Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii
Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după
icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe
uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de
mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată
(prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la
Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).
Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în
paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită
„Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).
Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.
Icoana
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu
exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre
prețioase, monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de
împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste
odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii
Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la Dânsa.
Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa
unei văduve evlavioase din Niceea, ce avea un singur fiu. În timpul
împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a
distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii
Domnului, și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în
care icoana a fost lovită.
Văduva, văzând minunea, și temându-se de distrugerea icoanei, a dat
soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a
doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care
mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm
așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndreptat,
plutind deasupra apei. Sfânta icoană stând în poziție verticală
deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos.
Timp de câteva zile, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe
mare, ce ajungea până la cer. Această vedenie a continuat timp de câteva
nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc
izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana
se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire,
rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii
Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după
icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe
uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de
mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
În ziua următoare, nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții.
Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe
zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până
când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil
voința Ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi,
ci mai degrabă Ea vrea să-i protejeze pe ei, nu doar în viața de acum,
ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul
de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile raiului!
Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și
mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât icoana va rămâne în
mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului
„Portărița” din Muntele Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii.
• Pomenirea Sfântului Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
Acest mare şi dumnezeiesc bărbat Meletie a fost un neîntrecut tâlcuitor al Ortodoxiei şi un neînfricat apărător al ei.
Viaţa toată şi-a închinat-o luptei contra ereziei ariene care nu
recunoştea pe Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, hulind astfel Sfânta
Treime. De trei ori a fost izgonit şi exilat Sfântul Meletie din scaunul
său, în Armenia. Lupta ereticilor împotriva Ortodoxiei a fost atât
de sălbatică şi de neruşinată încât odată, pe când Sfântul Meletie
predica poporului în biserică despre Sfânta Treime, propriul lui diacon,
un eretic, s-a repezit la el şi i-a astupat gura cu mâna. Neputând vorbi cu gura, Sfântul Meletie atunci a vorbit prin semne.
El şi-a ridicat pumnul închis în sus, deschizându-şi apoi doar trei
degete şi arătându-le poporului. Apoi, închizând iar mâna, a arătat spre
popor doar un singur deget. Sfântul Meletie a participat la cel de al
Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care
Împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte. La acest Sfânt Sinod,
Dumnezeu a lucrat minuni prin ierarhul Său. Pe când Sfântul Meletie
explica cu amănunţime şi în urechile lui Arie, dogma Sfintei Treimi,
slujindu-se de mâna sa, arătând mai întâi unimea printr-un singur deget,
iar treimea prin trei, înaintea tuturor deoadată văpaie luminoasă a
ieşit din mâna ierarhului. La acest Sinod Sfântul Meletie l-a confirmat
pe Sfântul Grigorie Teologul ca patriarh pe scaunul Constantinopolului.
Mai înainte de aceasta el l-a hirotonit şi pe Sfântul Vasile cel Mare
diacon şi l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur*.
După închiderea lucrărilor Sinodului, Sfântul Meletie şi-a încheiat
această viaţă pământească la Constantinopol. Sfintele lui moaşte au fost
mutate după aceea la Antiohia.
* Nota: Aşa
era obiceiul atunci printre creştini, de a primi botezul la vârsta de
treizeci de ani, obicei abolit chiar de Sfântul Grigorie Teologul – vezi
amănunte în cartea dedicată acestui sfânt de către un autor grec
contemporan, apărută şi în traducerea românească şi intitulată „Vulturul
rănit”.
• Pomenirea Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei
Sfântul Alexie a fost un mare ierarh al
Bisericii Ruse în vremea când poporul se afla sub cumplita robie tătară.
Odată, în copilărie, în vreme ce vâna păsări, el a adormit. În vis a
auzit un glas: „Alexie, de ce te străduieşti în zadar? Eu te voi face pe tine pescar de oameni”. La
vârsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, iar după un timp a fost
uns Mitropolit al Moscovei. El a intrat de două ori până la „Hoarda de
Aur” a tătarilor: prima dată să-l împace pe Hanul Verdevir care se
pornise cu mânie asupra poporului ruşilor, iar a doua oară la invitaţia
Hanului Amurat, pentru a o vindeca de orbire pe soţia hanului. Ea
suferea de acea orbire de trei ani, dar şi-a recăpătat vederea la
rugăciunile Sfântului Alexie şi după ce el a stropit-o cu apă sfinţită.
