai inainte de toti vecii, din Tatal fara de maica, negrait S-a nascut, acum, fiind in ceruri minunat si infricosat, pe pamant, fara de tata, in pantecele Fecioarei Se intrupeaza. Indoit dupa fire, Dumnezeu si om intelegandu-se; cu noi este Dumnezeu! Si macar ca, dorind mantuirea oamenilor, a venit pe pamant, era totusi in ceruri, cu totul, impreuna cu Tatal si cu Duhul si, mereu cu totul, pe pamant, asemenea proslavindu-Se si inchinandu-le si impreuna imparatind. Minunata si infricosatoare nastere a fost, caci nu altul, mai inainte de veci, S-a nascut din Tatal, fara de mama, ci acelasi este, Care si din Fecioara S-a nascut, Unul-nascut, Fiul lui Dumnezeu, Care, din fiinta Tatalui rasarind, S-a aratat noua. Lumina din lumina Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, ziditorul lui Adam a venit pe pamant, ca sa caute pe omul cel ratacit. Ca, vazandu-ne pe noi cazuti, intru multe inchinari la idoli si, cu inselaciunea acelora, fiind impiedicati si robiti, n-a suferit Dumnezeu sa vada turma Sa risipita de diavolul, ci, a trimis mai intai prooroci sa propovaduiasca venirea Lui. Ca zice prin Isaia: "Iata, Fecioara in pantece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emmanuil, care se talcuieste: cu noi este Dumnezeu." Iar, dupa ce a venit plinirea vremii, a trimis de sus pe Arhanghelul Sau, Gavriil, zicandu-i: "Sa mergi la Fecioara Maria si sa-i zici ei: "Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Prin tine, blestemul stramoasei Eva se va strica. Caci, prin femeie s-a aratat cele rele si de stricaciune, iar prin tine, acum, vor veni cele mai bune. Ca, iata, vei zamisli in pantece si vei naste fiu si vei chema numele Lui Iisus, pentru ca Acesta va mantui poporul Sau de pacatele lui", cum ati auzit zicand si Evanghelistul.
Acestea, toti sa le socotim, fratilor, ca sa cunoastem cat de mare dar am luat astazi si de cate bunatati ne-am invrednicit. Ca astazi, vrajmasul nostru, diavolul, a fost legat si draceasca lui lucrare a fost zdrobita. Astazi, usile Raiului se deschid si sabia cea de vapaie, care izgonea firea noastra, a pierit. Iar neamul omenesc, prin credinta lui Hristos si prin fapte bune, iarasi intra in Rai. Astazi, Adam dantuieste, primind intru a sa alcatuire pe Ziditorul sau. Astazi Eva, sfaramand capul sarpelul celui amar, inselatorul ei, spre veselie cheama pe toata lumea, zicand: "Bucurati-va impreuna cu mine, ca astazi am aflat bucuria mea negraita si slobozirea din toate pacatele." Astazi, si noi, fratilor, de bucurie umplandu-ne si cu fapte bune impodobindu-ne, sa ne sarguim sa petrecem cum vrednicie aceste zile sfinte ale Postului, infranandu-ne de la satiu si de la betie si de poftele trupesti, de la manie si de la clevetiri, de asupriri si de pizma si de somnul cel mult, pentru ca aceste lucruri intuneca sufletul si de la Dumnezeu despart.
Drept aceea, pe toate acestea lepadandu-le, sa ne nevoim, ca sa savarsim cu pace aceste sfinte zile, ca sa nu ne apuce pe noi ziua mortii in lene si in pacate. Ca nu este mincinos Cela ce a zis, prin Proorocul de demult: "Intru ce te vei afla pe tine, intru aceea te voi si judeca." Drept aceea, rugu-va pe voi si va indemn, cu dragoste, cu trezvie sa priveghem, postind, pentru ca sa ne afle pe noi ziua mortii, in fapte bune, iar nu in rele. Ca, iata, Datatorul de cununi inainte sta si cununi intinde, gatindu-le pe acestea celor ce postesc. Si Se veseleste, vazand biserica, in toate zilele, fiind plina de noi si de cei ce se grabesc sa apuce loc intr-insa. Intru care si scaldatoare se afla, ca sa spele pacatele noastre; inca si masa gatita, avand vitelul cel hranit, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, inainte pus de dansa, injunghiat, pentru toata lumea. Si pe toti credinciosii ii cheama la Sfanta Praznuire si la purtatoarea de viata Mancare, prin care, tot cel ce O primeste cu credinta, va fi viu in veci, precum Insusi Domnul a zis: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el. Precum Eu viez prin Tatal, asa si cel ce Mananca pe Mine, va fi viu in veci." Iar, prin Proorocul ne cheama pe noi, zicand: "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul." De acestea sa ne apropiem, ca niste prunci, fara de rautate, tinand in maini ramuri, adica fapte bune, strigand si zicand lui Hristos: "Osana, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului." Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua!
