Acești părinți au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin și maica sa Irina (790-802), pe vremea când Sfânta cetate a Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor și în zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului. Adunați din mai multe locuri, părinții, astăzi pomeniți, viețuiau în vestita mânăstire a Sfântului Sava, pe când stărețea minunatul egumen Vasile, slujind cu toții lui Dumnezeu, ziua și noaptea, după rânduiala monahicească, cu multă nevoință și îmbunătățită petrecere. Pacea lor era, însă, adeseori, tulburată de năvala păgânilor arabi, care, gândind că vor găsi averi, jefuiau sfintele locașuri de toate odoarele lor.Așa s-a întâmplat și în anul pe care-l pomenim astăzi; că, la vremea Postului mare, în săptămâna dinaintea Stalparilor, când monahii se aflau la rugăciune, fără veste, a năvălit peste ei o ceată de șaizeci de jefuitori, înarmați cu sulițe, arcuri și săbii și au făcut cumplit măcel în mânăstire. Au dat foc chiliilor, prădând sărăcăciosul avut al smeriţilor călugări. Dar, când a fost să dea foc și mănăstirii, li s-a părut că vine o oaste în ajutor și au fugit. În Joia cea mare, din săptămâna Patimilor Domnului, făcând război arabii între ei, în Palestina, jefuitorii au năvălit din nou în sfânta mânăstire și au ucis pe cei ce mai rămăseseră în viață, semănând urgie în urma lor. Că, dacă au mers și n-au găsit nimic, i-au omorât, unora tăindu-le capetele, pe alții făcându-i bucăți, pe alții junghiindu-i și vărsându-le sângele, iar, pe alții, în tot felul de grozăvii, chinuindu-i. O seamă de părinți s-au ascuns într-o peșteră din munte, cu odoarele mănăstirii și, nevoind să le dea, păgânii au pus foc la gura peșterii și au pierit toți cei dinăuntru, înăbușiți de fum. Și așa au primit cununa muceniciei părinții Ioan, Serghie și Patrichie și toți care se aflau atunci, împreună cu ei în mănăstirea Sfântului Sava, ostași ai Domnului Hristos, care nu aveau arme și zale, ci numai arme dohovniceşti: platoșa nădejdii, pavăza credinței și coiful mântuirii. Iar Sfinții, multpătimind și-au dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, dobândind fericita și veșnica viață și Împărăția Cerurilor. Că, pentru Hristos, truda pustniciei purtând, de la Hristos au luat și cununa credinței. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Anastasie, egumenul din Sinai, pentru a nu osândi.
Să nu osândiți, zice Domnul, ca să nu fiți osândiți. Iată că, pe mulți am auzit, zicând: "Amarnic mie, cum pot să mă mântuiesc ? A posti nu pot, chiar dacă nu dorm, nu sunt treaz cu mintea, a-mi păzi curăția nu pot, a mă despărți de lume nu rabd, milostenie nu am; deci, nu știu cum mă voi mântui". Însă eu îți spun ție: "Lasă, și ți se va lăsa ție. Iartă, și iertat vei fi. Nu osândi, ca să nu fii osândit, și, cu acestea, te vei putea mântui. Dacă avere aici nu ai, nici trupul nu voiești să-ți ostenești, nu osândi, dar, măcar și, cu ochii tăi, de vei vedea pe cineva greșind. Singur Judecător este Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia, după faptele lui. Pentru că cela ce judecă păcate străine, potrivnic lui Hristos este și antihrist se numește, pentru că răpește judecata lui Hristos. Să nu judecăm, fraților, pe nici unul care greșește, ca să luăm de la Dumnezeu iertare de păcatele noastre. Măcar de ai și vedea pe cineva greșind, să nu osândești, pentru că nu știi cum trece viața aceasta. Tâlharul acela, care a fost răstignit împreună cu Hristos, ucigaș de oameni era, iar Iuda era Apostol al lui Hristos. Însă tâlharul a intrat în Împărăție, iar ucenicul în gheenă." Măcar de ai și vedea pe cineva greșind, să nu osândești, că tu nu știi și fapta lui cea bună. Că mulți au greșit la arătare, iar în taină s-au pocăit. Iar noi păcatele lor le-am văzut, dar pocăința lor nu o știm. Drept aceea, fraților, pe nimeni să nu osândim, ca să nu fim osândiți. Dar, mai ales, pe preot să nu-l osândim, măcar de l-ai și vedea pe el greșind cu ceva; să nu-i zici lui că păcătos ești și cu nevrednicie slujești. Ci, să te apropii de curată încredere și să te împărtășești din dumnezeieștile Taine, ca să dobândești sfințenia. Pentru că măcar și înger de ar fi acela ce ar aduce Jertfa cea fără de sânge, dacă te-ai apropia tu cu nevrednicie, chiar