Intelepciune

Pătimirea Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Efrem, Vasile, Evghenie, Elpidie, Agatodor, Eterie şi Capiton
(7 martie)


În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulţi episcopi în diferite ţări ca să vestească apostoleşte cuvîntul lui Dumnezeu şi să propovăduiască pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem şi Vasile, au mers în ţara Tavroschitiei; şi, ieşind în cetatea Cherson, s-au ostenit amîndoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminînd pe cei întunecaţi cu întunericul închinării la idoli elineşti.
După aceea Sfîntul Efrem, lăsînd pe chersoneni în grija Sfîntului Vasile, a mers la sciţii care locuiau pe lîngă Dunăre şi acolo, propovăduind, pe mulţi i-a întors la Hristos. Iar după destule dureri şi osteneli ce a suferit în bunăvestirea lui Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia, în ziua a şaptea a lunii martie. Iar Sfîntul Vasile, văzînd în Herson rătăcirea necredinciosului popor şi calea cea dreaptă a mîntuirii arătînd-o lor, a pornit cu mînie pe popor; şi, prinzîndu-l acei păgîni, l-au bătut fără milă şi l-au izgonit din cetate. Apoi el, ducîndu-se într-un munte, şedea într-o peşteră; iar depărtarea acelui munte de cetatea Herson era ca la o sută de stadii şi se numea Partenon, adică fecioresc; deoarece într-acel munte a fost o capişte de idoli a unei fecioare, zeiţă elinească.
Într-acel munte şezînd, Sfîntul Vasile se bucura cu duhul că s-a învrednicit pentru Hristos a suferi răni şi izgonire, însă se mîhnea şi se tînguia pentru pierderea sufletelor omeneşti celor înşelate de diavol şi, pentru întoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu după mult timp, oarecărui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea şi l-a îngropat afară din cetate; iar părinţii lui cu multă jale şedeau lîngă mormînt trişti şi plîngînd. Sosind noaptea, iar ei neplecînd încă de la mormîntul fiului lor, li s-a arătat în vis fiul lor care murise, zicîndu-le: "Pentru ce plîngeţi şi vă tînguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, că zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţîndu-se de diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătîndu-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe care el Îl propovăduieşte. Căci Acela este adevăratul Dumnezeu, Care are stăpînire peste cei vii şi peste cei morţi, puternic ca să mă scoale din morţi, cu rugăciunile acelui bărbat care de voi este mîhnit". Deşteptîndu-se din somn acei părinţi, şi-au spus unul altuia vedenia lor şi, văzînd-o potrivită, foarte s-au mirat şi s-au veselit; apoi, îndată alergînd în cetate, au spus vecinilor şi prietenilor lor.
După ce s-a făcut ziuă, îndată cercetară pe omul lui Dumnezeu pretutindeni şi l-au aflat în peştera cea mai sus pomenită. Boierul acela cu casnicii săi mergînd la el, au căzut la sfintele lui picioare, rugîndu-l să învie pe fiul lor. Iar Sfîntul se lepăda, zicînd: "Cum pot eu să fac aceasta, fiind om păcătos? Dar de veţi crede în Dumnezeul Cel propovăduit de mine, apoi veţi cîştiga ceea ce cereţi; că Acela este singur puternic a învia morţi din mormînt". Iar ei au zis: "Dacă vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi şi vei porunci, repede le vom face". Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculîndu-se, a mers împreună cu dînşii la mormînt şi, după ce a prăvălit piatra de pe mormînt, a intrat înăuntru. Apoi, făcînd semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. După aceea luînd apă şi sfinţind-o, a turnat peste cel mort, chemînd pe Preasfînta Treime în chipul Sfîntului Botez.
Atunci îndată a înviat mortul şi a grăit, slăvind pe Dumnezeu, şi a cuprins spaimă mare pe toţi cei ce erau acolo şi bucurie negrăită celor ce-l născuseră. Şi cădeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovăduit de dînsul mărturisindu-L că este adevărat şi atotputernic. Apoi, luînd pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfîntul Vasile, l-au dus în cetate cu mare cinste şi s-a botezat boierul acela împreună cu toată casa sa, crezînd în Hristos. Deci mulţi din popor văzînd acea minune, s-au unit cu cei credincioşi şi creştea Biserica lui Hristos în Herson; iar capiştele cele necurate elineşti se împuţinau cu încetul.
Diavolul, văzînd aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vîrtos asupra Sfîntului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau astfel: "Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor". Deci s-a adunat nenumărată mulţime de păgîni înarmaţi, şi au năvălit fără de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu şi, trăgîndu-l afară din casa lui, i-au legat picioarele şi l-au tîrît pe uliţele cetăţii, călcîndu-l cu picioarele şi ucigîndu-l cu pietre. Tîrîndu-l la locul unde creştinii puseseră un stîlp şi o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, sfîrşindu-se muceniceşte, în a şaptea zi a lunii martie, în care şi Sfîntul Efrem a fost tăiat de sciţi cu sabia. Iar trupul Sfîntului Vasile l-au tîrît afară de porţile cetăţii şi l-au aruncat spre mîncarea cîinilor şi a păsărilor, unde zăcu multe zile fără îngropare. Însă, prin grija lui Dumnezeu, era nevătămat, căci noaptea se arăta deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasă şi un lup, şezînd aproape, îl păzea de cîini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelăsînd să se apropie păsările cele mîncătoare de trupuri, pînă ce creştinii, furîndu-l noaptea, l-au îngropat cu cinste.
