În Antiohia cea mare a Siriei se afla un preot, anume Saprichie şi un cetăţean, anume Nichifor. Aceştia aveau între ei mare prietenie şi dragoste, încît alţii îi socoteau că sînt fraţi de-o mamă. Vieţuind ei cu cinste multă vreme într-o prietenie mare ca aceasta, i-a zavistuit vrăjmaşul, urîtorul binelui, şi a semănat între dînşii atîta vrajbă, încît, după aceea, nici nu voiau să se mai întîlnească. Astfel se urau unul pe altul cu ură nedreaptă, căci, pe cît de mare era înainte dragostea şi prietenia lor, pe atît de mult a crescut, mai pe urmă ura şi vrajba, prin lucrare diavolească.
După multe zile, fiind ei în vrajbă şi ură, Nichifor, venindu-şi în sine şi cunoscînd că acea răutate este de la diavol, a rugat pe nişte prieteni şi vecini ca, mergînd la preotul Saprichie, să-l roage ca să-l ierte pe cel ce se pocăieşte şi să-l primească în dragostea sa cea dintîi, pentru Domnul. Preotul n-a voit să-l ierte. Nichifor iarăşi a trimis pe alţi prieteni cu rugăminte, însă preotul nici nu voia să-i asculte. A treia oară i-a izgonit pe trimişi şi, pe cei ce-l rugau, nu i-a ascultat, nici s-a înduplecat spre milă, să ierte pe fratele care cu smerenie cerea iertare. Astfel, învîrtoşîndu-şi inima sa, a rămas neplecat, uitînd cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Iertaţi şi se va ierta vouă. Şi iarăşi: Deci de vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, să-ţi laşi darul tău înaintea altarului şi, mergînd, mai întîi te împacă cu fratele tău. Şi iarăşi: De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru ceresc nu vă va ierta greşelile voastre.
Nichifor, văzînd că Saprichie, preotul, n-a primit pe mijlocitorii care l-au rugat pentru dînsul, a mers singur la el şi, căzînd la picioarele lui, îi zicea: "Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul". Dar Saprichie nu voia nici să se uite la dînsul, fiind nemilostiv, neavînd dragoste şi nici frica lui Dumnezeu, deşi era dator ca pe fratele lui să-l ierte chiar mai înainte de rugăciune, ca unul ce era creştin şi preot. Deci, s-a dus Nichifor de la dînsul ruşinat, necîştigînd iertare.
În acea vreme s-a făcut fără de veste, în Antiohia, prigonire mare contra creştinilor, în împărăţia lui Valerian şi a lui Galerie. Şi a fost prins Saprichie preotul şi l-au dus la întrebare înaintea ighemonului, zicîndu-i: " Cum îţi este numele tău?" El i-a răspuns: "Saprichie mă numesc". Zis-a ighemonul: "Eşti cleric?" Saprichie a răspuns: "Da, sînt preot". Zis-a ighemonul: "De ce neam eşti?" Saprichie a răspuns: "Sînt creştin". Zis-a ighemonul: "Împăraţii noştri, stăpînii acestor ţări şi ai hotarelor Romei, Valerian şi Galerie, au poruncit ca cei ce se numesc creştini să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte, iar dacă cineva va defăima şi va lepăda porunca împărătească, să ştie că unul ca acela, după multe munci, va fi osîndit la cea mai grea moarte".
Saprichie, stînd înaintea ighemonului, a zis: "Noi creştinii, o! ighemonule, avem Împărat pe Hristos Dumnezeu, căci Acela Unul ne este adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului, al pămîntului, al mării şi al tuturor celor ce sînt într-însele; iar toţi zeii păgînilor, fiind diavoli, să piară de pe faţa pămîntului, căci nu pot să ajute nimănui, fiind lucruri de mîini omeneşti". Atunci, ighemonul mîniindu-se, a poruncit ca să-l întindă pe roată şi să-l chinuiască fără milă. Fiind torturat, Saprichie a zis ighemonului: "Putere ai asupra trupului meu, dar asupra sufletului meu nu ai, fără numai Domnul meu, Iisus Hristos, Care l-a creat".