Al celui intre Sfinti, Parintelui nostru Dimitrie, mitropolitul Rostovului, cuvant la Bunavestire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si in Lunea cea luminata a Invierii lui Hristos.
Doua prea luminate praznice, Invierea lui Hristos si Bunavestire a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, acum, impreunale avem, iubitii mei ascultatori, doua Praznice luminate. Intru amandoua aceste praznuiri, Sfanta Biserica ridica pe fiii sai spre bucurie. Intru Bunavestire canta: "Bine vesteste, pamantule, bucurie mare; laudati, ceruri, slava lui Dumnezeu." Iar intru Invierea Domnului zice: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa."
Au doar, stiti, o, iubitilor, cum s-ar putea numi, cu un cuvant, cea de acum indoita praznuire? Sa o numeasca fiecare, cum va voi, dar eu o voi numi pe ea Brau cu care se incinge Mireasa lui Hristos, Biserica cea sfanta. Ca precum braul are doua capete, desparte unul de altul, cand insa se va incinge cineva cu el, atunci, amandoua capetele se impreuna la un loc si intr-o legatura se leaga. Asa, si intru taina mantuirii noastre, aceste doua praznice: al Buneivestiri si al Invierii sunt ca doua capete ale unui brau. Ca intru Bunavestire, mantuirea noastra s-a inceput, precum se citeste in troparul acela: "Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celui din veac." Iar, la inviere, mantuirea noastra si-a aflat al sau sfarsit, cu buna norocire, zicand pe cruce Hristos: "Savarsitu-s-a!" Lung este acest brau al mantuirii noastre, ca, de la inceputul lui, pana la sfarsit, adica de la Bunavestire pana la Inviere, au trecut treizeci si patru de ani. Si cand Mireasa lui Hristos, Biserica cea Sfanta ce s-a rescumparat cu sfint Sangele Lui, cu acest brau al mantuirii s-a incins, atunci, amandoua aceste capete sunt: Bunavestirea si Invierea, inceputul mantuirii noastre si savarsirea ei, intr-un loc si intr-o legatura s-au impreunat. Ca Acela a patimit, Care si din morti a inviat, Acela Care intai in pantecele Fecioarei S-a intrupat. Si cine S-a intrupat? Acela care avea sa invieze din morti. Iar noi, pe amandoua acestea, intru o unire praznuindu-le, si pe Hristos inviat Il cantam si Intruparea Lui o proslavim, ca Hristos a inviat din morti si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasuit intru noi.
Pe aceste neunite cantari bisericesti ale acestor doua praznice, Tipicul bisericesc, prin capitolele lui Marcu, ce sunt puse spre citire, le aduce la o unire. Iar mie, dati-mi voie, prin dragostea voastra, ca lucrarea acestor praznice, intru o unire a o aduce si a o arata: ca Bunavestirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Invierea lui Hristos au intru ele multa unire, in lucrarea lor.
Nu numai intru acest an, 1706, praznicul Invierii lui Hristos si praznicul Buneivestiri al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu s-au unit in Lunea cea luminata, ca, in toti anii, Invierea lui Hristos, nu se savarseste fara de Bunevestire. Pentru ca, in fiecare an, cand praznuim Pastile lui Hristos, intru insasi ziua intai a Pastilor, in Duminica Pastilor, auzim propovaduindu-se, in Evanghelie, aceste cuvinte: "Si Cuvantul trup S-a facut." Ce, oare, ne spun noua aceste cuvinte? Au nu propovaduiesc Bunavestire, intru care cu glasul Arhanghelului si cu umbrirea Duhului Sfant, Dumnezeu Cuvantul trup S-a facut? Vedeti, dar, ca pururea Invierea si Bunavestirea petrec impreuna? Sa vedem, dar, si lucrarea unirii acestor doua praznice, Sa incepem de la Bunavestire, pentru ca aceasta este incepatura mantuirii noastre si sa o aducem pana la Inviere, fiindca aceasta este si sfarsitul si savarsirea mantuirii noastre.