După multe nevoinţe şi o viaţă bogată foarte în roade duhovniceşti,
Sfântul Alexie a adormit întru Domnul în anul 1378, la vârsta de optzeci
şi cinci de ani, strămutându-se la locaşurile cereşti.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria
Această sfântă, Maria, a fost o tânără înzestrată cu o mare tărie sufletească.
La moartea mamei ei, tatăl ei a dorit tunderea în monahism. Maria însă
nu voia să se despartă de tatăl ei şi amândoi au hotărât să călătorească
la o mănăstire de bărbaţi. Maria şi-a tăiat părul şi s-a îmbrăcat în
haine bărbăteşti, astfel încât nu s-a cunoscut că este femeie. Când
tatăl ei a murit, Maria a fost tunsă monah, primind numele de Marius. În
apropierea mănăstirii se afla un han. Fiica hangiului s-a aprins de
poftă pentru Marius, părutul monah. Fiind însă respinsă, cu toate
insistenţele ei, hangiţa l-a acuzat pe Marius că a necinstit-o, după ce
mai întâi se necinstise de către un oarecare altul, dând mai apoi
naştere unui fiu. Maria nu s-a apărat în faţa acestei acuze şi a fost
alungată din mănăstire, împroşcată fiind de toţi cu ruşine.
Cu fiul alteia în braţe, Maria a trăit timp de trei ani într-o dumbravă
a mănăstirii, îndurând frigul, foamea, şi toate silniciile lipsurilor.
În acest timp, fiica hangiului a fost lovită de nebunie. Curând după
aceea, a murit şi Maria. Doar atunci s-a descoperit că părutul monah
Marius a fost de fapt femeie. Fiica de acum îndrăcită a hangiului s-a
vindecat de îndată ce s-a atins de trupul adormit al Sfintei Maria, iar
după aceea şi-a recunoscut crima. Sfântă Maria s-a mutat la locaşurile
cele cereşti la anul 508.
• Pomenirea Sfântului Antonie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul acesta Antonie a fost la început un mare nevoitor împodobit din belşug cu virtutea milosteniei,
iar mai apoi a fost înălţat Patriarh al Constantinopolului în timpul
domniei Împăratului Leon Cel Înţelept (889-912). El l-a tuns monah şi pe
tatăl său şi a întemeiat o mănăstire peste moaştele Sfintei Callia.
• Pomenirea Sfintei Callia
Sfântă Callia pururea miluia săracii şi ca fecioară şi, mai târziu, ca femeie măritată.
Soţul Calliei era un bărbat bogat dar foarte zgârcit. Odată, pe când se
întorcea dintr-o călătorie de afaceri, el a văzut-o pe soţia lui cum
făcea milostenie săracilor, aşa că a omorât-o. Dar Dumnezeu a
proslăvit-o pe Callia astfel: mulţi bolnavi căpătau sănătate deplină la
sfintele ei moaşte. Încredinţat de aceasta, Sfântul Patriarh Antonie a
întemeiat o sfântă mănăstire peste mormântul ei.
Cântare de laudă la Sfânta Treime
Unime şi Treime,
Una în dumnezeire şi Trei în Persoane.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om,
Unul în Persoană, având două firi.
Mari şi minunate sunt aceste două taine
Cheia vieţii şi a firii se ascunde în ele.
Treime Sfânta şi Unime Sfânta, foc al veşniciei.
Foc al veşniciei: Trei Torţe într-o singură Flacără.
Unime şi Treime,
Una şi Trei.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om,
Unul şi Două.
Cugetare
Sfântul Ioan Gură de Aur dă un exemplu
din viaţa Sfântului Meletie, care demonstrează extraordinara nobleţe a
acestui mare ierarh: „Ar fi nedreptate să lăsăm nerostit ceea ce s-a
întâmplat în timpul cât Patriarhul Meletie a fost surghiunit din
Antiohia. Când guvernatorul a şezut în car şi l-a făcut să şadă pe sfânt
lângă el, el a mânat tare caii să gonească prin piaţă. Din toate
părţile cetăţenii aruncau cu pietre în capul guvernatorului, căci nu
puteau suferi să fie lipsiţi de ierarhul lor, preferând mai curând să
moară decât să lase să fie despărţiţi de el. Dar acest sfânt şi
binecuvântat bărbat, în acest timp, ce făcea?
