Proloagele din 1 mai

Luna lui mai în ziua întâi: pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia (sec. VI î.Hr.).

    Acest
Sfânt şi Mare Prooroc Ieremia era evreu şi a trăit în vremea vechiului
testament, sub patru regi din ţara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia şi
Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orăşel din Iuda tribul lui
Vesiamin, şi a fost de neam preoţesc, iar tatăl lui se numea Hilkia
preotul. Şi era un tânăr ca de 20 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la
slujirea proorocească, că era ales pentru aceasta încă din pântecele
maicii sale.

Din cartea rămasă de la el, care se află în Biblie, se vede că
Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor,
vremea când se pregătea dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi
ducerea poporului evreu în robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut
o dată cu năvălirea vestitului Nabucodonosor, marele împărat chaldeu al
Babilonului (604-597). Şi robia avea să dureze vreme de 70 de ani.
Două mari împăraţii voiau atunci să pună stăpânire asupra poporului
ales: Babilonul lui Nabucodonosor şi Egiptul faraonului Necao. Iar
cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia să-l vestească, era:
întâi, să aibă toţi supunere cinstită faţă de Nabucodonosor, care este
"slujitorul lui Dumnezeu" pentru curăţirea fărădelegilor poporului ales
şi pentru mântuirea lui, iar, al doilea, toţi să fugă de orice legătură
cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvânt, Ieremia a fost socotit trădător,
vândut Babilonului. Şi, de aici, a pornit tot chinul profetului şi toată
lupta sa cu neîncrederea poporului în cuvântul lui.

   
A fost condamnat la moarte: "Cu moarte să moară, cela ce spune unele
ca acestea." Când regele a citit cuvintele lui Ieremia, scrise de Baruh,
ucenicul acestuia, cartea a fost ruptă în bucăţi şi aruncată în foc.
Adeseori Profetul a fost închis în temniţă, cu picioarele în butuci, sau
aruncat în fântâna cu noroi, până la gât. A avut însă şi apărători,
care de mai multe ori l-au scăpat de la moarte.

Când bogaţii şi capetenile iudeilor au fost duşi în robia
Babilonului, Ieremia a rămas aproape de poporul sărac, pe pământul
pustiit al ţării, îndepărtând toate cinstirile, cu care îl îmbia regele
cuceritor. Iar, după uciderea lui Godolias, omul Babilonului, în
Ierusalimului dărâmat, când poporul a fugit în Egipt, de frica
răzbunărilor, Proorocul s-a dus şi el acolo, nevrând să se despartă de
poporul său.

   
Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său,
începută sub regele Iozia, în anul 621, după descoperirea Deuteronomului
în templu şi după citirea lui în auzul tuturor. Pe lângă alte scrieri,
alcătuite prin ucenicul său Baruh, Proorocul a descris, ca un martor,
care a văzut cu ochii lui, cu multă jale, dărâmarea Templului şi a
Ierusalimului şi robia babilonică, dar şi timpurile de lumină ale
venirii lui Mesia, a Cărui împărăţie o vedea ca pe un nou, aşezământ,
scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia,
ca pe un sol trimis al lui Dumnezeu, să facă dreptate pe pământ.

Când şi unde şi-a sfârşit zilele, nu se ştie. Tradiţia ne spune că
ar fi fost ucis cu pietre de evreii fugiţi în Egipt. A propovăduit
cuvântul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, şi a mai fost numit
"Proorocul dreptăţii lui Dumnezeu."

Întru această zi, cuvânt despre dragostea cea adevarată, pentru care Dumnezeu iartă pacatele.

  Doi
fraţi au mers împreună la un târg ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor.
Şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu
meşteşugul şi îndemânarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul
desfrânării. Şi, după aceea, aflându-l pe el fratele şi însoţitorul său,
i-a zis lui: "Să mergem, frate, la locul şi la chiliile noastre." Iar
el a zis: "Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine." Iar, fratele, auzind
acest cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: "Pentru ce, frate,
zici că nu vei merge cu mine?" Iar el a oftat şi i-a spus lui, zicând:
"Eu frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut în
păcatul desfrânării şi, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia
mea." Iar fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, necăjit
şi deznădăjduit, şi vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea
deznădejdei, i-a zis lui: "Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am
căzut în acelaşi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă
la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta
nouă greşeala şi păcatul nostru."

 
Şi aşa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergând la
duhovnic, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul
desfrânării. Iar bărbatul le-a dat lor canon de pocăinţă. Iar, ei, cu
dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul.  
Şi, văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele ce nu
căzuse în păcat, pentru mântuirea şi dragostea fratelui său, peste
puţine zile, a iertat păcatul lui. Şi a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul
că, pentru multă dragostea fratelui, ce n-a greşit, s-a iertat păcatul
celui ce a greşit. Iată, fraţilor, aceasta este dragostea cea
adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său.

