sâmbătă, 24 decembrie 2022

26 decembrie (✝) Soborul Maicii Domnului ; ✝) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Betleemita; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ostrobramsk - Vilnius” ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...” ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii” ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Milostiva”; Sfântul Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor

 



 
 
Luna decembrie în 26 de zile: Soborul Precuratei Fecioare Maria, Nãscatoarea de Dumnezeu.
        In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
        Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
        E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
        "Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
 


 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Pãrintelui nostru Nicodim cel Sfintit, Arhimandritul, din Lavra sfintei Mãnãstiri Tismana(+1406).
        Intr-aceasta zi, in care se praznuieste Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfanta noastra Biserica a oranduit sa se faca praznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Sfantul care a trait pe pamant romanesc si s-a nevoit a intemeia cele dintai asezari calugaresti din partile acestea (1370).
        Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
        In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
        Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
        A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
        A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
        Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa)


Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii Domnului „Milostiva”, primesc vindecare pe măsura credinței lor.
 

 
Icoana Maicii Domnului „Milostiva” este prăznuită pe 12 noiembrie și 26 decembrie.
Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Ea a primit numele de „Kykkiotisa” de la Muntele Kykkos, ce se află în Cipru. Icoana a fost așezată în Mănăstirea Imperială (denumită astfel deoarece a fost construită prin donațiile împăratului bizantin Alexie I Comnenul în semn de mulțumire pentru videcarea fiicei sale).
Înainte de a fi adusă și așezată în insula Cipru, icoana Maicii Domnului „Milostiva” a fost purtată în procesiune prin întreaga regiune.
La început, icoana a fost păstrată de cea mai veche comunitate creștină din Egipt, iar mai apoi, în anul 980 a fost adusă la Constantinopol, unde a rămas în vremea împăratului Alexie I Comnenul (sfârșitul secolului XI – începutul secolului al XII-lea).
În acea perioadă, un cuvios pe nume Isaia a primit prin descoperire dumnezeiască locul unde trebuia să ajungă icoană. Așadar, prin eforturile sale, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferată în insula Cipru și așezată în biserica construită special pentru ea.
Imediat ce icoana Maicii Domnului „Milostiva” a sosit pe insulă au avut loc mai multe minuni.
Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii Domnului „Milostiva”, primesc vindecare pe măsura credinței lor.
Nu doar creștinii ortodocși cred că icoana Maicii Domnului „Milostiva” este făcătoare de minuni, ci și cei de alte credințe, vin și se roagă înaintea sfintei icoane pentru izbăvire din nevoi. Imperiul Otoman a scutit mănăstirea de plata taxelor de dragul icoanei.
Datorită multitudinilor de cereri împlinite, icoana a fost numită „Milostiva” sau „Cea Îndurătoare”.
Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa) are o caracteristică remarcabilă: este acoperită de un văl din colțul din stânga sus până în dreapta jos, astfel încât nimeni să nu poată vedea fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos.
Această icoană este de timp „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă cu Icoana „Axion estin" (Vrednică eşti) a Maicii Domnului.
O copie a acestei icoane este cinstită în Mănăstirea Nikolsk (mănăstire de maici) din orașul Mukachevo.

Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii”


Chiar și în timpurile noastre icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.
 