Văzând cum zboară pietroaiele spre capul guvernatorului, el a acoperit acel cap cu veşmântul său.
Astfel, el şi-a ruşinat adversarii cu
minunata lui blândeţe şi le-a lăsat o pildă urmaşilor săi de cam ce fel
de iertare ar trebui să dăm dovadă noi faţă de vrăjmaşii noştri. El
a arătat că nu este destul să ne abţinem de la a face rele, ci că
trebuie cu toată puterea chiar să îndepărtăm pericolele care îi ameninţă
pe cei care ne sunt răuvoitori şi care ne urăsc de moarte. Privitor la înfăţişarea exterioară a Sfântului Meletie, Sfântul Gură de Aur ne spune mai departe:
„Cu adevărat, era cea mai mare bucurie să ai şansa să vezi faţa cea sfântă a acestui om. Nu doar când vorbea sau predica, ci şi când doar simplu, privea la tine, el transmitea în sufletul omului toate virtuţile, doar cu privirea”.
Sinaxar 12 Februarie
În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea
celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei
celei mari.
Pentru
bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos,
sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la
începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei
sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl
chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi
numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în
cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu
îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după
această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la
Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost
poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi
din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti,
că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea,
mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci,
arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de
toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace,
în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur
şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.
Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a
îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi
intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea
Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri,
fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă
de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria
fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi
ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse.
Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a
necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când,
mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi
pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar
adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era
femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a
fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să
mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul
şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci
au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.
Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar
după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol,
care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele
maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar
în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală
şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a
acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit
preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu
şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât
a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând
prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice
proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi
împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare
legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o
cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar
la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani.
Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru
aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea
împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul
Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea,
ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că
trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna
şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau
dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi
anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de
grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de
mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat
către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în
Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
A vietuit din vremea lui Constantiu (350-361) imparatul, fiul marelui Constantin, pana la vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), in timpul luptelor celor mari ale Bisericii, impotriva uneltirilor ariene, in tot rasaritul crestin. Dar cu deosebire, Biserica din Antiohia era intr-o stare de plans. De la surghiunul Sfantului Eustatie (331), Antiohia nu avusese parte decat de episcopi arieni. Si acum, prin mutarea lui Eudoxie, tot arian si el, de la Antiohia la Constantinopol, arhiepiscopia Antiohiei ramasese fara pastor.
Pentru faima ce-si facuse, toti s-au invoit si au ales pe Sfantul Meletie. Si a fost inscaunat cu mare cinste, bucurandu-se de multa dragoste in poporul dreptcredincios. Lupta lui pentru intarirea credintei ortodoxe, impotriva arienilor, a aprins insa mania acestora impotriva Sfantului si, uneltind pe langa imparatul Constantiu, au izbutit, la numai o luna de la inscaunare, sa surghiuneasca pe episcop in Armenia, alegand, pe un arian, arhiepiscop, in locul lui.
Venind la imparatie Iulian Apostatul si episcopii ortodocsi intorcandu-se la locurile lor, a venit si Meletic la scaunul sau din Antiohia. El a gasit turma sa dezbinata, multi ortodocsi nevoind sa-l mai recunoasca pe pastor. Pe deasupra, tot acum, imparatul Iulian a inceput lupta contra crestinilor, pentru reinvierea paganismului. Si Meletie a fost surghiunit a doua oara.
Venind la imparatie dreptcredinciosul imparat Iovian (363-364), Sfantul Meletie s-a intors si a adunat un sinod cu episcopii sai, hotarand drumul pe care sa-l urmeze Biserica. Murind, dupa numai opt luni de domnie, Iovian, i-a urmat Valens, imparat arian, care, cautand sa-l atraga pe Sfantul Meletie de partea sa si neizbutind, l-a surghiunit a treia oara. Dar cand a fost sa-l scoata din cetate, Sfantul, in marea sa bunatate, a trebuit sa apere pe cei care-l surghiuneau, de mania poporului infuriat, care-si iubea peste masura pastorul.