După uciderea Sfîntului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, înnoptînd cu corabia în latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se întru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie şi Agatodor. Aceia, împreună cu Sfinţii Efrem şi Vasile, fuseseră trimişi la propovăduire de preasfinţitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflîndu-i acolo, le-a spus despre sfîrşitul Sfîntului Vasile; iar ei auzind, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a încununat cu mucenicească cunună pe plăcutul Său. După aceea sfătuindu-se, s-au suit într-o corabie şi au plutit la cetatea Hersonului, voind să urmeze Sfîntului Vasile. Şi, propovăduind în Herson pe Hristos Dumnezeu, se adăuga în toate părţile numărul credincioşilor.
Însă precum a înarmat diavolul asupra Sfîntului Vasile pe iudei şi pe elini, tot astfel i-a înarmat şi asupra lor. Că, adunîndu-se mulţimea lor, au prins pe sfinţii episcopi şi i-au tîrît legaţi pe cale, bătîndu-i cu lemne şi cu pietre, pînă ce sfinţii mucenici şi-au dat cinstitele lor suflete în mîinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afară din cetate pe poarta prin care s-a obişnuit a scoate la îngropare pe cei morţi; şi le-au aruncat afară neîngropate, spre mîncarea cîinilor şi a păsărilor. Însă creştinii, luîndu-le în taină, le-au dat cinstitei îngropări. Deci sfinţii trei episcopi, Evghenie, Elpidie şi Agatodor, au pătimit după un an de la uciderea Sfîntului Vasile, în aceeaşi zi, adică la şapte martie.
După cîţiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de către patriarhul Ierusalimului, în zilele marelui Constantin, care începuse a veni la credinţă. Văzînd Sfîntul Eterie în Herson cumplita necredinţă a poporului, care nu îngăduia cît de puţin pe creştini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin şi s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care strîmtora pe creştini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creştinii în Herson în linişte şi să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toţi cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfîntul Eterie întorcîndu-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioşii s-au mîhnit şi s-au tulburat.
Zidind episcopul în cetate o biserică creştinească şi toate bine întocmindu-le, iarăşi s-a dus la împărat ca să-i dea mulţumire pentru acea facere de bine. Iar cînd se întorcea, a căzut în boală şi, ajungînd cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfîrşitul vieţii sale celei vremelnice şi începutul celei veşnice. Acolo îngropîndu-l, credincioşii au pus deasupra mormîntului său o cruce; şi au crescut copaci înalţi, care arătau de departe mormîntul sfîntului. Sfîrşitul Sfîntului Eterie a fost în şapte zile ale lunii martie, în care s-au săvîrşit şi cei mai dinainte episcopi.
Înştiinţîndu-se creştinii despre Sfîntul Eterie, au plîns mult după dînsul, apoi au trimis la împăratul Constantin, înştiinţîndu-l despre sfîrşitul episcopului lor şi au cerut altul în locul aceluia. Apoi s-a trimis în locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, şi s-a primit de credincioşi cu bucurie. După aceea, adunîndu-se mulţimea poporului necredincios şi apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dînsul semne, ca să-şi adeverească credinţa cu minune că este dreaptă, ca astfel şi ei să poată a se încredinţa. Deci ziceau astfel: "Să se aprindă un cuptor mare de foc şi să intre în el episcopul creştin. Şi de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu toţii ne vom boteza!"
Sfîntul Capiton, nădăjduind spre Dumnezeu, s-a învoit cu sfatul lor şi a poruncit ca să se facă un cuptor mare, anume pentru aceasta pregătit. Aprinzîndu-se cuptorul foarte tare, sfîntul episcop - pe cînd tot poporul privea la el -, şi-a pus omoforul şi se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă ca să-şi arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredinţarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: "Să luăm aminte!" Atunci arhiereul a intrat în cuptor şi a stat în văpaia aceea un ceas, rugîndu-se cu mîinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luînd cărbuni aprinşi în felonul său, a ieşit la popor fără de nici o vătămare, şi toţi erau cuprinşi de mare mirare şi de frică, privind la acea slăvită minune - căci focul nu se atinsese nici de veşmintele lui, ba încă şi felonul plin de cărbuni aprinşi nu se aprinsese -, şi cu mare glas şi cu o gură au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor, Cel mare şi tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor".
Atunci toată cetatea Herson şi ţara aceea au primit credinţa creştină, prin acea minune slăvită fiind încredinţaţi. Şi s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum şi la întîiul Sinod a toată lumea din Niceea, adică a celor 318 Sfinţi Părinţi; şi toţi preamărind pe Dumnezeu, se minunau de credinţa cea mare şi de îndrăzneala către Dumnezeu a Sfîntului episcop Capiton. Iar după cîţiva ani, Sfîntul Capiton, plecînd cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtună mare şi corabia a fost aruncată de valuri spre gura rîului Nipru. Acolo se aflau nişte oameni necredincioşi şi fără de Dumnezeu, şi, scoţînd pe toţi cîţi se aflau în corabie şi toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au înecat în apă.
Aşa s-a sfîrşit muceniceşte, în douăzeci şi una de zile ale lunii decembrie; însă pomenirea lui este numărată cu cei dinainte arhierei din Herson care au pătimit în ziua a şaptea a lunii martie; deoarece şi sfîntul lui suflet este împreunat cu ale celor din ceruri. Toţi aceşti şapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca şapte îngeri înaintea Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, Unul Dumnezeu, slăvindu-L împreună cu toţi sfinţii, în veci. Amin.