Icoana Maicii Domnului din Novgorod este prăznuită pe 20 decembrie
Icoana Maicii Domnului din Novgorod este prăznuită pe 20 decembrie.
Icoana Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (21 decembrie), în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț.
În timpul persecuțiilor, Uniații au jefuit Mănăstirea Novgorod, iar icoana a fost mutată de către ieromonahul Iacov la Mănăstirea Eleț-Cernigov.
Mai târziu, Episcopul Antonie (Stakovski) de Cernigov, a binecuvântat cu această icoană pe Simeon, organizatorul Mănăstirii Suroj (Episcopia Cernigov).
La data de 14 august 1677, în timpul unei procesiuni cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la biserica veche la cea nouă, aceasta a săvârșit nenumărate minuni.
Pe 25 iunie 1889, Mănăstirea Kamenski a fost învăluită de o furtună violentă, însoțită de tunete asurzitoare și fulgere înspăimântătoare. Un fulger a lovit cu forță cupola Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cadrul mănăstirii. În scurt timp, cupola cea mai înaltă a bisericii a fost cuprinsă de flăcări. Înspăimântați fiind, credincioșii s-au adunat și au săvârșit un acatist în fața icoanei Maicii Domnului. În timp ce se rugau, un alt fulger a lovit candelabrul, răspândind focul în toată biserica. Înspăimânți, oamenii au ieșit afară și au continuat să se roage. După o perioadă de timp, focul s-a stins singur, iar când au intrat în biserică, credincioșii descoperit icoana nedeteriorată, spre surprinderea tuturor.
Acum, icoana Maicii Domnului este așezată în Mănăstirea Novgorod-Seversky, din eparhia Cernigov.
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”
Încă din acel moment, cei ce călătoreau pe râu, au început să-și facă
un obicei ca înainte de a trece vâltoarea, să se oprească în orașul
Lenkovo pentru a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului. La finalul
rugăciunii trăgeau la sorți pe cel ce urma să conducă vasul prin
vâltoarea periculoasă. Ceilalți pasageri mergeau pe mal, până ce vasul
trecea de pericol, după care își continuau drumul.
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” este prăznuită pe 20 decembrie.
Această icoană este cunoscută și ocrotitoarea marinarilor și a tuturor celor ce călătoresc pe ape.
Lenkovo, un sat de lângă Novgorod (Rusia), a avut odată o biserică cu
hramul Soborul Maicii Domnului, motiv pentru care locul este cunoscut
sub numele de „Bogorodicini” (care înseamnă „al Maicii Domnului”).
În timpul incursiunilor polonezilor din secolul al XVII-lea, orașul
Lenkovo a fost devastat, iar bisericile sale au fost complet distruse.
După aceasta a fost construită o nouă biserică cu hramul Sfântul
Arhanghel Mihail, care a găzduit icoana făcătoare de minuni a Maicii
Domnului. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului a fost adusă în
această biserică de la fosta biserică a Maicii Domnului.
Povestea icoanei Maicii Domnului este următoarea:
Pe râul Desno, vizavi de dealul pe care mai târziu a fost construită
biserica, era un vârtej de apă foarte periculos, care era considerat
chiar și de către cei mai experimentați marinari, greu de traversat. Se
întâmpla des ca barje enorme încărcate cu cereale să devină victime.
În anul 1301, icoana Maicii Domnului a apărut în dreptul vârtejului și a venit singură la mal.
Găsind icoana, credincioșii evlavioși au așezat icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu pe dealul din apropiere. Mai târziu, pe acel deal
a fost construită Biserica Maicii Domnului.
Încă din acel moment, cei ce călătoreau pe râu, au început
să-și facă un obicei ca înainte de a trece vâltoarea, să se oprească în
orașul Lenkovo pentru a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului.
La finalul rugăciunii trăgeau la sorți pe cel ce urma să conducă vasul
prin vâltoarea periculoasă. Ceilalți pasageri mergeau pe mal, până ce
vasul trecea de pericol, după care își continuau drumul.
S-a constatat că din momentul apariției icoanei Maicii
Domnului, tragediile de pe râu au fost din ce în ce mai rare, ajungând
să înceteze complet.
Icoana Maicii Domnului a devenit foarte respectată de oamenii din jurul
orașului Lenkovo, și a atras o mulțime de credincioși, mai ales pe cei
care veneau să se roage înainte de a pleca într-o călătorie pe apă.
