• Pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni
Acest glorios sfînt, prăznuit şi astăzi
de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang
înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor
Theofan şi Nonna. Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul,
părinţii au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinîndu-1 pe
fiul lor slujirii Lui celei sfinte. Sfîntul Nicolae a învăţat viaţa cea
duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi
a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mănăstirea Noului Sion de
unchi întemeiată. După moartea părinţilor,
Sfîntul Nicolae a împărţit toată colosala avere moştenită săracilor,
nepăstrînd pentru sine absolut nimic. Preot fiind în Patara, el
s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină,
pe care o făcea ascunzînd cu grijă fapta cea bună, după cuvîntul
Domnului: „Să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta” (Matei 6: 3).
Închinîndu-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gîndind să
petreacă întru acestea pînă la moarte, a auzit la o vreme un glas din
cer care i-a zis: „Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”.
Îndată după această vestire şi prin a Domnului minunată purtare de
grijă, Sfîntul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Milostiv, înţelept şi neînfricat, Sfîntul Nicolae a fost păstorul cel bun al turmei sale.
În vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de Diocleţian şi de
Maximian, Sfîntul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi de acolo
instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu.
Sfîntul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întîi a
toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, din rîvnă arzătoare
pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers
în mijloc şi 1-a lovit întru Numele Domnului cu a lui sfinţită mînă
peste necurata lui faţă pe ereticul Arie cel cu nume urît. Pentru
aceasta el a fost scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o
vreme, pînă cînd însuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu
Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le
acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea.
Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfînt Nicolae a
fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni. În două
rînduri el a mîntuit de la condamnare nedreaptă la moarte trei bărbaţi.
Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu.
El a fost socotit sfânt de popor chiar din timpul vieţii lui şi chiar
din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru
necazuri şi se mîntuiau. El venea şi în vis
şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui şi îi ajuta
uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe.
Faţa lui strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mîngîia şi
curăţa poporul, umplându-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire. La
bătrîneţele lui Sfântul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o
viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a strămutat la
Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui şi
spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincoşii de pe pămînt cu
aceleaşi şi mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă.
Sfintul Mare Dascăl al lumii şi Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor
Lichiei, s-a strămutat la veşnica viaţă în şase zile ale lunii
decembrie, din anul 343 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Nicolae, Episcopul Patarelor
El a fost unchiul Marelui Nicolae al
Mirelor Lichiei, cel care 1-a învăţat pe el dumnezeiasca viaţă şi 1-a
hirotonit întru preot.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Nicolae Karamos
El a fost torturat bestial pentru
credinţa lui creştină de către turci, fiind spânzurat la Smirna pentru
mărturisirea lui Hristos, la anul 1657.
• Pomenirea Sfîntului Theofil, Episcopul Antiohiei
Acest bărbat educat întru toată înalta filosofie grecească, Theofil, s-a botezat creştin după ce a citit Sfintele Scripturi
şi s-a făcut puternic apărător al adevărului credinţei creştine.
Lucrarea lui, „Despre credinţă”, ni se păstrează şi astăzi. El a
păstorit Biserica din Antiohia vreme de treisprezece ani şi s-a
strămutat la Domnul în anul 181 după întrupare.
Sinaxar 6 Decembrie
În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui
între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei,
făcătorul de minuni.
Cel
între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor
Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire
călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu.
Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a
fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat
în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul
împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al
romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu
aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă
vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea,
la care a luat parte şi minunatul Nicolae.Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.
Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Una din minunile Sfântului Nicolae: cum a izbãvit de la înnec un dreptcredincios.
Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au uimit toti si s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita, Sfantul Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire minune prin tot Constantinopolul. Si a ajuns si la urechile imparatului celui de atunci si ale Patriarhului, care, facand sfat, au zis sa cheme pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul, toti au strigat: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale." Si asa, facand Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumita credincioasei Sale slugi, Sfantului Nicolae.
Minunea Sfântului Pãrintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola.
Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte Nicolae. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfantului Nicolae.
Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: "Mergi, fiule, la biserica Sfantului Nicolae si sa faci dupa obicei, precum te-ai invatat de la noi in anii trecuti, adica la cantarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte, asisderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; dupa aceea sa te intorci in casa noastra la masa, iar eu si maica ta vom randui cele ce sunt de trebuinta saracilor.:" Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatal sau, s-a dus cu bucurie. Iar cand a fost in vremea cantarii Utreniei, iata, fara de veste, au navalit saracinii si, inconjurand biserica, au robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregatorul, ca era foarte frumos. Si i-a poruncit lui domnul saracinilor sa se afla pururea inaintea fetei lui, iar pe altii i-a vandut, ba pe unii si in temnita i-a inchis.
Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plangere si tanguire s-au intors. Si asa, ca doi ani petrecand, pomenirea Sfantului nu o mai faceau, ci se topeau de necaz si cu lacrimi se tanguiau, zicand: 'Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, impreuna cu cei de varsta ta, ca sa te cuprindem cu mainile si cu buzele sa te sarutam. Mai bine ne-ar fi fost noua de te vedeam zacand in boala sau sa ti se fi intamplat tie moarte; inima noastra nu s-ar fi rupt ca acum." Deci unele ca acestea graind ei, au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toti, spre mangaierea necazului si a tanguirii lor. Si le ziceau lor: "Pentru ce va aratati, ca niste neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae, cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie si de toate mortile cele nedrepte pe multi izbaveste." Si alte multe le graiau lor spre risipirea intristarii.
Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii sai, si mangaindu-se putin din necazul sau, sculandu-se, a mers la femeia sa si i-a zis ei: "Oare, avem noi vreun folos din tot plansul acesta mult? Ci, iata, al treilea an avem de cand ne aflam in aceasta intristare si am uitat de pomenirea Sfantului Nicolae si n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-ma pe mine; sa luam lumanari si undelemn si tamaie si sa mergem la Sfantul si sa ne rugam lui cu credinta, ca sa luam de la dansul mangaiere pentru Vasile, fiul nostru, si cu mare nadejde ne vom intoarce. Ca poate sa ne dea noua in maini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este el viu sau mort." Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: "Bine zici, stapane, sa facem precum voiesti, de vreme ce si praznicul Sfantului Nicolae a sosit." Si, asa sfatuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica Sfantului Nicolae. Si au facut dupa obiceiul praznuitorilor, apoii s-au intors la casa lor si, chemand la cina pe rudele lor si pe toti vecinii cei de aproape, au pus masa si au inceput a manca si a bea intru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfantului Parinte Nicolae. Iar cand era in vremea cinei lor si sedeau la masa, au inceput cainii a latra cu mare pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: "Mergeti si vedeti la ce navalesc cainii, poate o fiara este, sau altceva", iar slugile, iesind afara, n-au vazut nimic. Insa cainii mai mult se repezeau, latrand. Deci, Agricola a luat lumina si a mers ca sa vada cu ceilalti si au vazut un om, in mijlocul curtii stand, in haine turcesti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce putea sa fie. Iar dupa ce Agricola, a venit aproape de dansul, a vazut un tanar voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si cauta Agricola la dansul, nimic zicand, si cu frica si cu bucurie era cuprins. Apoi, abia a putut grai in spaima mare: "O, fiul meu, Vasile, iata acum te vad cu adevarat; oare tu esti, fiul meu, sau o naluca mi se arata mie, prin tine?" Iar tanarul Vasile degraba a raspuns: "Eu sunt tata, fiul tau, pe care saracinii l-au robit si in Creta l-au dus." Acesta auzind, Agricola, tatal sau, imbratisandu-l, il saruta pe el si zicea: "Spune-mi mie fiule, cum ai scapat din mainile saracinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatalui tau." Iar tanarul a zis catre el: "Nimic tata, nimic din toate acestea, de care ma intrebi, nu stiu. Numai aceasta stiu, ca eu acum stam inaintea dregatorului saracinilor. Ca dupa ce m-au robit pe mine si m-au dus in Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Si dintru acea vreme, Amira dregatorul m-a pus pe mine ca sa dreg vin si sa-i tin paharul, stand inaintea fetei lui, precum ma vezi pe mine tata, acum. Si, iata, nu stiu cine, cineva puternic m-a rapit asa cum ma aflam, cu paharul acesta pe care inca il tin in mana, si ca un vant m-a adus si m-a pus aicea; si am vazut pe Sfantul Nicolae, care m-a asezat pe mine la locul acesta."
Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, vazand pe fiul ei, plangea de bucurie si, multe cuvinte graind si cu mainile cuprinzandu-l, il saruta zicand: "Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nadajduiam sa te vad, in mainile mele te tin. Acum, din nou, pe tine, te am mangaiere sufletului meu si toate mahnirile mele se dezleaga." Acestea si alte multe cuvinte de mangaiere graia catre dansul. Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau imprejurul locului aceluia s-au adunat degraba la veselia acestei minuni negraite. Inca si cinstit praznic au facut Sfantului si Marelui Parintelui nostru Nicolae, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Altã minune a Sfântului Nicolae, care a izbãvit o corabie de înecare, pe când era încã în viatã.
Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din cele ce patimisera.
Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si gandurile mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica santeti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi" (I Cor.3,16-17). Deci, asa ivatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si cei din necredinciosi, de se intampla cineva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intre dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept.
Minunea Sfântului Nicolae cu un covor.
Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetile si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae." Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si, mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantului Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batran a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.
Si, mergand el prim mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batran cinstit, care i-a zis: Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai pe covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela catre batran: "Au, lua-vei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Apoi a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ce ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si altele asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.
Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: "Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru imparatia lui Dumnezeu". (Luca 9,62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat, in chipul unui cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"
Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura amandoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si pe Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Sfinte mărite Părinte Nicolae,
Cele patru laturi ale lumii pre tine te slăvesc,
Căci tu eşti apărător al puternicei credinţe,
Al celei adevărate, în Domnul Dumnezeu.
Tu din leagăn te-ai închinat lui Hristos Domnul,
Din leagăn şipînă la al tău mormînt;
Pre tine chiar Domnul Dumnezeu te slăveşte,
Pre tine, Sfinte, robul Lui cel bun.
Vestit ai fost tu toată a ta viaţă,
Iar după a ta moarte încă şi mai vestit!
Puternic pe pămînt fost-ai tu, Sfinte,
Dar încă mai puternic, din ceruri, eşti acum!
Tu strălucit-ai cu duhul şi-a inimii curăţie,
Templu ai fost Domnului Celui Viu;
Pentru aceasta lumea pre tine te slăveşte,
O, Sfinte Părinte minunate, mereu!
Sfinte Părinte Nicolae slăvite,
Tu îi iubeşti pre aceia ce iubesc Hramul tău!
Tu înaintea Tronului Dumnezeiesc pururi
Te rogi fierbinte pentru mîntuirea lor!
O, Sfinte Părinte Nicolae slăvite,
Binecuvîntează pururi poporul creştinesc!
Binecuvîntează-ne pururi pre aceia care
Cu evlavie se roagă ţie şi lui Dumnezeu!
Cugetare
În icoanele
care îl închipuie pe Sfîntul Nicolae este reprezentat şi Mîntuitorul
Hristos cu Sfînta Evanghelie în mîini, stînd de o parte a lui, iar de
cealaltă parte Maica Domnului ţinînd în mîini un omofor arhieresc.
Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificaţie istorică: mai întîi este semnificată chemarea Sfîntului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rînd este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie.
Sfîntul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: „A
văzut într-o noapte Sfîntul Nicolae pre Domnul în slavă, stînd lîngă el
şi întinzîndu-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de
preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a
aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc”. La scurtă vreme
după această vedenie, Sfîntul loan, Arhiepiscopul Mirelor, a murit, iar
Sfîntul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a
fost o minune.
