Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun; iar la suflet era mult mai de neam, pentru covîrşitoarea lui faptă bună, pentru vieţuirea cea vrednică de laudă; căci nu numai după ce a luat arhieria, ci şi mai înainte săvîrşea fapte bune de Dumnezeu insuflatul, avînd grija lucrurilor bisericeşti şi ocîrmuirea, ca un econom credincios şi înţelept slujind tuturor celor împreună robi şi împărţind măsuri din grîul stăpînesc.
Deci, după ce a murit Savin, cel ce fusese mai înainte arhiereu, pentru minunata lui petrecere, s-a adunat toată mulţimea mitropoliei Catanei, din dumnezeiască voinţă şi au ales toţi pe Leon. Care, după numire, avea şi vitejie de suflet şi dădea război cu bărbăţie împotriva lupilor celor gîndiţi, apoi se nevoia cu privegheri, cu rugăciuni şi cu alte fapte bune, ca să păzească oile nevătămate de eretici şi de diavoli, mustrînd în fiecare zi şi răsturnînd reaua slăvire a deşartei glăsuiri şi vădind basmele păgînilor, ca un prea înţelept, iar către credincioşi era foarte milostiv şi îndurat, dînd multe milostenii cel ce-l urma pe Hristos.
Sfîntul Leon strălucea înaintea tuturor ca un luminător prea luminos, purtînd de grija sufletelor şi de sărmani îngrijindu-se, fiind hrănitor al săracilor şi al celor strîmtoraţi sprijinitor preasîrguitor. Şi, pe scurt, pe toţi lipsiţii şi scăpătaţii îi primea şi îi ajuta cu dare bogată. Apoi se făcea tuturor toate, după cum zicea marele apostol, ca să-i mîntuiască pe cît ar fi cu putinţă. Şi avea rîvnă multă la dumnezeiasca credinţă ca un alt Ilie. După aceea, se nevoia să şteargă păgînismul cu totul, căci erau încă unii ce se închinau idolilor ca nişte necunoscători. Drept aceea, nu numai cu cuvinte îi învăţa, ci şi cu lucruri şi cu minuni, ca să cunoască slăbiciunea şi neputinţa deşerţilor zei şi puterea cea covîrşitoare a adevăratului Dumnezeu. Într-o zi s-a dus cu mulţi oameni la un loc, unde aveau elinii un idol din vremea lui Deciu şi nebunii îl socoteau Dumnezeu. Dar preaînţeleptul Leon a făcut acolo rugăciune cu lacrimi, către Stăpînul Hristos, să-l surpe ca un Atotputernic; şi îndată, o! minune, a căzut la pămînt şi s-a zdrobit necuratul idol. În acel loc s-a aflat în ceasul acela o cruce preaminunată, iar cei de faţă, văzînd o înfricoşată minune ca aceasta, s-au spăimîntat. Deci a zidit acolo o biserică a sfinţilor 40 de mucenici şi nu numai această biserică, ci şi o alta prea frumoasă şi vestită a zidit cuviosul, în numele Sfintei fecioare Muceniţe Lucia, care a mărturisit acolo, în Catana. În această biserică se află acum întru tot cinstitele şi sfintele moaşte ale acestui minunat Leon; şi iese dintr-însele ca un izvor de-a pururea curgător, mirositor, de toate relele izbăvitor, de patimi curăţitor şi al diavolilor izgonitor. Căci multe minuni a săvîrşit de trei ori fericitul în viaţă, ba şi mai multe a săvîrşit după moarte şi săvîrşeşte în fiecare zi pînă astăzi; şi tămăduieşte toată neputinţa celor ce-l cheamă cu credinţă. Pe toate nu le scriem una cîte una, pentru scurtare, ci numai o lucrare de minuni să o povestim, pe care a săvîrşit-o încă trăind, pentru care veţi înţelege cîtă îndrăznire avea către Hristos, de Dumnezeu insuflatul.
Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea cu ajutorul diavolului semne şi minuni şi se numea Eleodor, care a întrecut pe Iani, pe Iamvri şi pe Simon, fiindcă avea într-însul toată lucrarea diavolească. Acesta era fiu al unei creştine de neam, cu numele Varvara şi se socotea a fi creştin; însă era de copil semeţ şi mîndru şi poftea să fie eparh al cetăţii, ca să facă fără de ruşine voile sale cele rele. Dar nu era voia lui Dumnezeu să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă, el care era nevrednic.
Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat un iudeu vestit în vrăji şi în farmece, cu care s-a împrietenit şi l-a rugat să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o scrisoare, zicînd astfel: "Du-te în miezul nopţii la mormintele boierilor şi te suie deasupra unui stîlp şi acolo va veni un om înfricoşat la vedere, dar să nu te temi. Şi dacă îţi va zice să te cobori, să nu-l asculţi pînă nu-ţi va făgădui să-ţi facă toate voile tale". Atunci, urîtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurîndu-se şi aruncînd în văzduh hîrtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc şi i-a zis: "Ce-ţi trebuie de la mine?" Iar el a răspuns: "Voiesc să-mi faci tot ce doresc". Iar el a răspuns: "Dacă primeşti să te lepezi de Hristos, orice-mi vei cere îţi voi face degrab!"
Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos şi s-a rînduit împreună cu satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate şi prea viclean, ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lîngă dînsul şi să i se supună totdeauna ca să săvîrşească şi să împlinească toate poruncile lui. Acestea poruncind, boierul întunericului s-a făcut nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar înşelătorul şi lepădatul de Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurîndu-se, necunoscînd ticălosul pierderea sufletului şi a trupului său. Că n-a muncit numai sufletul lui veşnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu şi de viaţa aceasta s-a lipsit, făcîndu-se mistuire focului, ca un moştenitor al muncii celei veşnice, după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos, nepunînd în mintea sa nebiruirea dumnezeieştii puteri, s-a apucat să facă rău celor dreptcredincioşi, el, păgînul şi necuratul, măiestrind în fiecare zi împotriva lor, încît pe toţi i-a tulburat cu năluciri şi cu farmece, blestematul. Şi nu numai în mitropolia Catanei, ci şi prin alte părţi, cetăţi şi oraşe ale Siciliei umblînd, tulbura cu vrăjile sale pe toţi. Deci, ascultaţi puţine din multele lui vrăji, ca să înţelegeţi facerile lui de rău.
Aflîndu-se într-o zi în tîrgul cetăţii, treceau nişte femei care mergeau la trebuinţa lor şi el, prea îndrăzneţul, a făcut cu vrăjile sale să curgă rîu prin mijlocul tîrgului; iar femeile, ca să nu se ude, îşi ridicau hainele în sus cît puteau, iar oamenii rîdeau. Şi nu numai aceasta, ci şi pietrele şi lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăşi în piatră sau lemn, spre paguba cumpărătorului. Şi nu numai aceasta săvîrşea maestrul Eleodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiţi şi slăviţi le fermeca şi le îndemna spre satanicească îndrăgostire şi se lăsau pe ferestre, ca să se întîlnească cu cei îndrăgostiţi de dînsele. De aceea, cetăţenii s-au dus şi l-au pîrît la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis oameni să i-l aducă şi, ducîndu-se în casa lui şi în tot locul, dar căutîndu-l nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a scris către Constantin, nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci stăpînitor al grecilor, povestind în scrisoare toate răutăţile şi măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus şi cum au făcut mulţi creştini de au crezut în idoli şi înfricoşa toată cetatea că o va arde cu focul Etnei, prin vrăjile sale.
Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, şi i-a poruncit să meargă în Sicilia, ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci, ducîndu-se Iraclid, cînd a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal şi Eleodor şi i-a urat, zicînd: "Eu sînt acela pe care-l căutaţi, iată vin de voie, după porunca împărătească. Deci nu mă legaţi ca pe un osîndit; că dacă n-aş fi voit să viu, aş fi fugit şi nu m-aţi fi aflat". Acestea auzindu-le, Iraclid s-a minunat şi vrăjitorul i-a spus: "Nu vă îngrijiţi de lucruri care sînt de prisos, că eu vă duc pe voi într-o zi la Bizanţ". Iar ei, auzind acestea, s-au spăimîntat, ştiind că au făcut 30 de zile pînă au ajuns în Sicilia. Şi după ce au cumpărat ceea ce au voit, i-au poruncit să intre în corabie şi să plece. Iar vrăjitorul i-a dus pe dînşii la o baie şi le-a zis să intre într-însa ca să se scalde, dar să nu-şi facă cruce şi nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei au intrat şi, îndată spălîndu-se, s-au aflat în baia cea împărătească a Constantinopolului şi s-au spăimîntat de o minune înfricoşată ca aceasta şi, ieşind din baie, şi-au găsit afară hainele lor.