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” a devenit
cunoscută și datorită altor multe minuni săvârșite, ajungând să fie
cinstite nu doar în zona orașului Lenkovo, ci mult mai departe, în
special în orașele-port din întreaga Rusie.
În secolul al XVIII-lea, icoana a fost mutată în Mănăstirea Schimbarea
la Față a Mântuitorului, unde a rămas până la Revoluția Rusă din 1917.
După această dată, nu se știe ce s-a întâmplat cu icoana originală.
În ziua de 22 mai 2003, cu ocazia sfințirii Bisericii „Bucurie
neașteptată” (parte a Mănăstirii Schimbării la Față din Novgorod), un
creștin evlavios, Serghei Viaceslav Babuskin, a donat egumenului
Mănăstirii o veche copie a Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la
înec”.
Odată cu revenirea icoanei, a reînflorit și mănăstirea.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Purtătorul de Dumnezeu [Teoforul]
Acest bărbat sfînt s-a numit „purtător de Dumnezeu” pentru că el avea pururea Numele lui Dumnezeu în inimă şi pe buze. Potrivit Sfintei Tradiţii el s-a numit aşa pentru că a fost ţinut în braţe de Domnul întrupat, lisus Hristos. Pe
cînd Domnul a propovăduit ucenicilor învăţătura despre smerenie, el a
luat în braţe un prunc, 1-a pus la mijloc între ei, şi a zis: „Deci cine
se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în
Împărăţia Cerurilor” (Matei 18: 4). Acel copil a fost acest Sfînt
Ignatie. Mai tîrziu el a ajuns ucenicul Sfîntului loan Teologul,
împreună cu Sfîntul Policarp, Episcopul Smirnei. Ca Episcop al
Antiohiei, Sfîntul Ignatie bine a păstorit Biserica lui Hristos cea
încredinţată lui şi a fost cel dintîi care a
introdus cîntarea antifonală în Biserică, în care firul cîntului este
reluat alternativ de cele două strane. Acest fel de cîntare i s-a
descoperit Sfântului Ignatie de către îngerii lui Dumnezeu din ceruri.
Trecînd împăratul Traian prin Antiohia în drum spre războiul cu perşii,
el a auzit de Sfîntul Ignatie, 1-a chemat la sine şi 1-a sfătuit să
jertfească idolilor. Dacă ar fi făcut astfel, împăratul Traian 1-ar fi
investit pe Sfint cu rangul de senator. Dar cum sfaturile, ca şi
ameninţările împăratului au rămas în van, Sfîntul Ignatie a fost legat
în lanţuri şi trimis la Roma sub paza a zece soldaţi sălbatici, spre a
fi aruncat la fiare. Sfîntul Ignatie s-a bucurat întru martiriul lui
pentru Domnul şi s-a rugat lui Dumnezeu ca fiarele să îl sfîşie cu
adevărat, ca ele să i se facă lui mormînt ca să nu fie depărat de la el
felul acesta de moarte. După o călătorie lungă şi chinuitoare ce 1-a
purtat din Asia, prin Tracia, Macedonia şi Epir, Sfîntul Ignatie a ajuns
la Roma, unde a fost aruncat la leii din circ. Leii l-au sfîşiat şi
i-au mîncat trupul, nemairămînînd din el decît inima şi oasele mari.
Acest slăvit mucenic al lui Hristos a luat mucenicia la Roma la anul
106, în timpul domniei urîtorului de Hristos împărat Traian. Sfîntul
Ignatie s-a arătat de multe ori din cealaltă lume şi a lucrat multe
minuni, ajutînd şi în ziua de azi pe cei care cheamă cu credinţă întru
ajutor mucenicescul lui nume.
Spun unii ca el este copilul acela, pe care, luandu-l in brate Domnul, a zis Apostolilor: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste." (Matei,18,3,5). Si Antiohia era marea cetate in care, ucenicii Domnului au inceput mai intai a se numi crestini.
Deci, cand mergea Traian impotriva persilor, Sfantul Ignatie a fost prins si, facand cunoscuta credinta sa in Hristos si gandul sau nestramutat, a fost osandit sa fie dus la Roma, ca sa-l dea sa fie mancat de fiare in circ, ca un osandit de seama ce era. Si a facut el drumul din Siria la Roma, pazit de o garda de zece soldati, pe care, pentru asprimea lor, el ii numeste "cei zece leoparzi ai mei." Si el intarea in credinta Bisericile din toate orasele, pe unde trecea. Si ii ieseau inainte pe drum crestinii de pretutindeni, cete, cete, ca sa-i arate dragostea si pretuirea lor, precum se vede din cele sapte epistole, ce ne-au ramas de la el, ca un testament al Sfantului episcop-mucenic.
