Ce este o icoană?
O icoană este o imagine (de obicei bidimensională), reprezentand pe Hristos, sfinţi, ingeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria Bisericii.
Sf. Grigore Dialogul (Papă a Romei, 590-604) vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeţi: „Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neinvăţaţi care o privesc, căci in ea și cei ignoranţi văd ce ar trebui să urmeze; in ea pot citi analfabeţii”(Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p.53).
Celor care sugerează că acest fapt nu mai este relevant in epoca noastră, le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem acum, intr-un segment major al populaţiei... copiii.
Icoanele ne ridică minţile de la cele pămantești la cele cerești. Sf. Ioan Damaschinul a spus: „Prin icoane vizibile suntem conduși la contemplarea a ceea ce este divin și spiritual”. Prin păstrarea memoriei celor pictaţi in icoane, suntem inspiraţi să-i imităm. Sf. Grigore de Nissa (330-395) povestea cum nu putea trece pe langă o icoană cu Avraam care-l jertfea pe Isaac „fără să verse lacrimi”. Intr-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Șaptelea Sinod Ecumenic: „Dacă unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit și i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce căinţă și-i va face bine celui simplu și needucat”.
Se inchină ortodocșii la icoane?
Creștinii se roagă in prezenţa icoanelor (așa cum evreii se rugau in prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Fac icoanele minuni?
Pentru a pune aceasta intrebare intr-o perspectiva corecta, să incercăm mai intai să răspundem la cateva intrebări: Făcea chivotul legămantului minuni (vezi Iosua 3,15, 1 Samuel 4,6 ș.a.)? Vindeca șarpele de aramă pe cei mușcaţi de șerpi (Numeri 21,9)?
Au inviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Impăraţi 13,21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5,15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi și au scos draci (Fapte 19,12)?
Răspunsul la aceste intrebări este Da, intr-un anumit fel. Totuși, ca să fi m mai corecţi, Dumnezeu a fost Cel care a ales să facă minuni prin aceste obiecte. In cazul chivotului și a șarpelui de aramă, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni.
Dumnezeu a făcut minuni prin rămășiţele profetului Elisei, prin umbra unui sfant și prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru că Dumnezeu cinstește pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2,30), Iși găsește plăcerea in a face minuni prin sfinţii Lui, chiar și pe aceste căi indirecte. Faptul că Dumnezeu poate sfi nţi lucruri material nu trebuie să surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce il atingea (Exod 29,37). A respinge adevărul că Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale inseamnă a cădea in gnosticism.
Prin urmare, da, intr-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece Dumnezeu cinstește pe cei ce-L cinstesc.
Care este diferenţa dintre inchinare și venerare?
Creștinii ortodocși nu se inchina la icoane in sensul in care cuvantul inchinare este folosit in limba modernă. Creștinii ortodocși cinstesc icoanele, ceea ce inseamnă că le respectă pentru că sunt obiecte sfi nte și pentru că respectă pe cei pe care ii reprezintă. Nu ne inchinăm icoanelor așa cum nu ne inchinăm steagului ţării. Respectul faţă de steag reprezintă aceeași atitudine ca și faţă de icoane, un fel de cinstire. Așa cum nu venerăm lemnul sau vopseaua, ci persoana pictată in icoană, tot așa patrioţii nu venerează ţesătura și culorile, ci ţara reprezentată de steag.
Acesta a fost felul de gandire al celui de al Șaptelea Sinod Ecumenic, care a decretat in al său Oros: „Acesta fi ind cazul, urmand calea impărătească și invăţătura de inspiraţie divină a Sfi nţilor Părinţi și a Tradiţiei Bisericii sobornicești - căci noi știm că este inspirată de Duhul Sfant, care se află in ea - decidem in mod corect și după o lungă examinare, că asemenea Crucii sfi nte și dătătoare de viaţă, la fel sfi ntele și preţioase icoane pictate in culori și impodobite cu pietre preţioase sau cu altă materie avand același scop să fi e puse in sfi ntele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte și haine sfinte, pe pereţi și pe străzi, indiferent dacă ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu și Mantuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfanta Născătoare de Dumnezeu, sau ale ingerilor sau Sfi nţilor. Căci ori de cate ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de cate ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, ii iubim mai mult... Căci cinsteadată imaginii se adresează prototipului, și persoana care cinstește o icoană venerează pe cel reprezentat de ea. Intr-adevăr, aceasta este invăţătura Sfi nţilor noștri Părinţi și Tradiţia Sfintei Biserici sobornicești, care a dus Evanghelia de la un capăt la celălalt al pămantului.”
Evreii inţelegeau diferenţa dintre venerare și inchinare (adorare). Un evreu pios iși săruta șalul de rugăciune inainte să și-l pună și săruta Tora inainte să o citească in sinagogă. Cu siguranţă Iisus a făcut la fel, inainte să citească Scriptura in sinagogă.
Primii creștini au inţeles și ei această distincţie. In Martirajul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan), ni se spune cum unii au căutat să-l infl uenţeze pe magistratul roman să nu le dea voie să ia trupul Sfantului Martir, „ca nu cumva, s-a spus, ei să renunţe la cel răstignit și să inceapă să se inchine la acesta. Aceasta s-a făcut la indemnul iudeilor, care au urmărit și cand era să-l luam din foc, ei neștiind că era imposibil pentru noi să renunţăm la Hristosul care a suferit pentru mantuirea intregii lumi - deși fără păcat - sau să ne inchinăm altuia.