Nu s-a intors decat in anul 378, sub domnia imparatului ortodox Gratian (375-383), cand, Sfantul s-a straduit sa intareasca dreapta oranduire ortodoxa, osandind, intr-un sinod din anul 379, toate invataturile gresite ale vremii sale. In zilele dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Mare, Sfantul Meletie a luat parte, incununandu-si viata, si la cel de al doilea Sinod ecumenic, tinut in anul 381, la Constantinopol, conducand cu multa intelepciune lucrarile acestui Sinod.
Spre jalea tuturor care-l cunoscusera si pretuiau inalta lui intelepciune, el s-a mutat la Domnul, la adanci batraneti, in Constantinopol, chiar in timpul lucrarilor Sinodului, si a fost numarat cu Sfintii, pentru intreitele lui surghiuniri si pentru luptele si suferintele lui in slujba dreptei credinte. Pe acest fericit, dumnezeiescul Gura de Aur si Grigorie al Nyssei, l-au cinstit cu cuvinte de lauda. Murind in pamant strain, la Constantinopol, sfintele lui moaste au fost aduse la Antiohia si asezate in Biserica Sfantului Vavila.
Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, cu intrebari si raspunsuri.
Raspuns: Zice, Dumnezeu, prin Proorocul: "Vai de cel prin care Numele Meu este hulit intre neamuri"! Deci, ingrozirea aceasta se potriveste la cei ce necinstesc chipul lui Dumnezeu. Dupa chipul Lui, Dumnezeu ne-a facut pe noi si dupa asemanare; si dator este tot crestinul sa se pazeasca pe sine si sa se fereasca si sa cinsteasca intru sine chipul lui Dumnezeu si sa-l sfinteasca prin lucrurile cele bune, ca sa poata zice: "Sfinteasca-se intru mine numele Tau, Doamne". Sa straluceasca lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada lucrurile voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru, Cel din ceruri. Vedeti cum este slavit Dumnezeu, prin lucrurile cele bune? Si, precum prin lucrurile cele bune este slavit, asa prin faptele cele rele este hulit si este necinstit. Ca cei necredinciosi si neamurile, vazand pe crestini, ca si ei petrec ca paganii si ca cei necredinciosi, in chefuri si in betii, nu zic numai ca cei credinciosi, crestinii, calca Legea si poruncile lui Hristos, ci inca si hulesc, spunand ca, precum le-a dat si poruncit lor Hristos, asa si pazesc, ca si cand ei nu pot sa calce cuvantul si porunca Dascalului lor, ca si cand asa socotesc ca este invatatura si taina lui Hristos. Si asa este hulit numele lui Dumnezeu prin noi. Si de aceea se implineste si la noi cuvantul cel scris: "Vai, de acela prin care este hulit numele Meu intre neamuri"! Insa noi, fratii mei, lasand acestea celor ce le iubesc, prin lucrurile cele bune sa sfintim Numele lui Dumnezeu, Caruia se cuvine toata slava in vecii vecilor.
Intrebare: Ce inseamna ceea ce zice Apostolul: "Prin calcarea Legii, necinstesc oamenii pe Dumnezeu?"
