• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat
Toate muceniciile sunt scumpe înaintea lui Dumnezeu, dar există mucenicii mai scumpe decât cele mai scumpe. Valoarea unei mucenicii depinde de mărimea bunurilor pe care le leapădă creştinul, acceptând mai bine să moară pentru Hristos. Şi mai departe, depinde şi mai mult de mărimea suferinţei pe care o îndură creştinul de dragul credinţei lui în Hristos.
Sfântul Teodor, care era mare comandant militar în armata romană în
timpul împărăţiei lui Licinius şi guvernator al cetăţii Heraclea, şi-a
dispreţuit tinereţea, marea frumuseţe, înaltul rang militar şi onorurile
cu care îl înconjura împăratul; toate acestea, de dragul lui
Hristos. Teodor a fost mai întâi biciuit, fiind lovit cu şase sute de
lovituri de bici peste stomac. După aceea, a fost înălţat pe o cruce şi
străpuns peste tot cu lăncii. La sfârşit i s-a tăiat capul. De ce?
Pentru că Sfântul Teodor Îl iubea pe Hristos mai mult decât orice altceva în această lume. El
se scârbea de idolatria prostească de la curtea imperială, dominată de
superstiţiosul Licinius. El dărâma la pământ idolii de argint şi de aur
şi împărţea bucăţile săracilor. El a întors pe mulţi la credinţa în
Hristos şi îi striga chiar şi lui Licinius să se lepede de idoli şi să
creadă în Unul Adevăratul Dumnezeu Cel Viu. În timp ce era torturat,
Sfântul Teodor spunea fără încetare: „Slavă Ţie, o, Doamne Dumnezeul
meu, Slavă Ţie!”. Sfântul Teodor Stratilat şi-a dat duhul în mâinile
Domnului nostru la 8 februarie din anul 319 după Hristos, la ceasul al
treilea al după amiezii. Sfântul Teodor este socotit apărătorul ostaşilor care îl strigă pe el pentru ajutor. Sfintele sale moaşte făcătoare de minuni au fost mutate de la Evhaita la Constantinopol şi îngropate în Biserica din Vlaherne.
• Pomenirea Sfântului Proroc Zaharia
Zaharia a fost al unsprezecelea dintre
cei doisprezece Proroci Mici, care împreună cu Agheu l-au convins pe
Împăratul Zorobabel să refacă Templul de la Ierusalim. Zaharia a proorocit intrarea slăvită a lui Hristos în Ierusalim: „Iată împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”. (Zaharia 9: 9). El a mai proorocit şi vânzarea lui Iuda, pentru treizeci de arginţi: „Şi mi-au cântărit simbria mea, treizeci de arginţi” (Zaharia 11: 12); de asemenea, părăsirea lui Hristos de către apostolii Săi la ceasul Pătimirii: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei” (Zaharia 13:7 [?]); (Matei 26: 31; Marcu 14: 27). Proorocul Zaharia mai este numit şi „văzătorul secerii”, căci
a avut o vedenie în care se pogora o seceră din cer, ca să-i secere pe
păcătoşi, mai ales pe hoţi şi pe hulitorii Numelui lui Dumnezeu. Zaharia
a murit în partea a doua a domniei lui Darius Istaspe, cam pe la anul
520 înainte de Hristos.
• Pomenirea Sfântului Sava al Doilea, Arhiepiscopul Sârbilor
Sava a fost fiul regelui Ştefan celui
Întâi Încoronat şi nepotul de frate al Sfântului Sava Întâiul. Înainte
de tunderea în monahism, Sfântul Sava II s-a numit Predislav. Urmând
exemplul unchiului său, Predislav s-a tuns în monahism şi a slujit cu
râvnă în viaţa nevoinţelor ascetice. El a fost ales Arhiepiscop al
Sârbilor, urmându-i Sfântului Arsenie sub numele de Sava al Doilea. El a păstorit Biserica cu dăruire şi cu dragoste. Sava II a trecut la Domnul în anul 1268 după Hristos. Sfintele sale moaşte se odihnesc în Mănăstirea de la Peci.
Cântare de laudă la Sfântul Sava al Doilea, Arhiepiscopul Sârbilor
Tânărul Predislav necontenit suferea,
Ochii în lacrimi având.
Regina Maică îl întreba
De ce suferi, fiul meu?
La ce privesc ochii tăi?
La faţa Sfântului Sava, unchiul meu, Maică.
Regele Ştefan către fiul său grăi:
Să te însori trebuieşte fiule,
Căci este timpul tău,
Şi eu am îmbătrânit
Pe cine voieşti?
Numele fetei să mi-l spui.
Predislav vorbele tatălui le ascultă,
De soţie nevrând să audă.