 
Icoana Macii Domnului „Trei Bucurii” este prăznuită pe 26 decembrie.
În secolul al XIX-lea, un pictor evlavios a adus cu el din Italia o copie a icoanei „Sfânta Familie” și a lăsat-o la Moscova la ruda sa, preotul bisericii Sfânta Treime de pe strada Pokrovka. La puțin timp el s-a întors în străinătate unde a și murit.
Primind vești despre ruda sa decedată, preotul a donat icoana Bisericii sale și a așezat-o deasupra intrării în biserică.
După 40 de ani, o nobilă rusoaică a avut mai multe necazuri unul după celalalt, într-o perioadă de timp relativ scurtă: soțul ei a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul ei fiu a fost luat prizonier de război.
Cu durere, femeia s-a rugat Maicii Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce se aflau în suferințe.
Odată, ea a auzit în vis o voce, care a îndemnat-o să găsească icoana „Sfântei Familii” și să se roage înaintea ei. După lungi căutări în mai multe biserici din Moscova, femeia a găsit icoana la intrarea bisericii Sfânta Treime din Pokrovka. Rugându-se înaintea ei, femeia a primit îndată trei vești de bucurie: soțul ei a fost reabilitat, fiul ei a fost eliberat și averea i-a fost returnată. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”.
Chiar și în timpurile noastre, icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.
Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este o icoană rară, în care Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt însoțiți de Dreptul Iosif și de Sfântul Ioan Teologul. În reprezentările ruse mai târzii ale icoanei au fost adăugați pe margine și alți sfinți.
Raritatea constă în faptul că, de regulă, Dreptul Iosif nu apare în icoane alături de Maica Domnului, fiindcă nu a fost soțul, ci ocrotitorul Pururea Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...” (Barlovskaya)


Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este o icoană făcătoare de minuni ce a fost așezată pe 26 decembrie 1392, în Catedrala Buna Vestire din Kremlin, Moscova. Numele acestei icoane derivă din Evanghelia după Luca: „Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt.” (Luca 11, 27).
 

 
Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este prăznuită pe 26 decembrie.
Această icoană mai este denumită icoana Bargradkaya, Barlovskaya sau Barbarskaya. Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este o icoană făcătoare de minuni ce a fost așezată pe 26 decembrie 1392, în Catedrala Buna Vestire din Kremlin, Moscova. Numele acestei icoane derivă din Evanghelia după Luca: „Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt.” (Luca 11, 27).
Potrivit unui raport scris de mână ce datează din 1714-1716, icoana a fost mutată în 1392 din orașul Bari (Italia) unde era așezată pe mormântul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.
În anul 1680, icoana este menționată în Perepisnaya kniga (Carte de inventar) de la Catedrala Buna Vestire din Kremlin sub numele de Icoana Maicii Domnului „Barlovskaya, o formă scrisă greșit a cuvântului Bargradskaya, care este un derivat al orașului Bari. Inventarele ulterioare, din secolele XIX - XX, consemnează faptul că Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” are mai multe variante diferite, făcătoare de minuni deopotrivă.
În secolul al XIV-lea, icoana a fost îmbrăcată într-un metal prețios (îmbrăcăminte ce a fost mutată și păstrată pe o copie a icoanei din secolul al XVI-lea).
Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” a sălășluit în Catedrala Buna Vestire din Kremlin până în anul 1924, după care a dispărut fără urmă.
Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este o variantă a icoanei Maicii Domnului „Care Alăptează” - Galactotrofusa (prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie). În icoana „Binecuvântat este pântecele”, Maica Domnului nu este încoronată de îngeri, așa cum se întâmplă în icoana Galactotrofusa, și se apleacă spre dreapta (opus icoanei grecești). Această icoană are uneori inscripționată pe ea citatul Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt.
Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” are trei copii făcătoare de minuni, zugrăvite la sfârșitul secolului al XVI-lea - începutul secolului al XVII-lea.

Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk - Vilnius” (Ostrobramskaya)


Icoana originală nu a avut podoabe de aur şi argint. Abia din 1670 s-a început decorarea ei, ca semn al cinstirii sale. Ferecătura este decorată cu cel puţin zece tipuri diferite de flori. Ele simbolizează puritatea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei („grădina închisă” din Cântarea Cântărilor). În afară de ferecătură, icoana este împodobită cu bijuterii primite de la credincioşi, în semn de recunoştinţă pentru minunile săvârșite.

