• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Patapie
Sfîntul Patapie s-a născut în Thebaida
Egiptului din părinţi creştini dreptmăritori şi evlavioşi, care 1-au
crescut cu credinţă şi întru frica de Domnul şi pe fiul lor, Patapie.
Sfîntul Patapie a văzut din fragedă vîrstă deşertăciunea lumii şi s-a
scîrbit de ea, şi pentru aceasta a lepădat-o cu totul şi s-a retras în
pustia Egiptului. Acolo el s-a închinat vieţuirii celei călugăreşti,
petrecînd întru toate nevoinţele trupului şi duhului spre curăţirea de
patimi a omului lăuntric. Dar făcîndu-se vestite virtuţile lui în
rîndurile poporului, au început să vină mulţime de oameni la pustia
Sfîntului Patapie spre a căpăta de la dînsul ajutor şi alinare vieţii
lor chinuite. Temîndu-se însă de lauda oamenilor care întunecă şi
minţile cele mai subţiri şi îl desparte pe om de Dumnezeu, Sfîntul
Patapie a părăsit în taină pustia lui şi a scăpat la Constantinopol,
căci acest sfînt minunat al lui Dumnezeu a gîndit că se va putea ascunde
mai bine de oameni în mijlocul marii metropole decît în pustie. La
Constantinopol el şi-a clădit o mică colibă în apropiere de Biserica
Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui şi necunoscut de nimeni,
el şi-a continuat viaţa lui de nevoinţă sihăstrească ca şi cînd ar fi
fost în pustie. Dar lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. Căci a venit
la Sfîntul Patapie, purtat de Dumnezeiasca Pronie, un copil orb din
naştere. El 1-a căutat pe Sfint ca să îl roage să mijlocească la Domnul
pentru el spre a îşi recăpăta vederea astfel încît să poată privi
Zidirea lui Dumnezeu şi să îl laude neîncetat pe Ziditor. Sfîntul
Patapie s-a milostivit de copil, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul
şi-a recăpătat vederea. Minunea aceasta 1-a făcut cunoscut şi vestit pe
Sfintul Patapie în tot Constantinopolul, iar poporul a început să curgă
iar înspre el spre a căpăta vindecare, mîngăiere, şi povaţă. Sfîntul
Patapie 1-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică făcînd semnul
crucii asupra lui şi ungîndu-1 cu untdelemn sfinţit. Făcînd cu mîna
semnul crucii asupra unui tînăr, el a scos din el un diavol care îl
chinuise vreme îndelungată. Duhul necurat a ieşit cu un strigăt ascuţit
din tînăr, sub forma unui fum. Sfîntul Patapie a făcut semnul Sfintei
Cruci deasupra unei femei care avea la sîn o rană plină de viermi, iar
rana s-a vindecat. Multe alte minuni a mai făcut Sfîntul Patapie, toate
cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos şi prin semnul Sfintei Cruci. El
s-a săvîrşit cu pace către Domnul la adîncile sale bătrîneţi, în veacul
al şaptelea, sălăşluindu-se în locaşurile cele gătite lui din Împărăţia
Cerurilor.
• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Sosten, Apollo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor
Ei cu toţii sînt prăznuiţi în patru zile
ale lunii ianuarie, împreună cu ceilalţi apostoli mai mici. Sfîntul
Apostol Apolo mai este sărbătorit aparte în zece zile ale lunii
septembrie, Sfîntul Onisifor în şapte zile ale aceleiaşi luni, iar
Sfinţii Chifa şi Cezar în treizeci de zile ale lunii martie. Sfîntul
Sosten a fost Episcopul Cezareei, iar Sfîntul Tihic succesorul lui la
acelaşi scaun episcopal. Sfîntul Epafrodit a fost Episcopul cetăţii
Andriopolis din Pamfilia, Sfîntul Chifa a fost Episcopul Iconiei, iar
Sfîntul Cezar, al cetăţii Colofon din Peloponez. Ei cu toţii bine au
propovăduit Evanghelia lui Hristos cu dragoste înflăcărată, şi, îndurînd
chinuri mari pentru Numele lui Hristos Cel Sfînt, s-au săvîrşit către
bucuria Împărăţiei Cerurilor.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Africa
Aceştia au luat mucenicia pentru sfînta
credinţă ortodoxă din mîinile ereticilor arieni, în vremea domniei
regelui vandal Gunerik sau Gezerik (477-484). Doi sfinţiţi părinţi au
fost arşi de vii, iar altora şaizeci li s-au tăiat limbile. În afară de
aceasta, au fost decapitaţi trei sute de creştini ortodocşi mireni. Ei
cu adevărat au fost omorîti şi torturaţi cu toţii pentru credinţă, dar
jertfa lor a întărit ortodoxia credinţei creştine şi a lăsat-o moştenire
urmaşilor curată şi fără pată. Domnul Dumnezeu i-a încununat pe
mucenicii Lui aceştia cu cununile veşnicei slave întru nemuritoarea Lui
Împărăţie.