Intru Bunavestirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, intruparea Cuvantului lui Dumnezeu s-a facut cu bunavoirea lui Dumnezeu Tatal si prin umbrirea si lucrarea Sfantului Duh si cu impreuna-vointa Cuvantului. La fel, Invierea lui Hristos din morti, cu a Aceluiasi Dumnezeu Tatal, impreuna si cu bunavointa si lucrarea Duhului Sfant si cu insasi bunavoirea lui Hristos, a fost. Cand Sfantul Petru, pe acel olog, langa poarta bisericii, l-a talmacit, a zis, catre arhierei si catre stapanitorii evreilor: In stire sa va fie voua tuturor si la tot norodul lui Israel, ca in numele lui Hristos Iisus Nazarineanul, pe Care voi L-ati rastignit, pe Care Dumnezeu L-a inviat din morti, intru acela sta acest olog inaintea voastra sanatos." Cu aceste cuvinte, arata Apostolul ca, prin buna-voirea lui Dumnezeu Tatal, a inviat Hristos, impreuna-lucrand si Sfantul Duh, dupa Scriptura lui Ezechiel: "A venit asupra Mea Duh si M-a pus pe picioarele Mele", dar si Insusi Hristos voind, ca unul ce avea, la aceasta lucrare, stapanire, pentru ca El zicea: "Putere am a-Mi pune sufletul Meu si putere am, iarasi, a-l lua pe el." Precum, cand murea pe cruce, si pe al sau Duh l-a incredintat Tatalui, zicand: "Parinte, in mainile Tale imi dau Duhul Meu." Tot asa, a luat Duhul Sau din mana Parintelui, sculandu-se din mormant si inviind din morti.
Intru Bunavestire, ingerul Gavriil a fost slujitor minunii, ca ingerul cel inainte statator, a fost trimis din cer sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: "Bucura-te!" Si invierea lui Hristos nu a fost fara ingereasca slujire, ca ingerul Domnului, pogorandu-se din Cer, a pravalit piatra, si doi ingeri in mormant au fost vazuti; si pe ingerul, care a venit catre Nascatoarea de Dumnezeu si i-a binevestit ei Invierea lui Hristos, il adevereaza Biserica, atunci cand canta: "Ingerul a strigat, celei pline de Dar, Curata Fecioara, bucura-te, ca Fiul Tau a inviat a treia zi din mormant."
La Bunavestire, s-a aratat Preasfanta Fecioara ingerului intru a Sa fecioreasca nevinovatie, ca ceea ce nu stia de barbat, zicand: "Cum va fi Mie aceasta, fiindca de barbat nu stiu si de trupeasca insotire sunt nevinovata." Iar, la patimirea Domnului, cea mai inainte de Inviere, a marturisit Pilat pentru nevinovatia lui Iisus, zicand: "Eu nici o vina nu aflu intru omul acesta si mortii nu este vinovat."
Intru Bunavestire, vointa Preacuratei Fecioare a fost impreuna cu vointa Domnului, ca a raspuns ingerului: "Iata roaba Domnului, fie mie acum dupa cuvantul tau." Tot asa, la primirea paharului si a patimirii, ce avea sa se savarseasca, a fost impreuna si vointa lui Hristos, ca a zis catre Parintele: "De este voia Ta, il voi bea."
Intru Bunavestire a Cuvantului lui Dumnezeu, Cuvantul Tatalui, Cel Unul-nascut. S-a imbracat in trup omenesc, precum se propovaduieste in Evanghelie: "Si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasuit intre noi." Iar, dupa Inviere, trupul s-a imbracat intru dumnezeire, precum se zice: "Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat", in podoaba dumnezeirii. Ca a patimit ca un om, iar ca un Dumnezeu a inviat intru slava, si marturiseste iubitul Lui ucenic, Ioan Evanghelistul: "Am vazut slava Lui, ca slava Unuia-nascut din Tatal, plin de dar si de adevar."
