Intelepciune

Pătimirea Sfintei Muceniţe Fervuta şi a roabei sale
(4 aprilie)


Sfîntul Simeon, episcopul Persiei, sfîrşindu-şi a sa mucenicie pentru Hristos, fiind chinuit de împăratul Savorie, au rămas după dînsul două surori ale lui, una fecioară, cu numele Fervuta, iar alta văduvă, şi o roabă. Deci, sfînta fecioară era tînără cu anii şi la faţă frumoasă fără măsură, de a cărei frumuseţe înştiinţîndu-se împărăteasa Persiei, femeia lui Savorie, a poruncit să o aducă la sine. Ducîndu-se slugile, au luat pe acea sfîntă fecioară, pe sora ei şi pe roabă şi le-au dus la împărăteasă, cînd se sfîrşea anul, după uciderea Sfîntului episcop Simeon.
Văzînd împărăteasa frumuseţea Fervutei, a zis către dînsa: "O, fecioară, ţi se cade, să fii stăpînă a multora, avînd o astfel de frumuseţe". Iar sfînta a răspuns: "Am mire pe Hristos, pentru care fratele meu a pătimit şi nu pot să mă gîndesc la alt mire". Iar împărăteasa nemaiîntrebînd-o nimic, a poruncit ca să petreacă în palatul împărătesc, cu sora ei şi cu roaba. Dar a doua zi împărăteasa s-a îmbolnăvit deodată şi au mers vrăjitorii Persiei să o cerceteze şi să-i cunoască boala ei. Deci, au văzut în palatul împărătesei pe Fervuta fecioara cea frumoasă şi s-a rănit unul din vrăjitori de frumuseţea ei. Apoi, ieşind din palat, a trimis la dînsa, zicîndu-i: "De vei voi să-mi fii mie femeie, apoi te voi cere de la împărăteasă şi vei fi stăpînă a multor averi şi bogăţii". Răspuns-a sfînta: "Nu-mi este cu putinţă mie, fiind creştină, să mă unesc cu păgînii!"
Auzind aceasta vrăjitorul acela, s-a umplut de ruşine şi de mînie şi ducîndu-se la împăratul Savorie, a zis: "Nu este uşoară boala împărătesei, fiind otrăvită. Iată, sînt în palatul ei două surori creştine, al căror frate, Simeon, episcopul creştin, a fost ucis din porunca ta. Şi cu adevărat aceasta este, că acelea avînd răutate asupra ta pentru fratele lor, pregătind otravă, i-au dat împărătesei tale". Deci, îndată împăratul a poruncit ca să le aducă pe acelea la întrebare. Fiind aduse la împăratul toate trei, Sfînta Fervuta, sora ei şi roaba, au ieşit la dînsele după porunca împăratului, Mauptis, boierul vrăjitorilor, şi cu dînsul alţi doi boieri din suită, ca să le întrebe şi să audă răspuns de la dînsele. Aceia şezînd la judecată şi pe femeile aduse punîndu-le înainte, după ce au văzut negrăita cuviinţă a Sfintei Fervuta, îndată s-au rănit inimile lor şi fiecare dintre dînşii gîndea în sine vicleşuguri şi tăinuia fiecare unul de altul necuratul său cuget. Şi au zis către dînsele: "Pentru ce aţi otrăvit pe împărăteasa, stăpîna lumii? Iată, sînteţi vinovate de moarte".
Sfînta Fervuta le-a răspuns, zicînd: "Pentru ce a băgat satana în inima voastră o scornire ca aceasta asupra noastră, care lucru este departe de adevăr? Şi pentru ce cu nedreptate voiţi să ne ocărîţi pe noi? Dacă sînteţi însetaţi de sîngele nostru, apoi cine este cel ce vă opreşte pe voi, ca să-l beţi? Dacă doriţi înjunghierea noastră, iată în toate zilele mîinile voastre vi le spurcaţi, iar noi pentru Dumnezeul nostru murim ca nişte creştine, nelepădîndu-ne de El; de vreme ce El este viaţa noastră şi, precum este scris nouă, unui Dumnezeu ne închinăm şi Aceluia Unuia Îi slujim. Încă este şi aceasta scrisă în cărţile noastre: "Vrăjitorul şi fermecătorul să nu trăiască, ci să moară de mîinile poporului". Deci, cum aş fi dat cuiva otravă, cînd nu este o mai mare răutate ca aceea, adică a ne lepăda de Dumnezeul nostru? Căci pentru amîndouă greşelile acelea stă deasupra noastră pedeapsa de moarte".
Acestea grăindu-le sfînta, cu dulceaţă o ascultau pe ea şi minunîndu-se de frumuseţea şi de înţelepciunea ei, nu puteau să-i grăiască ceva împotrivă, ci fiecare în sine gîndea: "Eu voi ruga pe împăratul ca să le elibereze de la moarte şi îmi voi lua mie pe fecioara aceasta de femeie". Şi abia a răspuns Mauptis, zicînd: "Deşi nu se cade vouă a face fermecătorii, precum aţi zis, ca să nu călcaţi legea voastră, însă, dorind răzbunarea morţii fratelui vostru, aţi făcut aceasta". Răspuns-a Sfînta Fervuta: "Dar ce rău a pătimit de la voi fratele nostru, ca pentru aceea să vă doresc vouă moartea, şi viaţa noastră să o pierdem la Dumnezeu? Căci deşi voi l-aţi ucis pe el, iuţindu-vă cu păgîneasca voastră mînie, însă el este viu şi se bucură cu Hristos în cereasca Lui Împărăţie, în faţa căreia împărăţia voastră nu este nimic". Acestea zicîndu-le sfînta, a poruncit boierul, să ducă pe sfintele fecioare în temniţă.
