Intru aceasta zi, cuvant din Pateric. Sezand oarecand ava Arsenie in Canop, a venit de la Roma o fecioara de la curtea imparateasca foarte bogata fiind si tematoare de Dumnezeu, vrand sa-l vada pe el. Si a primit-o pe ea Teofil arhiepiscopul Alexandrinei si l-a rugat pe el, sa-l induplece pe staret, sa o primeasca pe ea. Apoi, ducandu-se, arhiepiscopul a rugat pe staret, graind: "A venit o fecioara din Roma, spunand ca este de neam de la curte si voieste sa te vada". Iar staretul n-a voit s-o primeasca pe ea. Iar, dupa ce i-a spus ei aceasta, indata a poruncit sa puna saua pe asina, zicand: "Cred lui Dumnezeu ca-l voi vedea pe el, ca sunt si in cetatea noastra destui oameni, dar eu prooroc am venit sa vad." Iar dupa ce a venit aproape de chilia staretului, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, acela era in afara chiliei si, vazandu-l, acea fecioara a cazut la picioarele lui. Iar el a ridicat-o cu manie zicandu-i: "Daca voiesti sa-mi vezi fata, vezi-o acum". Iar ea, de rusine, n-a cautat la fata lui. Si i-a zis ei staretul: "Au n-ai auzit de faptele mele, inca mai voiesti sa le si vezi pe acestea ? Si cum ai indraznit sa faci atata cale pe mare ? Au nu stii ca femeie esti ? Si nu ti se cade a iesi singura ? Sau, inca, dupa ce te vei duce la Roma, vei spune si la altele ca ai vazut pe Arsenie, drum de femei facand pe mare, ca sa vina la mine ?" Iar ea a zis: "De va voi Dumnezeu sa ma duc, nu voi indrepta pe nimeni sa vie aici, ci te roaga pentru mine". Apoi el, raspunzand, i-a zis: "Ma voi ruga lui Dumnezeu, ca sa piara si pomenirea ta din inima mea." Deci, auzind aceasta a iesit scarbita si tulburata cu mintea. Iar, dupa ce a mers ea in cetate, indata, de mare suparare, a cazut bolnava. Si i-a spus arhiepiscopului ca-i bolnava. Deci el, venind la dansa, o ruga sa-i spuna care este boala ei. Iar ea i-a zis lui: "Bine era de n-as mai fi venit eu aici. Ca am zis staretului: Pomeneste-ma, parinte. Iar el mi-a zis mi-e: Ma voi ruga lui Dumnezeu ca sa piara si pomenirea ta din inima mea si, iata, eu mor de suparare". Deci, i-a zis ei arhiepiscopul: "Au nu stii ca femeie esti, iar vrajmasul prin femei face razboi sfintilor ? Pentru aceasta, intr-acest chip ti-a grait tie staretul insa, pentru suflelul tau se roaga pururea". Apoi asa i s-au mangaiat gandurile sale si s-a dus cu mare bucurie la casa ei.
Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem, despre nevointa calugareasca. Fratilor, nevoiti-va ca niste ostasi imparatesti, pana ce aveti vreme, aceasta stiind-o ca, pentru cununa cea nestricacioasa, ni s-a pus noua nevointa, spre curatirea pacatelor si spre viata cea vesnica. Faceti-va, dar, curata mintea cea intreaga, in toate faptele voastre, caci ea este maica ascultarii. Inca sa lepadati de la voi imputinarea si molesirea sufletului si sa va imbracati cu credinta cea curata, ca, vazand Domnul silinta sufletelor voastre, sa va intareasca pe voi cu toate faptele cele bune. Sa urati, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toata puterea, precum si naravul cel rau si vrajba, asa precum ati lasat pe parintii vostri trupesti, prietenii si averile, ca, daca, de la inceput va veti slabi cu gandul, apoi osteneala veti avea si paguba.
De s-ar intampla noua ceva rau, sa nu cartim, pentru Domnul, ca, cela ce carteste paguba isi face lui, caci, dupa asa intelegere lucreaza, si nu dupa scopul duhovnicesc. Deci, tu, inlelept fiind, sa nu urasti pe fratii cei mai slabi, nici sa nu ravnesti la cei ce vietuiesc fara de frica lui Dumnezeu. Si iarasi zic: Sa nu urasti pe fratele tau, ca poate, vreo patima, pe care tu nu oi stii, l-a impresurat pe el, si, pentru aceasta, a ajuns la neputinta. Ci, mai vartos se cade, a-l milui si a te ruga pentru el, macar de te-a si suparat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoiesti bine.
Cunoaste, iubitule, pe cele nestricacioase si aminteste-ti de vapaia cea vesnica care va arde pe cei pacatosi. Sa plangi, ca ai gresit, inca si pentru mine, pacatosul, sa plangi, pentru ca iertare de pacate sa ne daruiasca Domnul, a Caruia este marirea, acum si pururea.