Întru această zi, cuvânt din cartea Sfântului Ieremia Proorocul despre calea cea plăcută lui Dumnezeu, pe care umblând ne vom mântui.

Aşa
zice Domnul: "Iată, am dat înaintea ochilor voştri calea vieţii şi
calea pierzării; pe care veţi voi, pe aceea veţi merge. Să cunoaşteţi,
dar, cursele diavolului şi departe de ele să umblaţi. Tuturor văduvelor
şi săracilor să nu le faceţi rău. Iar, de-i veţi asupri cu nedreptate şi
de vor striga, suspinând, aceia, către Mine, îi voi auzi pe ei şi Mă
voi mângâia asupra voastră, şi vă voi pierde pe voi cu sabia şi vor fi
femeile voastre văduve şi fiii voştri săraci. Ci, să fiţi, spre cei
săraci, ca nişte părinţi, şi, spre văduve, ca nişte soli ai lui
Dumnezeu, ca, printr-înşii să intraţi în calea vieţii veşnice, întru
Împărăţia Cerului", aşa a zis Domnul. Iar voi, ascultaţi-mă pe mine, ca
fiecare să ierte pe fratele său şi pe aproapele său.

    

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, ca, întru nevoinţă şi cu grijă, să trăim toată viaţa noastră.

   
Fraţilor şi părinţilor, fiindcă ne-am învrednicit, cu darul lui
Dumnezeu, a petrece praznicul Sfintelor Paşti, pentru aceea să ne
apropiem, iarăşi, de lucrul nostru. Întâi, să ducem mai departe nevoinţa
noastră, iar, al doilea, să avem de-a pururea înaintea ochilor noştri
mântuitoarele Patimi, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea. Ca, prin
îndeletnicirea cu ele, neprinşi şi nebiruiţi să fim de patimi. Iar,
chiar dacă am fi prinşi şi robiţi, cândva, din neluare aminte, îndată să
privim în sus, la Iisus cel răstignit şi Domnul slavei şi, îndată, va
răsări vindecarea sufletelor noastre, fiindcă, de demult, şi Israel,
când era muşcat de şerpi, căutând la şarpele cel de aramă, s-a tămăduit.

 
Şi ştiţi că gândurile rele, ca nişte şerpi ne muşcă şi varsă venin
şi otravă în sufletul nostru. Pe acest venin, se cuvine, cu toată
puterea şi sârguinţa noastră, îndată ce se va ivi, să-l vărsăm, că, dacă
zăbovim, să nu se facă mai cumplită rană. Vedeţi că primăvara este
născătoare şi înmulţitoare
de viaţă. Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva
trupului. Şi sporirea unuia se face celuilalt scădere. Deci, să căutăm
măsurată hrană, băutură şi somn şi toate celelalte trupeşti lucruri să
le iconomisim, ca nu cumva pe suflet să-l silnicească şi să-l
stăpânească, ci, el să aibă biruinţa asupra trupului. Cel ce aleargă în
arena de luptă nu se numeşte biruitor, dacă aleargă numai unul sau două
stadii, ci dacă va săvârşi toată alergarea. Deci, şi noi, nu numai când
vom săvârşi postul cel de patruzeci sau cincizeci de zile, vom putea să
scăpăm de cursele diavolului, ci, de vom avea grijă şi nevoinţă, toată
viaţa noastră. Că, pentru biruinţe, plată vom lua. Pentru
aceea, o, fraţilor, să ne nevoim, nevoinţa cea bună, şi, încă să asudăm
pentru fapta cea bună, să trudim şi să necăjim trupul, să robim pe omul
cel dinafară, să supunem şi să biruim patimile, totdeauna, Jertfa
Domnului Iisus, în trupul nostru purtând-o, şi ceasul morţii în noi
avându-l. Că acum şi noi, negreşit, vom muri, precum şi părinţii şi
fraţii noştri, şi ne vom muta din lumea de aici, şi ne vom duce în
locuri străine şi vom vedea lucruri pe care niciodată nu le-am văzut. Că
înfricoşător, şi plin de toată spaima, pentru cel ce are minte, este
cuvântul ce se grăieşte din Scriptură.  Drept
aceea, cutremuraţi şi înfricoşaţi de-a pururea să fim, înfrânându-ne
simţurile de la auzirea deşartă, de la vederea vătămătoare şi de la
toată meşteşugirea cea rea, dăruindu-ne cu toată fiinţa noastră
Sfântului Dumnezeu. Ca, bine plăcându-I, moştenitori să ne facem şi
veşnicelor bunătăţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine
slava şi stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.