Proloagele din 19 aprilie

Luna aprilie în 19 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, de la Lavră Veche (sec. VIII)

În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se află o frumoasă așezare călugărească, întemeiată de Sfântul Hariton și se numea Lavră Veche, deoarece Sfântul o zidise înainte de alte lavre. I se mai spunea și Peștera Veche, din pricină că, la început, mănăstirea fusese așezată într-o peșteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna tâlharilor. În aceasta a viețuit și Sfântul Ioan, cel astăzi pomenit. Crescut de mic în dreapta credință și rănit de dumnezeiasca dragoste, în fiecare zi, el se străduia a se lipi de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: "Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea" (Ps. 72, 27). Scârbit de nedreptățile și de răutățile vremii sale și-a părăsit pământul și părinții și a plecat la Ierusalim. Acolo s-a închinat Sfintei Cruciși la mormântul Domnului și, depărtându-se de viața lumească, a intrat în cinul monahicesc. S-a așezat, apoi, în vestita lavră a Sfântului Hariton și a dus o viață curată de muncă, de adâncire a Sfintelor Scripturi, de post, de înfrânare și de neîncetată rugăciune. Pentru viața lui cea îmbunătățită, de urmaș al pustnicilor celor de demult, s-a învrednicit și de darul preoției. Și multă vreme a săvârșit sfintele slujbe în biserica mănăstirii. Deci, după o viață îndelungată și desăvârșită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup pământesc și pildă tuturor de viață fără prihană. Și așa, viețuind până la adânci bătrâneți, s-a mutat sufletul lui la Domnul, în locașul cel ceresc și de-a pururea tânăr, purtat de mâinile sfinților îngeri, cei fără de trup. Spre știință să fie, că Sfântului Ioan din Lavra-Veche i se mai spune și Ioan cel din Peștera Veche, ca unul ce a trăit și a slujit multă vreme în biserica, ce s-a zidit în fosta peșteră a tâlharilor.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre o văduvă, pe care a miluit-o un bogat, pentru smerenia şi credinţa fiului ei

O bătrână săracă avea doi copii, unul parte bărbătească şi altul, parte femeiască. Şi cel ce era parte bărbătească, ducându-se, s-a făcut călugăr, iar sora lui, de sărăcie, a căzut în ispită. Şi, după aceea, a fost prinsă şi au dus-o la un bogat, care voia să o ucidă pe ea, după legea judecăţii. Iar mama ei își smulgea părul său şi, mergând, a căzut la picioarele bogatului, zicând: "Te rog pe tine, de o vei ucide pe aceasta, atunci şi pe mine să mă ucizi cu dânsa, pentru că nu am pe nimeni, să-mi aducă mie o lingură de apă, că am avut şi un alt fiu, dar acela, ducându-se la o mânăstire, s-a făcut călugăr şi este sfințit. Iar bogatul, în batjocură, i-a zis ei: "Să-mi aduci mie pe fiul tău, pe acela ce zici că este sfințit, ca să mă roage pentru dânsa şi o voi elibera pe ea." Deci, bătrâna ducându-se la fiul ei, îl ruga pe el, zicând: "De vreme ce sora ta a căzut în ispită, vrea bogătașul să o ucidă pe ea. Dar, spunându-i că am un fiu călugăr, mi-a zis mie: "De va veni el şi mă va ruga pentru dânsa o voi elibera." Şi acum fiule, să mergi te rog, pentru sora ta." Iar călugărul a zis maicii sale: "Să mă crezi pe mine, maică, chiar de te vor ucide şi pe tine şi pe dânsa, eu nu am nici o putere, pentru că mai înainte de voi, eu am murit lumii şi mă încred în Hristos." Iar ea, după multă rugăminte, certându-l pe dânsul ca pe un nemilostiv s-a întors, neizbutind nimic. Şi, mergând la bogătaș, acesta a întrebat-o: "Ai adus pe fiul tău călugărul, care zici că este sfințit?" Iar ea a zis: "Nu stăpâne, că nu are Dumnezeu." Deci, s-a minunat bogatul de călugăr și a înțeles că mare credință are el în Hristos. Apoi i-a zis ei: "Să mă crezi pe mine, bătrâno, că de ai fi adus pe fiul tău, n-aș fi slobozit pe fiica ta. Dar, de vreme ce nu a venit, acum cred că mare om este și se va ruga și pentru mine. Deci, ia-ți acum pe fiica ta sănătoasă." Iar din fapta aceasta, să se știe, că nu se tăinuiește de Dumnezeu nici o faptă bună.

