vineri, 22 aprilie 2011

Pomenirea Sfântului, slavitului mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (+ 303)


Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doctor, conducatorilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre. 
Minunatul acesta, vestitul si marele Mucenic Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat, din tinerete, in dreapta credinta. Ramas fara de tata din copilarie, Sfantul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia in Palestina, fiind cu neamul de acolo si avand acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, prin osteneala, pricepere si destoinicie, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.
Se stie ca, desi era pagan, imparatul Diocletian, pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. Aceasta stare de lucruri a ingaduit crestinilor vrednici, sa urce pana la cele mai inalte slujbe in imparatie. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Istoria crestinitatii sta martora ca, din anul 303 si pana la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfantul imparat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremuratoare incercare si o sangeroasa proba: crestinii au fost siliti sa aleaga, cu pretul vietii lor, intre zeii pagani si Hristos.
Cunoscand, deci, decretul de prigonire impotriva crestinilor, indata Gheorghe s-a infatisat singur inaintea imparatului Diocletian si, inaintea intregii curti imparatesti, a marturisit deschis ca este crestin si ca intelege sa slujeasca in oastea imparatului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceasta marturisire si indemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca sa fie dus in temnita si pus la chinuri, ca sa se lepede de credinta. Si a fost trecut prin toate vamile muceniciei, loviri cu sulita, batai la talpi, lespezi de piatra pe piept, chinul la roata, groapa cu var, incaltaminte cu cuie, bautura otravita, bataia cu vine de bou s.a. Toate acestea si altele asemenea, Sfantul Gheorghe le-a indurat cu barbate stand tare in credinta.
Pentru cei credinciosi, Mucenicii sunt crestini alesi, luminati de Dumnezeu, pentru a duce lupta impotriva paganatatii si a diavolului. Drept aceea, in toiul prigonirilor si in clipele cand sunt pusi la incercarile cele mai sangeroase, Mantuitorul ii lumineaza cu puteri dumnezeiesti, care le ocrotesc trupul impotriva suferintelor.
Deci, cei de fata, vazand chinurile de moarte, prin care trecea Sfantul Gheorghe si ca ramane viu si nevatamat, multi dintre ei s-au lepadat de idoli si au venit la credinta in Hristos, slavind cu un glas pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, in vremea tinerii lui in temnita, Sfantul Gheorghe, atingandu-se de un mort, acesta a inviat. Insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vazand acestea, a marturisit credinta ei in Hristos.
In cele din urma, imparatul a incercat sa-l induplece cu onoruri si cu fagaduinte, dar Sfantul a ales sa ramana pentru totdeauna cu Hristos. In fata acestei marturisiri si, vazand ca toate incercarile lui sunt zadarnice, Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, si Mucenicului si imparatesei Alexandra.
Desi, ostasii i-au scos afara din cetate, dar, pe drum, inainte de a ajunge la locul de taiere, imparateasa, slabind cu trupul, si-a dat duhul. Iar, cand au ajuns la locul hotarat, Sfantul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu caldura, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugandu-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat, in ziua de 23 aprilie, pazind pana la capat credinta fara prihana si luand cununa cea nevestejita din mana lui Hristos, Domnul sau.
Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat, si se bucura, Sfantul Gheorghe, la poporul nostru. In satele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara. Al treilea brat al Dunarii, in Delta, se cheama, Bratul Sfantului Gheorghe. Se stie, apoi, ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost Sfantul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului, doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si ca o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurului vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului. O dovada este si rugaciunea lui Stefan cel Mare, scrisa pe steagul sau: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale".
Dumnezeului nostru slava, in veci! Amin.