Si asa, cu pace, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant despre un oarecare preot, care a fost vorbit de rau la episcopul sau si, fiind inchis in temnita, a fost eliberat de inger.
Deci, mergand, sluga l-a aflat pe el in biserica, slujind Sfanta Liturghie si, intorcandu-se, a spus episcopului cum ca acolo este si l-a aflat pe el slujind Liturghia. Iar episcopul si mai mult s-a maniat asupra lui si s-a jurat ca, dimineata ce urma, cu multa necinste, il va aduce pe el. Dar noaptea, i s-a aratat preotului tanarul, care mai inainte il scosese din temnita, zicandu-i: "Sa mergi ca sa te duc acolo unde te-a pus episcopul cetatii." Si, luandu-l, l-a dus pe el si l-a pus in temnita, nestiind strajerul temnitei. A doua zi insa, acesta, instiintandu-se, a mers si a spus episcopului cum ca preotul se afla in temnita.
Si, episcopul, inspaimantandu-se, si chemand pe preot, l-a intrebat pe el, zicandu-i: "Cum ai iesit din temnita si cum, iarasi, ai intrat, nestiind temnicerul?" Si a zis preotul: "O sluga cu chipul foarte frumos, venind de la tine, stapane, mi-a poruncit sa merg la biserica din sat si mi-a deschis mie temnita si m-a scos si inaintea mea mergea, pana la o stadie spre satul meu. Apoi, iarasi, intr-alta noapte, acelasi tanar, luandu-ma pe mine, m-a bagat in temnita." Deci, a adus inainte episcopul pe toate slugile sale si nici pe unul dintr-insii n-a cunoscut preotul. Si indata a cunoscut episcopul cum ca ingerul lui Dumnezeu a fost acela ce a facut aceasta minune, ca sa nu se ascunda viata cea buna a preotului, ci ca sa se stie toti ca Dumnezeu proslaveste pe robii Sai. Si episcopul folos primind, a slobozit pe preot cu pace. Iar pe cel care-l vorbise de rau l-a pedepsit, mult certandu-l, ca nu si altii, pe nedrept, sa vorbeasca de rau pe preoti.
Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Vasilie, despre cum se cade sa fie calugarul.
Sa nu fie indraznet la cuvant si sa nu cada degraba in ras. Jos sa aiba ochii, iar sufletul sus. Sa nu raspunda impotriva, ci ascultator sa fie si sa se osteneasca cu mainile. Sa-si aduca aminte de cele mai de pe urma, de nadejdea vietii sa se bucure neincetat, de toate sa multumeasca, intru necazuri bine sa rabde, spre toti smerit sa fie, ingamfarea sa o urasca, cucernic sa fie, sa-si pazeasca inima de ganduri rele, sa-si adune avere la ceruri, dupa poruncile Domnului, singur pe sine sa se cerceteze pentru ganduri si fapte, in toate zilele.
Sa nu se incurce cu dobanzi si pricini lumesti, sa nu caute viata celor trandavi, ci sa urmeze Sfintilor Parinti, sa se bucure impreuna cu cei ce s-au indreptat la bunul obicei, iar nu sa-i urasca.
