Oarecand, venind Cumvrichie dregatorul in cetatea Cezareei din Bitinia, si, aratandu-se el foarte ravnitor pentru inchinarea la idoli, incat silea pe toti sa li se inchine, Sfantul Levchie, barbat cinstit dintre cei dintai din cetate si slavit cu invatatura, indemnandu-se de buna voia sa, a mers catre dregator si, aratandu-i desertaciunea idolilor, a marturisit pe Hristos, Mantuitor si Dumnezeu adevarat, indemnandu-l si pe el sa lase intunericul si sa umble in lumina.
Aceasta auzindu-l, dregatorul, plin de manie, a poruncit sa-l bata pe Sfant de i-au strujit carnea de pe trup si, ramanand tare in credinta, a poruncit de i-au taiat capul.
Deci, mergand dregatorul la Helespont, l-a intampinat pe el marele viteaz Tirs si i-a zis: "Este oare liber a grai fiecare ce voieste inaintea voastra, sau trebuie sa se supuna, fara a scoate vreun cuvant?" Iar dregatorul a zis: "Este liber si nimanui nu-i este luata aceasta libertate, daca vorbeste cineva spre folosul obstei". Si a marturisit si Sfantul Tirs, liber si cu toata indrazneala, pe Hristos, ca este Mantuitor si Dumnezeu, si a mustrat pe tiran, ca fara dreptate sileste pe oameni sa cinsteasca chipuri ciplite din lemn si din piatra, care nu sunt dumnezei. Si a zis: "Eu am ales credinta crestineasca cea curata si adevarata". Si, nevrand el sa jertfeasca idolilor, a poruncit dregatorul de l-au batut peste obraz, i-au sfaramat gleznele, legandu-i la un loc mainile si picioarele, i-au bagat ace in pleoape si i-au intepat ochii, i-au sfaramat picioarele cu maciuci de arama si i-au turnat plumb topit pe spinare, insa, prin darul lui Hristos, a ramas nevatamat, cu toate aceste chinuri cumplite. L-au bagat apoi, cu capul in jos, intr-un butoi cu apa si indata s-a spart vasul; l-au aruncat jos de pe un zid inalt, intr-un loc unde erau tepi si cuie ascutite, dar, cu puterea lui Hristos, a ramas nevatamat.
Si, murind dregatorii Cumvrichie si Silvan, au adus in locul lor dregator pe Vavdos. Acesta, punand pe Sfantul intr-un sac, l-a aruncat in mare si, spargandu-se sacul, a fost scos de ingerul Domnului la uscat, dar l-au dat din nou la chinuri grele. A fost dus la rugaciune in capiste idoleasca, si s-au surpat idolii, l-au dat sa-l manance fiarele, si ele nu s-au atins de el si, iarasi, l-au batut, incat cadea si carnea de pe el.
Atunci a adus la credinta lui Hristos si pe Sfantul Calinic, care era slujitor idolesc, socotind aceasta, cu mintea sa, ca Hristos este Dumnezeu, Care, numai cu numele Sau, face sa cada idolii; ca dus fiind in cetatea Apolonia, Sfantul Tirs a doborat si a surpat la pamant, prin rugaciunea sa, pe toti idolii desertaciunii. Si, asemenea minuni, facea si Sfantul Calinic, ca a surpat pe idolul ce se cinstea acolo.
Deci, Sfantului Calinic i s-au taiat capul, iar pe Sfantul Tirs, bagandu-l intr-un sicriu, au inceput sa-l taie cu fierastraul si nemaiputand slugile sa traga fierastraul, Sfantul si-a dat sufletul la Dumnezeu, facandu-se glas din cer, care arata binele ce-l astepta pe Sfant. Si se face praznuirea lor la locul unde au patimit, care este aproape de Elean.
Intru aceasta zi, Sfintii Mucenici Filimon, Apolonie si Arian cu insotitorii lor (+303).
Deci, paganii, care tineau la el, il indemnau sa se lepede de Hristos. Viteazul Filimon, insa, nu s-a induplecat, pentru care pricina dregatorul l-a mustrat pe el, zicandu-i ca in zadar se osteneste, marturisindu-se pe sine crestin, de vreme ce nu este botezat; ca este oprit, i-a zis, a se numi cineva crestin, daca n-a primit mai intai botezul. Si, a facut Filimon rugaciune si a cazut ploaie numai peste el singur, in locul de chin unde era, incat toti s-au minunat. Iar Sfantul s-a incredintat ca prin ploaia aceea s-a facut botezul sau de la Dumnezeu, pentru ca nimeni nu indraznea sa-l boteze in fata dregatorului.
Deci, fiindca dumnezeiescul Apolonie s-a facut pricina ca Filimon sa creada in Hristos, pentru aceasta a fost adus si el inaintea dregatorului si a marturisit credinta in Hristos. S-a poruncit atunci, de i-au taiat vinele picioarelor si l-au tarat prin toata cetatea. Dupa aceea, spanzurat fiind Filimon de un maslin, dregatorul a poruncit sa fie sagetat, dar sagetile nu s-au atins de el, ci una din ele, pornind spre dregator, i-a impuns un ochi si l-a orbit. Deci, i-a proorocit Sfantul Filimon dregatorului, ca-l va face pe el sanatos, zicand: "Dupa marturisirea mea, de vei lua tarana din mormantul meu si o vei pune peste ochiul tau, il vei avea sanatos".
