“O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia! ”
marți, 26 aprilie 2011
Pomenirea Sfîntului Mucenic Sava Stratilat şi a celor împreună cu dînsul, şaptezeci de ostaşi (24 aprilie)
Acest Sfînt Mucenic Sava a fost pe vremea lui Aurelian împăratul Romei, care avea dregătoria de stratilat, adică de voievod, fiind de neam got. Şi era credincios şi plăcut rob al Împăratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, şi cerceta pe cei ce pătimeau în temniţe pentru Hristos, slujind acelora din averile sale şi întărindu-i la răbdare, apoi îi îndemna la nevoinţa cea fără de frică. Şi avea viaţă atît de îmbunătăţită, încît pentru curăţenia şi pustnicia sa, a luat putere asupra diavolilor şi izgonea din oameni duhurile cele necurate.
Deci, fiind clevetit la împărat că este creştin şi ducîndu-l înaintea împăratului, a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, iar brîul cel ostăşesc l-a aruncat, lepădînd şi dregătoria cea de vo-ievod, arătîndu-se gata la toate muncile pentru Hristos. Deci, mai întîi l-au spînzurat şi l-au bătut, şi cu făclii l-au ars, apoi l-au aruncat într-o căldare fiartă cu smoală, dar a ieşit din căldare cu puterea lui Dumnezeu cea nevăzută, care îl păzea pe el întreg şi nevătămat. O minune ca aceasta văzînd-o cei şaptezeci de ostaşi, au crezut în Hristos şi cu mare glas L-au mărturisit pe Acela. Atunci îndată, după porunca tiranului, i-au tăiat pe toţi şi au luat cunună mucenicească din dreapta lui Hristos. Iar Sfîntul Sava, fiind aruncat în temniţă, s-a învrednicit vedeniei şi întăririi celei dumnezeieşti. Pentru că, rugîndu-se el la miezul nopţii, i s-a arătat Hristos, strălucind cu lumina slavei Sale şi poruncindu-i să nu se teamă, ci să îndrăznească. Deci, scoţîndu-l la a doua cercetare şi în multe feluri silindu-l, uneori cu amăgiri, iar alteori cu îngroziri şi cu chinuri cumplite, îl sileau spre închinarea la idoli. Însă el nu s-a supus şi l-au aruncat în rîu, murind prin înecare; dar a ajuns la malul cel neînviforat, în Împărăţia lui Hristos. Amin.