"Nu va poruncesc, ci va sfatuiesc, zice el, feriti-va de ratacire. Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, si unde-i Biserica si episcopul, acolo-i Liturghia cea adevarata. Totul este credinta in Hristos si dragostea. Vreau sa ma aseman lui Hristos, primind moartea de mucenic ca si El." Iar in Epistola catre Romani zice: "Sa nu cumva sa mijlociti si sa fiu lipsit de bucuria de a fi mucenic. Sunt graul lui Dumnezeu. Lasati-ma sa fiu macinat de dintii fiarelor, ca sa ma fac paine neprihanita lui Hristos."
Deci, sosind la Roma, a fost dus la locul cel de priveliste de toate partile. Si, slobozind leii asupra lui, acestia l-au sfasiat si l-au mancat, lasand numai oasele cele mari, pe care, crestinii strangandu-le, le-au dus in Antiohia. Pentru marea lui dragoste din inima pentru Hristos i s-a spus "Teoforul", adica purtatorul de Dumnezeu. Pe vremea lui Iraclie imparatul, Antiohia, cazand in mainile turcilor, moastele Sfantului au fost duse la Roma si se afla acolo in biserica Sfantului Clement.
Sinaxar 20 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).
Sfântul
sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh
al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp,
episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când
împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul
Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a
văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost
chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare
decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca
să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit
Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de
fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a
fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui,
de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat
creştinii şi le-au dus în Antiohia. Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte". De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei.
Fericitul Părintele nostru Filogonie a învăţat dumnezeieştile Scripturi şi din copilărie s-a afierosit lui Dumnezeu. A trecut prin toate ştiinţele şi le-a învăţat pe toate ca pe una. Aceasta l-a făcut strălucit în viaţă. A avut femeie şi o fiică. Ca avocat, la tribunal, lua apărarea oamenilor nedreptăţiţi şi le întindea mână de ajutor. Strălucea fericitul mai mult decât soarele, aşa că îndată s-a arătat vrednic de cele mai înalte vrednicii. Mai înainte, apăra pe oameni, şi-i făcea pe cei nedreptăţiţi mai puternici decât cei ce îi nedreptăţeau; mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos. Pe vremea când s-a urcat el pe scaunul Antiohiei greutatea era mare. Abia se terminase prigoana împotriva creştinilor, se mai vedeau încă rămăşitele cumplitei tulburări, că au şi început ereticii să atace Biserica, Dar atacurile lor s-au izbit de înţelepciunea fericitului Filogonie şi s-au prăbuşit aşa precum Sfântul Ioan Gură de Aur arăta mai pe larg în cuvântul de laudă cu care l-a cinstit.
Păstorind dar, Sfântul Filogonie, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, turma încredinţată lui, ducând o viaţă îngerească pe pământ şi strălucind ca episcop, s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi,
pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a
suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 şi s-a săvârşit de
sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintele nostru Ioan din Kronstadt (+ 1908).
Sfântul Ioan din Kronstadt în enciclopedia ortodoxa ro.OrthodoxWiki.org
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric despre un cãlugar, care a fugit de slava omeneascã.
Deci, a inceput imparatul, de atunci, a cinsti pe calugari si a le da cate ceva. Iar staretul, lepadand cinstea data de imparat, a fugit si a mers in Egipt.
Întru aceeasi zi, cuvânt pentru calea cea strâmtã, care duce la Împãrãtia Cerurilor.
Cuvânt despre pocãintã al Sfântului Ioan Gurã de Aur, rostit în ziua când a fost asezat patriarh al Constantinopolului(398).
Deci, daca in acest fel te vei schimba in lacrimi si in obicei, apoi, nu lunga vreme iti trebuie de pocainta, nici multi ani, ci numai intr-o zi vei castiga eliberare. Drept aceea, rogu-va pe voi, sa va departati de inselaciune si sa primiti fapta buna. Incetati cu rautatile si va fagaduiti sa nu le mai faceti; si destul va este voua acestea spre raspuns. Eu marturisesc sa va incredintez nimic alta nu cauta, fara numai ca sa arate ca celor ce inceteaza cu pacatele, si fug de rautatile cele mai dinainte si cu adevarat se pocaiesc, milostiv le este Dumnezeu si-i primeste pe ei ca un iubitor de oameni. Ca omul, intru sine despartirea de rautati si, mai mult, sa nu le mai faca pe acelea. Pentru ca iubitor de oameni este Dumnezeu, iarta pe cele dintai si nu pomeneste rautatile, daca ne pocaim cu adevarat. Ca, precum femeia ce se chiverniseste, doreste sa nasca, asa si Dumnezeu doreste sa-si verse mila Sa asupra noastra.