Întru această zi, învățătură pentru mântuirea sufletului

Dacă nu toți cei botezați se mântuiesc, ci numai cei ce fac voia lui Dumnezeu, apoi, arătat lucru este, că nici cei ce se călugăresc nu se vor mântui, ci, numai cei ce vor păzi cele rânduite călugăriei. Că părinții au numit cântarea, armă, iar rugăciunea, zid de apărare și lacrimile cele fără prihană, botez, iar fericita ascultare, au socotit-o mucenicie, fără de care, nimeni din sfinți, n-a văzut pe Dumnezeu. Și dovedit lucru este că, fără ascultare, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, măcar că mulți, neavând cui se supune, au plăcut lui Dumnezeu, precum Maria Egipteanca și mulți alții. Că zic Scripturile: "Cela ce-și supune trupul său duhului și face din cugetul său un judecător, acela, mai înainte de împlinirea ascultării, s-a făcut iscusit în sporirea cea nevăzută și tainică, cea către ascultarea dumnezeieștilor porunci. Că avem și pe marele Antonie și pe cei ce de la dânsul s-au luminat, care au scos din această ascultare multă și tainică cunoștință, iar cei ce una ca aceasta n-au câștigat, ci, încă de șir de patimi sunt tulburați, apoi, aceia, fără de ascultare, nu vor plăcea lui Dumnezeu. Căci, ce oare, Maria Egipteanca și alții, nesupunându-se nimănui nu au văzut pe Dumnezeu? Deci, zicem: "Că nu se vorbește, aici, numai de supunerea cea trupească, ci, și de cea sufletească. Că, pe nimeni din Sfinți nu-i aflăm, să nu-și fi supus trupul lor duhului. Iar cela ce trupul lui l-a supus duhului și mustrarea cugetului o are, ca judecător, acesta ascultător al dumnezeieștilor porunci făcându-se, mai înainte de a umbla în ascultarea cea văzută, a ajuns la ascultarea cea gândită. Mulți supunându-se părinților celor trupești, sufletul lor l-au făcut rob dezmierdărilor și dulceților și nu s-au folosit cu nimic dintru asemenea supunere. Iar supunerea cea dumnezeiască, pe cea trupească o întăreşte. Și cei ce n-au pe cea dintâi sunt tulburați de patimi trupești, că, fără de cea gândită, a spori nu se poate. Deci, bine au zis Părinții, că, fără ascultare, nici unul nu poate să vadă pe Dumnezeu. Iar patimi sufletești, au socotit pe acestea: mărirea deșartă, mânia, scârba, trufia, trândăvia și cele ce se nasc din acestea. Iar patimi trupești sunt acestea: nesaţul, beția, iubirea de argint, desfrânarea. Deci, zic așa. Cei ce sunt tulburați de patimile sufletești au trebuință de un povățuitor, om înțelept, puțin îngăduitor la cele trupești, ca nu cumva, în zadar și mai mult să se mândrească, că sunt înfrânați. Iar cei ce se luptă cu patimile trupești au trebuință de un povățuitor, care să aibă viață îngerească și fără de trup, adevărat înfrânat și nepătimaș, care cu postul, să omoare mișcările cele trupești. Și se aseamănă, unii ca aceștia, cu cei ce au fugit din Sodoma și au fost povățuiți la viață de un înger. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin