25 decembrie – Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos

 

• Prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Iar cînd a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său (Galateni 4: 4) să mîntuiască neamul omenesc. Iar cînd s-au împlinit nouă luni de la Bunavestirea adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria la Nazaret, cînd i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har…iată, vei lua în pîntece şi vei naşte Fiu” (Luca 1: 28, 31), atunci a ieşit şi de la împăratul August porunca să se facă recensămîntul în tot imperiul, spre a se putea încasa taxele. Conform acestei porunci, fiecare trebuia să meargă şi să se înscrie în cetatea lui. De aceea au mers la Betleem Dreptul Iosif şi cu Fecioara Maria, Betleemul fiind oraşul lui David, iar ei fiind amîndoi din seminţia lui David. Dar cum în acel mic oraş se strînseseră pentru înscriere mulţime de popor, losif şi Maria nu au putut afla acolo o gazdă la care să tragă, şi de aceea au intrat într-o mică peşteră pe care păstorii din împrejurimi o foloseau ca staul pentru animale. În acea mică peşteră, în noaptea dinspre sîmbătă spre duminică, 25 decembrie, Preasfînta Fecioară Maria a dat naştere Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos, Fiul ei. Ea L-a născut pe Domnul fără durerile fireşti naşterii femeilor, aşa cum şi de la Duhul Sfînt îl zămislise. De aceea ea L-a înfăşat cu mîinile ei, I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, şi L-a aşezat în iesle. Atunci Dreptul losif s-a apropiat şi el şi s-a închinat Domnului Dumnezeu, Pruncul Hristos lisus, Cel născut din pîntecele preacurat al Fecioarei Maria. Atunci au venit şi păstorii din împrejurimi, cei vestiţi de Naşterea lui Mesia de către un înger al Domnului. El i-a călăuzit, iar ei au intrat în peşteră şi au căzut la pămînt închinîndu-se Domnului Dumnezeu, lisus Hristos Pruncul Nou Născut. Atunci au auzit păstorii cîntarea corurilor îngereşti: „Slavă întru cei de sus şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2: 14). Atunci au sosit şi cei trei Crai de la Răsărit, călăuziţi de minunata Stea, purtînd cu ei împărăteşti daruri: aur, smirnă şi tămîie. Ei s-au închinat Pruncului ca Unui împărat al împăraţilor Căruia i-au adus darurile lor bogate (Matei 2). Astfel a intrat în lume Acela a Cărui venire a fost vestită mai înainte de proroci şi Care S-a născut aşa cum s-a prorocit despre Dânsul: din Precurata Fecioară, în cetatea Beleemului ludeei, din seminţia lui David după trup şi la vremea cînd rege în Ierusalim nu va fi din neamul lui Iuda, ci va fi un rege de neam străin, acela fiind Irod. După multe tipuri şi preînchipuiri, vestitori, heralzi, proroci şi drepţi, înţelepţi şi împăraţi care au vestit venirea Lui de-a lungul a sute de ani, la urmă a venit şi El, Domnul lumii şi împăratul împăraţilor, spre a săvîrşi lucrarea de mîntuire a omenirii, care nu a putut fi săvîrşită de robii Lui. A Lui este veşnica slavă în veci, Amin!

 Luna decembrie in 25 zile:

Nasterea Cea dupa trup a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,rasarit-a lumii lumina cunostiintei.  Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.   Stihuri:  Priveste, iubitorule de intelepciune,  Ce lucreaza Domnul pentru tine  Se naste din Fecioara, mai presus de fire,  Spre a noastra a tuturor innoire  Ca alt mai mare lucru nou faptura n-a vazut  Ca Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a nascut.

