Toate poruncile lui Dumnezeu pazindu-le noi, fratilor, sa ne gandim la vesnica Imparatie, pentru care este multa nevointa, dar care aduce nestiuta odihna. Ca de ar pofti cineva numai imparatia cea vremelnica, apoi cate vitejii nu trebuie sa arate in razboaie si in primejdii? Si cate privegheri, griji si dureri? Si intru nimic socoteste toate necazurile, ce i s-ar intampla lui, bucurandu-se de nadejdea imparatiei aceleia, ca intr-un vis vazuta de dansul, macar ca este vremelnica si trecatoare. Se intampla, de multe ori, ca cineva isi sfarseste toate durerile si ostenelile si i se pare, iata, ca si cum ar avea in palma imparatia cea nadajduita, dar, fara de veste, in locul lui, altul ia cununa. Deci, cate nevointe nu ne trebuie noua, ce sarguinte si sporiri, privegheri si griji, inca si ispite in taina si la aratare, rani si chiar moarte, daca voim sa impartim neincetat, impreuna cu Hristos. Pentru aceasta, pana la moarte, s-au nevoit cei mai inainte de noi, barbati, femei si tineri, ca sa dobandeasca Imparatia Cerurilor, ca Imparatia Cerului insemneaza nevointa. Si cei ce intru toate se silesc si se nevoiesc, aceia o dobandesc pe ea.
Ca cela ce, cu adevarat, s-a facut famen pe sine, pentru Imparatia Cerului si in feciorie petrece, dator este sa se arate pe sine in tot timpul vrednic de imparatie. Ca nu prin cuvinte, nici cu chipul, nici cu numele, nici cu neamul, nici cu virtutea, nici cu vremea, nu se castiga Imparatia, ci cu puterea credintei, aratata prin fapte. Dar ce inseamna, "prin fapte?" Inseamna ca, prin fapta cea lucratoare a poruncilor lui Hristos, sa se departeze omul de la cele potrivnice si trupesti, adica de la socotelile diavolului, care sunt acestea: desfranarea, necuratia, mania, clevetirea, uraciunea, pomenirea de rau. Sa se departeze, de asemenea, de radacina tuturor rautatilor: iubirea de arginti, desarta marire, iubirea de slava, iubirea de sine, ingamfarea, care sta impotriva lui Dumnezeu. Ca, daca ar avea cineva intru sine aceste patimi si cele asemenea ascestora, trupesc este si fiu al vrajmasului, ca numai cele pamantesti cugeta. Ca intelegerea si cugetarea cea trupeasca, vrajmasie este lui Dumnezeu, fiindca Legii lui Dumnezeu nu se supune si nici nu poate, si intru unii ca acestia, nu petrece Duhul lui Dumnezeu. Iar, daca cineva nu are pe Duhul Sfant, acela nu este al Lui. Iar cela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, aceasta Duhului lui Dumnezeu se supune si cu Duhul lui Dumnezeu isi omoara faptele trupesti.
Ca, inca vietuieste lui Dumnezeu cela ce se infraneaza, robindu-si trupul, ca sa se salasuiasca intr-insul Sfantul Duh, si El sa se invete a face rodul credintei, al faptei bune, al intelepciunii, al curatiei, al infranarii, al dragostei, al bunatatii, al rabdarii, al nadejdii, al gandului celui bun, al intregii intelepciuni, al laudei, al sfinteniei. Acestea, si cele asemenea acestora, ne duc pe noi la Imparatia Cerurilor. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
