Sa stii, o, frate, ca incepatura mantuirii noastre, a intaririi noastre si incepatura intelepciunii, dupa Proorocul, si intaia treapta a faptelor bune este frica de Dumnezeu, adica de Judecata Lui. Ca orisicine, cu frica Domnului, se abate de la rau. Ca printr-insa, si curatirea de pacate si pazirea faptelor bune si calea spre desavarsire, se fac. Ca, daca intai intra frica de Dumnezeu in suflet, il face pe acesta sa paraseasca toate lucrurile lumii acesteia, iar, din aceasta, se naste smerenia, care este cap si incepatura a tuturor faptelor bune. Pentru ca din trecerea cu vederea si din parasirea tuturor lucrurilor celor pamantesti se face smerenia.
Deci, mai intai, trebuie ca cineva sa-si omoare voia sa. Apoi, trebuie ca nu numai prin faptele sale, ci si gandurile, sa nu-si tainuiasca fata de parintele sau. A treia, ca nu stiintei sale, ci judecatii si poruncii parintelui sau duhovnicesc, sa se supuna. A patra este, ca intru toate sa se supuna poruncilor lui. A cincea, ca nu numai insuti tu sa nu indraznesti sa ocarasti pe cineva, ci, inca, si ocara, cea care-ti vine tie de la altul, cu bucurie sa o primesti. A sasea, ca nimic sa nu incepi a face, afara de aceea ce-ti este poruncit tie de dansul, chiar daca ar fi ceva auzit din Sfintele Scripturi. A saptea, cand cu putine haine te vei indestula si cu multumita le primesti pe acestea si nevrednic te socotesti pe tine de acestea. A opta, cand ca un mai de pe urma, decat toti, te socotesti pe tine, cu adevarata inima. A noua, ca limba sa-ti infranezi, adica, sa nu indraznesti a-ti inalta glasul la vorbe. Al zecelea este, ca sa nu fii gata, intaiul la ras. Deci, din aceste semne si din cele asemenea cu acestea, se cunoaste smerenia, care, daca s-ar savarsi cu adevarat, apoi, degraba, il ridica spre inaltimile dragostei pe cela ce o castiga pe ea. Ca intru smerenie, frica de osanda nu este si toate nu se mai pazesc de frica, ci, din dragostea cea nemasurata si din dorirea cea buna. Si atunci poti ajunge la varful, care este pe scara bunatatilor.
Iar indemnuri de urmat sa-ti fie tie cuvintele fratilor, celor ce vietuiesc impreuna cu tine si evlavia lor. Ca, din a urma si a ravni celor sporiti, mare folos se face celor ce voiesc sa vie la desavarsire, incat sa poti urma si tu tuturor acestora. Si, intru aceasta randuiala duhovniceasca, a vietii celei de obste, sa ramai pana la sfarsit. Acestea pe care le-a zis David spre paza sa-ti fie tie, ca sa poti vietui impreuna cu fratii. "Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are in gura lui mustrari." (Ps. 37, 13-14). Ca, atunci cand cele ce vezi si nu sunt spre zidire si folos, sa fii ca un orb fata de ele, asemenea, si spre cele ce auzi, ca un surd, si ca un mut sa fii si sa nu ai in gura mustrari. Oricati credinciosi neascultatori si fara de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te intorci spre dansii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrari si defaimari sau ocari, nemiscat sa fii si sa nu te manii, ca un surd. Totdeauna la cuvintele psalmului acestuia sa te inveti, adica: "Zis-am Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba mea, pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea. (Ps. 38, 1-2). Si, ca sa nu-i urasti pe acestia, sau sa-i osandesti, la acestea de-a pururea sa te intorci si sa pazesti cele mai sus-zise. Inca afara de acestea, ca un fara de minte si nestiutor sa te faci pe tine, dupa cuvantul Apostolului, pentru ca sa fii intelept. Si numai pe parintele tau sa-l socotesti ca este sfant si drept si ca folositoare iti sunt cele poruncite de dansul. Pentru ca acest fel de supunere iti va intari inima ta si asa vei purta rabda pana la sfarsit si purta jugul cel bun si sarcina cea usoara a ascultarii. Si nu va putea mestesugul cel dracesc sa te desparta pe tine de viata cea de obste.
Insa rabdarea ta sa nu fie urmarea faptelor bune ale altora, adica, fiindca nimeni nu te va mania, nici nu te va ocara, nici nu te va defaima altul. De vreme ce acest lucru nu este atunci al bunatatii tale, nici intru a ta voie se afla. Ci, cand vei fi cu adevarat, ocarat, defaimat si clevetit, atunci cu blandete si cu smerenie sa rabzi, pentru ca aceasta este intru a ta invoire. Deci, dar, acestea toate pe care punandu-ti-le inainte le-am zis, scuturandu-le, vom zice, ceva mai in graba, spre lesnirea gandului tau, ca sa-ti poti aduce aminte de ele. Asculta, dar, iarasi, pe rand, cum vei putea sa te sui spre savarsirea faptelor celor bune.
Incepatura mantuirii noastre este frica de Dumnezeu, fiindca din aceasta se naste buna ascultare. Iar, din aceasta, se naste lepadarea de lume si trecerea cu vederea a tuturor lucrurilor celor pamantesti. Iar, dintru aceasta, este, mai ales, smerenia. Si din smerenie se naste omorarea vointelor noastre. Iar, din omorarea aceasta, se vestejeste radacina poftelor. Si din omorarea aceasta, toate patimile sufletesti se sting si pier. Iar acestea, stingandu-se, roadele faptelor bune se fac si infloresc, iar din inmultirea faptelor bune, curatia inimii se naste. Si curatia inimii nascandu-se, vei ajunge la marginea dragostei si te vei lipi de ea, ca ea este Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
