Cînd s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfîntă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mîntuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decît curăţia, mai fără de prihană decît toată zidirea cea gîndită, mai sfîntă decît toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfînt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioara, care avea să nască pe Cuvîntul cel mai sfînt decît sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfînta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o ca Maică a Cuvîntului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.
Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mîinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetînd la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dînsa Sfîntul Epifanie şi Sfîntul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dînsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pîntece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tîlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfînta fecioară Maria se aprindea cu osîrdnică dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gîndea, cît de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cît de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.
Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia - pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămînile de ani ale proorocului Daniil se sfîrşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinînd adeseori din adîncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dînsa slujnica cea mai de pe urmă.
Odată, stînd Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugîndu-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dînsa astfel: "Tu vei naşte pe Fiul Meu!" Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinîndu-se pînă la pămînt lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpînă a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea pînă la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pîntece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfîrşit anul al unsprezecelea - după mărturia Sfîntului Evod - al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei - după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi ca, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vîrsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cîndva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintîi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dînsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rînduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mînie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amîndouă acelea se ştiau că sînt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfînta Sfintelor, fiind în vîrstă desăvîrşită.
Despre aceasta grăieşte Sfîntul Grigorie de Nissa, astfel: "Preoţii, cît a fost mică Sfînta Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vîrsta anilor ei, s-au sfătuit între dînşii, ce ar putea face cu dînsa, ca să nu mînie pe Dumnezeu întru ceva". Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dînsa astfel: "După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rînduiască pentru dînsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfîntului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atîţia ani în Sfînta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie". Aşa grăiau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcînd rugăciune cu dinadinsul, au luat - precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfînta Fecioară, sub rînduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casa şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfîrşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunînd doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfîntul Iosif, bărbat drept şi bătrîn de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfîntul Altar, zicînd: "Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioara". Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrînd în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut - cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburînd de sus şi şezînd pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.
Sînt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădîndu-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strîmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său - adică bărbatul cel drept şi sfînt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rînduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
Săvîrşindu-se logodna, Sfîntul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mîinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gînd de floarea fecioriei ei. Sfîntul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.
Vieţuind Preasfînta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfînta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gînditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mîini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizîndu-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decît numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dînsa Gheorghe Chedrinul astfel: "Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia cîte un cuvînt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cît de scurt".
Aşa petrecînd ea patru luni - după mărturia Sfîntului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvîntului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mîntuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, ca bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covîrşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfîntul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.
Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis ca bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pîntecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.
Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgîne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfînta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărîtă de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dînşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dînşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maica Sa? Nu în latura Iudeii, nici în Sfîntul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, ca întîi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pămînt: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; "şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă", iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mîndri şi slăviţi. Căci Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzînd în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzîndu-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decît toţi, a trecut Iudeea care se părea sfîntă şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegîndu-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se pînă la chipul de rob şi de păcătos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decît toţi sfinţii îngeri, al cărei pîntece era mai desfătat decît cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfînt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvîntul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mîndre sînt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sînt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mîndri Se îndepărtează.
Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfîntul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: "Unuia din cei dintîi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi - zice - în Nazaret!" Dar pentru ce? Ca frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. "Mergi în Nazaret", ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil".
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. "Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungînd acolo, să aduci mai întîi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mîhnire, este semnul acesta; de mîngîiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decît aceea, ca firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?"
Dar ce poate să fie mai de mirare, decît a vedea pe Dumnezeu pînă la atîta smerindu-Se, ca în pîntece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pămîntul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pîntece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decît a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de fireasca dumnezeire, şi a vedea omeneasca fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvîrşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezînd a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergînd la Nazaret, a stat lîngă casă.
Cugetînd şi nepricepînd acestea în sine, precum se pare - spune Sfîntul Andrei -, zicea: "Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gîndul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioara, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.
Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întîi? Sau să-i zic că Domnul este cu dînsa? Sau să-i vestesc venirea Sfîntului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întîi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cînta glasul acela: "Bucură-te, veseleşte-te, mîngîie-te!" Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvînt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cît de puţin, ci îi va linişti gîndul. Deci aşa voi începe: întîi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mîntuirii, începătura mîngîierii". Acestea le-a gîndit în sine Arhanghelul.
Ia seama, cu cîtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cît de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpîna a toată lumea! Cît se învaţă să grăiască către dînsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiasca gîndire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gînditori, că într-acea vreme, cînd era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfîntului Prooroc Isaia: Iată Fecioara în pîntece va zămisli. Gîndea cum şi cînd va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.
Însă, înştiinţată fiind - precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi ruga bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: "Cînd va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecînd cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Cînd voi veni la o fericire ca aceea binecuvîntată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar pînă ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sînt ca pîine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cît de lungă i se pare a fi!"
Astfel cugetînd Fecioara în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gînditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugîndu-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfîntul Andrei, scriind astfel: "Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioara şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!" O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria - zice Sfîntul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicînd Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de fireasca slavă. "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărîrea blestemului celui de mîhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvîntată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvîntată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvîntată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!
Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvîntată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfîntului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvîntată; ca un rai ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pîntecele tău ieşind ca un rîu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pămîntul!"
O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvîntul lui şi gîndea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimînte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfînta Sfintelor cînd, din mîini îngereşti - după mărturia Sfîntului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atît de mare slavă cerească şi cu atît de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dînsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvîntată eşti tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gîndea în sine: "În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce va mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioara în pîntece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?" Şi i-a zis îngerul: "Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adîncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicînd: Spre cine voi căuta, decît numai spre cel blînd şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfîrşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tîlcuieşte "Mîntuitor"; pentru că Acela va mîntui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decît toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavînd sfîrşit întru nesfîrşitele veacuri".
Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luînd înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai aceasta nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?
Despre acest lucru Sfîntul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: "Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod ca acesta, fără atingerea fecioriei". Iar Sfîntul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: "Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvînt: Iată fecioara în pîntece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin "Buna Vestire"".
Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcîndu-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rînduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfîntului Duh: "Duhul Sfînt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pîntece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pîntecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfînt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfîntă Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pîntece, din trupul tău, trupul Cuvîntului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rîndui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminîndu-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născînd Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit; şi rămînînd Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfîntului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrînită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcînd din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, ca fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrînită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sînt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrîna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!"
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adîncă, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvîntul tău! Şi îndată în sfîntul ei pîntece, prin lucrarea Sfîntului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inima cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.
Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pîntece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dînsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.