 
Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk - Vilnius” este prăznuită pe 26 decembrie și 15 februarie.
În anul 1363, Marele Duce Algirdas Gediminovici (fiul lui Gediminas) din Lituania a ocupat orașul Chersonesus (Korsun). Printre obiectele luate ca pradă de război era și icoana Maicii Domnului, pe care Cneazul a oferit-o soției sale Iuliana, care a așezat-o în Mănăstirea Sfintei Treimi (nou construită).
În secolul al XV-lea, în jurul orașului Vilna (Vilnius) a fost construit un zid de piatră, iar deasupra porții principale de intrare (Poarta Ostrý) a fost ridicată o capelă unde au așezat icoana Maicii Domnului din Korsun.
Cu timpul, numele de Icoana Maicii Domnului din Korsun a fost uitat, iar sfânta icoană a început să fie numită Icoana Maicii Domnului „Ostrobramskaya” (de la numele Ostrý și Brama care înseamnă poartă în limba poloneză).
În secolul al XVII-lea, icoana a fost preluată de uniați, iar după aceea de către călugării din Ordinul Carmelit. În 1773, Papa Clement al XVI-lea a desemnat-o drept protectoare a pontificatului său. După aceea, tipul acestei icoane a fost încorporat în iconografia Maicii Domnului din Biserica Romano-Catolică.
Icoana are dimensiunile de 200 x 162 cm și este pictată pe opt scânduri de stejar. Nu este exclusă nici varianta ca icoana să fi stat cândva pe catapeteasmă, ca parte a compoziţiei Bunei Vestiri. Ea o reprezintă pe Maica Domnului singură, cu mâinile încrucişate pe piept. Este încoronată şi are un cerc de stele în jurul capului. Un alt aspect neobişnuit este voalul foarte mare al Fecioarei, care îi acoperă îmbrăcămintea. Forma de semilună, din partea de jos a icoanei, este unică şi reprezintă un dar din partea unui credincios care a primit ajutor în urma rugăciunilor săvârșite înaintea sfintei icoane. Coroana dublă este un alt semn distinctiv al icoanei din Vilnius.
Icoana originală nu a avut podoabe de aur şi argint. Abia din 1670 s-a început decorarea ei, ca semn al cinstirii sale. Ferecătura este decorată cu cel puţin zece tipuri diferite de flori. Ele simbolizează puritatea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei („grădina închisă” din Cântarea Cântărilor). În afară de ferecătură, icoana este împodobită cu bijuterii primite de la credincioşi, în semn de recunoştinţă pentru minunile săvârșite.

Icoana Maicii Domnului Betleemita


În absida dreaptă a Bisericii Naşterii din Betleem, la loc de cinste este aşezată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită şi Betleemita. Multe femei au fost dăruite cu prunci după ce s-au rugat cu credinţă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.




Un odor de mare preţ al Bisericii Naşterii Domnului din Betleem este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Betleemita, ce este aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării care duce în Peştera Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această icoană debordează de nesfârşită afecţiune şi linişte, iar zâmbetul uşor de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor.
Nu există date precise despre originea icoanei. După tradiţie, icoana a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.
Icoana este îmbrăcată într-o ferecătură din aur şi argint deosebit de frumoasă, împodobită cu pietre preţioase dăruite de ţarina Ecaterina ruşilor în urma unei minuni pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu cu ea. Când a vizitat Ţara Sfântă, ţarina a dăruit veşmintele ei ca să fie „îmbrăcată” Stăpâna lumii întregi. A oferit chiar şi bijuteriile personale, ca să fie aşezate în icoană şi a hotărât ca pe viitor ţarinele să nu mai poarte rubine, încât acest lucru să rămână un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului.
De-a lungul timpului, Icoana Maicii Domnului din Betleem a fost dusă în procesiuni atât în Ţara Sfântă, dar şi Grecia şi Rusia.
Icoana Maicii Domnului Betleemita este prăznuită pe 26 decembrie, odată cu Soborul Maicii Domnului.