Impreuna cu cei ce patimesc sa patimeasca, si impreuna cu cei ce plang sa planga, niciodata sa nu se socoteasca pe sine drept, ci, mai mult decat toti oamenii, pacatos pe sine sa se marturiseasca, inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Sa invete pe cei neinvatati, sa imbarbateze pe cei imputinati la suflet, sa slujeasca bolnavilor, de cei straini cu frateasca dragoste sa poarte de grija, cu cei de o credinta pace sa aiba, iar pentru cei rataciti sa se roage. Cartile cele cu scrierile parintilor sa le citeasca. De Tatal, de Fiul si de Duhul Sfant sa nu se indoiasca, ci nezidita si de o fiinta pe Sfanta Treime cu indrazneala sa o numeasca si sa o cugete. Catre cei ce intreaba, sa zica: "Se cade a crede si a boteza asa cum am primit de la parinti, asa cum si noi ne-am botezat, si se cade a slavi pe Dumnezeu, asa cum marturisim si credem."
Se cade calugarului sa petreaca in fapte si cuvinte bune. Sa nu se jure nicidecum. Sa nu dea arginti cu dobanda, nici vin, nici grau, nici undelemn spre inmultirea hranei si a betiei. De grijile lumesti sa fuga, sa nu stea de vorba cu cei vicleni, sa nu graiasca de rau pe cineva nicidecum si nici sa nu asculte cu dulceata pe cel ce cleveteste.
Nimic sa nu creada cu usurinta, sa nu fie tiitor de pofte, nici sa se manie fara de minte asupra aproapelui. Sa nu tie manie spre nimeni, nici sa rasplateasca cu rau pentru rau. Mai mult sa fie hulit, decat sa huleasca el. Batut sa fie, dar sa nu bata; asuprit sa fie, dar sa nu asupreasca; pagubit sa fie, dar sa nu pagubeasca.
Mai mult decat toate, se cuvine calugarului sa se infraneze de la vorbirea cu femei si de la bautura de vin. Ca vinul si femeile surpa mintile cele pricepute si le pustiesc. Sa pazeasca bine poruncile Domnului, sa nu-L intristezi pe El cu ceva, ci plata si lauda numai de la Dansul sa astepte si viata vesnica sa doreasca a o primi. Iar cuvantul lui David totdeauna inaintea ochilor sa-l aiba si sa zica: "Vazut-am, pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin." Si, ca un fiu, dintru toata inima si puterea si intelegerea si barbatia sa iubeasca pe Dumnezeu si ca un rob sa se socoteasca si sa se teama si sa-L asculte pe El, cu frica si cutremur, si asa mantuirea lui sa-si lucreze.
Cu Duhul sa arda, imbracat sa fie in haina Duhului Sfant. Sa alerge nelenevindu-se, nu ca unul care bate vazduhul in zadar, ci sa lupte cu vrajmasul, intru obosirea trupului si intru saracia sufletului si toata porunca sa o faca. Netrebnic lui sa-si zica si sa multumeasca Sfantului si Slavitului si Minunatului Dumnezeu. Nimic cu cearta si cu marire desarta sa nu faca, ci numai ceea ce este placut Lui sa faca. Ca Dumnezeu a risipit oasele celor cel plac oamenilor. Si sa nu se laude foarte, nici cand il lauda altul sa nu asculte cu dulceata. Toate sa le lucreze intru ascuns, iar nu in vederea oamenilor sa le faca; si de la Dumnezeu sa ceara ajutor. Si infricosatoarea si slavita Lui venire si bunatatile cele gatite Sfintilor si focul cel gatit diavolului si ingerilor lui, acestea sa le astepte si la ele sa cugete.
Iar dupa toate acestea sa-si aduca aminte de cuvantul Apostolului, ce zice: "Nu sunt vrednice patimirile vremii de acum, fata de slava ce va sa se arate". Si cu David sa graiasca asa: "Celor ce pazesc poruncile Lui, rasplatire este multa, cununi drepte si vesnice acoperamanturi". "Viata fara de sfarsit, bucurie negraita, lacas nestricat al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, care este in ceruri, vederea adevaratului Dumnezeu, fata catre fata, dantuirea cea cu Ingerii, cu Parintii si cu Patriarhii, cu Mucenicii si cu Marturisitorii si cu toti placutii Sai. Cu care impreuna, pe toate acestea a le dobandi sa ne sarguim, cu darul si cu iubirea Lui de oameni, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 8 Decembrie
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor.
Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.