Raspuns: Precum, daca cel ce primeste scrisorile imparatului le citeste si le va primi cu toata osardia si frica si sarguinta si le va cinsti si le va saruta si degraba va face cele poruncite, acestea, la imparatul, cu cinste se socotesc, iar, daca va lepada si va defaima scrisorile si pe aducatorul de scrisori il va ocara si il va necinsti, la imparatul se urca ocara, asa si cei ce calca si defaima scrisorile marelui Imparat, adica preacurata Evanghelia Lui, prin calcarea ei, pe Hristos, Cel ce a poruncit-o, Il necinstesc. Asa si la iudei se cuvine a socoti. Ca, dupa ce au primit ei Scripturile cele cu degetul lui Dumnezeu scrise, pe aducatorii de scrisori, i-au ocarat si i-au batut si cu pietre i-au improscat si i-au omorat si, asa, au calcat Legea lui Dumnezeu, ceea ce zice: "Pe cel drept si pe cel nevinovat nu il vei ucide". Iar, pe Incepatorul vietii, cel sfant si drept, L-au ocarat si L-au palmuit si au scuipat pe fata Lui cea sfanta si preacurata si infricosata, de care se cutremura cerul si pamantul si marea si toate cele ce sunt intr-insele. Pentru aceea si zicea, catre dansii, Mantuitorul: "Eu cinstesc pe Tatal si voi nu Ma cinstiti pe Mine" (Ioan 8, 49), iar, mai pe urma, L-au si ucis. Ati auzit, deci, fiilor, cum prin calcarea Legii, este necinstit Dumnezeu? Asadar si cei ce se numesc crestini si fara de pazire vietuiesc, prin calcarea Evangheliei, il necinstesc pe Dumnezeu, cele potrivnice Tainei Stapanului lucrand si poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, barfeli socotindu-le, si de la adevar intorcandu-si auzul si catre basme abatandu-se si luand aminte. Dupa cum si Apostolul mai inainte a propovaduit: "Ca va veni o vreme, cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa" (II Timotei 4,3). Si, iata, cuvantul s-a implinit.
Ca cine primeste acum dumnezeiestile Scripturi? Cine ia aminte la poruncile lui Hristos? Cine este intelept si va pazi acestea? Cine va dovedi ca nu suntem calcatori de Lege? Multi sunt intelepti, dupa trup. Multi, de bun neam. Multi, stiutori si carturari, legiuitori si imparati, dregatori si bogati, saraci si robi, slobozi si dascali, monahi, feciorelnici si casatoriti. Cine, dintre acestia toti poate sa dovedeasca sau sa arate ca se cade crestinului a trai dupa poftele firii pamantesti? Ca faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: desfranarea, destrabalarea, vrajitoria, cearta, invidia, dezbinarile, betiile, uciderile, sau cele asemenea. Cine va dovedi ca acestea sunt ale crestinilor? Care Evanghelie? Care carte a Apostolilor? Care Prooroc? Ca, iata, de la marginile lumii, pana la marginile ei, dumnezeiasca Scriptura se citeste in biserici si nicaieri nu sta scris ca se cade crestinilor sa faca acestea. Ci, cel ce s-a ratacit in calea sa si s-a abatut, este calcator de Lege, iar prin calcarea Legii, Il necinsteste pe Dumnezeu.
Iata, ati auzit cum se necinsteste Dumnezeu. Deci, inceteaza crestine, a calca Legea si a necinsti pe Dumnezeu. Inceteaza sa traiesti dupa obiceiurile paganilor, pentru ca, dupa ce te vei duce dincolo, sa nu afli stramtorare si necinste. Voiesti sa auzi cum a poruncit Stapanul sa umble si sa salte crestinul? Asculta: "Fericiti cei ce plang, fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza". Acesta este intaiul praznic al crestinilor. Si iarasi: "Nevoiti-va a intra pe calea ce stramta". Si iarasi: "Amin zic voua, ca veti plange si va veti tangui, iara lumea se va bucura, iar voi va veti intrista". Si iarasi zice: "Sa nu va inaltati, ca acestea toate neamurile paganilor le fac, deci sa nu va asemanati lor". Voiesti sa auzi si faptele si saltarile Proorocului David? Iata ce zice: "Plangand si inchinandu-ma, umblam si am acoperit cu post sufletul meu si cu sac m-am imbracat si s-au facut mie lacrimile mele, paine, ziua si noaptea. Si cenusa ca paine am mancat. Si bautura mea cu plangere am amestecat". Si iarasi zice: "Spala-voi in toate noptile patul meu si asternutul meu cu lacrimile mele il voi uda". Si iarasi: "Ochii mei totdeauna catre Domnul". Si iarasi: "De la toata calea cea rea am oprit picioarele mele". Ai auzit cum a dantuit David? Asadar si tu, crestine, dantuieste. Voiesti sa auzi si praznicele si odihna si desfatarea fericitului Pavel? Veniti sa auzim, fratilor, cum ne indeamna pe noi si ne roaga, zicand: "Urmatori mie faceti-va, fratilor", caci pe multi aud zicand: Eu pe Apostol il ascult si, cum a invatat el, asa fac. Vezi ce zici, sa nu minti. Ca, de vei grai adevarul, fericit vei fi si in veacul de acum si in cel ce va sa fie. Insa, eu ma tem, ca nu cumva sa te afli mincinos, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor si toti s-au abatut.