Pentru aceea, sa lepadam toata nedreptatea si, asa, sa incepem a praznui Nasterea lui Hristos. Sa lepadam clevetirea si osandirea. Sa calcam tinerea de manie si invidia si toate grijile lumesti. Si, asa, intru aceste cinci zile pocaindu-ne, curati de toata rautatea sa ne apropiem de Cel curat si fara de rautate, Dumnezeu, fiecare zicand: "Sufletul meu vreau sa-l mantuiesc, ajuta-mi mie, Doamne, ca sa ma mantuiesc." Ca ce folos va lua omul macar de ar dobandi si toata lumea si sufletul sau si l-ar pierde? Insa, aceasta nu spre osandire si judecata o graiesc voua, ci cautand mantuirea voastra, ca adica sa va izbaviti de vesnicele chinuri, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul
O, Sfinte Ierarhe al Domnului Hristos, slăvite mucenice,
O, a sfinţeniei icoană vie, plăcutule al lui Dumnezeu!
Tu iubitor de Hristos eşti şi ai fost,
Pre El purtatu-L-ai în inimă,
Noi pentru aceasta pre tine te slăvim
De Dumnezeu purtătorule!
Împăratul Traian a voit să te cumpere cu deşartă slavă,
În schimbul onorurilor să te închini la idoli.
Dar tu l-ai uimit pe el nevoind aceasta:
Pre Hristos să trădezi pentru mărirea deşartă.
Ci mai vîrtos ai iubit ca să mori, de Hristos Purtătorule,
Pentru aceasta noi pre tine te slăvim,
Sfinte Sfinţite Părinte, Mucenice Ignatie!
Aruncat la fiare, ai aşteptat liniştit.
Roma voia circ, şi te-au avut pe tine!
„Sunt grâul lui Hristos”, strigat-ai atuncea,
„Dinţii fiarelor mă vor face pline!”.
Dar unde-i slăvitul Traian acum?
Nimic de el nu se ştie.
Pe cînd tu locuitor al cerurilor eşti,
Iar nouă învăţător şi acum, de Dumnezeu Purtătorule!
O, Sfinte Sfinţite Părinte Ignatie, de Dumnezeu Purtătorule,
Roagă pentru noi pe Hristos Dumnezeu
Ca să ne dăruiască pururi Pîinea Vieţii!
Cugetare
Sfinţii mucenici, cuprinşi de dragostea lui Hristos, s-au asemănat unui foc puternic ce arde cu flacără nestinsă. Dragostea lor pentru Dumnezeu le-a uşurat suferinţele şi le-a făcut ca moartea să le pară dulce. Sfintul loan Gură de Aur astfel grăieşte despre Sfintul Ignatie:
„El şi-a jertfit trupul cu aceeaşi uşurinţă cu care îşi dezbracă cineva haina”.
Călătorind la Roma spre a lui moarte,
Sfîntul Ignatie nu s-a temut decît de un singur lucru: ca nu cumva
creştinii să împiedice martiriul lui pentru Hristos, prin rugăciunile
lor sau prin vreo intervenţie lumească. De aceea el i-a rugat fără
încetare, în scris şi cu cuvîntul viu, să nu facă aceasta.
„Iertaţi-mă”, le-a scris el. „Eu cunosc bine cele care sînt spre folosul sufletului meu. Eu de abia acum încep să fiu ucenic al Domnului Hristos, acum cînd nimic nu-mi mai doresc, fie din cele văzute, fie din cele nevăzute, decît să ajung la Domnul meu Hristos. Vină asupra mea orice chin, oricît de diavolesc: arderea de viu, răstignirea, fiarele, sabia, sfîşierea membrelor, zdrobirea oaselor, smulgerea tuturor mădularelor mele – primesc cu bucurie orice, numai să ajung cît mai grabnic la Domnul meu Hristos. Este mai bine pentru mine să mor pentru Hristos decît să domnesc pe pămînt, fie şi pînă la sfîrşitul lumii… Dragostea mea este ţintuită pe Cruce, şi nici un foc al dragostei nu se află în mine pentru vreun lucru pămîntesc”.
