Asa a facut el mai intai cu cei doi frati Marcelin si Marcu. Ca, rabdand ei multa vreme la inchisoare, si pusi fiind la tot felul de chinuri, se hotarase sa li se taie capetele. Dar parintii lor, Tranchilin si Marcia, pagani fiind, aproape ca i-au induplecat pe ei, cu lacrimile lor, sa se lepede de credinta in Hristos. Acestea auzind, Sfantul Sebastian, prin cuvantul sau si prin puterea minunii ce s-a facut prin el atunci, ca a vindecat de mutenie pe Zoe, femeia lui Nicostrat, scriitorul imparatesc, fiind ea de sase ani muta, i-a intors pe toti sa stea cu barbatie in credinta, in fata chinurilor. Si s-au plecat a crede in Hristos, Nicostrat si femeia lui, Zoe. Si fericitul Sebastian ii invata ca datori sunt sa fie prieteni imparatilor, dar in ascuns, fiecare din ei sa fie crestini desavarsiti. Si s-au botezat atunci, prin Sfintii Policarp, preotul si prin fericitul Sebastian, ca la saizeci de ucenici, intre care Tranchilin si Marcia, parintii Sfintilor Marcelin si Marcu, Claudiu eparhul si copiii lui, Hromatie, eparhul Romei si fiul sau Tiburtie s.a.
Si era atunci episcop in Roma fericitul Gaius. Si se adunau crestinii, pentru Sfintele Taine, in casa lui Castul, dregator imparatesc, fiind si acesta crestin, in taina, impreuna cu cei ai casei sale. Si, fericitul Gaius, episcopul, a hirotonit diaconi pe fratii Marcelin si Marcu si pe Tranchilin tatal lor, l-a sfintit preot, iar pe fericitul Sebastian, ca unul ce purta haine ostasesti, l-a facut aparator al Bisericii.
Si, pornindu-se prigoana impotriva crestinilor, atunci au fost prinsi Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul si Zoe si in multe feluri chinuindu-i, si-au dat sufletul. Deci, si Tranchilin preotul a fost ucis cu pietre la mormantul Sfantului Pavel Apostolul, iar feciorii sai, diaconii Marcelin si Marcu, au murit spanzurati cu capul in jos si strapunsi de lanci. Iar fericitul Sebastian, fiind chemat de Diocletian si marturisind credinta in Hristos, din porunca imparatului a fost luat ca tinta si ostasii au tras cu sageti in tot trupul lui; si, fiind ei inca viu, i-au zdrobit trupul cu toiege si asa, taiat in bucati, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se afla sfintele lui moaste in catacomba Sfantului Sebastian din Roma, pana in ziua de astazi.
Întru aceeasi zi, Sfantul Daniil Sihastrul.
Viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai
mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al
pustiei şi povăţuitor al călugărilor.
Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni
săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul
secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de
Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a
pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată
nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii,
nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate
ascultă de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în
mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu
vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a
deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea
duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia
şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări
foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui,
căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut
călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat
David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, având ca dascăl
şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu
Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi.
Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii
călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic
nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvârşit
câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi.
În ascultare era tăcut, blând şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea
ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea
puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dumnezeieşti.
Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de
rost şi o repeta zilnic.
Aşa nevoindu-se câţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al
Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de
minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile
lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferinţele
lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvânt şi
înainte-văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, căci
ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.
Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are
linişte de rugăciune, temându-se de duhul slavei deşarte, a luat
binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la mănăstirea
Sfântul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii,
precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea
ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi
împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele
tinereţii şi cugetul slavei deşarte.
Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în oraşul Şiret.
Acolo, înconjurându-l credincioşii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a
se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu
mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, şi-a
împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Trecând câţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa
duhovnicească, se simţea chemat de Duhul Sfânt la viaţa pustnicească.
Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos şi dorea să-L slăvească
neîncetat cu îngerii şi cu sihaştrii din codrii Carpaţilor.
Deci, primind binecuvântare de la egumenul mănăstirii Sfântul
Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele şi îngerescul chip al
schivniciei, schimbându-şi numele din David în Daniil. Apoi,
tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur
în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai
târziu a luat fiinţă mânăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece
ani în aspre osteneli călugăreşti. Dar, văzându-se înconjurat de lume,
s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.
Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil şi-a făcut aici mai întâi o
colibă de lemn pe valea pârâului Viţeul. Apoi, aflând o stâncă mare în
apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât
să poată încăpea. Alături şi-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de
rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit
Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.
Nevoinţa Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia
de la Putna era aceasta: Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată
rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul
soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu
ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de
pâine, rădăcini şi ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea
coşurilor de nuiele. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea
cu Trupul şi Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el
pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se
înfrână câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al
lacrimilor.
Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul îndelungat şi pentru
privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, Cuviosul
Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutând să-l
alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei
deşarte. Dar el, cerând ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei
Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puţină vreme
s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai
înainte-vederii şi al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate
din oameni numai cu cuvântul şi vindecă tot felul de bolnavi. Apoi
cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare,
căci era plin de darul Duhului Sfânt.
Pentru nişte daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse
cunoscut în toată ţara Moldovei, iar poporul, de la mic până la mare,
l-a numărat din tinereţe în ceata sfinţilor. Cei mai mulţi îl numeau
Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân, căci era părinte şi povăţuitor al
tuturor sihaştrilor din nordul Moldovei. Alţii, îndeosebi călugării, îl
numeau Sfântul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era
numit în popor Sfântul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alţi
cuvioşi cu acelaşi nume.
În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan
Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind
de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea
strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind
câteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit
de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi,
liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat
pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi
l-a liberat cu pace.
În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungând pe scaunul
Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil
Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul
acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi
rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi
mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără
rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl
îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgînilor,
încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre
lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie
Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o
jumătate de secol, câştigând patruzeci şi şapte de războaie şi înălţând
patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul
s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor
duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.
Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost
îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o
mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către
care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună
alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea
Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc
locaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un
al doilea ctitor.
Se mai spunea despre dânsul că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze
mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen şi părinte duhovnicesc
al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta
şi iubind mai mult liniştea, a rămas mai departe la mica lui chilie din
peşteră.
Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit
din tinereţe purtător de Hristos şi mare dascăl al liniştii şi
rugăciunii lui Iisus. În timpul vieţii sale nu era în Moldova alt
sihastru şi duhovnic mai vestit, nici alt lucrător şi dascăl al
rugăciunii mai iscusit decât el. De aceea, toţi egumenii şi duhovnicii
din nordul Moldovei, ca şi dregătorii din sfatul ţării îl aveau de
părinte duhovnicesc.
Urmând exemplul vieţii sale, numeroşi călugări iubitori de linişte
din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvântarea Cuviosului Daniil
şi deveneau sihaştri şi lucrători sporiţi ai rugăciunii lui Iisus.
Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri şi sate
numeroşi fii duhovniceşti, iar prin munţi şi prin codri avea peste o
sută de ucenici sihaştri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după
sfatul său.
Într-adevăr, Sfântul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o
mare mişcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă
vreme viaţa duhovnicească în mănăstiri şi schituri şi ridicând o
întreagă generaţie de sihaştri şi rugători ai neamului.
După anul 1470, văzând Cuviosul că la Putna nu mai are linişte din
cauza mănăstirii şi a mulţimii credincioşilor ce veneau aici, a părăsit
chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină
în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ. Aici se nevoiau ca la
cincizeci de călugări sub povăţuirea ieroschimonahului Misail, vrednic
ucenic al Sfântului Daniil. Deci, aflând un loc retras în preajma
mănăstirii, şi-a făcut o mică chilie sub stâncă numită Şoimul şi aici se
ostenea Cuviosul în desăvârşita linişte şi plăcere de Dumnezeu.
Însă n-a trecut multă vreme şi îndată numele lui s-a făcut cunoscut
în toate satele din partea locului, încât veneau la el tot felul de
bolnavi, paralizaţi, oameni stăpâniţi de duhuri necurate şi se vindecau.
Credincioşii, neputând ajunge la chilia lui, aşteptau jos în mănăstire.
Iar Cuviosul cobora noaptea, se rugă pentru ei, le spunea pricina
suferinţei, îi sfătuia, îi binecuvânta şi îi trimitea sănătoşi la casele
lor.
În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzând lupta de la
Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil
Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci "bătând
Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să
aştepte Ştefan Vodă afară până va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat
sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit
Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă,
că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-vă ţara la turci sau nu?
Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că,
după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului
Gheorghe".
Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va
birui pe turci şi luând de la el rugăciune şi binecuvântare, îndată a
adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară. Aşa ajută Cuviosul cu
rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să se izbăvească Moldova şi ţările
creştine de robia păgânilor.
Răposând mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ştefan cel
Mare s-a sfătuit cu clerul şi episcopii ţării să aleagă păstor şi
părinte al Moldovei pe Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Dar
Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu şi
voievodului să nu-l înstrăineze până la moarte de fericită lui linişte.
Deci, cucerindu-se toţi de smerenia şi sfinţenia lui, şi-au cerut
iertare şi l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.
Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil
a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la
Putna. Căci în puţină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri,
unii mai nevoitori decât alţii, care se osteneau fie în codrii
Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor
Răsăriteni. Cei mai mulţi practicau rugăciunea lui Iisus, postul şi
tăcerea. Alţii citeau zilnic psaltirea, alţii făceau mii de metanii şi
împleteau coşuri, iar alţii, fiind buni caligrafi, scriau cărţi de
slujbă pentru biserici şi mănăstiri. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului
Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf
Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ;
apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina;
egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la
Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul
Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.
Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu
şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie,
la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră închinată
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în locul vechii
biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost
sfinţită de mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori,
Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul şi a zeci de mii de
credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În acestă zi, cu
sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al
Mănăstirii Voroneţ.
