În Alexandria, cetatea Egiptului, luînd scaunul patriarhiei Dioscor ereticul, după moartea Sfîntului Chiril, şi umplîndu-se tot Egiptul de eresul său, era acolo un preot drept-credincios şi nebiruit în creştineştile dogme, anume Proterie, sfînt cu viaţa şi plin de înţelepciunea cea insuflată de Dumnezeu. Acesta, văzînd pe mulţi abătîndu-se la eresul patriarhului, care bîrfea că este o fire în Hristos, li se împotrivea tare cu cuvinte nebiruite. Iar patriarhul Dioscor se mîhnea asupra lui; însă vrînd să-l aducă la unirea sa cea rău-credincioasă, îl momea cu înşelăciune, cinstindu-l cu protopopia. Dar nimic n-a sporit, deoarece Sfîntul Proterie era tare în credinţă, ca cel ce învăţase bine dreapta credinţă de la prea sfinţitul Chiril, care fusese mai înainte patriarh al Alexandriei.
După aceasta, pe vremea împărăţiei lui Marcian, adunîndu-se în Calcedon, al patrulea Sinod al Sfinţilor Părinţi din toată lumea, Dioscor a fost mustrat pentru eresul său şi a fost osîndit la depărtarea din treapta patriarhiei şi la despărţirea de Biserică. Fiind izgonit în ţara Paflagoniei, în cetatea ce se numea Gangra, a murit acolo după cîtăva vreme. Iar în Alexandria, după lepădatul Dioscor, a fost ales de credincioşii arhierei, de clerici şi de drept-credincioşii din patriarhicescul scaun Sfîntul Proterie, bărbat cu adevărat vrednic de o treaptă ca aceea. Dar poporul de obşte al Alexandriei, cel adăpat cu erezia lui Dioscor şi unii clerici care se vătămaseră cu erezia, nu primeau alegerea lui Proterie.
Deci, alegîndu-se patriarh Sfîntul Proterie de cei credincioşi, a ocupat scaunul şi a început a prea mări credinţa cea dreaptă, întărită de Sinodul Sfinţilor Părinţi din Calcedon. Apoi s-a făcut gîlceavă şi tulburare, pentru că unii din clerici, între care erau mai de frunte preotul Timotei, care se poreclea Eliur şi diaconul Petre Mongos, amîndoi sfinţiţi de Dioscor şi plini de eresul acestuia, şi alţii, s-au despărţit de soborul bisericesc, nevoind să aibă împărtăşire cu Sfîntul Proterie şi făceau dezbinare în popor, pornindu-l spre gîlceavă. Deci era mare dezbinare în Biserica Alexandriei. Unii se ţineau de acest nou patriarh, socotind bine Ortodoxia, iar alţii, poftind iarăşi pe Dioscor şi blestemînd dogmele Sinodului din Calcedon. Apoi gîlcevindu-se şi făcînd război unii cu alţii, îndrăzneau şi asupra patriarhului; căci strigau nepricepuţii tulburători asupra Sfîntului Proterie, numindu-l desfrînat, deoarece, fiind în surghiunie arhiereul Dioscor, i-a luat mireasa lui, adică Sfînta Biserică; apoi mai ziceau că Proterie este şi eretic, şi nevrednic de treapta patriarhiei.
Deci, Sfîntul Proterie răbdînd multe primejdii, prin tulburarea poporului eretic, şi temîndu-se de ucigaşele mîini, a avut neapărată nevoie de oaste pentru apărarea sănătăţii sale; căci totdeauna îi era frică, aşteptînd năvălirea poporului, fiindcă şi asupra începătorilor curţii sale se răsculase şi se pornise şi asupra împărăteştii oşti, care se afla în cetate. Căci în acea vreme antipatul din Tebaida, venind în cetate ca să împace tulburarea, popoarele aruncau cu pietre asupra ostaşilor care intrau cu dînsul. Ostaşii, văzînd răscularea poporului, au alergat în locaşul ce se numea Serapidis şi s-au închis într-însul; iar poporul, alergînd, a împresurat locaşul şi, luîndu-l, au ars cu foc de vii pe ostaşii de acolo.