Urmeaza pe Pavel, crestine, cela ce zici ca, toate cate spune Apostolul, le primesti si le faci. Ca cei care sunt urmatori lui Pavel, se vor pleca lui, precum zice cuvantatorul de Dumnezeu, Ioan: "Noi de la Dumnezeu suntem. Cela ce cunoaste pe Dumnezeu ne asculta pe noi. Care nu este de la Dumnezeu, nu ne asculta pe noi". Veniti dar, urmatorii lui Pavel si urmatorii lui Hristos, sa auzim ce striga Pavel ca, iata ne indeamna, zicand: "Urmatori Mie faceti-va, fratilor, precum si eu lui Hristos". Spune, fericite Pavele, in ce chip poate cineva sa se faca urmator tie? Pune, aici, de fata, invatatura ta. Caci toti cunoastem ca tu fericit esti si imparatzesti cu Hristos, in vecii cei nesfarsiti. Spune-ne noua, cum te-ai nevoit si te-ai invrednicit slavei aceleia? Spune-ne noua, ca si noi sa urmam tie, ca sa ne invrednicim impreuna cu tine, vesnicelor bunatati. De ai dantuit, sa dantuim si noi, de ai plans, sa plangem si noi, de ai postit, sa postim si noi. Pe toate ale credintei, cate ai lucrat, spune-ne, si le vom face. Spune-ne noua, Pavele, cum se cade sa petreaca crestinii. Raspunde Pavel si zice: "Marturisesc intru Domnul sa nu mai umblati voi, precum celelalte neamuri umbla, in desertaciunea mintilor, intunecati cu mintea fiind, instrainati de slava lui Dumnezeu. Lepadand minciuna, graiti adevarul. Soarele sa nu apuna in mania voastra, nici sa nu dati loc diavolului. Cela ce fura, sa nu mai fure. Tot cuvantul putred sa nu iasa din gura voastra".
Auziti pe Pavel strigand: "Tot cuvantul putred sa nu iasa din gura voastra, ci numai cuvantul cel bun, spre zidire". Toata amaraciunea si mania si iutimea si strigarea si defaimarea sa se ridice de la voi, impreuna cu toata rautatea. Spune, Pavele si cele mai mari. Faceti-va, zice Pavel, ca niste fii iubiti ai lui Dumnezeu. Auziti si cutremurati-va, cei ce voiti a fi crestini si departati-va de la cele paganesti. Faceti-va urmatori ai lui Dumnezeu. Iarasi, Pavel spune cu tarie: "Iar desfranarea si toata necuratia sau lacomia nici sa se numeasca intre voi. Nu va imbatati de vin, intru care este desfranarea. Urmatori mie faceti-va. Vedeti sa nu rasplatiti cu rau cuiva, pentru rau. Dojeniti pe cei fara de randuiala. Mangaiati pe cei deznadajduiti. Sprijiniti pe cei slabi. Fiti indelung rabdatori catre toti. Urmatori mie faceti-va. Totdeauna va bucurati, neincetat va rugati. Sa lepadam paganatatea si poftele cele lumesti. Urmatori mie faceti-va, fratilor. Iubirea de straini sa nu o uitati. Cu iubire de frati unii pe altii iubiti-va, cu nadejdea bucurandu-va, intru necazuri rabdand, intru rugaciune zabovind". Urmatori mie faceti-va, adica urmatori fericitului Pavel. Ca impreuna cu Hristos sa imparatiti in vecii nemarginiti.