    Vazand iubitorul de oameni Dumnezeu ca neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostmt si a trimis pe Arhistrategul Sau Gavriil sa zica celei de Dumnezeu Nascatoare: "Bucura-te cea plina de dar, cu tine este Domnul". Si cand Maria Fecioara a zis ingerului: "Iata, roaba Domnului sunt, faca-se mie dupa cuvantul tau", indata Domnul nostru Iisus Hristos, adica Cel facut om, Fiul si Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, S-a zamislit in cinstitul si preacuratul ei pantece, prin puterea Duhului Sfant. Iar daca s-au implinit noua luni de la zamislirea ei, a iesit porunca de la cezarul August sa se inscrie toata lumea, fiecare in cetatea sa de nastere. Deci, a plecat si Iosif, ocrotitorul Domnului, dimpreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ca sa se inscrie in Betleem, amandoi fiind din casa si din neamul lui David. Si era vremea sa nasca Fecioara si, nefiind salas, din pricina multimii oamenilor veniti sa se inscrie, au intrat intr-o pestera saraca. Si acolo, Fecioara a nascut, fara de stricaciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos si L-a infasat ca pe un prunc si L-a pus in ieslea dobitoacelor, pe Ziditorul tuturor, Cel ce venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre.
 


Pomenirea inchinarii magilor     Se afla, pe vremea lui Moise, in pamantul chaldeenilor, un oarecare vrajitor cu numele Valaam si proorocind multe, a spus si aceasta: "Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab". Deci, avand ceilalti vrajitori de dupa el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toti inteleptii si imparatii lor si asa a ajuns ea pana la acesti trei magi din vremea Evangheliei. Si ei luau seama cand avea sa se vada asemenea stea. Deci, vazand ei, ca niste cititori in stele ca Steaua lui Hristos nu-si facea, drumul, precum celelalte stele, de la rasarit catre apus, ci de la miazazi catre miazanoapte, au cunoscut ca aceasta inseamna nasterea unui mare imparat. Si, urmand steaua, au aflat pe Hristos Domnul si, cazand, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna si asa, cu porunca ingerului, s-au intors in tara lor, neabatandu-se pe la Irod.
    Ca Irod intaiul, fiind de alt neam, imparat in Israel, era tare iubitor de stapanire si mult se temea de pierderea imparatiei sale si de Mesia, Cel fagaduit, prin Prooroci, imparat al iudeilor. Iar cei trei crai, cand au venit si au intrat in Ierusalim, intrebau cu indrazneala despre imparatul ce se nascuse, aratand ca, prin stea, erau povatuiti sa vina acolo. Atunci Irod, trezindu-se si nedumirindu-se, a chemat pe carturari si i-a intrebat: "Unde zice Scriptura ca se va naste Hristos?" Iar ei i-au spus: "In Betleemul Iudeii". Deci, a chemat pe crai si, cu viclesug, le-a zis lor: "Mergand, cercetati despre prunc si, daca il veti afla, instiintati-ma si pe mine, ca si eu, mergand, sa ma inchin lui". Iar aceasta a zis-o Irod, ca sa afle unde este pruncul si sa-l ucida. Si Irod, vazand ca magii s-au intors in tara lor, nesocotindu-l, s-a maniat si a poruncit a se ucida toti pruncii din Betleem si din toate hotarele lui precum Evanghelistul arata, vrand a ucide si pe Pruncul, Cel ce toate le tine. Dar s-a inselat, luptandu-se cu Dumnezeu si cu cele proorocite despre Dansul, ca, trimis fiind inger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul si Maria, mama Lui au scapat din mana lui Irod si au fugit in Egipt. Iar in tirania lui, Irod s-a facut ucigasul a paisprezece mii de prunci nevinovati, omorati de el pentru Hristos. Si de aceasta tiranie a lui a aflat toata lumea, toata imparatia Romei; pana si cronografii greci, in scrierile lor, au aratat aceasta. Iar August Cezarul, cand a auzit ca Irod a ucis pe prunci si impreuna cu ei si pe fiul sau, a zis: "Mai bine este sa fie cineva porc al lui Irod, decat fecior al lui". Caci idumeu fiind, Irod, pe porci nu-i manca, nici nu-i ucidea.
 

Sinaxar 25 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.
TROPARUL Naşterii Domnului:
"Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."
CONDACUL Naşterii Domnului:
"Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."
Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.
În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: "Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului". Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?". Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:
"Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui". Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?". Ei i-au spus: "în Betleemul Iudeii!". De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt". Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.
Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

Celui născut în peşteră slavă I se cuvine în vecii vecilor. Amin.