Căci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne inchinăm, dar pe martiri ii cinstim doar ca pe ucenici și imitatori ai Domnului, care merită aceasta pentru neegalata lor dragoste faţă de Impăratul și Invăţătorul lor... Atunci sutașul, văzand impotrivirea iscată de iudei, l-a pus in mijloc și l-a ars după obiceiul lor. După aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de preţ decat pietrele preţioase și mai scumpe decat aurul curat, și le-am așezat intr-un loc potrivit, unde Domnul ne va ingădui să ne adunăm după cum putem, cu bucurie, și să sărbătorim martirajul lui, aducandune aminte de cei care s-au luptat deja și pregătindu-i pe cei care vor avea de luptat”(Martirajul lui Polycap 17,2- 3; 18,1-3).
Crucea
Semnul Sf. Cruci insoţește neincetat creștinătatea, incă de la apariţia ei. Pentru creștini, chiar și după trecerea la cele veșnice, crucea rămane semnul tare și sfant care străjuiește și in mormant pană la a doua venire a lui Hristos și invierea morţilor. Prin semnul crucii, creștinul mărturisește iubirea faţă de Hristos, care a suferit pe crucea Golgotei pentru lumea intreagă. Acest semn se realizează prin impreunarea celor 3 degete de la mana dreaptă: degetul mare, arătător și mijlociu, care sunt duse pe rand la frunte, piept, umărul drept și umărul stang, odată cu rostirea cuvintelor: “In numele Tatălui și Fiului, și al Sf. Duh, Amin”, in timp ce inelarul și degetul mic sunt lipite de palmă. Impreunarea celor 3 degete ne duce cu gandul la Preasfanta Treime, iar indoirea in palmă a celorlalte degete ne aduce aminte că Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat.Cuvintele care insoţesc semnul Sf. Cruci mărturisesc că noi credem in Dumnezeu care locuiește sus, in ceruri, in Fiul său care a coborat pe pămant pentru noi și care S-a inălţat la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui, in Sf. Duh care a fost trimis in lume ca să continue lucrarea mantuitoare a lui Hristos. Prin cuvantul Amin, care inseamnă “așa este”, adeverim că tot ce am mărturisit prin Cruce este credinţa după care ne conducem in viaţa noastră cotidiană.
Unul din motivele, și poate că principalul, pentru care creștinii cinstesc Sf. Cruce, este acela că prin ea ne-a venit mantuirea. Hristos este Cel care ne-o dăruiește, răstignindu-se pe cruce și spăland prin sangele Său curat păcatele noastre.
El moare cu capul in sus, spre Dumnezeu, pentru ca prin El omul să poată urca la cer, și cu mainile intinse ca să cuprindă pe toţi oamenii.
Pomul din care au mancat Adam și Eva in grădina Edenului este inlocuit prin cruce și astfel creaţia se intoarce la forma ei originară, căci dacă printr-un lemn a venit păcatul, tot printr-un lemn el a fost strivit, de aceea putem spune că prin cruce am fost creaţi din nou.
Unele invăţături greșite au afirmat de multe ori că cinstirea semnului Sf. Cruci este impotriva celei de-a doua porunci a Decalogului care spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altele asemănătoare și să te inchini lor”(Ieșirea 20, 4). Aceste acuzaţii sunt false: „Noi nu cinstim materia - să nu fi e! - ci semnul, ca simbol al lui Hristos”.
Această afi rmaţie a Sf. Ioan Damaschin are intr-adevăr temei, pentru că Sfanta Cruce semnifi că puterea lui Dumnezeu. Tot in acest sens ne mărturisește și Sf. Ap. Pavel, cand spune: „Căci cuvantul crucii este nebunie pentru cei ce pier, pentru noi cei ce ne mantuim ea este puterea Lui Dumnezeu” (I, Cor. 1, 18).
Mantuitorul Hristos ne spune că la a doua Sa venire, pe cer va apare Semnul Fiului Omului, adică semnul crucii. Tălmăcind acest text, precum și referirile biblice din Apocalipsă privind sfarșitul lumii, exegeţii biblici au arătat că la sfarșitul veacurilor cand vor invia morţii, iar cei din viaţă vor lua alte trupuri pentru a-L intampina pe Hristos, soarele se va stinge, iar semnul crucii va lumina de șapte ori mai tare decat lumina soarelui, inspirand frică tuturor celor ce nu au cinstit-o.
„Cine voiește să-mi slujească Mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și sămi urmeze Mie”(Mt 16, 24), ne mai spune Mantuitorul. Aceste cuvinte sugerează că fi ecare in această viaţă este chemat să-și ducă crucea sa, adică fi ecare este chemat spre un anumit fel de trăire al vieţii.
Că Sf. Cruce este un simbol al puterii dumnezeiești, ne-o dovedește insăși natura. Spicul graului, din care se face painea, crește in forma crucii, strugurii cresc in forma crucii și chiar omul are forma crucii. Acesta poate e și motivul, pentru care scriitorii bisericești numesc Sf. Cruce apărare de dușmani, izvorul desfătării cerești, tăria minţii, bucuria sufl etului, plinirea bunătăţii și desăvarșirea sfi nţeniei.
Creștinii dintotdeauna au cinstit Sfanta Cruce. Ea este pusă la răscrucea drumurilor pentru ca să ne amintească de cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt calea, adevărul și viaţa” (In 14,6); crucea este așezată la mormintele celor dragi nouă ca să ne amintească de cuvintele: „Eu sunt invierea” (In 11,25); la fantani ca să ne spună: „...cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apă curgătoare spre viaţă veșnică “ (In4, 14). Mamele noastre, cand scot painea din cuptor, o inseamnă cu semnul crucii, gandinduse de asemenea la cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt painea vieţii” (In 6, 35).
Ca un simbol al creștinătăţii, Sf. Cruce aduce și pană astăzi in sufl etele noastre iubirea Celui ce s-a răstignit pe ea. "Curierul Ortodox", Nr. 06(227), 17 iunie 2010