Timp de aproape zece ani Sfântul Daniil a povăţuit obştea
Mănăstirii Voroneţ, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al
sihaştrilor şi al întregii Moldove. Căci deşi petrecea mai mult la
chilia sa de sub stâncă Şoimului, fiind foarte iubitor de linişte,
adeseori cobora în obşte, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce
se adunau de prin sate şi îi sfătuia pe toţi. Apoi iarăşi se retrăgea
la chilia sa.
În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai
înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă
vreme lavra isihasmului din Moldova. Toţi monahii din obşte, care
număra peste şaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii
erau vestiţi păstori şi duhovnici pentru credincioşi, alţii erau dascăli
învăţaţi în şcoala mănăstirii şi neobosiţi caligrafi, iar cei mai mulţi
erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat şi se
rugau pentru toată lumea. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins
nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi,
monahi, sihaştri şi dregători de ţară. Iar în codrii seculari din munţii
Voroneţului, ai Rarăului şi Stânişoarei, se nevoiau pentru dragostea
lui Hristos alţi peste cincizeci de sihaştri, ucenici ai Sfântului
Daniil. Pe toţi aceştia îi supraveghea şi îi povăţuia pe calea cea bună a
împărăţiei cerurilor, marele egumen şi povăţuitor de suflete "Cuviosul
Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrân".
Ajungând vas ales al Duhului Sfânt, plin de tot felul de bunătăţi
şi trecând de vârstă de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru
al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul
în braţele lui Hristos la sfârşitul secolului al XV-lea (1496).
Mulţimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul şi domnul ţării l-au
plâns îndeajuns şi l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se
vede până astăzi, punând deasupra o piatră cu inscripţia: "Acesta este
mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil". Apoi, împărţind
credincioşilor multe milostenii şi sărutând sfintele lui moaşte, s-a
întors fiecare la ale sale.
După săvârşirea sa, văzând ucenicii şi credincioşii că se fac
oarecare minuni şi vindecări de boli la moaştele Cuviosului, l-au trecut
în ceata sfinţilor, numindu-l "Sfântul Stareţ Daniil", "Sfântul Daniil
Sihastrul", sau mai ales "Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele
nostru Daniil cel Nou".
Obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu mitropolitul Grigore Roşca,
ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic
Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou,
pomenindu-l în rândul fericiţilor ctitori. Totodată i-au rânduit zi de
prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul.
Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut,
secole de-a rândul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneţ, şi la 18
decembrie, după Sfântul Daniil Stâlpnicul, 11 decembrie.
Ca sfânt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de
acelaşi mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneţ,
în stânga uşii de intrare în pridvor, cum se vede până astăzi, ţinând în
mâna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă
ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul ...
Râvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea
Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt
moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul şi să le
aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe
acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în
Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686.
Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania
şi la Sfântul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi
îl numeau "Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni".
În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, anume Ghedeon, a dat
Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint,
unde se păstrează până astăzi. Moaştele poartă inscripţia: "Aceste
relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată
cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4". În anul 1775, Moldova de
nord ajungând sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul
au fost aşezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până
astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulţi sfinţi
din România, printre care şi pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru
Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun
şi iubitor de oameni. Amin.
Sinaxar 18 Decembrie
În această lună, în ziua a
optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian şi Zoe soţia lui şi a
celor împreună cu el: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor,
Tiburtie, Castul, Marcelin şi Marcu.
Dintre
aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe
vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan
şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi Marcu, fraţi buni
şi oameni cu vază şi în privinţa neamului şi în privinţa bogăţiei, au
stat închişi" în temniţă vreme îndelungată; au fost supuşi la multe
feluri de chinuri şi era să li se taie capetele. Dar Tranchilin, tatăl lor, elin fiind, şi mama lor Maria, erau cât pe-aci să-i împiedice prin plânsetele lor să sufere pentru Hristos. Şi poate că s-ar fi întâmplat aceasta, dacă fericitul întru pomenire Sebastian n-ar fi păşit atunci cu îndrăzneală, el, cel dintâi (că, mai înainte Sebastian căuta să se ţină ascuns, pentru ca să aducă pe tăinuite pe mulţi la credinţă) şi n-ar fi întărit în credinţă nu numai pe Marcelin şi Marcu, ci trăgând la credinţă şi pe tatăl lor, pe Tranchilin prefectul, pe care l-a învăţat credinţa creştină şi a crezut. Îndată dar prefectul a chemat la dânsul pe preafericitul Sebastian şi pe preotul Policarp; le-a cerut să-i facă parte de mântuire şi să-l vindece de boala de care suferea. Tranchilin a scăpat de boală, a crezut în Hristos din tot sufletul, a zdrobit idolii din casa lui şi s-a botezat.