Intru Bunavestire, Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu a avut, mai intai, ocara si necinste, ca Iosif, cugetand in inima sa, vifor de ganduri necredincioase, ii zicea: "Marie, ce este lucrul acesa ce vad intru tine, ca in loc de cinste, prihana, in loc de veselie, intristare, si, in loc de a ma lauda, mi-ai adus ocara?" Dar si la Invierea lui Hristos, a mers mai inainte ocara si necinstea, cand era pe cruce, socotit cu cei fara de lege si in mijlocul a doi talhari rastignit. Amandoua aceste praznice nu sunt fara de mucenicie, ca, precum Hristos, pe cruce era mucenic, asa si Preacurata Fecioara Maria, cea Preainteleapta, traia cu adevarat, cruce si mucenicie, caci rabda fara de vina, ocari, de la Iosif si banuieli, de la altii, ca pentru un lucru fara de lege si ca si cum ar fi fost furata de nunta. Dar, la amandoua praznicele, acea necinste s-a intors intru slava: ca Hristos, patimind, a intrat in slava Sa, iar Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, dupa acea ocara, mai cinstita decat heruvimii si mai slavita decat serafimii, s-a proslavit. La Bunavestire, Hristos Si-a logodit Lui firea omeneasca, iar la Inviere, Si-a proslavit Lui aceasta fire, imbracand stricaciunea intru nestricaciune si pe moarte imbracand-o intru nemurire.
La Bunavestire a Preacuratei Fecioare, s-a sfaramat capul balaurului, calcandu-se veninul pacatului celui intai zidit iar la Inviere, Fiul ei, Domnul nostru a stricat iadul si a sfaramat pe diavolul si a surpat imparatia lui.
La Bunavestire, moartea din pricina pacatului s-a zdrobit, iar la Inviere si moartea trupului s-a biruit, ca Domnul nostru, cu moartea pe moarte a calcat si viata celor din morminte a daruit.
La Bunavestire s-a pregatit, mai dinainte, pestera, intru care Hristos avea sa se nasca. Dar, pe acelasi Hristos, L-a primit si pestera si mormantul: ca pestera era la nastere, pestera si la Inviere.
Intreaga, fecioria Nascatoarei de Dumnezeu s-a pazit, la Bunavestire; intregi, si pecetile mormantului s-au pazit, la Invierea lui Hristos. Ca asa a trecut Hristos prin mormantul cel pecetluit, precum S-a nascut din Nascatoarea de Dumnezeu, cu curatia fiind ea pecetluita si cu fecioria pazita.
La Intrupare, Hristos a fost ca un miel, fara de prohana, care in pantecele Fecioarei s-a pascut, iar la Inviere, acelasi miel a crescut Leu, ca, iata, a biruit Leul din semintia lui Iuda. Si, dantuind, zice catre ai Sai: "Indrazniti, ca Eu am biruit!"
Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara s-a dus la munte, iar dupa Inviere, Hristos a mers in muntele Galileii, unde a poruncit si Ucenicilor Sai sa mearga: "Spuneti si ucenicilor si lui Petru ca voi merge, mai inainte de voi, in Galileea."
Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara s-a dus la munte, iar dupa Inviere, Hristos a mers in muntele Galileii, unde a poruncit si Ucenicilor Sai sa mearga: "Spuneti si ucenicilor si lui Petru ca voi merge, mai inainte de voi, in Galileea."
Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara, umplandu-se de mare bucurie, a cantat: "Mareste suflete al meu, pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu." Iar intru Invierea Fiului sau si Dumnezeu, o, cine poate povesti cu ce fel de bucurie s-a umplut, vazandu-l pe Acela viu, ea care, pentru moartea Lui, se tanguia, nemangaiata. Pe a ei bucurie o pomeneste si Sfanta Biserica, ceea ce se bucura impreuna cu dansa, cantand: "Iar tu, Curata veseleste-te, intru Invierea Celui nascut al tau."