Cuviosul Părintele nostru Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru; era fiul unor creştini binecredincioşi. Era ascuţit la minte şi priceput; cunoştea multe lucruri şi citea cu râvna toată Sfânta Scriptură. Ajunsese atât de virtuos, că a fost învrednicit de multe daruri şi a făcut multe minuni. De aceea, după moartea sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi. Când a ajuns episcop a fost tatăl săracilor, sprijinitorul orfanilor, apărătorul văduvelor, ajutătorul nedreptăţiţilor şi acoperământul celor goi. După ce a vieţuit aşa şi după multe alte nevoinţe, s-a mutat în pace la Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Patapie
Sfîntul Patapie scrutează furtuna
Ca şi un destoinic corăbier.
El spre-a limanului de sus lumină ţinteşte,
Dincolo de tumultul deşartei lumi.
Lumea cea deşartă ocean de patimi este,
Pururi bătut de-al relelor vînt.
Sfîntul Patapie privirea în sus ridică
La steaua credinţei ca un corăbier bun.
Duhul e ochiul ce sus poate să vadă,
Cu duhul se discerne lumea cea de sus.
Duhul e puterea ce corabia poartă,
Duhul unei inimi curăţite de rău.
Sfîntul Patapie cu duhul spre Domnul se înalţă,
Inima îşi scaldă cu lacrimi de har.
Priveghetor statornic, el aşteaptă lumina,
A limanului de sus, ca un bun corăbier.
Oricine caută fără-ndoire află,
Oricine bate, i se deschide într-o zi.
Domnul Atotmilostivul pe ai Săi Sfinţi iubeşte,
Pe cei care însetează de Împărăţia Lui.
A Sfîntului Patapie stăruitoare privire
Domnul întîmpinat-a, la liman l-a adus.
Sfîntul Patapie-ajuns la cea de sus lumină
A slăvit pre Domnul, de bucurie a plîns.
Lumina lui Dumnezeu curăţeşte cu lacrimi,
Ea puternică face plutirea spre El.
A Sfîntului Patapie viaţă minunată
Far ne e nouă, pe marea astei lumi.
Cugetare
Cel care se încredinţează pe sine cu
totul lui Dumnezeu este călăuzit de El către mîntuire, şi de asemenea,
folosit de către Domnul spre folosul multora.
Sfîntul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, închinîndu-se cu totul împlinirii voii lui Dumnezeu şi părăsind patria lui, cetatea Patarelor, a fugit de slava oamenilor şi s-a sălăşluit în cetatea Mirelor, acolo unde pe nimeni nu cunoştea şi nimănui nu îi era conoscut. Acolo întru nevoinţe el a aşteptat cu răbdare călăuzirea Domnului. La acea vreme a murit Episcopul loan al Mirelor, iar Sfîntul Sinod reunit pentru alegerea noului episcop nu puteau cădea de acord asupra nici unui candidat. În cele din urmă toţi sfinţiţii părinţi ai Sinodului au hotărît să meargă la post şi la rugăciune pînă cînd Dumnezeu va binevoi să le arate cine este vrednic să fie alesul ierarh. Făcînd aşa, Domnul a ascultat ruga robilor Lui şi le-a descoperit lor cine este cel mai vrednic. Cînd Episcopul care conducea slujba s-a ridicat la rugăciune, lui i s-a arătat un bărbat în lumină care i-a poruncit să stea dis-de-dimineaţă înaintea bisericii şi pe primul bărbat pe care îl va vedea venind să săvîrşească rugăciune în biserică să îl sfinţească episcop, căci acela este cel vrednic, iar numele lui este Nicolae. Văzînd şi auzind acestea, episcopul le-a spus şi celorlalţi despre vedenia lui. A doua zi dis-de-dimineaţă, el a mers înaintea bisericii şi a aşteptat. Atunci a venit Sfîntul Nicolae, care avea obiceiul de a se scula dis-de-dimineaţă pentru săvîrşirea sfintelor rugăciuni în biserică. Văzîndu-1, episcopul 1-a întrebat: „Cum te cheamă pe tine, fiule?”. Dar Sfîntul Nicolae a tăcut. Atunci episcopul 1-a mai întrebat o dată, iar Sfîntul Nicolae a răspuns: „Nicolae sînt eu, înaltpreasfinţite Părinte, robul Înaltpreasfinţiei tale”. Sfîntul episcop 1-a luat atunci de mînă pe Marele Nicolae, 1-a dus înlăuntrul bisericii şi, punîndu-1 în mijlocul Sfîntului Sinod, a zis: „Primiţi, Părinţilor şi fraţilor, pe noul nostru păstor, pe care 1-a sfinţit Duhul Sfînt şi ni 1-a ales nouă, nu prin sfat omenesc, ci prin a Domnului Dumnezeu sfîntă Purtare de Grijă”.