Fericitul Galu episcopul a hirotonit pe cei doi fraţi, pe Marcelin şi Marcu, diaconi, iar pe tatăl lor preot. Pe Sebastian l-a făcut apărător al Bisercii. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor împreună cu aceştia au fost prinşi şi Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul şi Zoe. Au fost chinuiţi în felurite chipuri şi şi-au sfârşit viaţa. Sfântul Sebastian a fost chemat de Diocleţian la el; a fost cercetat şi pentru că a mărturisit cu îndrăzneală dreapta credinţă s-a tras în el cu săgeţi ca într-o ţintă, i-a fost bătut trupul cu ciomege şi tăiat în bucăţi; şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Patermutie, Coprie şi Alexandru, pustnici in Egipt.
Patermutie a fost la început păgân şi capul unei bande
de hoţi, dar după ce s-a căit de păcatele sale a fost botezat şi s-a
retras în deşert. Pustnicul şi-a dedicat toată viaţa îngrijirii
bolnavilor şi îngropării morţilor. Pentru faptele bune şi nevoinţele
sale, Patermutie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.
Preotul Coprie a fost martor al faptelor
părintelui Patermutie şi a păstrat însemnări despre viaţa şi minunile
acestuia. Sf. Coprie a povestit această Viaţă preotului Rufin, care la
rândul său a povestit-o lui Paladie, Episcopul din Hellenopolis, care a
inclus naraţiunea în cartea sa Istoria Lausiacă.
Odată, Sf. Coprie se contrazicea puternic cu un eretic
maniheu şi văzând că nu era chip să-l convingă de eretismul său, a
propus să se aprindă un foc mare şi să intre amândoi în el ca să arate
Dumnezeu credinţa fiecăruia. Ereticul nu a avut curaj să intre dar Sf.
Coprie intrând în mijlocul flăcărilor a rămas nevătămat. Oamenii l-au
slăvit pe Sf. Coprie pentru credinţa lui şi l-au aruncat şi pe eretic
în foc. Acesta a sărit ars şi pârjolit de flăcări încercând să fugă.
Oamenii l-au prins din nou şi l-au mai împins o dată în foc, până când
Sf. Coprie a liniştit mulţimea şi l-a lăsat pe eretic să plece.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eviot. Sfântul Mucenic Eviot a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era din locul numit Opsichiu, unde se şi născuse. Prin viaţa lui virtuoasă şi prin minunile ce săvârşea în fiecare zi, aducea pe mulţi la Domnul. De aceea a suferit nenumărate necazuri de la elini: lipsirea de averi, lanţuri, biciuiri şi tot felul de chinuri pe care le-a răbdat fără cârtire, dar a rămas nevătămat. Aceasta a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, şi sfântul i-a botezat în biserica de acolo, sfinţită de Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila.
Pentru aceasta Leontie, ighemonul Cizicului, a trimis de l-a adus la el. Şi a fost din nou supus la chinuri, dar a rămas teafăr. Apoi a fost aruncat în temniţă. Săvârşind mari minuni, a făcut pe mulţi elini creştini. Aceasta l-a înfuriat cumplit pe tiran, aşa că a poruncit celor ce se luptă cu sabia, gladiatorilor, să-l junghie. Dar întuneric a căzut pe ochii lor şi s-au junghiat unii pe alţii. Rămas nevătămat, mucenicul a fost dus la închisoare. Pe când era închis s-a auzit că împăratul Constantin cel Mare, a pornit război contra tiranului şi că vine din părţile Apusului spre Răsărit. Tiranul, de teamă, a poruncit să fie sloboziţi toţi din legături. O dată cu aceia a fost slobozit şi fericitul acesta Eviot şi s-a dus acasă. A mai trăit cinci ani şi şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Flor, episcopul Aminsului.
Cuviosul Părintele nostru Flor a trăit în Constantinopol pe vremea împăraţilor Justin cel Nou, Tiberie şi Mauriciu. Pe tatăl său îl chema tot Flor, iar pe mama lui Eufimia. Era iscusit în toată ştiinţa şi în cea elinească şi în aceea a Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi. Mai întâi a fost scriitor împărătesc, apoi a fost ridicat la dregătoria de patrician. S-a însurat şi a avut copii. Murindu-i femeia şi copiii de ciumă, a dus viaţă călugărească la una din moşiile lui din Anaplu. Pentru virtutea lui cea mare a fost făcut episcop al Aminsului. În eparhie a povăţuit bine turma încredinţată lui, a făcut multe minuni şi s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zaheu diaconul şi Alfie citeţul, care au pătimit în Cezareea.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Sofia.
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii cinstitei biserici a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Halcopratia.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Mihail Sincelul, mărturisitorul.