 
 
Întru aceasta zi, cuvânt cã nu se cuvine a crede clevetirile.
        A fost, intr-o cetate, un episcop temator de Dumnezeu, care nu primea pe cei ce cleveteau. Deci, la acesta venind, niste oameni nestiutori, au clevetit pe doua femei cunoscute, ca fac desfranare, intr-ascuns de barbatii lor. Iar episcopul, macar ca era silit de dansii, n-a voit sa le vadeasca pe ele, ca avea episcopul darul de a cunoaste sufletele, dupa fata fiecaruia. Deci, mai intai stand, s-a rugat lui Dumnezeu, vrand sa se incredinteze de aceasta cu adevarat si, facandu-se Liturghie, s-au impartasit toti cu Sfintele Taine. Si vedea episcopul fetele celor ce se apropiau acolo si le cunostea cu ce pacat este vinovat fiecare. Ca fetele pacatosilor, unele  erau ingalbenite, ale altora, infocate, iar ale altora mohorate si innegrite, pe cand ale unora din ei, se aratau albe si luminate si ceea ce primeau in gura le lumina tot trupul, iar pe altii ca focul ii ardea. Si a venit randul femeilor ca sa ia Sfanta Impartasanie si vedea episcopul cum sunt si acelea cu sufletul. Si vedea fetele lor, ca la unele se faceau negre si aprinse, iar la altele rumene si albe. Si au venit la acele femei, pe care le clevetisera la episcop, si le-a vazut pe ele ca aveau ochii luminati si cinstiti si hainele albe si amandoua, primind Tainele lui Hristos, s-au luminat ca soarele.
        Deci, s-a rugat lui Dumnezeu episcopul ca sa-i arate lui, prin descoperire, starea lor cu adevarat. Si stand inaintea lui, ingerul Domnului i-a poruncit sa-l intrebe despre oricine va vrea. Iar episcopul a intrebat, mai intai, despre acele doua femei, daca este adevarata clevetirea cea despre ele, sau este minciuna. Si a raspuns ingerul: "Adevarata este vorba ce ai auzit despre dansele, de la inceput." Zis-a episcopul: Atunci cu de erau ele luminate da fata si, albe la imbracaminte, la primirea Tainelor lui Hristos?" Si a raspuns Ingerul: "Pentru ca, venindu-si in simtirea si cunostinta acelor fapte, cu lacrimi si cu suspinuri, cu milostenie la saraci si prin marturisirea curata, s-au intors la Dumnezeu si s-au fagaduit ca nu vor mai cadea de acum intru acel fel de greseala si au primit de la Dumnezeu iertare. Si de pacate fiind iertate, vietuiesc de acum intru curatie si intru dreptate." Deci, minunandu-se, episcopul a zis: "Neasemanat este lucrul femeilor acestora, ca, iata, nu numai de pacate le-a iertat, ci si de atat de mare dar le-a invrednicit pe ele." Iar la aceasta, i-a zis ingerul: "Te minunezi de aceasta cu dreptate, ca om esti. Insa Stapanul nostru si al vostru, Dumnezeu adevarat fiind, Bunul si Iubitorul de oameni, pe cei ce inceteaza de la pacate si prin marturisire cad la Dansul cu credinta, nu numai ca nu-i trimite la osanda, ci inca ii invredniceste de cinste. Ca asa a iubit Dumnezeu toata lumea, incat si pe Unul nascut Fiul Sau L-a dat pentru noi. Ca de vreme ce atunci, mai inainte de impacare, cand eram vrajmasi, El a voit a muri, dupa impacare, ne va ierta, de ne vom intoarce la Dumnezeu si de ne vom indeparta de pacate; si El va izbavi de osanda si ne va darui desfatarea bunatatilor celor gatite de Dansul. Deci, iata, sa cunosti acum si tu, ca nici un pacat de acele mari si necurate nu biruieste iubirea de oameni a lui Dumnezeu, numai de si-ar sterge cineva pacatele sale prin pocainta. Ca stie, Iubitorul de oameni Dumnezeu, slabiciunea neamului omenesc si taria poftelor si puterea rautatilor diavolului, si pe cei ce cad ii iarta, ca pe niste fii. Le cere insa, indreptarea cea spre mantuire, indelung rabdandu-i si pe cei ce se caiesc si se roaga, ca pe niste neputinciosi, ii iarta si de la chinuri ii slobozeste si le da bunatatile cele gatite dreptilor."
        Iarasi, a zis episcopul catre inger: Spune-mi, rogu-ma, si intelesul fetzelor; in ce fel de pacate petrece fiecare fatza, ca si de aceasta sa avem instiintare". Grait-a lui ingerul: "Cei ce au fetele luminate si albe, intru curatie si dreptate petrec si blanzi si milostivi sunt. Iar cei ce au fetele negre si galbicioase sunt lucratori de desfranare si necuratie. Iar cei ce se arata mohorati si infocati, in clevetiri si nedreptate petrec, iubesc defaimarea si ucigasi vicleni sunt". Si iarasi a zis ingerul catre episcop: "Sa le ajuti lor, de iubesti mantuirea lor, ca pentru aceasta randuit esti. Deci, pe cat iti sta tie in putere, roaga-te pentru dansii, ca sa se intoarca la Dumnezeu de la pacatele lor si plata vei avea multa si te vei asemana cu Stapanul tau, Cela ce, pentru viata si mantuirea oamenilor, din Cer S-a pogorat si de buna voie a primit a vietui dimpreuna cu noi pe pamant".
 