Deci, mergînd în palatele cele împărăteşti, au povestit stăpîni-torului toate cele întîmplate, care s-a minunat de covîrşitoarea păgînătate a vrăjitorului. Nevorbind împăratul cu dînsul nicidecum, a poruncit să-i taie capul numaidecît, iar el a cerut să-i dea apă să bea şi, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut că-l bea şi intrînd în pahar s-a făcut nevăzut, zicînd: "Rămîi sănătos o! împărate, de data asta, că eu mă duc în cetatea Catanei şi acolo să mă cauţi". Spăimîntîndu-se împăratul de aceasta, nu se dumirea şi nu ştia ce să facă. Însă a trimis iarăşi pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă legat ca pe un osîndit. Şi mergînd, l-a găsit iarăşi la malul mării şi i-a heretisit pe ei. Deci vrînd ei să-l lege, le-a zis să nu se ispitească fără folos. Şi le-a făgăduit că-i va duce iarăşi într-o zi la Bizanţ. Şi însemnînd marea cu un toiag de dafin, pe care îl ţinea în mîini, a făcut un caic şi le-a zis să intre într-însul fără de frică şi să-şi pună şi merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă şi într-o zi au ajuns în Bizanţ, iar caicul acela, fiindcă era nălucire diavolească, s-a făcut nevăzut, însă ei s-au aflat pe pămînt cu toată sinodia lor şi se minunau.
Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăşi a venit Eleodor şi toţi alergau să-l vadă. Apoi, trecînd pe lîngă casa lui Iraclid, s-a plecat pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă. Şi, văzînd pe Eleodor, a scuipat asupra lor, zicînd: "Ia vedeţi, oameni buni, pentru ce fel de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu şi s-a primejduit". Însă Eleodor s-a mîniat şi a zis către dînsa: "Eu te voi face în toată cetatea de rîs". Deci cu cuvîntul semeţul a făcut de a urmat şi lucrul; căci a pierit focul şi nu se afla nicăieri fără numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii neavînd foc cu care să se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetăţii şi îşi lua foc fiecare de la trupul ei. Deci împăraţii au condamnat pe Eleodor să moară de foame. Iar el, a făcut să fie foamete şi lipsă mare pretutindeni, încît nu se mai aflau bucate de mîncare. De aceea împăratul a poruncit să-i taie capul în temniţă, unde era închis. Dar cum şi-a ridicat gealatul mîna ca să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui care au sărit sus, la acoperiş şi l-au desfăcut iar pe acolo a fugit blestematul, zicînd: "Fii sănătos, împărate, şi te mîntuieşte; caută-mă pe mine iarăşi în Catana, ca şi mai înainte". Deci s-a dus într-o clipă în Sicilia şi acolo făcea iarăşi semnele sale cele diavoleşti.
Într-una din zile făcîndu-se alergare de cai, Eleodor a găsit pe un nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis şi a zis către dînsul: "Pot să-ţi fac un cal aşa cum n-are nimeni mai bun". Deci, cu cuvîntul s-a făcut şi lucrul prin nălucirea diavolului şi, încălecînd Hrisis pe cal, s-a făcut minunat în toată priveliştea şi toţi s-au spăimîntat; apoi, poruncind eparhul să-i aducă acel cal de mare preţ, calul s-a făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit eparhului pricina; de aceea a închis în temniţă pe Eleodor ca pe un vrăjitor şi l-a condamnat la moarte. Scoţîndu-l gealaţii să-i taie capul, el le-a făgăduit trei litre de aur ca să-l elibereze şi, primind gealaţii, el a făcut prin nălucire o piatră ce se părea a fi de aur; şi aceia, luînd-o, l-au eliberat, zicînd către eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrînd ei să împartă aurul, l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea şi altele făcea blestematul, pe care le lăsăm spre a nu lungi povestirea şi să nu întinăm auzurile voastre. Vom povesti numai ce fel de sfîrşit rău a avut el, precum i se cădea.