Cuviosul Părintele nostru Mihail Sincelul era din cetatea Ierusalimului, fiul unor părinţi binecredincioşi. După ce a învăţat bine înţelepciunea elinilor şi a noastră a creştinilor, a îmbrăţişat viaţa singuratică. La moartea tatălui său, mama lui şi cu fiicele ei au intrat într-o mănăstire şi s-au călugărit; iar el s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava şi s-a tuns călugăr. În mănăstire, Sfântul Mihail a vieţuit bine şi a plăcut lui Dumnezeu şi s-a supus la tot felul de nevoinţe pustniceşti. Pentru aceasta a fost învrednicit cu harul preoţiei. Apoi a intrat într-o peşteră liniştită. Aici veneau des la el Teodor şi Teofan mărturisitorii şi filozofii. Episcopul Ierusalimului l-a făcut pe fericitul Mihail sincel, iar pe dumnezeieştii fraţi buni, Teodor şi Teofan, preoţi.
După trecere de câtva vreme, s-a iscat în bătrâna Romă o erezie. Întâistătătorul sfintei cetăţi a Ierusalimului a primit scrisori de la romani ca să trimită nişte oameni pricepuţi, care să fie în stare să pună capăt pricinii iscate acolo. Şi întâistătătorul Ierusalimului a trimis la Roma pentru un lucru de nevoie ca acesta pe Mihail şi pe fraţii Teodor şi Teofan. Le-a mai poruncit ca în trecere să dea nişte scrisori sinodale împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, şi lui Teodot, patriarhul de atunci al Constantinopolului. Aceşti trei cuvioşi au dat ascultare celui ce i-a trimis, au dat scrisorile şi au spus şi ei multe cuvinte de învăţătură, celor ce grăiau împotriva sfintelor icoane. La porunca tiranului împărat au fost bătuţi cumplit şi aruncaţi în închisoare. Dar pentru că sfinţii nu s-au plecat învăţăturilor lor greşite, tiranul i-a bătut din nou. Pe Teodor şi Teofan i-a osândit cu surghiunul, iar pe fericitul Mihail şi pe fratele său Iov i-a închis în pretoriu. De acolo Sfântul Mihail a fost trimis împreună cu ucenicul lui într-o mănăstire din Plusiada, după ce a fost legat cu lanţuri grele de gât, de Mihail Cepeleagul. Din pricina multor chinuiri şi a vârstei înaintate, s-a îmbolnăvit de curgere de ochi şi s-a îngheboşat; dar fericitul Mihail a rămas neclintit, ca un diamant. Când s-au suit pe tronul împărătesc împăraţii Teodora şi Mihail şi au dat voie ca să cinstească oricine cu îndrăznire icoanele sfinţilor, au fost chemaţi toţi cei surghiuniţi şi au fost învredniciţi cu mari dregătorii. Împărăteasa l-a rugat atunci şi pe acest mare mărturisitor să primească scaunul patriarhal al Constantinopolului. El n-a vrut şi a fost făcut patriarh Sfântul Metodie. Sfântul a fost cinstit iarăşi cu vrednicie de sincel şi a primit întru a sa stăpânire şi odihnă cea mai mare mănăstire din ţară. După ce a trăit şi restul vieţii în chip cuvios şi bineplăcut lui Dumnezeu, în vârstă de 85 de ani, s-a mutat în pace la Dumnezeu, în ziua a optsprezecea a lunii decembrie.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.
Cel
întru sfinţi Părintele nostru Modest, patriarhul Ierusalimului, s-a
născut din părinţi ortodocşi, în oraşul Sebastia. Tatăl său se numea
Eusebiu, iar mama lui Teodula era stearpă. La rugăciunea celor doi
soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după 40 de ani
de împreună-vieţuire. După naşterea acestui mare părinte, tatăl său a
fost pârât lui Maximian că este creştin. A fost legat şi închis în
temniţă. Când a auzit Teodula s-a dus şi ea la închisoare cu copilul.
Acolo, rugându-se amândoi Domnului, şi-au dat în pace, în mâinile
îngerilor, duhurile lor, şi au fost mucenici prin voinţă. Paznicii
închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între ei. L-au luat şi
l-au dus lui Maximian. Copilul era de cinci luni. Văzând Maximian că e
frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă
vrednic să slujească lui Zeus. Pe când era crescut de acela, fericitul
Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi că au murit pentru Hristos.
La vârsta de 13 ani a dat peste un dascăl creştin. Acesta l-a învăţat
dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea. Avea
însă o durere, că trăieşte cu elinii. Odată împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfa idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna elinilor ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez. Şi l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat cu el şi l-a dus la Atena. Pe cale a făcut sfântul felurite minuni. Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze. Pe când se săvârşea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile şi cu atingerea mâinii. A vindecat şi pe un om îndrăcit. Mai târziu au murit argintarul şi soţia lui. Argintarul îl înscrisese şi pe el în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul însă a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri pustii de tot şi trăia acolo în schimnicie. Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda. Şi când au plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei. În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de şapte ani. Cu rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgânească şi l-a înduplecat să se boteze. L-a vindecat şi de o boală grea. După moartea stăpânului lui s-a dus să se închine Mormântului celui de viaţă purtător al Domnului. Apoi s-a dus la Muntele Sinai; şi acolo slujind lui Dumnezeu a săvârşit multe minuni.
