Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Asupra magilor care l-au batjocorit pe el, iar apoi, asupra Imparatului iudeilor, Cel de curand nascut. Se mania asupra magilor, ca nu s-au intors pe la dansul, nici nu l-au vestit despre prunc. Iar asupra lui Hristos se mania, temandu-se ca nu cumva sa-i ia de la dansul imparatia, ca socotea ca Hristos avea sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind el ca Imparatia lui Hristos nu-i din lumea aceasta.
Deci, ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici pe filosofi sa se razbune, pentru ca ei plecasera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, mania sa a varsat-o asupra nevinovatilor prunci, ca o fiara cumplita, cand este ranita de cineva, care nu ia seama numai la acela de care a fost ranita, ci pe oricine i se intampla inaintea ochilor ei, pe acela il rapeste, la el se repede, il rupe ca pe insusi acela care a ranit-o. Asa si Irod, ranit fiind, de manie si neafland pe aceia de care a fost ranit, a omorat pe pruncii, care cu nimic nu-l vatamasera pe el. Si, trimitand ostasi inarmati, ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii cei ce erau in Betleem si intru toate hotarele lui, de la doi ani si mai in jos, dupa vremea ce aflase de la magi. Pe Iisus nu l-a putut ucide insa. El se gasea departe de locul macelului, in Egipt.
Si facem astazi praznuirea acestor 14000 de prunci nevinovati, ucisi de Irod, cautand sa ucida pe Hristos, ca a unora ca acestora este Imparatia lui Dumnezeu.
Dar uciderea pruncilor nu e straina nici de viata noastra de taina.
Duhovniceste, si noi putem avea pe mainile noastre sange de prunci nevinovati. Ori de cate ori am mintit un suflet, ori de cate ori am fost pentru altul o pricina de pacat, duhovniceste am ucis, ca si Irod, un suflet nevinovat. Si, in taina, Dumnezeu ne intreaba, ca si pe cel dintai ucigas: "Cain, unde este fratele tau?" Si ne mustra: "Vai de acela prin care vine sminteala. Ar fi mai de folos pentru el sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare, decat sa faca pe unul din acestia mici sa pacatuiasca."
Si mai este si o alta ucidere de prunci nevinovati, ori de cate ori inabusim bunele indemnuri pe care Dumnezeu le seamana in sufletele noastre, ori de cate ori nu le lasam sa aduca roada lor binecuvantata, e ca si cum am ucide niste prunci in leagan. Si auzim atunci sufletul, ca si Rahila, plangand acesti copii, care nu mai sunt. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Marcel, egumenul manastirii neadormitilor (+485).
Sinaxar 29 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.
Irod, împăratul iudeilor, a poruncit
magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este
Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau,
pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus
magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara
lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a
supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua
şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din
împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi
pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu
va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit,
nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui
Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar
lui şi-a pricinuit osânda veşnică. Tot în această zi, pomenirea tuturor creştinilor şi fraţilor noştri ce s-au săvârşit de foame, de sete, de sabie şi de frig.
Slujba lor se săvârşeşte în Halcopratia, în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este şi sfânta raclă.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Marcel, stareţul Mănăstirii Achimiţilor, adică a neadormiţilor.
Cuviosul Părintele nostru Marcel era din Apamia, oraş în cea de a doua Sirie, dintr-un neam cinstit şi vestit. A învăţat toată ştiinţa acelei vremi, dar dispreţuind-o, a părăsit toate averile sale şi s-a dus la Efes, unde a găzduit la nişte binecredincioşi creştini. A intrat apoi în una din mănăstirile de acolo şi a dus viaţă îmbunătăţită de schimnic. Aflând de petrecerea dumnezeiască a Sf. Alexandru, care vieţuia în Mănăstirea neadormiţilor, s-a dus la el. A rămas şi el în mănăstire şi-i întrecea pe toţi fraţii prin sporul lui de fiecare zi în virtute. După adormirea stareţului Alexandru şi al lui Iacob, stareţul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel stareţ al mănăstirii. Cu harul lui Hristos a săvârşit multe minuni. A adormit în Mănăstirea neadormiţilor şi s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.