A doua zi foarte de dimineaţă, Mauptis, boierul vrăjitorilor a trimis în taină, în temniţă, la Sfînta Fervuta, zicîndu-i: "Iată gata sînt, ca să rog pentru tine pe împăratul, numai să voieşti să-mi fii mie femeie". Iar sfînta fecioară, auzind acelea, cu îndrăzneală a răspuns: "Astupă-ţi gura, preanecuratule cîine, vrăjmaşule al lui Dumnezeu şi a toată dreptatea, să nu îndrăzneşti mai mult unele ca acele necurate cuvinte, să le aduci în urechile mele, că nu suferă mintea să le audă pe acelea. Nu va fi aceasta în veci, pentru că odată m-am unit cu Domnul meu Iisus Hristos şi fecioria mea Aceluia o păzesc şi credinţa şi adevărul Aceluia mă sîrguiesc a le închina. Că Hristos, fiind singurul fără de păcat, este puternic să mă scoată din păgîneştile voastre mîini şi din necuratele voastre gînduri, pe care le-aţi pus asupra mea. Deci nu mă tem de moarte, nici mă înfricoşez de ucidere, pentru că prin aceasta mă trimiteţi la Sfîntul Episcop Simeon, iubitul meu frate, şi acolo voi afla mîngîiere de necazurile mele şi de suspinuri, pe care le-am răbdat după moartea lui".
Astfel Sfînta Fervuta mireasa lui Hristos a izgonit pe trimisul lui Mauptis cu necinste de la sineşi; iar pe însuşi Mauptis, boierul vrăjitorilor l-a umplut de mare ruşine. La fel a făcut şi celorlalţi doi boieri, care de frumuseţea ei se răniseră. Pentru că fiecare dintre dînşii trimitea în taină la dînsa în temniţă pe solii lor spre a lor însoţire şi toţi s-au ruşinat de către dînsa. După aceea ruşinîndu-se ei de înţelepciunea fecioarei aceleia şi văzîndu-şi paguba lor, s-au sfătuit toţi cei trei boieri să piardă cu totul pe fecioara Fervuta şi pe cele împreună cu dînsa. Deci, au mărturisit cu nedreptate înaintea împăratului minţind, că cele trei creştine sînt vrăjitoare şi fermecătoare vrednice de moarte.
Deci, le-a poruncit împăratul să se închine soarelui şi să fie vii. Iar sfintele muceniţe fiind duse iarăşi la judecată înaintea celor trei boieri, după ce au auzit acea poruncă împărătească, au răspuns: "Noi ne închinăm lui Dumnezeu Făcătorul cerului şi al pămîntului şi cinstea Aceluia nu o vom da soarelui, care este făptură a lui Dumnezeu pe Care Îl cinstim noi, iar ale voastre îngroziri, niciodată nu pot să ne despartă de dragostea Mîntuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos". După ce sfintele au zis acestea, Mauptis şi cei doi boieri, au strigat cu glas mare: "Să se piardă de pe pămînt femeile acestea, care au dat împărătesei otravă şi au aruncat-o pe ea în cumplită boală". Şi s-a dat de la împărat, asupra sfintelor muceniţe, hotărîre de moarte, ca acele trei femei creştine să moară cu acel fel de moarte cu care vor voi vrăjitorii Persiei. Şi ziceau oamenii aceia păgîni: "De nu se vor tăia femeile acelea în două, iar împărăteasa de nu va trece printre părţile tăiate ale trupurilor lor, nu va putea să se tămădu-iască".
Fiind duse la tăiere sfintele muceniţe, Mauptis iarăşi a trimis la Sfînta fecioară Fervuta, zicîndu-i: "De voieşti să mă asculţi pe mine, apoi nici tu nu vei muri, nici cele ce sînt cu tine". Iar sfînta fecioară, cu mare şi mînios glas ocărîndu-l, i-a zis: "Pentru ce, necuratule cîine, grăieşti acestea, pe care nici a le auzi nu pot? Pentru că eu desăvîrşit doresc să mor pentru Hristos Dumnezeul meu, ca să dobîndesc de la El viaţa veşnică; pentru că niciodată nu voi iubi viaţa aceasta vremelnică, ca să nu mor cu moartea cea veşnică". Atunci păgînii, scoţînd pe sfintele mucenice din cetate, au înfipt pentru fiecare cîte doi pari, de unul au legat pe Sfînta Muceniţă Fervuta de grumaji, iar de altul i-a întins picioarele ei. Asemenea şi pe sora ei şi pe roabă, întinzîndu-le la pari, le-au legat şi aducînd un ferăstrău de lemn, le-au ferestruit în două.
Astfel Sfintele Muceniţe, miresele lui Hristos, şi-au dat preacuratele lor suflete în mîinile Mirelui lor Celui fără de moarte. După aceasta muncitorii au pus şase copaci mari, trei de-o parte a drumului şi trei de alta, şi au spînzurat de ei părţile cele ferestruite ale trupurilor sfintelor muceniţe. O, înspăimîntătoare privelişte şi vedere plină de lacrimi! După aceea au petrecut-o pe necurata lor împărăteasă, pe calea aceea, printre trupurile cele spînzurate ale sfintelor muceniţe, şi a trecut după dînsa toată mulţimea poporului, iar la sfîrşit cinstitele trupuri ale Sfintelor Muceniţe le-au aruncat într-o groapă.
Aşa s-a sfîrşit Sfînta Muceniţă Fervuta, împreună cu sora ei şi cu roaba sa, în patru zile ale lunii Aprilie, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava şi împărăţia, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.