La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, cu descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci şi nouălea an al vieţii lui. A făcut multe minuni şi ca arhiereu. Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau ca el e arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a şi primit cu dragoste; i-a găzduit cu bunăvoinţă şi le-a făcut bine cu dărnicie. Şi astfel acest mare părinte vieţuind cu cuvioşie, ca arhiereu 38 de ani, iar de totul ani 97, s-a mutat în veşnicele locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul.
Acest
cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un
sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă
către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme
în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din
Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind
foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea. Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.
Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.
Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.
Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc.
Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronicile şi multe alte însemnări din paginile de istorie a neamului şi Bisericii noastre strămoşeşti.
Cuvintele încrustate pe piatra de mormânt a cuviosului Daniil, pusă de Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil", arată legătura duhovnicească a fiului cu părintele său duhovnicesc. De aici şi rânduiala statornicită de Biserica noastră ca aceşti doi mari bărbaţi preaiubitori de Dumnezeu să fie cinstiţi deopotrivă ca unii care au fost uniţi în rugăciune, în credinţa curată şi în iubire de Biserică şi neam.
După îngroparea sa, în biserica mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil a fost şi este cinstit ca părinte duhovnicesc, pomenit fiind împreună cu Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei Sfinte Mănăstiri. La mormântul său străjuieşte un sfeşnic cu lumânare aprinsă, iar credincioşii vin continuu spre a primi binecuvântare şi ajutor duhovnicesc, dobândind vindecări de bolile sufleteşti şi trupeşti, aşa cum se arată în diferite scrieri până în vremea noastră.
Chipul Cuviosului Părinte Daniil Sihastrul este zugrăvit alături de cel al Mitropolitului Grigore Roşca, alt fiu duhovnicesc al său, pe peretele exterior al Bisericii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud a acesteia. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris: Veniţi fraţilor, de mă ascultaţi, învăţa-vă-voi frica Domnului...".
Aceasta frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre cu rugăciunile Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Duminica Sfinţilor Strămoşi
În această zi, în Duminica dinaintea Naşterii lui
Hristos, s-a rânduit de sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii părinţi să
se facă pomenire de toţi drepţii părinţi care din veac au bineplăcut
lui Dumnezeu, de la Adam şi până la Iosif, logodnicul Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, după neamuri, precum i-a numărat istoriceşte
Evanghelistul Matei. La fel, tot în această zi, se face pomenirea
proorocilor şi proorociţelor.
Pomenirea celor întâi zidiţi, Adam şi Eva.
Pomenirea dreptului Abel, fiul lui Adam.
Pomenirea dreptului Set, fiul lui Adam.
Pomenirea dreptului Enos, fiul lui Set.
Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Enos.
Pomenirea dreptului Maleleil, fiul lui Cainan.
Pomenirea dreptului Iared, fiul lui Maleleil.
Pomenirea dreptului Enoh, fiul lui Iared.
Pomenirea dreptului Matusalem, fiul lui Enoh.
Pomenirea dreptului Lameh, fiul lui Matusalem.
Pomenirea dreptului Noe, fiul lui Lameh.
Pomenirea dreptului Sem, fiul lui Noe.
Pomenirea dreptului Iafet, fiul lui Noe.
Pomenirea dreptului Arfaxad, fiul lui Sem.
Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Arfaxad.
Pomenirea dreptului Selah, fiul lui Cainan.
Pomenirea dreptului Eber, fiul lui Selah, de la care şi iudeii s-au numit evrei.
Pomenirea dreptului Peleg, fiul lui Eber.
Pomenirea lui Ragav, fiul lui Peleg.
Pomenirea dreptului Serug, fiul lui Ragav.
Pomenirea dreptului Nahor, fiul lui Serug.
Pomenirea dreptului Terah, fiul lui Nahor.
Pomenirea dreptului patriarh Avraam, fiul lui Terah.
Pomenirea patriarhului Isaac, fiul lui Avraam.
Pomenirea patriarhului Iacob, fiul lui Isaac.
Pomenirea patriarhului Ruben, întâiul fiu al lui Iacob.
Pomenirea patriarhului Simeon, al doilea fiu al lui Iacob.
Pomenirea patriarhului Levi, al treilea fiu al lui Iacob, din care este seminţia levitică.
Pomenirea patriarhului Iuda, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie S-a născut Hristos.
Pomenirea patriarhului Zabulon, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este pe ţărmul mării.
Pomenirea patriarhului Isahar, fiul lui Iacob, a cărui seminţie lucrează pământul.
Pomenirea patriarhului Dan, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie sunt judecătorii.
Pomenirea patriarhului Gad, fiul lui Iacob a cărui seminţie este furată sau fură.
Pomenirea patriarhului Aşer, fiul lui Iacob, a cărui seminţie e bogată, cu recolte bogate pe ogoare.
Pomenirea patriarhului Neftali, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este numeroasă.
Pomenirea patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este slăvită şi vestită.
