Un bătrân oarecare sedea la Tebaida într-o pesteră si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos si după sfătuire făcea rugăciune si-l slobozea să doarmă. Odată, însă, niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat de au venit la el si i-au făcut mângâieri. Si după ce s-au dus, a sezut iarăsi bătrânul seara, după obicei, sfătuindu-l pe frate si, în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat să se trezească bătrânul si să-i facă rugăciune. Dar, mult sezând si nedesteptându-se bătrânul, s-a supărat si nu s-a dus. Si a suferit asa de sapte ori la rând, supărându-se si împotrivindu-se, si nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a desteptat bătrânul si, văzându-l pe ucenic sezând, i-a zis: "Nu te-ai dus până acum?". Iar el a zis: "Nu, că nu m-ai slobozit, părinte". Si a zis bătrânul: "Pentru ce nu m-ai desteptat?". I-a răspuns fratele: "Nu am îndrăznit să te misc, ca să nu îti stric somnul". Asa, au citit pravila cea de dimineată si, după sfârsitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate si sedea singur. Atunci a fost răpit si iată cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el si, deasupra scaunului sapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: "Ale cui sunt acestea?". Si i-a răspuns acela: "Ale ucenicului tău. Si locul si scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele sapte cununi în noaptea aceasta le-a luat". Deci, venindu-si în sine bătrânul, l-a chemat pe frate si i-a zis: "Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?". Iar el a răspuns: "Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!". Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturiseste, i-a zis: "Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!". Fratele, nimic stiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Si i-a zis părintelui: "Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că, supărat fiind de gânduri, de sapte ori am vrut să mă duc, însă fără de slobozenia ta nu m-am dus". Iar bătrânul, auzind, a înteles că de câte ori s-a luptat împotriva gândului a primit cunună de la Dumnezeu. Si fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus. Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbati duhovnicesti, ca să cunoastem că si pentru mici osteneli ne dăruieste nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învătăm si a cere cu osârdie rugăciunile părintilor si să nu îndrăznim să facem ceva, sau câtusi de putin să ne despărtim de ei, fără blagoslovenie. (16-421)

Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.
S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.