Iata dar, precum vedeti, o ascultatorilor, ca Bunavestirea Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu si Invierea lui Hristos au multa unire in multe din lucrarile lor si cu cuviinta este a sarbatori aceste doua praznice impreuna.
Sa praznuim, dar, umplandu-ne cu indoita bucurie duhovniceasca. Sa mareasca sufletul nostru pe Domnul si sa se bucure duhul nostru, de Dumnezeu, Mantuitorul nostru, Cel ce a inviat a treia zi din mormant. Si, iarasi sa mareasca sufletul nostru pe Preacurata Doamna Maria, si sa se bucure duhul nostru de Nascatoarea de Dumnezeu, aparatoarea noastra, prin care am aflat mantuirea. Pentru ca, prin Nascatoarea de Dumnezeu, a mantuit Hristos Dumnezeu lumea. Fie deci lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui ce intru preacuratul pantec fecioresc S-a intrupat si, fara de stricaciune. S-a nascut si a patimit pentru mantuirea noastra si a inviat din mormant, fie Lui de la noi, robii Sai, impreuna si Preacinstitei de Dumnezeu Nascatoare, cinste, slava, multumire si inchinaciune, acum si pururea si in vecii cei nesfarsiti.
Dar, inca nu amin. Ca mai am ceva de spus catre cei mai nestiutori spre folos. Ca, ceea ce am vorbit pana acum, pentru cei ce cunosc Scriptura, am vorbit si nu vreau ca, pe cei ce nu o cunosc sa-i slobozesc, fara sa le fiu de folos.
Au stie dragostea voastra de aceste doua praznice? Ca ieri, adica, s-a inceput Invierea lui Hristos, iar astazi se praznuieste Bunavestire a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu; si ce ne invata ele pe noi?
Ne invata a invia din moartea sufleteasca, spre viata cea cu fapte bune si a ne uni cu Dumnezeu, cu acel fel de tare si nedespartita legatura, precum S-a unit Dumnezeu Cuvantul cu firea trupului omenesc, intru preacuratul pantece al Fecioarei.
Invierea lui Hristos ne invata pe noi a invia din moartea sufleteasca, spre viata cea cu fapte bune, dupa apostolescul cuvant: "Ca precum Hristos S-a sculat din morti, prin marirea Tatalui, asa si noi, intru innoirea vietii sa umblam."
Au stiti voi ce este moartea sufleteasca? Moartea sufleteasca este pacatul cel greu, de moarte, pentru care omul are a se chinui in veci, in iad. Si pentru ce, dar, pacatul cel greu este moartea sufletului? Pentru aceea ca ia pe Dumnezeu din suflet, prin Care sufletul vietuieste. Ca precum sufletul da viata trupului, asa Dumnezeu da viata sufletului. Si precum trupul fara de suflet se face mort, asa si sufletul, fara de Dumnezeu, mort este. Pentru aceasta Sfantul Calist, patriarhul Constantinopolului, zice: "Multi au suflet mort in trupul cel viu, ca si cum ar fi ingropati in mormant. Mormant trupul, mort sufletul, mormantul umbla, iar sufletul dintr-insul este neinsufletit, adica, fara de Dumnezeu, pe Dumnezeu neavandu-L intr-insul, ca trupul cel viu poarta intru el pe sufletul cel mort."
Si de nu crede cineva cele graite, sa asculte insesi cuvintele Domnului. Ca Domnul, aratandu-se, oarecand, lui Ioan, iubitorul Sau ucenic, i-a zis: "Ingerului Bisericii din Sardes scrie-i: Stiu faptele tale, iti merge numele ca traiesti, dar esti mort." Sa luam aminte la cuvintele Domnului. Ca pe un barbat cinstit, cu chip de sfintenie, cu randuiala de inger, ingerul Bisericii din Sardes, il numeste viu, dar ii zice ca este mort. Nume ai ca traiesti, dar esti mort, cu numele viu, dar cu faptele mort, cu numele sfant, iar cu faptele pacatos, cu numele inger, iar cu fapte nu de inger, ci cu faptele celui potrivnic ingerului, cu trupul viu, iar cu sufletul mort. Pentru ce? Insusi Domnul arata pricina, zicand: "N-am aflat faptele tale depline inaintea Domnului tau." O, cat de plin de spaima si de frica este acest lucru. Avea, deci, acel inger din Sardes oarecare lucruri bune, avea la vedere si viata sfanta si de catre oameni se socotea si se numea inger, precum nici Insusi Domnul titlul cel ingeresc nu i-l ia, pentru ca inger il numeste pe el. Dar, fiindca nu era desavarsit in faptele cele bune, nu era deplin sfant, nu era desavarsit inger in trup, ci, doar, cu numele si cu parerea era inger si sfant, dar cu faptele bune si lucrurile in alt fel era, pentru aceea, ca pe un mort, l-a socotit pe dansul Dumnezeu.