Sinaxar 26 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.
Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:
După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt". Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu"; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: "Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui". Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.



Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor.
Cel între sfinţi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Mai întâi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici. Împăraţii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii. Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat. Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alţi episcopi ortodocşi. De atunci şi până la pătimirea sa ca mărturisitor. Vreme de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia. Când s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tronul împărăţiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun. Şi l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane. Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obişnuită şi l-a dat anatemei pe împărat. Tiranul s-a mâniat şi l-a surghiunit din nou, în Ason. Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason şi i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane. Dar sfântul iarăşi l-a fulgerat şi pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând: "Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie". Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita şi închis într-o temniţă întunecoasă. Apoi a fost întins de patru inşi şi bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou. De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf. A mai trăit numai opt zile după pătimire şi şi-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei.
Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada. Părinţii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic şi mergea cu mama lui, a văzut pe un creştin că şi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat. De atunci o făcea şi el aşa cum l-a văzut pe acela. A îndrăgit şi celelalte fapte creştineşti şi le făcea cu credinţă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faţa. A fost învăţat de sus de la Dumnezeu tainele creştine şi a stat nemâncat câteva zile.
Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare. Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci şi deodată a văzut că fata se prăbuşeşte la pământ mută şi moartă; şi s-a minunat. A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăşi, semnul Sfintei Cruci şi a înviat-o.
Povăţuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute nişte bărbaţi vestiţi ce duceau viaţă schimnicească. A povestit stareţului cele petrecute cu el. Stareţul a poruncit să i se aducă o cruce şi i-a spus să o sărute, şi pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braţele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap şi a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas neşters până la moartea lui. Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez şi a primit numele de Constantin. După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a ieşit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui. Şi aşa a început luptele cele duhovniceşti şi se sârguia să întreacă pe toţi în aspra vieţuire. Lucra şi el corturi; ca şi Sfântul Apostol Pavel. Când îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă. Când mergea la biserică, uşile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui. Pentru curăţia sufletului lui cunoştea gândurile fraţilor mănăstirii.
Apoi a ieşit din mănăstirea Fuvution şi s-a dus în Muntele Olimpului şi de acolo în Mira, şi pe urmă în Cipru, şi de la Cipru la Atalia şi acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca. Şi după ce a umblat şi prin alte multe locuri s-a întors iarăşi în Olimp şi acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci şi îngropat până la mijloc într-o groapă. După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustniceşti. Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu şi aşa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul. Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaţa şi faptele lui.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest.
Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit pe vremea împăratului Leon, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Se cobora din oameni însemnaţi din Galaţia Asiei. A fost dat să înveţe carte şi a ajuns bun şi de folos tuturor. Ducându-se la Constantinopol a tras în gazdă la unul din mai-marii oraşului, rudă cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregătoria. A stat la el câteva zile. Ivindu-se o nevoie, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el şi pe cinstitul Evarest. Când au ajuns la locul numit Scopelon s-au aşezat să se odihnească puţin. După rânduiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a întâlnit aici un bătrân care ducea viaţă schimnicească. Şi după dorinţa sa a fost tuns de acel călugăr şi a luat cu dragoste jugul cel uşor al Domnului. Mai târziu bătrânul acela l-a binecuvântat, i-a dat scrisori şi l-a trimis la Mănăstirea Studion; a fost primit în mănăstire şi a început nevoinţele sale cele schimniceşti. Alegea ca pildă de urmat pe un frate care îi întrecea pe ceilalţi în virtute şi căuta să fie tot ca el de nevoitor. Străduinţele şi nevoinţele lui nu-i cu putinţă să le înşiram. În astfel de nevoinţe trăind în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi-a dat lui Dumnezeu duhul, când a ajuns în al şaptezeci şi noualea an al vieţii lui. Cinstitul lui trup a fost îngropat în Mănăstirea lui Cocorovie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743.
Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.
Tot Sfântul şi Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut şi crescut în dreapta credinţă. După ce a primit sfântul şi îngerescul chip al călugăriei şi harul preoţiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli şi alte petreceri îmbunătăţite.
Tot când a venit în părţile acestea ale Ţării Româneşti a trăit în multe trude şi osteneli sufleteşti şi a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munţii pământului acestuia. Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseşte până în ziua de azi. Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodiţa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a făcut chinovie de mulţi părinţi şi fraţi întru Hristos şi a vieţuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.
După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeşte Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude şi osteneli, altar dumnezeiesc şi locaş de viaţă de obşte. Mulţime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieţuia cu aceşti fraţi întru Hristos; le era chip şi pildă de fapte bune, şi-i povăţuia pe calea mântuirii. Şi luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor celor necurate, multe şi nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaţă. A alungat demoni şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa. Se spune că şi în foc a intrat şi a ieşit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său. A mai făcut şi alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Şi aşa, ajungând cu sfinţenie până la adânci bătrâneţi, s-a mutat din viaţa aceasta vremelnică la viaţa cea cerească şi nepieritoare. Întru această lună în douăzeci şi şase de zile. Şi au fost îngropate cinstitele şi sfintele sale moaşte în sfânta şi dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba şi prăznuirea sa în toţi anii. Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.
După ce Dumnezeu a preaslăvit moaştele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt şi puse în raclă şi aşezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, aşa ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire Bistriţa. După trecere de mulţi ani, un domn al ţării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim, să le ducă în Bucureşti, ca să fie acolo stătătoare. Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moaştele sale din locaşul său. Şi cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său şi lucrul cel neplăcut sfântului. Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări şi i-a poruncit să spună stareţului să-i ascundă moaştele şi numai un deget să ia de la mâna lui şi să-l oprească pentru evlavia credincioşilor. Sfântul Nicodim s-a arătat în acelaşi chip şi stareţului; i-a dat ca şi fratelui aceeaşi poruncă. Încredinţându-se dar stareţul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale.