Predislav ochii minţii cu lacrimi
Spre Unchiul său Sfânt Sava şi-i îndreaptă:
Pe calea lui Hristos
Aşează-mă pe mine, Sfinte şi Unchiule!
Regele şi Regina mor,
Iar Patriarhul Arsenie
De asemenea la cele cereşti trece,
Biserica văduvă lăsându-o.
De slava lumii al doilea Sava fuge,
Pentru ca slavă îndoită
Asupra lui să se pogoare:
Cinstea episcopiei
Şi cununa sfinţeniei.
Luna februarie
in 8 zile: pomenirea Sfantului, slavitului marelui Mucenic Teodor Stratilat
(+320).
Acesta a trait pe vremea imparatului Licinius (308-321),
tragandu-se cu neamul din Evhaita. Si, fiind un general viteaz – numele de Stratilat
arata ca era un mare conducator de oaste –, imparatul ii incredintase carmuirea
cetatii Heracleea, langa Marea Neagra. Si intrecea Sfantul pe multi, cu podoaba
sufletului, cu frumusetea trupului si cu puterea cuvantului si multi cautau
sa-l aiba prieten. Pana si Licinius imparatul dorea sa-l intalneasca, macar ca
auzise ca era crestin. Auzind insa ca acest dregator al sau, nu numai ca s-a
indepartat de cinstirea zeilor, dar dar se ostenea si cu propovaduirea
credintei in Hristos, si indeamna, pe toti, sa se lepede de inchinarea
idolilor, imparatul hotara sa-l cerceteze el insusi si, de nu se va intoarce,
cu infricosatoare moarte sa-l piarda.
A mers, deci, in Heracleea imparatul
si, la cererea Sfantului Teodor, I-a dat acestuia ingaduinta sa ia idolii de
aur acasa la el, spre a-I cinsti, dupa datina. Dar, ducandu-I acasa, Sfantul a
sfaramat idolii in bucati si I-a impartit la saraci. Iar daca s-a facut ziua,
Maxentiu sultasul a spus imparatului, ca a vazut capul de aur al zeitei celei
mari, Artemida – zeita care fusese data in ajun Sfantului Teodor –, si ca acum
era purtat de un sarac. Si acesta, fiind intrebat, a marturisit ca, de la
Teodor Stratilat l-a primit. Si imparatul, auzind, de o fapta ca aceasta, a
ramas mut de manie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfantul a fost prins si adus
inaintea sa. Si, marturisind el ca toate cele spuse de sultas sunt adevarate,
Sfantul a fost osandit la chinuri grele. Si a indurat Sfantul Teodor, cu
credinta si cu barbatie, toate chinurile; si patimind, neincetat propovaduia
credinta in Hristos. Deci, imparatul, vazand ca nu poate sa-l intoarca la
zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit sa I se taie capul si, astfel, s-a
savarsit in ziua de 8 februarie. Iar sfintele lui moaste au fost ingropate in
cetatea de nastere, Evhaita, care mai apoi s-a numit Theodoropol, in cinstea
Sfantului.
Peste multa vreme, in anul 1260, ele au
fost duse la Venetia, unde se afla si astazi. Tot in Venetia se afla si o
statuie a Sfantului Teodor, asezata pe un stalp, din vestita piata a Sfantului
Marcu.
Intru aceasta zi, pomenirea
Sfantului Prooroc Zaharia.
Numele Zaharia insemneaza “pomenirea
lui Dumnezeu”, iar Proorocul Zaharia era din neamul lui Israel, din tribul lui
Levi, fiu al lui Varahia si s-a nascut in robie. Nu-I unul si acelasi om cu
Zaharia Proorocul-mucenic, de care vorbeste Mantuitorul in Evanghelie (Matei
23, 35). El era preot cand a venit din Babilon, in Tara sfanta si a
propovaduit, impreuna cu Proorocul Agheu, imbarbatand poporul la zidirea
templului, pe vremea lui Darius I (520 i.Hr.) si a lui Zorobabel, la
saptesprezece ani de la intreruperea lucrarilor.
Cu acest gand de imbarbatare a
poporului, a folosit Proorocul, in cuvantul sau, amintiri din trecut, fapte din
vremea sa si povestiri din viitor. El a proorocit, astfel, ca Ierusalimul si
templul vor fi cladite din nou si se vor umple de binecuvantari ceresti; ca
Zorobabel, chemat sa zideasca templul, este o preinchipuire a lui Mesia, cel
asteptat sa vie; ca Dumnezeu se va impaca cu Israel, numai daca aces popor va pazi
dreptatea, primind un duh de mila si de rugaciune, iar neamurile pagane vor fi
pedepsite si se vor intoarce la Dumnezeu, Care va fi singurul Dumnezeu peste
tot pamantul; ca Mesia va intra in Ierusalim biruitor si smerit, pentru o
vesnica domnie de pace, iar fericirea adusa de El va incepe de la Ierusalim.