 


Cuvant de invatatura la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos     Apropiati-va fratilor, si ascultati cu intelegere, ca vreau sa va arat si sa va spun puterea si cinstea zilei de astazi, intru care s-a facut cercetarea si innoirea neamului omenesc.
    Traim in aceasta zi sfanta, fapta cea mai adanca a lumii; ascuns in pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni sa-i indumnezeiasca. Ca din inceput, omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uitam, fratilor, ca viata noastra, viata fiecarui om dintre noi, inchide o sfasietoare taina. Neascultarea de Dumnezeu a stramosului Adam si inselaciunea cea din inceput a diavolului, ne-au prins pe toti in lantul pacatului, a stricaciunii, a ratacirii, a dobitociei. Si asa, prin invidia diavolului si prin neinfranarea fiecaruia din noi si a tuturor laolalta, am cazut din slava lui Dumnezeu si ne-am lipsit, impreuna cu Adam, de hrana cea sfanta a Raiului, si in stricaciune si in viata lovita de moarte ne nastem toti pe lume. Si aceasta ne-a fost deajuns.
    Ci, dupa ce ne-a vazut pe noi vrajmasul, goliti de slava lui Dumnezeu, a inceput cu si mai mari inselaciuni sa surpe pe oameni, vrand sa ne instraineze cu totul de Dumnezeu, prin razboaie, prin furtisaguri, prin desfranari, prin inchinari la idoli; si gandul lui este, ca la urma, sa ajunga sa ne faca pe toti, adevarati vrajmasi ai lui Dumnezeu.
    Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vada pe noi cazuti, in atata prapastie de rele si de nenorociri. Si n-a uitat ca fapturile mainilor Lui suntem, ci, plecand cerurile, S-a pogorat pentru cercetarea noastra. Si ce a facut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns intr-un trup de prunc, in pantecele Maicii Domnului, adica in trup omenesc S-a imbracat, vrand, ca din acest trup, ca un soare ascuns dupa un nor, sa lumineze si sa indumnezeiasca pe om, cu a Sa lumina, cu a Sa dumnezeire. Si cu scutece se infasa Cela ce infasura rotundul pamantului cu nori. Si in ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce se odihneste pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca sa ne scape pe noi de viata cea dobitoceasca. Si, iata, Cel nevazut, ca Dumnezeu, S-a facut vazut, ascuns in trup de om. Cel nepipait, S-a facut pipait; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fara sa se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desavarsit Dumnezeu si om desavarsit. Ba inca si trupul fiecaruia din noi il face trup din trupul Lui, si os din oasele Lui. Imprumuta de la noi trupul nostru omenesc si ne aduce, in schimb, impartasire din viata firii Lui de Dumnezeu.
    Si asa, ascunzandu-si dumnezeirea, cu trupul Sau de om, se pogoara El in cautarea noastra. Si, afland oaia cea pierduta, adica toata omeneasca framantatura, o ia pe umerii Sai si la Tatal ceresc o duce si, facand pace cu El, ne da iarasi intrare libera la Izvorul cel dumnezeiesc al vietii celei fara de moarte si ne plamadeste din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastra fire de oameni, firea noastra, care ajunsese pierduta in lume cea fara de nadejde a mortii, a stricaciunii, a patimilor si a dobitociei pacatului.
    Ca puteri de viata sfanta si dumnezeiasca ne da, in adevar, Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvantul Lui, prin moartea Lui pe cruce si prin Invierea Lui, prin trupul si sangele Lui din Sfanta Impartasanie; intr-un cuvant, prin toata aceasta milostiva, atotcuprinzatoare si tainica pogorare de haruri a venirii Lui in lumea noastra. Cu adevaral. asa cum spun Sfintii Parinti: la Craciun, Dumnezeu S-a facut prunc de om, ca pe om sa-l faca Dumnezeu.
    Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toata aceasta covarsitoare binefacere dumnezeiasca, pentru toata aceasta milostiva cercetare, pentru tot acest pogoramant dumnezeiesc de neinchipuit?
    Raspunsul credintei este ca datori suntem, mai intai, sa nu uitam fapta aceasta a lui Dumnezeu si sa-I fim mullumitori pentru ea, simtind ca nevrednici suntem de atata mila, de atata bunatate. Pe pardoseala pesterii din Betleem, la locul unde S-a nascut Mantuitorul si a fost culcat in iesle, sta scris: "Aici s-a nascut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a facut om, pentru mantuirea lumii". Cu ochii gandului tinta la locul acela al pesterii din Betleem, sa lasam, fratilor, si noi acum simtirea inimilor noastre sa dea glas cantarii ei de preamarire si de multumitoare inchinaciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi in trup omenesc, venirea cea plina de daruri, pe care o praznuim astazi, glasul cantarii de taina, cutremuratoare si adanca, pe care impreuna cu Biserica, o canta astazi toata crestinatatea din lume.
    "Taina straina vad astazi si preamarita, Cer se face pestera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, salasluire intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, II marim".
    Cu adevarat, fiecare din noi putem zice: "Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit si la mine si la mantuirea mea si a fiecaruia din noi, in ziua cand Te-ai nascut prunc si Te-ai facut om, in pestera din Betleem".
    Si cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat si puterile ceresti, zicandu-le: "Bucurati-va impreuna cu Mine, ca am aflat si am adus acasa, oaia cea pierduta".
    Dar, oricand ne vom gandi cu adevarat la toate aceste tainice daruri, cate a facut Dumnezeu pentru noi, cu neputinta este sa nu ne indemnam spre dragostea lui Dumnezeu si cu neputinta este sa nu ne straduim si noi, ca sa facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viata si atat de mult ne poarta de grija. Drept aceea, datori suntem, fratilor, sa cinstim pogorarea lui Dumnezeu la noi si prin pazirea de-a pururea a poruncilor Lui, ca poruncile Lui sunt cai de tainica impartasire din viata Lui cea dumnezeiasca si fara de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul sa cinstim, si, precum Insusi Domnul a scris in Legea Sa, asa sa facem, ca a zis: "Sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu fi desfranat, sa nu graiesti minciuni, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul in nevoie din lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi si S-a facut om".
    Inca, datori suntem sa pazim si alte porunci ale Lui, pe cei flamanzi sa-i hranim, pe cei straini sa-i primim, pe cei goi sa-i imbracam; pe oamenii lui Dumnezeu in cinste sa-i avem, pentru ca aceia privegheaza si se roaga pentru sufletele noastre; de Biserica sa nu ne instrainam si acolo sa ne curatim de pacate si sa ne trezim la bine. Si asa, cu buna stiinta, sa ne apropiem de trupul si sangele Domnului, neavand spre nimeni vrajba, iubindu-ne nu cu fatarnicie, ci din inima, cinstindu-ne unul pe altul, ca sa fim fiii Celui Preainalt, partasii vietii dumnezeiesti a lui Hristos-Domnul si mostenitori Imparatiei ceresti. Ca, pentru a innoi viata oamenilor din lume, a venit la noi, chemandu-ne pe toti Hristos, adevaratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevarat si Om adevarat. A lui sa fie slava in Treime, Celui de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.
 