Degetul şi sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovniceşti cinstite şi de mult preţ. Din sfântul mir nimeni n-are voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul şi se umplu toţi de nespusă mireasmă duhovnicească. Ascunzându-se dar în acest chip moaştele sfântului, de care se ştia numai din stareţ în stareţ şi unul din fraţii mănăstirii. Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moaştele sfântului de tot tăinuite şi neştiute de nimeni până în ziua de azi. Poate că aşa a fost voia sfântului. Cele mai sus numite sfinte şi cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini. Ele fac şi acum multe şi nenumărate minuni. Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul sfântului; pământul şi ţara aceasta se păzeşte cu rugăciunile şi ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta şi dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care ţine şi are comoară de mult preţ sfintele sale moaşte, este păzită şi apărată totdeauna, cu grabnica lui folosinţă, de multe bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.
În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârşirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre împãrtãsire si despre milostenie.
        Auziti si invatati cat de bun este Dumnezeul nostru, ca si cu trupul Sau ne hraneste pe noi, si nici sangele Sau nu-l cruta, cand avem noi trebuinta. Iar tu, nici paine nu dai pentru Dansul, nici un pahar de apa macar. Tu, care atat de mari daruri iei, tu te zgarcesti la lucrurile proaste. Daca nu voiesti sa mori pentru Hristos, crezi oare ca fara de moarte vei ramane? Iata, cele intr-o zi fara de voie urmeaza sa le lasi, pe acestea de buna voie, pentru Dumnezeu, nu le dai. Au doara, nu sunt mari si grele lucrurile acestea, ca Dumnezeu pe Fiul Sau L-a dat pentru tine, iar tu nici paine nu dai pentru El? Pentru tine S-a rastignit, iar tu treci cu vederea si a da si a milui. Si ce este mai amar decat aceasta faradelege? Ca toate pietrele facandu-le El pentru tine, tu esti mai tare decat piatra? Atat de mari pricini sunt, silindu-te pe tine, si tu petreci in zgarcenie. Ca, daca nu dai pentru Cel ce a patimit pentru tine, miluieste macar pentru indurare: pentru cei legati sa te umilesti, pentru cei bolnavi sa te pleci. Iar daca nici acestea nu te fac pe tine iubitor de oameni, ca sa poti da cu lesnire, apoi adu-ti aminte de Hristos, Cel ce a zis: "Nu cer, zice El, de la tine lucru mare, ci numai paine si cuvinte de mangaiere. Nu-ti zic tie Izbaveste-Ma pe Mine de saracie, sau da-Mi Mie bogatie. Ci putina paine cer, pentru mangaierea de foame. De voi cadea in temnita, nu te silesc pe tine sa Ma slobozesti din legaturi si sa Ma scoti afara. Ci te rog ca sa Ma cercetezi acolo si sa Ma vezi intre cei legati. Pot, pentru aceste cercetari, si plata sa-ti dau si in veacul ce vine sa te incununez. Ca Eu voiesc si poftesc sa-ti fiu tie dator si sa-ti dau o mica pricina de incununare. Pentru aceea, ajuta-Ma si Ma hraneste, ca umblu pe la toti, cersind si, inaintea usilor stand, imi intind mana Mea si doresc sa fiu hranit de tine. Ma bucur, drept aceea, ca inaintea a toata lumea te voi lauda pe tine, cand toti vor auzi si te voi arata pe tine hranitorul Meu. Iar Eu, de vreme ce va iubesc foarte mult pe voi, pentru aceea va invat sa fiti, adica, milostivi si va spuneti si altora cele graite de Mine. Iar, de nu veti fi ravnitori acestora, nici pe alti nu veti invata, rusinati veti fi in ziua judecatii si de la fata mea lepadati. Faceti, drept aceea, toate acestea si Eu voi marturisi toate cele facute de voi, cu mare lauda si nu Ma voi rusina a zice: Gol am fost, si voi M-ati imbracat, flamand am fost, si voi M-ati hranit. Dar, mai vartos, Ma bucur ca, prin acestea, toate mostenitori vietii si Imparatiei ceresti va faceti.
        Deci, acestea gandindu-le iubitilor, sa cautam prin milostenie a castiga mantuirea noastra si bunatatile cele vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.