De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru bunătatea lui Hristos, şi-l ruga să înceteze faptele lui cele rele, ca să nu se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veşnic, împreună cu diavolii, dar el n-a primit, ci făcea şi mai multe rele, socotind că sînt bîrfeli sfătuirile şi poruncile sfîntului. Adăugînd fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semeţul a intra şi în sfînta biserică, ca să ia în rîs preacuratele şi dumnezeieştile Taine. Căci într-o zi, cînd era un praznic mare şi sfîntul slujea Sfînta Liturghie, a intrat şi necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rînduială şi zicea bîrfeli şi hule spre rîs, încît se fălea că va face pe sfînt şi pe toţi ceilalţi să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului.
Această obrăznicie a deşertului de minte îngreţoşînd pe slujitorul lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat şi s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte să-i ajute ca să ruşineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat afară din sfîntul altar, după ce s-a împărtăşit cu Sfinţele Taine, mai înainte de a se dezbrăca de sfintele veşminte şi a legat tare de grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor, zicînd: "Domnul Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poţi lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzania multora". Acestea zicînd, l-a tras pînă la locul celor osîndiţi, care se numea Ahilion, şi a poruncit mulţimii poporului să adune lemne multe şi să facă foc mare şi după ce mai înainte l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a tras şi au intrat împreună în foc; şi a stat acolo pururea pomenitul, pînă cînd a ars Eleodor desăvîrşit şi s-a făcut cenuşă pierzătoare. Deci, cu osîndă dreaptă, nedreptul s-a ars în foc, ca un moştenitor al iadului, şi s-a dus în focul cel veşnic.
Dar, marele arhiereu şi făcătorul de minuni Leon nu numai că a ieşit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfinţitele lui veşminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un fir de păr din sfinţitul şi preacinstitul său cap. Tot aşa de demult s-a făcut în Babilon o minune înfricoşată ca aceasta, pe vremea lui Nabucodonosor, cu trei sfinţi tineri, pe care, văzînd-o, cei de faţă s-au spăimîntat şi slăveau cu mare glas pe Domnul, Care făcea nişte minuni ca acestea ca să preamărească pe robul său. Vestea aceasta străbătînd în toate părţile, împăratul Constantinopolului a trimis la sfînt scrisori, prin care îl ruga să vină la dînsul să-l vadă şi să-l binecuvînteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii împărăteşti. Acolo însuşi împăratul l-a cinstit cu evlavie şi cu cucernicie, văzîndu-i faţa cea încuviinţată a petrecerii îngereşti, darul Sfîntului Duh, strălucirea şi lucrarea semnelor celor negrăite; căci a săvîrşit acolo în împărăteasca cetate multe minuni, iar mai ales a pus cărbuni aprinşi şi tămîie în haina sa şi i-a tămîiat spre slava şi marea cuviinţă a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd o minune ca aceasta, s-au spăimîntat toţi şi cînd el a voit să se întoarcă la scaunul său, toţi l-au petrecut cu mare cinste şi evlavie, precum se cădea.