Deci, li s-au taiat capetele amandoura, si Sfantului Filimon si Sfantului Apolonie. Si s-a dus dregatorul Arian la mormantul Mucenicului Filimon si, luand tarana de acolo, s-a facut sanatos, dupa cuvantul Sfantului. Deci, pentru o minune ca aceasta, au crezut in Hristos el si cei dimpreuna cu el, din casa lui si s-au botezat toti, iar pe crestinii tinuti in inchisori pentru Hristos i-a slobozit cu pace.
Fiind instiintat Diocletian, despre aceasta, a trimis de l-au adus pe dregatorul Arian si, legandu-l pe el cu lanturi de fier si spanzurandu-i o piatra de gat, l-a pogorat intr-o prapastie si cu tarana l-a acoperit. Insa, iesind de acolo viu si nevatamat, a poruncit tiranul de l-au aruncat in mare, dimpreuna cu patru slujitori ai imparatului, care crezusera in Hristos, pe toti cinci i-a inchis in saci ingreunati cu nisip, si, asa, s-au mutat catre Domnul.
Deci, un delfin foarte mare, tragand toti sacii si luandu-i pe spinarea sa, i-a scos pe ei la tarmurile marii Alexandriei. Iar slugile Sfantului Arian asteptau acolo, dupa porunca lui, si, vazand moastele Sfintilor aduse pe spinarea delfinului, s-au minunat. Apoi, luandu-le cu evlavie, au intrat in corabie si, plutind pe Nil in sus, s-au apropiat de mitropolia antinoitilor. Si, instiintandu-se, prin glas venit de sus, de locul unde se cuvine sa ingroape Sfintele moaste, au dat de veste in cetate si, alergand toti cu cantari si cu faclii, le-au ingropat cu cinste, la loc slavit, unde se fac tamaduiri si multe minuni. Dumnezeului nostru, slava!
Sinaxar 14 Decembrie
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.
Aceşti sfinţi mucenici
au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a ighemonului Cumvrichie, care a
pornit mare prigoană împotriva creştinilor în părţile Nicomidiei,
Niceii şi Cezareii Bitiniei. Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos şi a defăimat deşertăciunea închinării la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat şi i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru că a rămas tare şi neclintit în credinţa creştinească, i s-a tăiat capul.
Pe când ighemonul făcea o călătorie în Helespont i-a ieşit întru întâmpinare marele între atleţi Tirs. Acesta a propovăduit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu şi a mustrat pe tiran, că fără să judece cinsteşte pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate şi de multe feluri, de către mai mulţi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninătate, la rugăciunea sfântului s-au sfărâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine că Dumnezeul lui Tirs este mai mare şi mai puternic decât toţi idolii, de vreme ce la rugăciunea lui Tirs idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat, a primit şi el credinţa în Hristos. Şi rugându-se şi el, lui Hristos, a fost sfărâmat idolul pe care el îl slujise până atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs şi-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian şi cei dimpreună cu ei.
Aceşti
sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui
Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost aşa:
au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului 37 de creştini. Printre
aceştia se afla şi un creştin cu numele Apolonie, anagnost al
Bisericii. Când a fost ameninţat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat
şi a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreţul din fluier, ca să-i ia
locul şi să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat şi
hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a
îmbrăcat şi credinţa în Hristos, şi când a fost îndemnat să jertfească
idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină
Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte
şi să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă
să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-şi schimbe credinţa
şi să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din
stadion şi că el ţinea locul lui Apolonie. Mulţi l-au sfătuit şi l-au
îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat. Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneşte odată ce n-a primit botezul creştinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat şi s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toţi cei de faţă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinţare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi şi pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Şi s-a pogorât foc din cer, care a ars şi a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Şi fiindcă Apolonie a fost pricina credinţei lui Filimon în Hristos, a fost prins şi el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinţa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supuşi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că ighemonul s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare. Moaştele Sfântului Arian au fost aduse la uscat şi au fost îngropate de slujitorii săi.
Tot în această zi pomenirea celor patru ostaşi din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.
Diocleţian, după ce a chinuit pe sfinţi cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanţuri într-o groapă adâncă şi a acoperit groapa cu pământ; a pus deasupra gropii scaunul său şi a poruncit ostaşilor să joace, zicând: "Să vedem dacă va veni Dumnezeul lui Arian ca să-l scoată din groapa asta". Apoi a plecat la palat. Când s-a dus să se culce, a văzut atârnate deasupra patului piatra şi lanţurile purtate de Arian, iar pe Arian aşezat pe pat. Împăratul s-a spăimântat şi a socotit că este vrăjitor. Atunci l-a aruncat în mare împreună cu cei patru ostaşi din garda împărătească, ce crezuseră împreună cu el în Hristos. Delfinii au luat moaştele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fuseseră băgaţi, şi le-a scos la ţărm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seamă.
Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului ce a fost adus asupra noastră cu iubire de oameni şi de care mai presus de orice nădejde ne-a izbăvit Domnul cel iubitor de oameni.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre un preot mai inainte vazator.
Iar, dupa ce au sfarsit Sfanta Liturghie, a zis preotul catre diacon: "Spune-mi mie, ce ai facut?" Iar el, marturisindu-i, a grait: "Nu ma stiu pe mine insumi gresit cu alt lucru sau fapta, fara decat ca m-a ajuns pe mine un frate, cand veneam la biserica, si m-a intrebat cuvinte de folos, iar eu i-am raspuns ca n-am vreme, fiindca veneam la biserica." Deci, i-a zis lui preotul: "Pentru tine, dar, nu s-a pogorat Duhul, fiindca fratele s-a mahnit din pricina ta." Drept aceea, a mers diaconul la fratele acela si s-au impacat, recunoscandu-si vina. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