 


Cuvant de invatatura pentru Preasfintele Taine     Iata, acum, cei ce voiti a va apropia de Sfintele Taine cele infricosatoare, sa cunoasteti, fratilor, cu toata priceperea, cat de mare este sfintenia Tainelor, cu care voiti sa va impartasiti. Ca, iata, cu frica se cutremura puterile ingeresti, heruvimii si serafimii si toate cetele, cu teama se inspaimanta, inaltand duhovniceasca noastra jertfa de pe pamant, sus la ceruri. Iata pe preoti, purtand chipul ingerilor, stau inaintea Mesei acesteia infricosatoare, dar inaintea lor se afla, de fata pe Sfantul prestol, Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu. Ca El de buna voie, luand trupul si sangele nostru, cand S-a facut om pe pamant, tot de buna voie a poruncit El sa ne si impartasim cu trupul si Sangele Lui.
    Insa, pentru ca El stie neputinta neamului nostru, ca nu poate, adica, nimeni sa manance carne sangerata, nici sa bea sange, pentru aceasta a randuit ca sfantul Lui Trup si scumpul lui Sange sa fie sub chipul prescurii si a vinului, peste care Sfanta Taina a prefacerii darurilor, se savarseste, asa cum, la nunta din Cana Galileii, tot El a prefacut apa in vin.
    Deci, sa nu indraznim, fratilor, cand unul pe altul ne defaimam, sa ne apropiem de Sfintele Taine, ca de lucru obisnuit, necuratindu-ne de pacatele cele din stiinta, ci sa ne apropiem luminandu-ne cu curatia si impodobindu-ne cu trezvia, intrecandu-ne in dragoste unul pe altul. Pentru ca nu om este Acela, Care face acestea, ci Dumnezeu cu mana Sa cea nevazuta si cu infricosatoarea Sa Taina, si impacandu-Se cu noi, partasi ne face vietii Lui dumnezeiesti si Imparatiei Sale. Ca cei ce cu nebagare de seama, adica, necuratindu-se, la sfanta Spovada si defaimandu-se unul pe altul, se apropie sa primeasca Trupul Domnului, nefiind vrednici nici sa-l vada macar, aceia se fac, precum s-a facut si Iuda mai inainte, apoi cad in cumplite boli si vrednici de chinuri se fac.
    Drept aceea, rogu-va si va indemn pe voi, fratilor, sa nu ne facem, prin nebagare de seama si prin nesocotinta, potrivnici lui Dumnezeu. Ci ziua si noaptea sa invatam a ne curati, ca si aici, in viata aceasta, bine sa petrecem, iar la infricosatoarea Judecata, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu sa ne aratam. Intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cade slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cântare de laudă la Naşterea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Pogorîtu-Te-ai din ceruri din iubire,

Întru tărîmul durerii, din frumuseţea eternă;

Dintru eterna lumină, întru al răului întuneric,

Tu mîna Ta întins-ai la cei sugrumaţi de păcat.

Uimitu-s-a cerul, cutremuratu-s-a pămîntul.

Binevenit eşti, Doamne, popoarelor, cîntaţi!

Din dragostea fierbinte cu care ai creat lumea,

Ca rob Tu Te-ai smerit, să-i mîntuieşt ipe robi;

Să rezideşti locaşul ce Adam dărîmat-a,

Să luminezi rătăciţii, pe păcătoşi să dezlegi.

Tu eşti Iubirea Căreia de umilinţi nu-i e teamă,

Doamne, Binevenit eşti Tu, al Mîntuirîi Stăpîn!

Din dragoste fierbinte,

O, Doamne Preafrumoase,

Ieşit-ai din lumina celor Heruvimi

Şi pogorîtu-Te-ai în peştera păcatelor noastre

Purtînd jaclia păcii la deznădăjduiţi.

Cum să Te-ncapă pe Tine?

S-a spăimîntat pămîntul!

Doamne, Binevenit eşti Tu,

Uimitelor Ceruri, cîntaţi!

Preafrumoasa Fecioară demult nădăjduia în Tine,

Pe ea Ţie pământul o a înălţat,

Ca prin ea să cobori de pe tronul măririi,

Şi să ne scapi de păcate pe noi, de pe pămînt.

O, Preasfîntă Fecioară, Cădelniţă de Aur,

Ţie ţi-aducem slavă, Maică plină de Har!

Cugetare

Domnul Iisus Hristos Cel născut la Betleem a fost închinat mai întîi de păstorii şi înţelepţii (astrologii) din Răsărit, adică şi de oamenii cei mai simpli, şi de cei mai înţelepţi ai acestei lumi.

Chiar şi astăzi, închinătorii cei mai sinceri ai Domnului Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul lumii, sunt pe de o parte oameni cu adevărat simpli, iar pe de cealaltă cei cu adevărat înţelepţi.

Căci simplitatea pervertită şi înţelepciunea semi-doctă au fost totdeuna cei mai mari duşmani ai dumnezeirii lui Hristos şi ai Evangheliei Lui.

Dar cine au fost aceşti înţelepţi de la răsărit?

Inrebarea aceasta şi-a pus-o Sfîntul Dimitrie al Rostovului. El crede că

ei au fost regii unor cetăţi sau ţinuturi mai restrînse din Persia, Arabia şi Egipt. În acelaşi timp, ei erau adînc cunoscători ai ştiinţei astronomiei. Lor le-a apărut acea Stea minunată, care pe ei i-a înştiinţat de naşterea unui Împărat nou.