De viaţa acestui sfînt s-au minunat îngerii, iar diavolii s-au înfricoşat de puterea şi stăpînirea pe care i-a dat-o asupra lor Atotputernicul Dumnezeu. Apoi oamenii s-au înspăimîntat de covîrşitoarea smerenie şi sfinţenie, şi pentru vrednicia facerii de minuni încuviinţate Sfîntului Leon; iar ereticii s-au spăimîntat de glasul dogmelor lui celor drepte. Elinii au amuţit de înţelepciunea lui şi desăvîrşit s-au ruşinat. Ochii cei orbiţi s-au luminat, mîinile şi picioarele cele slăbănogite s-au vindecat, toată vătămarea şi boala trupului şi toate mădularele cele bolnave şi pătimaşe s-au tămăduit prin punerea mîinilor sale şi prin rugăciunile lui. Aceste şi alte minuni şi mai slăvite a săvîrşit Sfîntul Leon, nu numai cît a trăit întocmai ca un înger, dar şi după ducerea şi sfînta lui mutare de aici către Dumnezeu. Dar, mai ales, şi mai minunate pînă în ziua de astăzi lucrează minuni Atotputernicul Dumnezeu la mormîntul lui, ca să preamărească pe robul său, pe care nu se cuvine a le scrie, fiindcă trăiesc încă aceia care printr-însul s-au vindecat; numai una să povestim, pe care a săvîrşit-o în ziua mutării sale către Dumnezeu.
O femeie de neam bun, din cetatea Siracuzei, curgîndu-i sînge, a cheltuit toată averea ei la doctori, dar n-a dobîndit nici un folos. Mai pe urmă, luminîndu-se printr-o dumnezeiască descoperire, s-a dus la doctorul acesta fără de plată şi ajungînd la poarta cetăţii, care se numeşte Ariani, a auzit clopotele, care se trăgeau pentru mutarea Cuviosului. Grăbindu-se, a alergat acolo şi căzînd la sfintele lui moaşte cu lacrimi şi cu credinţă, a cerut vindecare. Pentru aceea, după credinţa ei, îndată a urmat şi împlinirea dorinţei, că i-a încetat curgerea sîngelui în chip minunat; şi dobîndindu-şi tămăduire, s-a întors la casa ei bucurîndu-se, şi a povestit minunile cele mari ale lui Dumnezeu, mărind pe adevăratul robul său.
Sfîntul Leon a adormit în 20 de zile ale lunii februarie, dîndu-şi fericitul şi fără de prihană sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, iar cinstitul şi sfîntul lui trup l-au îngropat cu cinste în preafrumoasa biserică a sfintei muceniţe şi fecioare Lucia, pe care însuşi a zidit-o. Iar Domnul, Care slăveşte pe cei ce Îl slăvesc, a preamărit şi după moarte pe adevăratul Său rob; căci iese de-a pururea mir binemirositor din mormîntul său, care tămăduieşte toată boala celor ce vin la dînsul cu evlavie şi cu credinţă.
Dar, o! Leone, iubitorule şi moştenitorule al celor cereşti, care te-ai arătat leu cu adevărat şi ai nădăjduit ca un leu nebiruit! O! împărate, preastăpînitor al patimilor şi al vrăjmaşilor tirani, lucrătorule, care ai spăimîntat ceata ereticilor ca pe nişte vulpi viclene şi cu rîvnirea împărătească, de leu, ai gonit-o departe, iar pe poporul dreptcredincioşilor l-ai adunat şi l-ai întărit cu dogme tari şi învăţături preaînţelepte. Cel ce ai fost puternic în lucru şi în cuvînt şi ai strălucit în amîndouă, ca un soare, tuturor marginilor; cel ce cu semnele şi minunile cele mai mari ai covîrşit nu numai pe proorocii de demult, dar te-ai întrecut şi cu cei dintîi şi mai mari apostoli. O! păstorule ales de Dumnezeu, luminătorule aprins cu foc dumnezeiesc şi robule al lui Dumnezeu, următor de Hristos, pedepsitorule al celor fără de minte, pierzător al diavolilor şi rugător preafierbinte al celor ce nădăjduiesc la tine; primeşte cu dragoste şi milostivire ca un părinte iubitor de fii, aceste cereri care ţi se aduc cu multă dorinţă din minte şi din limbă neiscusită; dăruieşte credincioşilor pace, linişte, sănătate şi veşnică mîntuire a sufletelor şi tuturor celor ce săvîrşesc sfinţită pomenirea ta. Să nu încetezi a cere de la Dumnezeu ca să le dea cele ce sînt de folos, izgonire de patimi, izbăvire de ispite, însănătoşire de boli şi dobîndire a tuturor bunătăţilor; iar în veacul ce va să vie, să ne învrednicim împărăţiei cereşti şi fericirii celei veşnice, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, stăpînirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