Ce, dar, vom socoti, atunci, despre noi pacatosii, neavand nici o fapta buna, ci intru pacatele cele patimase, ca porcul in noroi tavalindu-ne? Oare, in ce fel ne aflam noi inaintea lui Dumnezeu? Au nu ca niste morti suntem socotiti? Au nu va zice Dumnezeu si catre fiecare dintre noi, aceleasi cuvinte: "Nume ai ca traiesti, dar esti mort, cu trupul esti viu, o, pacatosule nepocait, dar cu sufletul esti mort? Pentru ce? Pentru ca a plecat Dumnezeu din sufletul tau, din pricina pacatoaselor tale fapte."
Dar, in ce fel, pacatul cel greu, de moarte si mare, ia din suflet pe Dumnezeu, prin Care el putea sa traiasca, si face sufletul mort, aceasta luminat se arata in pilda din Evanghelie, cu fiul cel desfranat, intors la parintele sau, care a zis: "Acesta mort era si a inviat." Dar sa cercetam putin talcuirea acestei pilde. Un om oarecare avea doi feciori; Dumnezeu, Cel ce S-a facut om, pentru iubirea de oameni, are doua fapturi intelegatoare, ca pe doi fii: pe inger si pe om, ingerul ca un fiu mai varstnic al Lui, care a fost zidit mai inainte de om si este, cu locul, cu darul si cu slava, asezat mai sus decat omul, iar omul, ca un fiu mai tanar, mai pe urma facut, si care, fiindca este micsorat, cu putin, fata de ingeri, este ca un frate mai mic.
Fiul cel mic, pana cand vietuia pe langa parintele sau, nu era fiu al desfranarii, ci fiu al parintelui, cinstit mostenitor. Dar, dupa ce s-a dus intr-o tara, departe, si si-a risipit toata avutia sa, vietuind in desfranare, atunci, s-a numit fiu desfranat si mort, ca era intr-adevar mort. Omul, pana cand se afla alaturi de Dumnezeu, facatorul si viata sa, prin Care vietuieste si se misca si este, pana atunci, nu se socoteste a fi mort, cu sufletul, inaintea lui Dumnezeu, pana atunci in sufletul lui vietuieste Dumnezeu, pana atunci Darul lui Dumnezeu inviaza sufletul sau. Iar, de se va smulge omul de la Dumnezeu, din viata cea adevarata si cu fapte bune, cum se cuvine unui crestin, si se va cufunda in spurcatele faradelegi, atunci, indata se departeaza Dumnezeu din Sufletul sau, Se duce de la el, impreuna cu Darul Sau cel facator de viata, cum se duce o albina ce este izgonita de fum, asa si Dumnezeu, de stricaciunea pacatosului fiind izgonit, Se duce, si, acel suflet, se face ca un mort. Si atunci se poate zice despre acel om ca este mort: nume are ca este viu, dar este mort.
Pentru un suflet mort, in acest fel, care a murit prin pacate, oare ii sta lui inainte vreun fel de inviere? Ii sta; si nu o data, ci de mai multe ori. Una este invierea trupurilor celor moarte, pe care o asteptam in ziua cea de apoi, cum zicem in Crez: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie." Iar sufletul, care indrageste rautatea, adeseori i se face invierea. Si care este invierea sufletului? Sfanta pocainta. Ca, precum pacatul este moartea sufletului, asa si sfanta pocainta. Ca, precum pacatul este moartea sufletului, este invierea sufletului. Fiului celui desfranat, cand cu pocainta s-a intors catre tatal sau, i s-a zis: "Acesta era mort si a inviat." Caci, atunci, cand era departe de parintele sau, in tara pacatului, era mort. Iar, dupa ce s-a intors si s-a pocait, indata a inviat, cu sufletul, ca mort era si a inviat. Si precum am zis, invierea aceasta a sufletului, adesea se face. Ca, de cate ori omul pacatuieste, moare cu sufletul si de cate ori se pocaieste, de atatea ori inviaza, dupa cuvantul care zice: "De cate ori vei cadea, de atatea ori scoala-te si te vei mantui."