Luare aminte
Să luăm aminte la primii fraţi omeneşti de pe pămînt (Facerea 4):
- La aceea că Abel, şi cel mai înainte născut decît el, Cain, au fost primii fraţi de pe pămînt;
- La cum Abel a fost virtuos şi temător de Dumnezeu, iar Cain a fost invidios şi îndărătnic;
- La cum Cain cel plin de ura invidiei 1-a ucis pe Abel cel plin de virtuţi şi bunătăţi.
Predică
Despre blestemul păcatelor – „Blestemat [este] pămîntul întru lucrurile tale!” (Facerea 3: 17)
După căderea în păcat a lui Adam şi a
Evei, Dumnezeu a dat pedeapsa. El nu a pronunţat-o însă de îndată, ci
după ce a aşteptat mai întîi o perioadă de vreme să vadă pocăinţa lor.
Faptul acesta se vede din cercetarea cu care i-a cercetat Domnul pe
primii oameni, mergînd la Adam şi întrebîndu-1:„ Unde eşti?” (Facerea 3:
9). Şi răspunzînd Adam că s-a ascuns pentru că este gol, Dumnezeu 1-a
întrebat iar: „Cine ţi-a spus că eşti gol?” (Facerea 3:11) Dar în loc să
se căiască, Adam a preferat să dea vina pe soţia lui. Doar după această
cercetare a pronunţat Dumnezeu sentinţa.
Asupra şarpelui, care a slujit de instrument al diavolului, a căzut infinită pedeapsă. Femeia a fost osîndită să nască copii în dureri şi să îşi supună totdeauna voinţa ei autorităţii bărbatului ei. Acest fapt nu este însă un blestem, ci o pedeapsă plină de nădejde. Bărbatul a fost osîndit să lucreze pămîntul întru sudoarea feţei lui.
Ce înseamnă însă cuvintele: „Blestemat
pămîntul întru lucrurile tale”. Oare a blestemat Dumnezeu pămîntul aşa
cum 1-a blestemat şi pe şarpe, cu blestem nesfîrşit? Nicidecum!
Pămîntul este blestemat numai întru lucrările cele rele ale omului. Din pricina păcatelor omului scoate pămîntul spini; din pricina păcatului este lipsa de rodire a pămîntului; din pricina păcatului sînt secete, inundaţii, cutremure, ciume, şi lăcuste care devorează tot ce este viu.
Că pămîntul nu este blestemat independent
de lucrările cele rele ale omului se vede din aceea că el rodeşte şi
roade bune. Dumnezeu, pentru rugăciunile drepţilor şi sfinţilor lui
cunoscuţi şi necunoscuţi, a binecuvîntat pururea roadele pămîntului cele
spre trebuinţa vieţii, pe care şi îngerii din ceruri le-au gustat, aşa
cum se arată din istoria Părintelui Avraam, primitorul Celor Trei îngeri
(Facerea 18: 1-8). Căci cu ce ar putea fi pămîntul vinovat (cu excepţia
şarpelui) de păcatele lui Adam care locuieşte pe el? Cu toate acestea, toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri pînă acum
(Romani 8: 22). Toată zidirea suspină şi are dureri pînă acum nu din
pricina vreunui blestem aruncat asupra ei, ci din pricina lucrărilor
celor rele ale oamenilor, care ele sînt blestemate. O,
fraţilor, să ne ruşinăm de păcatele noastre, din a căror pricină şi
toată zidirea cea nevinovată suferă şi suspină pînă acum!
O, Stăpîne Doamne al Blîndeţilor,
Dumnezeul nostru, Cela Ce ne ierţi nouă păcatele trecute şi ne păzeşti
de cele viitoare ca un Multîndurat, milostiveşte-Te de toată făptura cea
nevinovată a zidirii Tale care suferă din pricina păcatelor noastre şi
alină durerea ei. Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în
veci, Amin!