Cartea lui este cea mai lunga din
scrierile proorocilor mici.
Deci, proorocind el, inca, si multe
altele, a adormit in Domnul cu pace, la adanci batraneti.
Sinaxar 8 Februarie
În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.
Acest
sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din
Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El
întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu
puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi
Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că
este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva
bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a
poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au
întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se
cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari
dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar
sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost
trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a
încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi
Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a
intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul
Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe
zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi
acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul
dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul
nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit
celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu
Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari,
Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu,
sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la
nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în
butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a
fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe
cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea
sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând
aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii
alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu,
care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi
dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să
se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i
oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către
Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale.
Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse
în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar,
tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a
scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care
le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea
şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe
care l-a primit de la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.
Numele
Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui
Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în
Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a
proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea
celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va
face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru
fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel.
Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus
împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea
Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul
limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea
proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a
doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a
fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.
Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate,
păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul
locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi
ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele
au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este
moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un
copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca
ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi
cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui
Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi,
cuvant din Limonar, despre intoarcerea la credinta a unui pustnic eretic de
catre patriarhul Efrem.
Cugetare
Aşa scrie Sfântul Serafim de Sarov despre deznădejde:
„Aşa cum Domnul Hristos pururea se îngrijeşte de mântuirea noastră, aşa şi diavolul, ucigaşul de oameni, umblă necontenit să ne arunce în deznădejde. Iuda trădătorul era laş cu inima şi nedeprins cu lupta duhovnicească, şi de aceea diavolul, văzându-i deznădejdea, l-a atacat şi l-a convins să se spânzure. Petru, piatra cea prea tare, căzând în mare păcat, dar încercat în lupte, nu a deznădăjduit şi nu şi-a pierdut cumpătul, ci mai degrabă a plâns cu amar din inimă înfrântă şi zdrobită pe care văzându-o diavolul a fugit fiind ars ca de foc. Aşa, fraţilor, ne învaţă şi Sfântul Antioh să nu cădem sub povara deznădejdii care vine asupra noastră, ci să ne învelim şi să ne întărim cu Sfânta Credinţă, şi să-i spunem cu îndrăzneală duhului necurat: „Ce este între mine şi tine, duhule lepădat de la Dumnezeu, fugarule din rai şi slugă a minciunii! Neputincios eşti tu, căci Hristos Fiul lui Dumnezeu are putere asupra noastră şi a tuturor, înapoia mea, ucigaşule! Cu Cinstita Cruce noi capul tău şerpesc îl călcăm”.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Hristos Arhistrategul:
- Care intră în bătălie contra lui Satan;
- Care intră în bătălie contra păcatului din om;
- Care luptă de partea binelui şi contra răului din lumea aceasta;
- Care îl răpune pe Satan, păcatul şi moartea.
Predică
Despre cum trebuie să întâmpine adevăratul creştin ura din această lume – „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu” (Luca 21: 17).
Toţi cei care se iubesc pe ei înşişi mai mult decât pe Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpânului Iisus.Toţi cei care iubesc trupul mai mult decât sufletul îi vor urî pe următorii Stăpânului Iisus.Toţi cei care iubesc această lume mai mult decât Împărăţia cea Veşnică a lui Dumnezeu îi vor urî pe următorii Stăpânului Iisus.Toţi cei care iubesc păcatul mai mult decât virtutea îi vor urî pe următorii Stăpânului Iisus.
Numărul celor care urăsc Numele lui Iisus
este uneori mai mare şi alteori mai mic. Dar oricât de mare ar fi
numărul lor, fraţilor, nu vă temeţi, căci numărul îngerilor şi sfinţilor
este miriade. Numărul celor din neamurile voastre care se află în
ceruri, adică al iubitorilor de Iisus Hristos, este mai mare decât
stelele de pe cer şi decât nisipul mării. O, nu vă temeţi, căci Hristos este cu voi şi aceasta înseamnă că sunteţi mai tari decât cei care vă urăsc!
Atunci când Cel Puternic este de partea voastră, voi sunteţi
întotdeauna cei mai numeroşi căci sunteţi mai puternici decât oricâte
mii de mii ale adeversarilor.
O, Stăpâne Iisuse, Stăpâne
Atotputernice, fii totdeauna cu noi şi ne ajută nouă ca să fim pururea
cu Tine şi toată frica să fugă de la noi. Căci a Ta este slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
