Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Scararul, despre Avachir monahul.
Sa auzim intepeciunea lui Dumnezeu, aratata in vase de lut, si sa ne minunam. Mirandu-ma eu, zice Sfantul Ioan, cand petreceam acolo, intr-o manastire de obste, de credinta, de rabdarea si de neclintita staruinta a unora din cei de curand veniti, cu toate cercetarile si ocarile, uneori si prigonirile, care se faceau, nu numai de cel mai mare, ci, si, de cei foarte de jos si de pe urma, am intrebat, pentru folosul si zidirea mea, pe un oarecare din frati, cu numele Avachir, care era de cincisprezece ani in manastire, pe care il vedeam ca este nedreptatit, aproape de toti, intrucat, acest frate era, din fire, prea putin slobod cu limba. Si am zis catre dansul: "Frate Avachir, pentru ce te vad eu pe tine in fiecare zi gonit de la masa si de multe ori dormind nemancat?"
Si a zis catre mine: "Crede-mi mie, parinte, ca parintii mei ma ispitesc sa vada de sunt bun de monah; ca, nu intru adevar fac ei astea. Iar eu, cunoscand scopul staretului si al celorlalti, rabd toate fara greutate. Si, iata, acum sunt cincisprezece ani, de cand socotesc aceasta, ca si ei, la intrarea mea aici, mi-au zis mie, ca si la treizeci de ani, ispitesc pe cei ce se leapada de lume. Si aceasta, cu dreptate este, parinte Ioan, ca, fara de cercare, aurul nu se lamureste."
Deci, dupa intoarcerea mea la manastire, viteazul acesta Avachir, dupa doi ani, s-a dus catre Domnul, zicand aceasta parintilor, cand era sa se savarseasca: "Multumesc, multumesc Domnului si voua, pentru ca, ispitit fiind de voi, spre mantuirea mea, am ramas neispitit de draci, iata, saptesprezece ani." Drept aceea, Pastorul cel drept Judecator, a poruncit ca Avachir sa fie pus dupa vrednicie, ca un Marturisitor, impreuna cu Sfintii cei ce zaceau acolo.
“O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia! ”