Auzind de aceasta, drept-credinciosul împărat Marcian s-a mîniat foarte, şi a trimis oaste mai mare, care a smerit pe cetăţeni şi popor, luînd grîul şi hrana cetăţii care se aducea în Alexandria cu corăbiile din cetăţile şi hotarele Egiptului, poruncind să nu le mai ducă în Alexandria, ci în Pilusia, iar de acolo în Constantinopol. A mai luat de la alexandrini şi băile poporului şi alte lucruri mai plăcute; apoi le-a oprit toată libertatea şi obişnuitele privelişti. De acest lucru supărîndu-se cetăţenii, şi mai ales pentru lipsa pîinii, fiind cuprinşi de foame, s-au smerit şi au rugat pe prea sfinţitul patriarh Proterie să se ducă să roage pe împărat pentru dînşii. Deci, ducîndu-se prea sfinţitul patriarh a înduplecat pe împărat pentru cetatea sa şi a cîştigat toate cele cerute, căci s-a dăruit cetăţii libertatea cea dintîi şi pîinea li s-a întors. Apoi a vieţuit arhiereul lui Dumnezeu în pace cîtăva vreme pe scaunul său. Iar pe Timotei Eliur, cel ce n-a voit să se pocăiască şi pe gîlcevitorii cei răi, i-a despărţit de Biserică.
După aceasta, a murit drept-credinciosul împărat Marcian şi tulburătorii eretici şi-au înălţat iarăşi cornul lor, începînd a îndemna poporul cel nepriceput la gîlceavă şi tulburare şi n-au încetat pînă ce nelegiuiţii nu şi-au săvîrşit răutatea lor. Căci Timotei Eliur, fiind viclean, înşelător şi vrăjitor, cu meşteşug i-a amăgit pe monahii din Egipt care vieţuiau în mănăstiri şi în sihăstrii. Astfel, căutînd o noapte fără lună şi acoperindu-se cu îmbrăcăminte întunecoasă, a înconjurat chiliile călugăreşti, chemînd pe nume pe fiecare şi cînd răspundea fiecare din ei şi întreba cine este şi ce îi trebuie, el le zicea: "Eu sînt unul din slujitoarele duhuri, trimis de la Dumnezeu ca să nu aveţi împărtăşire cu Proterie şi soborul din Calcedon să nu-l primiţi; iar pe Timotei Eliur să-l puneţi episcopul Alexandriei". Astfel vicleanul înşelător, ajutîndu-i diavolul, i-a amăgit cu farmece. Iar aceia, neînţelegînd meşteşugul vrăjmaşului, au crezut minciuna ca pe un adevăr şi, spunînd unul altuia arătarea cea îngerească, s-au sfătuit şi s-au adunat în număr mare şi ducîndu-se în Alexandria cu mînie asupra celui nevinovat drept-credincios arhiereu al lui Dumnezeu Proterie, au vrut să-l izgonească din biserică.
În acea vreme Timotei, îndemnînd în Alexandria pe unii cu amăgire, iar pe alţii în taină, şi-a adunat o ceată mare de tulburători şi socotind vreme lesnicioasă, cînd Dionisie antipatul nu era în cetate, ci zăbovea în părţile de sus ale Egiptului, a mers în biserică cu mult popor şi cu ostaşi înarmaţi şi cu monahii care veniseră la dînsul, avînd cu sine doi episcopi lepădaţi pentru credinţa lor cea rea; asemenea şi cu clericii care erau goniţi pentru alte pricini. Deci s-a sfinţit Timotei de episcopii cei lepădaţi şi s-a numit patriarh al Alexandriei, netemîndu-se de canoanele bisericeşti, căci de la legile împărăteşti nu aştepta vreo judecată, pentru că toată nădejdea sa îşi pusese în poporul cel tulburat şi în mulţimea monahilor ceilor amăgiţi. Iar prea sfinţitul patriarh Proterie, văzînd acea tulburare şi neavînd ajutor şi apărare de la nimeni, nefiind în cetate antipatul, a gîndit să fugă şi tăinuindu-se de toţi, noaptea, a ieşit din cetate. Şi odihnindu-se el la un loc ascuns, i s-a arătat în vedenie Sfîntul prooroc Isaia, zicîndu-i: "Întoarce-te în cetate, căci eu aştept să te iau pe tine".
Această vedenie luînd-o în seamă prea sfinţitul Proterie şi cunoscînd mucenicescul sfîrşit ce va fi, s-a întors şi a intrat în botezătoarea bisericii. Iar tulburătorii, căutînd pretutindeni pe Proterie, s-au înştiinţat că este în botezătoare şi mai întîi l-au încuiat acolo, apoi intrînd la dînsul cei înşelaţi de Timotei, l-au ucis cu nemilostivire cu ciomegele de trestie pe care le purtau în mîini şi care aveau în capete fier ascuţit. Apoi au ucis şi pe alţi şase oameni care erau cu dînsul. Deci au vărsat sînge nevinovat într-acea vreme, cînd Paştile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit; căci era ziua Sîmbetei celei mari cînd s-a săvîrşit acea cumplită ucidere. Dar nu le era destul ucigaşilor, ci cei ce nu se săturaseră de sîngele cel nevinovat, mai mult şi-au întins răutatea lor. Căci, legînd trupul cel mort al Sfîntului Proterie de picioare, l-au tras în mijlocul cetăţii, bătîndu-i şi zdrobindu-i în bucăţi mădularele lui. Iar unii, mai fără de omenie, rupeau trupul lui cu dinţii, ca fiarele şi cîinii; apoi, aprinzînd un foc mare, l-au ars şi l-au făcut cenuşă şi praful în vînt l-au aruncat. După aceea cu porunca celui fără de lege patriarh al lor, Timotei, au ars şi scaunul patriarhiei, pe care şezuse Sfîntul Proterie ca şi cum era întinat de el, singuri necuraţi fiind ei.
După o ucidere cumplită ca aceea a Sfîntului Proterie, mincinosul patriarh Timotei Eliur a trimis pe ostaşii săi în toate cetăţile Egiptului ca să gonească pe drept-credincioşii arhierei iar în locul acelora să aşeze pe alţii, pe care singur i-a pus. Atunci episcopii şi clericii cei necăjiţi şi toţi cei ce erau drept-credincioşi, au scris cu lacrimi împăratului Leon, cel ce după Marcian se alesese, cum şi la prea sfinţitul Anatolie, patriarhul Constantinopolului, înştiinţîndu-l de toate cele ce se făcuseră, şi rugîndu-l să izbăvească Biserica Alexandriei de o tiranie ca aceea. Împăratului şi patriarhului le-au fost jale de uciderea nevinovatului arhiereu al lui Dumnezeu, Proterie. Şi îndată, trimiţînd împăratul pe dregătorii săi cu oaste mare, au pedepsit pe cei ce au tulburat liniştea; pe unii cu tăierea mîinilor, pe alţii cu tăierea limbii, iar pe alţii în legături şi în temniţe, pe alţii cu bătăi şi cu izgoniri; dar pe Timotei Eliur, mincinosul patriarh, cu episcopii şi cu clericii lui, l-au trimis la judecata duhovnicească .
Deci, judecîndu-se Timotei de drept-credincioşii arhierei, a luat plată după lucrurile sale, că nu numai de arhierie, ci şi de creştinătate înstrăinîndu-se, l-au trimis în surghiun, în cetatea Gangra, unde s-a săvîrşit şi Dioscor învăţătorul său. Iar în locul lui s-a ales la patriarhia Alexandriei alt Timotei, care se chema Salofachiul, bărbat dreptcredincios şi înţelept, care pentru bunul său obicei era iubit. Astfel a primit pace şi linişte Biserica lui Hristos cea din Alexandria care, cu dreaptă credinţă, slăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi Sfîntul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