Pomenirea patriarhului Veniamin, fiul lui Iacob, a cărui seminţie din sălbatică a ajuns blând.
Pomenirea lui Fares şi Zara, gemenii, fiii patriarhului Iuda. Pomenirea lui Esrom, fiul lui Fares.
Pomenirea lui Aram, fiul lui Esrom.
Pomenirea lui Aminadav, fiul lui Aram.
Pomenirea lui Naason, fiul lui Aminadav.
Pomenirea lui Salmon, fiul lui Naason.
Pomenirea lui Booz, fiul lui Salmon.
Pomenirea lui Obed, fiul lui Booz, care s-a născut din Rut.
Pomenirea lui Iesei, fiul lui Obed.
Pomenirea lui David împăratul, fiul lui Iesei.
Pomenirea lui Solomon împăratul, fiul lui David.
Pomenirea lui Roboam împăratul, fiul lui Solomon.
Pomenirea lui Abia împăratul, fiul lui Roboam.
Pomenirea lui Asa împăratul, fiul lui Abia.
Pomenirea lui Iosafat împăratul, fiul lui Asa.
Pomenirea lui Ioram împăratul, fiul lui Iosafat.
Pomenirea lui Ozia împăratul, fiul lui Ioram.
Pomenirea lui Ioatan împăratul, fiul lui Ozia.
Pomenirea lui Ahaz împăratul, fiul lui Ioatan.
Pomenirea lui Iezechia împăratul, fiul lui Ahaz.
Pomenirea lui Manasi împăratul, fiul lui Iezechia.
Pomenirea lui Amon împăratul, fiul lui Manasi.
Pomenirea lui Iosia împăratul, fiul lui Amon.
Pomenirea lui Iehonia împăratul, fiul lui Iosia.
Pomenirea lui Salatiel, fiul lui Iehonia
Pomenirea lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, care a ridicat templul din Ierusalim ce fusese ars.
Pomenirea lui Abiud, fiul lui Zorobabel.
Pomenirea lui Eliachim, fiul lui Abiud.
Pomenirea lui Azor, fiul lui Eliachim.
Pomenirea lui Sadoc, fiul lui Azor.
Pomenirea lui Ahim, fiul lui Sadoc.
Pomenirea lui Eliud, fiul lui Ahim.
Pomenirea lui Eleazar, fiul lui Eliud.
Pomenirea lui Matan, fiul lui Eleazar.
Pomenirea lui Iacob, fiul lui Matan.
Pomenirea lui Iosif, logodnicul, fiul lui Iacob.
Pomenirea dreptului Melhisedec.
Pomenirea dreptului Iov.
Pomenirea Proorocilor Moise, Or, şi Aaron, preoţi.
Pomenirea lui Isus, fiul lui Navi.
Pomenirea Sfântului Prooroc Samuel.
Pomenirea Proorocului Natan.
Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel.
Pomenirea Sfinţilor trei Tineri.
Pomenirea dreptei Sarra, femeia lui Avraam.
Pomenirea dreptei Raveca (Rebeca), soţia lui Isaac.
Pomenirea dreptei Lia, întâia soţie a lui Iacob.
Pomenirea dreptei Rahila, a doua soţie a lui Iacob.
Pomenirea dreptei Asineta, soţia lui Iosif cel prea frumos.
Pomenirea dreptei Mariam, sora lui Moise.
Pomenirea dreptei Debora, care a judecat pe Israel.
Pomenirea dreptei Rut.
Pomenirea dreptei Saraftia, la care a fost trimis Ilie.
Pomenirea dreptei Sumanitida, care a găzduit pe Elisei
Pomenirea dreptei Iudita, care a ucis pe Olofern.
Pomenirea dreptei Estera, care a izbăvit pe Israel de moarte.
Pomenirea dreptei Ana, mama Proorocului Samuel.
Pomenirea dreptei Suzana.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea celui între Sfinti Pãrintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului(+634).
Deci, find crescut langa omul acesta, fericitul Modest a aflat ca parintii lui au murit la inchisoare pentru Hristos. Iar cand a ajuns varsta de treisprezece ani, atunci a aflat pe un crestin, de la care a invatat credinta si, cu tot sufletul, s-a apropiat si s-a lipit de ea. Se mahnea, insa, ca traia impreuna cu paganii. Si, odata, cand Maximian a poruncit ca tot poporul sa aduca jertfa zeilor, Sfantul s-a dus la mormantul parintilor sai si-i ruga pe ei sa fie eliberat din mainile paganilor si sa se invredniceasca de Sfantul Botez.
