Zis-a un batran: "Sa stiti ca alt drum catre mantuire nu este, fara numai smerenia, precum scrie Evanghelia despre vames. Deci, de va fi cineva neatins de pacate mari, sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate. Ci, unul ca acela, mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, ca nu cumva sa se descopere pe sine mai pacatos decat toti oamenii. Ca, daca cineva pentru ca n-a cazut in nici un mare pacat trupesc si lumesc, se va inalta cu gandul sau, socotindu-se pe sine ca este cu totul curat si pururea gata si vrednic de impartasirea cu Sfintele Taine, iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut, candva, in vreun pacat, il socoteste nevrednic, unul ca acela, cu acel gand inalt si fara de smerenie, este nevrednic si necurat si urat lui Dumnezeu si la pieire merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca mult mai placut si mai iubit lui Dumnezeu este pacatosul smerit, decat dreptul mandru".
Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: "Cum se intelege aceasta parinte, ca Domnul Hristos zice in Evanghelie: Fericiti sunt cei ce plang ca aceia se vor mangaia, iar Apostolul Pavel porunceste la cartea sa: Bucurati-va pururea si iarasi zic, bucurati-va. Deci, cum, si in ce chip, va face omul ca sa planga si sa se bucure si cum pot sa se impace acestea si sa fie amandoua impreuna, si plangerea si bucuria"?
Raspuns-a lui batranul, zicand: "Plangerea este grija pentru Dumnezeu si pentru poruncile Luisi ea naste o pocainta, iar pocainta naste cunostinta, postul, rugaciunea si invatatura. Iar bucuria este linistea intru Dumnezeu si blandetea. Si daca cineva arata cuvant bun si cinstit, dragoste si fata vesela catre cei ce vin la dansul si are in inima sa si pocainta, se vadeste ca, asa pot fi si pot incapea amandoua impreuna, plangerea si bucuria".
Neincetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca sa ne aratam mai presus de bantuirea dracilor. Ca ne necajesc nu numai cand suntem in liniste in Casa lui Dumnezeu, mult se ridica asupra-ne si ne sfatuiesc sa privim cu obraznicie si fara sfiala fetele fratilor, ba si nalucirea faptei celei urate o zugravesc intru noi, turnand in mintile noastre, ca o amestecare a gandurilor, si in acest chip ne opresc de la tainele lui Hristos. Dar, prin pazirea ochilor si prin luarea aminte, a gandului, cel infranat le va birui pe acestea, harul ajutandu-l.
Cu cata paza se cuvine inima si simturile noastre a le pazi, ca razboiul nostru este mare si indracirea dusmanului asupra noastra este multa. Dar, nu se cuvine, pentru aceasta, sa ne lepadam de lupta noastra, ci gandurile vrajmasului se cade a nu le face lucratoare; si, asa, il vom face pe el sa crape. Ca stie Domnul pe cel ce ne necajeste pe noi si cate sageti arzatoare arunca in inimile noastre. Insa, a celor ce bine se lupta este vrednicia, ca, bine luand aminte, sa nu se lepede de lupta. Ca cel ce are pace cu patimile, de ce ar voi sa aiba razboi cu ele? Caci, numai unde este vrajba, acolo este si razboi si, unde este razboi, acolo este si lupta si, unde este lupta, acolo sunt si cununi. Drept aceea, daca cineva voieste sa se izbaveasca din robia cea amara a patimilor, acela sa porneasca razboi impotriva vrajmasului. Dumnezeului nostru, slava!