A doua minune s-a întîmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, cînd, văzînd îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfîntul Nicolae a păşit şi 1-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă. Sfinţii Părinţi, după canoane, 1-au scos pe Sfîntul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemenele rangului lui arhieresc. În chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stînd de o parte a Sfîntului Nicolae, şi întinzîndu-i cu mîinile Sfînta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stînd de cealaltă parte a lui şi aşezînd pe ai Sfîntului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-1 iar cu toate insemnele rangului de Arhiepiscop. Văzînd aceasta, cu înspăimîntare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi, au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfîntului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei 1-au înconjurat cu respectul adînc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mîniei trupeşti şi neînfrînate, ci dimpotrivă, acela al rîvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei (Facerea 3):
- La cum Dumnezeu 1-a blestemat pe şarpe;
- La cum a pedepsit-o pe Eva să nască pruncii în dureri, iar pe Adam să cîştige pîinea amîndurora întru sudoarea feţei lui;
- La cum Domnul a blestemat pămîntul din pricina păcatelor oamenilor;
- La cum El nu a blestemat pămîntul separat, ca pămînt, ci numai „întru lucrurile tale” – adică pentru păcatele tale.
Predică
Despre cuvântul lui Dumnezeu întru care nu se află păcat – „Şi a văzut Dumnezeu că este bine (Facerea 1).
Fraţilor, toate cele zidite şi mijloacele prin care Domnul Atotcurat şi fără păcat le-a zidit, sînt atotcurate şi nepăcătoase.
Toată făptura lui Dumnezeu este curată şi fără păcat câtă vreme stă cu faţa către Dumnezeu, cîtă vreme nici se rupe de Dumnezeu, nici se ridică împotriva Lui.
Toată făptura de la sine laudă şi
preamăreşte pururea pre Domnul, cîtă vreme rămîne curată şi fără de
păcat. De aceea cîntă Psalmistul: „Toată suflarea să laude pre Domnul!
Aliluia!” (Psalmul 150: 6). Toată făptura inteligentă a lui Dumnezeu simte că scopul ei natural şi primordial este acela de a îl lăuda pururea pre Domnul. Dar se întîmplă, fraţilor, să auzim oameni care întreabă:
„Dacă aşa stau lucrurile, de unde atunci a venit răul în lume?”.
Răspuns:
El a venit de la păcat şi numai de la păcat. Păcatul 1-a făcut drac pe îngerul de lumină. Iar dracul s-a făcut de bună voia lui vas necurat al păcatului, după care a grăbit satanic să prefacă întru vase de necurăţie şi pe celelalte făpturi ale lui Dumnezeu.
Prin libera lor voinţă au mers şi alţi
îngeri împreună cu Satan, făcându-se de bună voia lor părtaşi cu păcatul
lui, şi prefăcîndu-se astfel întru diavoli necuraţi; şi pe urmele lui
Satan au mers şi protopărinţii noştri, Adam şi soţia lui, Eva. De aici provine amestecul de bine şi de rău care caracterizează întreaga lume zidită.
Cu toate acestea, chiar şi astăzi, ceea ce este de la Dumnezeu în zidire este bun foarte, aşa cum a fost şi în prima zi a Creaţiei. De la păcat a venit otrava, căci cu adevărat otravă este păcatul, otrava cea mai amară de pe pămînt. Iar păcatul a dus la blestem. El a dus la întunecarea minţii omului şi la sălbăticirea întregii zidiri faţă de el; el a dus la răzvrătirea omului însuşi faţă de Dumnezeu.
El 1-a înstrăinat pe om de Dumnezeu, 1-a
înstrăinat pe om şi de semenul lui, 1-a înstrăinat de zidire şi a
înstrăinat şi zidirea faţă de om. O, fraţilor, tot ceea ce vine de la Dumnezeu este bun foarte şi tot ceea ce vine de la păcat este rău şi otrăvit.
Nici un rău nu există la Domnul, precum nu există nici un rău care să
nu fie legat strîns de păcat. Mulţi filozofi au examinat problema
esenţei răului, dar din pricina minţior lor crude ei au tras concluzia
că materia este rea şi că răul vine de la materie. Cu toate acestea, noi creştinii ştim că păcatul este esenţa răului şi că răul nu are nici un fel de substanţă afară de păcat. Reiese limpede de aici că dacă voim să ne păzim de rele, atunci trebuie să ne păzim cu străşnicie de păcat.
O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru,
Cela Ce eşti Singur fără de păcat, ajută-ne nouă să ne izbăvim de păcat
şi de putrejunea păcatului! Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te
slăvim în veci, Amin!