Praznicul acesta de fata, al Invierii Domnului, ne invata pe noi a invia din moartea sufleteasca, adica, a ne pocai pentru pacate. Si nu numai a invia, ci si inviem dupa chipul lui Hristos, precum zice Apostolul: "Hristos S-a sculat din morti si nu va mai muri, ca moartea pe Dansul nu-L mai stapaneste"; asa si noi intru invierea vietii sa umblam. Ca, precum Hristos, dupa a Sa inviere, nu mai moare, asa si noi, dupa pocainta noastra sa nu ne mai intoarcem la pacatele noastre de moarte de la inceput. Ca ce folos avem daca, dupa spalare de noroi, iarasi in noroi ne intoarcem? Ce folos, daca iesind din prapastie, iarasi in prapastie ne aruncam? Ce folos, daca dupa ce ne-am tamaduit de rani, iarasi, amar ne ranim? Ce folos este a invia din moarte sufleteasca si, iarasi a ne omora sufletul cu pacatele? Aceea este adevarata inviere a sufletului ca, o data inviind cu Hristos, la moarte sa nu ne mai intoarcem si mai mult a nu muri.
Iar celalalt praznic ce ne sta in fata, praznicul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, intru care Dumnezeu Cuvantul S-a unit, tare si nedespartit, cu trupul omenesc, ne invata si pe noi a ne uni cu Dumnezeu. Ca nu-i destul numai sa inviezi din moartea sufleteasca, ci trebuie si a ne uni, tare, cu Dumnezeu, ca daca cu El nu ne vom uni, atunci, iarasi, cadem in moarte si, iarasi, prin pacate, murim. Iar cela ce se va uni tare cu Dumnezeu, va petrece fara de moarte, fara cadere, neintorcandu-se, la cele mai dinainte rautati.
Cum deci, ne vom uni cu Dumnezeu? Asa precum S-a unit si Dumnezeu intru a Sa intrupare, cu trupul omenesc. Ca atat S-a unit Dumnezeu cu trupul omenesc, incat niciodata nu-l va mai lasa pe el, intru nesfarsitii veci, cu dansul are sa petreaca si cu dansul are sa imparateasca in cer. Asa si omul, care a inviat din pacate, dator este a se uni cu Dumnezeu, facatorul si rascumparatorul sau, ca niciodata sa nu-L paraseasca pe El, nu numai prin fapte, dar nici cu gandurile si niciodata sa nu se indeparteze de la El. Ca se zice in Psalm: "Cei ce se departeaza de Tine, vor pieri."
Dar nu voiesc a lungi mai mult cuvantul, la aceste praznice, de acum, ingreunandu-va auzul. La aceste praznice, Invierea si Bunavestire, si Bunavestire cu Invierea, va doresc voua tot folosul sufletesc, ca si tot folosul trupesc.
Si nu uitati acestea: Precum mladita nu poate sa aduca roada intru sine, de nu va fi in vita, asa si voi, de nu veti fi in Hristos, temelia pocaintei.
Iuda era facator de minuni, pana a nu cadea in pacatul iubirii de arginti;
Iacob pustnicul era facator de minuni, pana a nu cadea in pacatul cel trupesc, cu fecioara pe care o slobozise din indracire;
Preotul Saprichie era mucenic, dar pentru ca, din rautate, s-a impietrit si n-a iertat pe fratele sau, apoi indata si de Hristos s-a lepadat;
Sufletul, pana nu se desparte de Dumnezeu prin pacate, este viu si lucrator, dar cum se smulge de la Dumnezeu, prin caderea in pacate, indata se face mort si nelucrator Amin.