Introdus fiind în circ, el s-a întors către popor şi a grăit aceste cuvinte:
„Cetăţeni ai Romei, să cunoaşteţi că eu aici nu sînt pedepsit pentru nici o crimă, nici există împotriva mea sentinţa la moarte pentru fărădelege, ci eu aici sînt aruncat ca să mor pentru dragostea faţă de Domnul meu lisus Hristos, pe care Îl doresc pînă dincolo de moarte. Eu sînt grîul Lui, iar dinţii fiarelor sălbatice mă vor macină întru pîinea Lui curată!”.
După ce Sfintul Ignatie a fost sfîşiat şi
devorat de fiarele sălbatice, s-a văzut că prin Purtarea de Grijă a lui
Dumnezeu inima lui a rămas neatinsă, împreună cu oasele mai mari. Tăind
necredincioşii inima Sfîntului, ei au văzut scris înăuntru cu litere
din aur Numele Domnului lisus Hristos.
Luare aminte
Să luăm aminte la vitejia lui losua, fiul lui Nun:
- La cum Iosua a ţinut cu neclintire toate poruncile lui Dumnezeu;
- La cum, crezînd fără îndoire în ajutorul lui Dumnezeu, el a intrat viteaz în toate bătăliile cu vrăjmaşii poporului lui;
- La cum el a ieşit biruitor întotdeauna şi a atribuit totdeauna victoriile lui lui Dumnezeu.
Predică
Despre David
– „Am păcătuit înaintea Domnului, a zis David către Nathan. (II Regi
12: 12); Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea (Psalmul
41: 3).
Regele David a păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi s-a pocăit cu amar, iar Domnul 1-a iertat pe el. Păcatul regelui a fost foarte mare, dar şi mai mare a fost pocăinţa lui.
El s-a făcut vinovat înaintea lui Dumnezeu de două păcate grele: de
adulter şi de crimă. Dar venind Prorocul Nathan la el şi vădindu-i
păcatele, Regele David a strigat cu inimă zguduită: „Am păcătuit
înaintea Domnului!”. Astfel, el şi-a mărturisit păcatul şi a plîns cu
amar, cu mult amar.
Lovit de durere, el s-a rugat către Dumnezeu, cu plîns, cu postiri, cu dormire pe jos, şi îndurînd cu inima înfrîntă şi zdrobită, toate loviturile pe care Dumnezeu le-a trimis asupra lui, asupra casei lui şi a poporului lui, din pricina păcatelor lui.
În Psalmii lui de pocăinţă Regele David
zice: „Eu sînt vierme şi nu om” (Psalmul 21: 6); „De glasul suspinului
meu, osul meu s-a lipit de carnea mea” (Psalmul 101: 6); „Că cenuşă am
mîncat, în loc de pîine şi băutura mea cu plîngere am amestecat-o”
(Psalmul 101: 10); „Genunchii mei au slăbit de post” (Psalmul 108: 23). Iată adevărata pocăinţă, iată omul care se pocăieşte cu adevărat!
El nu s-a împietrit în păcat, nici a căzut în deznădejde, ci, punîndu-şi credinţa tare în milostivirea lui Dumnezeu, el s-a pocăit neîncetat. Şi Domnul, Carele iubeşte pre cei care se pocăiesc cu adevărat, a arătat milostivire asupra acestui bărbat al pocăinţei.
Dumnezeu 1-a iertat pe el şi 1-a preaslăvit mai presus decît toţi regii din Israel; El
i-a dat harul covîrşitor prin care a compus cele mai minunate rugăciuni
de pocăinţă ieşite dintr-o inimă omenească pe pămînt, dar insuflate de
sus, căci ele prorocesc lumii pre Mîntuitorul, Carele avea să se nască
din seminţia lui. Fraţilor, vedem noi oare cît de minunată este
mila lui Dumnezeu către cei care se pocăiesc? Atîta milostivire a
revărsat Domnul asupra lui David, încît El nu S-a ruşinat să ia trup din
seminţia lui David. Fericiţi cei care nu se împietresc în păcatele lor şi cei care nu deznădăjduiesc din pricina păcatelor lor! Căci pocăinţa îi mîntuieşte şi pe unii, şi pe alţii de cel rău!
O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru,
Cela Ce eşti Domnul Cel Multmilostiv, înmoaie inimile noastre cu
lacrimile pocăinţei! Căci noi Ţie ne rugăm şi pre Tine Te lăudăm în
veci, Amin!