Cel între sfinţi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie. Tadeu şi-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor şi s-a făcut călugăr. Ducea viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi era iubit de toţi. Postea şi priveghea mult; îşi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeieştile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus şi nu avea altă avere decât hainele de pe el.
Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aceştia au închis pe unii episcopi şi stareţi binecredincioşi, iar pe alţii i-au surghiunit. Printre aceştia s-a aflat şi marele luptător Teodor, părintele şi stareţul Cuviosului Tadeu.
Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc şi acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aşeze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de nişte bărbaţi puternici şi ţinut deasupra ei, ca să nu se mişte. Şi i-a zis tiranul: "Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeşte dar şi celelalte învăţături ale noastre".
Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: "Eu, prea răucredinciosule şi tirane, plin de toată necurăţenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta şi nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului şi Dumnezeului meu, o sărut şi vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!".
Cu aceste cuvinte a fost făcut de ruşine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un ţăran, de un scit şi de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui şi bătut fără milă. Şi l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că şi-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat şi l-au târât ca pe un stârv şi ca pe o necurăţenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăţii, în partea dinspre izvor, s-au întors şi s-au spălat.
Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii sfinţilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alături de Halcotetrapilu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Veniamin, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Antinodor, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi,
pomenirea Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva
canoane de cântări şi tropare, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului, Parintelui nostru Nifon, cum putem, la suflarea cea mai de pe urma, cu pocainta, cu lacrimi, si milostenie, sa placem lui Dumnezeu.
Deci, atunci, a grait unul din ingeri lui Dumnezeu: "Intru adevar, noi nu va credem nici pe voi, nici pe tatal vostru, diavolul, ca de toata minciuna sunteti plini, viclenilor. Sa se cheme aici ingerul caruia la Sfantul Botez, i s-a dat lui spre pazire; si acela va spune adevarul." Iar dupa ce-l chemara acolo, l-au intrebat pe el ingerii: "Sa ne spui noua, sufletul acesta caitu-s-a de faradelegile sale, sau intru pacate a murit?" Raspuns-a ingerul si a zis: "Eu nu sunt om, nici duh viclean si nu voiesc sa spun minciuna, ca toti acesti draci. Ci, intru slava Domnului nostru Iisus Hristos, va spun voua, ca, din ceasul cand a inceput a se imbolnavi, de atunci a inceput a lacrima, marturisindu-si pacatele sale. Si, intinzandu-si mainile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu si, pentru ca l-a iertat, Dumnezeu il stapaneste. Slava judecatii Lui celei drepte." Si, auzind ingerii cei purtatori de lumina isi radeau de diavolul si de dracii lui.
Apoi, dracii au raspuns, zicand catre ingeri: "Daca se cade sa fie mantuit acesta, apoi toata lumea va primi mantuire si toti pacatosii; si in zadar ne ostenim noi." Atunci, iarasi le-au zis lor Sfintii Ingeri: "Luati aminte ticalosilor, ca oricati ar fi cei care, din tinerete, au gresit, dar pe urma s-au marturisit si s-au pocait, apoi sa stiti ca de toate acele pacate, pe toti i-a iertat Dumnezeu. Si macar ca de au mai si cazut in oarecare rautati, dar indata lacrimand, pocaindu-se, suspinand, si facand milostenie la saraci, acestia, degraba au primit iertaciune. Deci, ce vi se pare voua, ticaloase fiare cumplite, oare se cade sa castige mantuire sufletul acesta, sau nu? Insa sa stiti ca Dumnezeu le este judecator acelora care, prin pocainte, isi arunca nadejdea catre Dansul. Si acestea ne-au iesit noua la lumina prin pocainta. Si tot ce se arata in Dumnezeu, lumina este. Drept aceea, cati oameni isi marturisesc cu lacrimi pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multa si cu suspinuri si se caiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea pacatelor lor. Iar cei care intru faradelegi vor muri, tainuindu-le fata de Dumnezeu si nemarturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecator si-i va mustra in vecii cei nesfarsiti."
Acestea zicandu-le, ingerii au rusinat duhurile cele viclene. Si asa s-au dus spre portile ceresti si s-a mantuit sufletul acela. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