După Sfîntul Dimitrie al Rostovului,

steaua aceasta le-a apărut magilor cu nouă luni mai înainte de Naşterea Domnului Hristos, adică, la vremea Zămislirii Lui în pîntecele Preasfintei Fecioare Măria de Dumnezeu Născătoarea. Ei au petrecut nouă luni în studierea acestei stele, în pregătirea de călătorie, şi în călătoria propriu-zisă.

Ei au sosit la Betleem la foarte puţină vreme după Naşterea Mîntuitorului lumii.

Unul dintre magi s-a numit Melchior. El era foarte vîrstnic, cu plete lungi, albe, şi barba la fel. El I-a adus în dar Domnului aur.

Al doilea s-a numit Gaspar, el era cu faţa îmbujorată, tînăr şi fără barbă. El I-a adus în dar Domnului tămîie.

Al treilea s-a numit Baltazar, el era negru la faţă, şi cu barba foarte deasă. El i-a adus în dar Domnului smirnă.

După moartea lor, trupurile lor au fost mutate la Constantinopol, de la Constantinopol la Milano, iar de la Milano la Colonia [Koln]. Putem adăuga că aceşti trei înţelepţi au fost reprezentanţii celor trei rase principale de oameni descinse din cei trei fii ai lui Noe: Sem, Ham şi lafet. Magul din Persia i-a reprezentat pe urmaşii lui lafet [rasa albă], cel din Arabia pe ai lui Sem [semiţii], iar cel din Egipt pe cei ai lui Ham [rasa neagră].

Astfel, se poate spune că, prin intermediul celor Trei Crai de la Răsărit, întreaga umanitate s-a închinat Domnului Dumnezeu lisus Hristos întrupat.

Luare aminte

Să luăm aminte la frumuseţea sufletului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu:

• La cum sufletul ei a fost strălucitor şi fără pată;
• La cum sufletul ei a fost plin de pacea credinţei şi a nădejdii în Domnul;
• La cum sufletul ei a fost plin de parfumul dulce al rugăciunii.

Predică

Despre Naşterea Domnului, Fiul lui Dumnezeu – „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume” (loan 16: 28).

Fraţilor, Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, născut din veşnicie fără maică, S-a născut în timp din maică şi fără tată pămîntesc.

Naşterea Lui dumnezeiască este taină nepătrunsă a Sfintei Treimi în veşnicie, iar naşterea cea de pe pămînt este taină nepătrunsă a puterii lui Dumnezeu şi a dragostei Lui faţă de omenire.

Astfel, cea mai mare taină de pe pămînt corespunde celei mai mari taine din veşnicie. Fără să voim a iscodi această cea mai înfricoşată taină cu lumina întunecată a minţii noastre, să ne mulţumim, fraţilor, cu cunoaşterea faptului că mîntuirea noastră îşi are originea nu în vreun om sau fenomen de pe pămînt, ci în cele mai înalte şi nepătrunse culmi ale lumii dumnezeieşti, nevăzute.

Atît de mare a fost milostivirea lui Dumnezeu şi atît de înaltă este demnitatea fiinţei umane, încît însuşi Fiul lui Dumnezeu a pogorît din a Lui dumnezeiască veşnicie în timp, a pogorît din ceruri pe pămînt, a pogorît de pe tronul slavei în peştera păstorilor, numai pentru a salva omenirea, numai pentru a-i curăţi pe oameni de păcat şi a-i readuce în Paradis.

Ieşit-am de la Tatăl, acolo unde am avut totul, şi am venit în lume, care nu îmi poate da nimic. Domnul S-a născut în peşteră ca să arate că lumea toată nu este decît o peşteră întunecată, pe care numai El poate să o lumineze. Domnul S-a născut în Betleem, iar cuvîntul „Betleem” însemnează „Casă a Pâinii”; aceasta pentru ca să arate că El este singura adevărată Pîine a Vieţii demnă a fi mîncată de adevăraţii oameni.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Fiule Veşnice al Dumnezeului Celui Viu şi Fiule al Fecioarei Maria, luminează-ne şi ne hrăneşte pre noi cu Tine! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!