Deci, aflandu-l pe el un argintar, ce era din Atena, l-a luat si l-a dus in acest oras, unde l-a infatisat arhiereului. Si, acolo, invatand credinta mai cu dinadinsul, s-a si botezat. Iar cand se boteza Sfantul, s-a intamplat minune preaslavita, ca s-a vazut un stalp de foc pogorandu-se din cer si care-si avea reazemul pe capul celui ce se boteza. Acesta, dupa botez, numai cu rugaciunea si cu atingerea mainii, a vindecat pe fratele argintarului de o boala grea; asemenea, a vindecat si un indracit. Apoi, argintarul si femeia lui au murit si, in testamentul lor, a fost trecut, impreuna cu fiii lor, si Sfantul acesta, ca mostenitor al averii lor. El insa, daruind partea sa de mostenire fiilor argintarului, s-a dus in locurile cele mai adanci al pustiului si, acolo, petrecea viata sa pustniceste. Iar fiii argintarului, nerabdand din invidie sa vada pe Sfantul cinstit de catre toti, cand s-au dus la targ pentru negutatorie, au induplecat si pe Fericitul Modest sa mearga impreuna cu ei. Si, acolo ducandu-se, l-au vandut pe Sfantul, ca rob la un raucredincios, de la care a suferit multe necazuri, vreme de sapte ani. Insa, Sfantul, prin fierbinte si staruitoare rugaciune, a izbavit pe stapanul sau in inselaciunea relei credinte si l-a induplecat pe el ca sa creada si sa se boteze. Inca, patimind el de o grea boala, l-a facut si sanatos.
Iar, dupa ce a murit stapanul sau, s-a dus Sfantul la Ierusalim, ca sa se inchine purtatorului de viata Mormant si, de acolo, a plecat la muntele Sinaiului, unde, retragandu-se si numai la Dumnezeu cautand, multe minini a facut. Deci, murind atunci patriarhul Ierusalimului, din dumnezeiasca iconomie, a fost hirotonit patriarh al Ierusalimului, Sfantul Modest, avand el, atunci, cincizeci si noua de ani. Si facut inca multe minuni, arhiereu fiind. Asa, unui om din Ierusalim ii piereau vitele, pentru ca apa fantanii din care beau era otravita de un sarpe, prin lucrarea diavolului. Si Sfantul, mergand la acea fantana, si vitele pierite le-a inviat si pe sarpe l-a omorat, iar pe diavolul l-a facut sa se arate inaintea tuturor celor ce stau de fata. Si se jura diavolul, ca nu se va mai apropia vreodata de locul acela, unde ar fi chemat numele Sfantului Modest. Acest Sfant nu savarsea niciodata raul. Ca, iata, fiii argintarului, care l-au vandut pe el, s-au dus la Ierusalim, fara sa stie ei ca cel de ei vandut se afla acolo patriarh. Iar cel ce niciodata nu pomenea raul, Sfantul Modest, nu numai ca nu i-a pedepsit pe ei, pentur raul ce-i facusera, ci, dimpotriva, i-a primit cu dragoste, i-a gazduit cu osardie si le-a facut bine cu darnicie.
Dar, asa vietuind cu sfanta cuviinta, fericitul a trait nouazeci si sapte de ani, si a fost patriarh treizeci si opt, dupa care s-a mutat la vesnicele locasuri.
Întru aceeasi zi, cuvânt din Pandoc, despre buna grãire.
Si iarasi a zis: "Cuvantul cel aspru desteapta manie, iar limba celor intelepti invata cele bune." Si iarasi: "Din gura dreptilor picura intelepciune, iar gura celor smeriti invata a multumi." Si iarasi: "Din roada buzelor, sufletul omului se va satura de bunatati si, dupa cuvantul gurii lui, i se va rasplati. Pentru ca buzele cele adevarate indulcesc marturia si, cei ce vor sa fie in pace, se vor veseli." Iar David zice: "Raspuns-a inima mea cuvant bun". Si tot el: "Domnul va da cuvant celor ce binevestesc cu putere multa." Si iarasi: "Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta." Inca scrie si Pavel, zicand: "Cuvantul vostru totdeauna sa fie cu dar, dres cu sare, ca sa stiti cum se cade, fiecare din noi sa raspundem". Si catre romani zice: "Am dorit sa va vad pe voi, ca sa va dau voua oarecare daruire duhovniceasca, ca sa va intariti voi si ca sa va mangaiati cu credinta cea impreuna cu noi". Si iarasi: "Rogu-va, dar, pe fiecare din voi, mangaindu-va, cu vrednicie sa umblati inaintea lui Dumnezeu." Iar cele ce i se pare ca a luat darul invataturii, sa vorbeasca, dar cu smerita intelepciune. Ca, zidindu-i pe altii, pe sine sa nu se osandeasca, adica, precum ca cel ce a ascuns talantul. Iar cel ce nu a luat un dar ca acesta de la Dumnezeu, sa taca, deci, si sa nu scoata cuvant desert din inima sa, ca sa nu auda vreodata acest cuvant: "Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce propovaduiesti poruncile Mele si porti legea Mea in gura ta, ca tu urasti asezamantul Meu si cuvintele Mele le nesocotesti." Ca omul ce bun, a zis Domnul, din comoara cea buna a inimii sale (adica din Duhul Sfant) scoate cele bune. Intru Iisus Hristos Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