Fiind chinuit mult, Saprichie a răbdat toate torturile cu bărbăţie. Apoi, văzîndu-l neînduplecat, necuratul judecător a dat asupra lui hotărîre de moarte, zicînd: "Lui Saprichie, preotul, care a defăimat împărăteştile porunci şi n-a voit să aducă jertfe zeilor celor fără de moarte şi nici nu s-a lepădat de creştineasca nădejde, poruncim să i se taie capul cu sabia". Fiind dus Saprichie la tăiere, sîrguindu-se spre cereasca cunună, a auzit despre aceasta fericitul Nichifor. Deci, i-a ieşit în cale şi s-a aruncat la picioarele lui, zicîndu-i: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ţi-am greşit!" Iar el nu i-a răspuns, căci inima lui era cuprinsă de răutate diavolească. Sfîntul Nichifor, alergînd pe altă cale, l-a întîmpinat şi iarăşi, căzîndu-i înainte, îl ruga, zicînd: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ţi-am greşit ca un om, căci, iată, ţi se dă din cer cunună de la Hristos, pentru că nu te-ai lepădat de El, ci ai mărturisit numele Lui cel sfînt, înaintea a multe mărturii". Dar Saprichie, orbindu-se de ură şi fiind aspru la inimă, stătea neînduplecat, nevrînd nicidecum să-l ierte. Ba, nici un cuvînt n-a zis către fratele care se ruga lui, încît şi prigonitorii se mirau de împietrirea lui Saprichie şi ziceau lui Nichifor: "Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Oare după moarte va putea să te vatăme cu ceva? Ce trebuinţă îţi este să te împaci cu cel ce va muri îndată?" Sfîntul Nichifor le-a răspuns: "Voi nu ştiţi ceea ce cer eu de la mărturisitorul lui Hristos, ci numai Dumnezeu ştie".
Sosind Saprichie la locul în care avea să fie tăiat, Sfîntul Nichifor iarăşi a zis către dînsul: "Te rog, mucenice al lui Hristos, iartă-mă de ceea ce ţi-am greşit ca om, căci este scris: "Cereţi şi se va da vouă; dă-mi, deci, iertare". Acestea şi altele asemenea spunînd Nichifor, nu l-a ascultat împietritul la inimă, prietenul său, Saprichie, nici nu s-a înduplecat, fiind rugat de atîtea ori, neaducîndu-şi aminte de ceea ce s-a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Ci şi-a închis urechile inimii şi ale trupului ca o aspidă surdă care nu aude glasul vînătorilor. De aceea, Dumnezeu, judecătorul cel drept, care nu caută în faţă - de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cele zise în Evanghelie: "Iertaţi şi se va ierta vouă" şi "cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura" - a luat darul Său de la Saprichie, cu dreapta Sa judecată şi îndată a căzut de la Dumnezeu şi s-a lipsit de cununa cea împletită.
Deci, cînd i-au zis prigonitorii: "Pleacă-ţi genunchii, ca să ţi se taie capul", Saprichie a zis către dînşii: "Pentru ce voiţi să mă tăiaţi?" Aceia au răspuns: "Pentru că n-ai voit să aduci jertfe zeilor şi ai defăimat porunca împărătească, pentru un om numit Hristos". Auzind aceasta, ticălosul Saprichie a zis către dînşii: "Să nu mă ucideţi, că voi face ceea ce poruncesc împăraţii, mă voi închina zeilor şi le voi aduce jertfe". Aşa l-a orbit ura şi de darul lui Dumnezeu s-a depărtat, încît el, care mai înainte era în cumplitele chinuri şi nu se lepădase de Hristos Domnul, fiind acum la sfîrşit şi aşteptînd să ia cununa muceniciei şi a slavei, s-a lepădat de viaţa cea veşnică şi s-a depărtat de Domnul.
Auzind Sfîntul Nichifor acele ticăloase cuvinte spuse de Saprichie, l-a rugat cu lacrimi, zicînd: "Să nu faci asta, o frate iubite, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, să nu-ţi pierzi cununa cea cerească, pe care prin pătimirea multor chinuri ţi-ai împletit-o! Iată, stă lîngă uşă Stăpînul Hristos, Care îndată ţi se va arăta şi Îţi va da răsplătire viaţa veşnică, pentru această vremelnică moarte, căci pentru El ai venit la locul acesta ca să o iei". Saprichie nicidecum nu voia să-l asculte, ci se sîrguia spre pierzarea cea veşnică, pierzînd viaţa nesfîrşită pe care era să o cîştige prin lovirea de sabie ce avea să o primească peste grumaji.
Văzînd Sfîntul Nichifor că Saprichie a căzut cu totul din sfînta credinţă şi s-a lepădat de Hristos, adevăratul Dumnezeu, a început a striga cu glas tare către călăi: "Eu sînt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiaţi-mă pe mine în locul lui". Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului şi toţi se mirau că de bună voie se oferă morţii, strigînd: "Sînt creştin şi zeilor voştri nu mă închin şi nu voi jertfi".
Atunci unul din călăi, alergînd la ighemon, i-a spus că Saprichie făgăduieşte să aducă zeilor jertfă, dar este altul care voieşte să moară pentru Hristos şi care strigă cu glas tare: "Sînt creştin şi zeilor voştri nu voi jertfi, iar împărăteştile porunci nu le ascult". Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit ca pe Saprichie să-l slobozească, iar pe acel creştin să-l taie cu sabia. Deci a fost tăiat pentru Hristos capul Sfîntului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile ale lunii Februarie, şi s-a dus, bucurîndu-se, către Hristos Domnul, ca să ia cununa biruinţei din dreapta Lui şi să stea în ceata sfinţilor mucenici, care slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, slavă şi stăpînire în veci. Amin.