îngerul nu te va curăți nicidecum pe tine de păcate. Că, iată, cu adevărat se mărturisește despre Iuda, că din înseși preacuratele mâini ale Stăpânului Hristos a primit Pâinea cea preasfântă, dar, pentru nevrednicia lui, îndată, a intrat într-însul satana. Aceasta spre dovadă, să vă fie vouă că, de nu va osândi cineva, neosândit va fi. Și pentru aceasta mulți mărturisesc. Încă și un bărbat oarecare, în rânduială monahicească fiind, își cheltuia zilele sale întru toată nepurtarea de grijă. Și, întru lenevire, viața petrecându-și, de sfârșit s-a apropiat. Și, după ce s-a îmbolnăvit, cu durere de moarte a ajuns la cea de pe urmă răsuflare, nicidecum nu se temea de moartea sa ci de trup, se despărțea cu toată mulțumirea, vesel și zâmbind. Iar frații și părinții ce ședeau lângă el, împreună cu egumenul, i-au zis lui: "Noi te-am văzut pe tine frate, că întru nebăgare de seamă ți-ai petrecut viața ta, de unde îți este ție în ceasul acesta înfricoșător o astfel de nemâhnire și dulce zâmbire ? Nu știm ! Însă, cu puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune nouă, ca toți să știm să proslăvim măririle lui Dumnezeu". Iar fratele, ridicându-se puțin de pe pat, a zis către dânșii: "Cu adevărat, cinstiți părinți, întru toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viața mea și acum s-au adus înaintea mea, scrise, toate lucrurile mele cele rele și s-au citit. Și mi-au zis mie îngerii lui Dumnezeu: "Le ști acestea ?" Iar eu am răspuns către dânșii: "Adevărat, cu încredințare, le știu, însă, de când m-am lepădat de lume și m-am călugărit, n-am osândit om, nici răutate asupra cuiva n-am ținut și mă rog ca să se împlinească cu mine, cuvântul lui Hristos: nu osândiți, ca să nu fiți osândiți, iertați și vi se va ierta vouă. Pe acestea, dacă le-ar fi grăit, îndată, sfinții îngeri au rupt zapisul păcatelor mele, și pentru aceasta, cu bucurie și fără mâhnire mă duc către Dumnezeu". Aceasta zicând, fratele acela și-a dat cu pace sufletul său Domnului, mult folos făcând la toți. Deci, aceasta auzind-o, fraților să ne sârguim a nu osândi, nici a avea pomenire de rău, ca Domnul Dumnezeu să nu ne osândească pe noi, nici să pomenească păcatele noastre.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre doi frați ce erau în vrajbă
În vremile prigoanelor, când erau chinuiți și uciși creștinii, pentru credința întru Hristos, au fost prinși, atunci, și doi frați călugări și au fost aruncați în temniță urmând ca, a doua zi, să-i scoată, să-i chinuie și să-i omoare. Și acești doi frați aveau vrajbă și pizmă unul cu altul. Deci, fiind ei în temniță, unul din ei, umilindu-se în inimă sa, a zis celuilalt: "Frate, iată, mâine ne vor scoate pe noi la judecata lor și ne vor chinui și ne vor omorî și vom merge către Domnul. Pentru aceea, de vrajba și pizma ce a fost între noi, și acum mai este, se cade să o lăsăm și să ne împăcăm și să ne iertăm unul pe altul, acum, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm curați fiind, chinurile și moartea pentru credința și dragostea lui Hristos și, așa, ne vom învrednici să luăm cununile muceniceşti, din mâinile lui Hristos și vom fi primiți în ceata mucenicilor". Și acestea zicând, i-a făcut lui metanie, după obiceiul călugăresc, zicând: "Iartă-mă, frate, și să fii și tu iertat de mine și de Dumnezeu". Iar acela, fiind biruit de vrăjmășească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temniță la judecată. Deci, acela care n-a vrut nicidecum să se împace și să ierte pe fratele lui, văzând că vor să-l tăie, înspăimântându-se, s-a lepădat de Hristos. Iar pe fratele său, care credea în numele Domnului, l-au tăiat. Iar pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-a întrebat dregătorul, zicând: "Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos, ca să nu te fi chinuit ?" Răspuns-a lui acela: "Când am lăsat eu pe Dumnezeul meu și nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci și ajutorul Lui m-a lăsat și m-a părăsit pe mine și, rămânând gol de dânsul, m-am lepădat de Hristos". Deci, aceasta știind-o fraților, împăcați-vă și întru dragoste să petreceți, ca aici cu plăcere dumnezeiască viețuind, veșnicelor bunătăți părtași să ne facem. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
|