Unde sunt cei ce zic, toate cate le zice Pavel, le facem. Si cine este mai fericit decat tine, daca vei grai adevarul? Insa, vezi, sa nu te afli manios, zicand si nu facand. Ca, iata, iarasi te indeamna pe tine Pavel: "Urmatori mie faceti-va". Intru tot lucrul alcatuiti-va pe voi ca niste slujitori ai lui Dumnezeu; intru rabdare multa, intru necazuri, intru nevoi, intru stramtorari, in batai, in temnite, in osteneala, in privegheri, in posturi, in bunatate, intru Duhul Sfant, in dragoste nefatarnica, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu. Urmatori mie faceti-va, fratilor. Cine este atat de viteaz, ca lui Pavel sa-i urmeze si sa se faca vas de alegere? Deci, de voiesti, crestine, sa urmezi lui Petru si lui Pavel si lui Ioan, pazeste cuvintele lor. Pazeste invatatura lor, urmeaza nevointa lor. Sa nu iubesti lumea, nici cele din lume. Sa nu ramai numai la veacul acesta. Sa nu dormi mult. Nici numai in cele de desfatare sa te indeletnicesti. Urmeaza lui Pavel. Ca iarasi voi zice: Invata-te crestine, cum se veselea Pavel, cum se desfata, cum serba si praznuia el in lumea aceasta. Si urmeaza-l, nu numai cu cuvantul, ci si cu fapta.
Spune, Sfinte Pavele, povesteste-ne noua cum te-ai desfatat si cum te-ai veselit in lumea aceasta. Raspunde Pavel: "Desfatarea mea aceasta este: Trei ani, noaptea si ziua, nu am incetat cu lacrimi, sfatuind pe fiecare. Acesta este praznicul meu. Intru osteneli, mai mult, in batai, in temnita, pe moarte de multe ori, de la iudei, de cinci ori cate patruzeci de lovituri, fara una am luat, de trei ori cu toiege am fost batut, o data cu pietre am fost improscat, de trei ori corabia cu mine s-a spart, o noapte si o zi intru adanc am petrecut, in calatorii de multe ori, in primejdie de rauri, si de la neamuri si de la talhari, cu primejdie in pustie si in mare, in osteneala si in truda, in privegheri, de multe ori, in frig si in golatate". Acestea sunt desfatarile lui Pavel. Urmatori mie faceti-va, fratilor, precum si eu lui Hristos. Argintul sau aurul sau imbracamintea nimanui nu am poftit. Toate am aratat voua. Urmatori mie faceti-va. Ca eu, nu numai a fi legat, ci si a muri, pentru numele Domnului Iisus, sunt gata. Catre tinta gonesc, la darul chemarii celei de sus a lui Dumnezeu. Asa alerg, nu ca si cum as bate vazduhul, ci imi trudesc trupul meu si il robesc. Ca tot cela ce se nevoieste, de toate se infraneaza. Asa alergati fratilor, ca sa ajungeti. Urmati Sfintilor si asa alergati, ca impreuna cu dansii sa va incununati si impreuna sa imparatiti.
Deci, inceteaza crestine, cu lucrurile cele paganesti si elinesti, ca nu prin calcarea Legii sa necinstesti pe Dumnezeu, ca sa nu-ti ingramadesti asupra-ti urgie, in ziua urgiei si a dreptei judecati a lui Dumnezeu, cand va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, dupa bunavestirea mea. Cand, si ingerii, cu cutremur, vor sta inainte. Unde nu numai pentru fapte, ci si pentru gand si cuvant desert vom fi osanditi. Sa gandim fratilor, ca omul este ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori. O clipa de vreme si toate vor inceta. Pentru ce, in desert, te tulburi, o, omule? O noapte si se va vesteji carnea ta si picioarele tale vor inceta sa mearga, ochii tai se vor topi si limba ta se va linisti si glasul tau va lipsi si suspinul tau se va inmulti si lacrimile tale vor curge si nimeni nu va putea sa-ti ajute. Si toti lasandu-te, se va duce fiecare intru ale sale, si nimeni nu va putea sa-ti ajute. Si toti lasandu-te, se va duce fiecare intru ale sale, si nimeni nu va sta langa tine. Iar ingerul cel nemilostiv, departe stand, va astepta porunca Stapanului, ca, rapind ticalosul tau suflet, sa-l duca in locul cel gatit lui, ca sa secere ceea ce a semanat, unde lucreaza si prisoseste plangerea si tanguirea si suspinul, necazul si stramtorarea, scrasnirea dintilor si durerea.
Acolo se vor topi ochii betivilor. Acolo vor plange si cu dintii vor scrasni desfranatii si preadesfranatii, furii, vrajitorii, otravitorii, fermecatorii, descantatorii, toti cei care pe calea cea larga au umblat. Si, vai lor, ca acolo nu-i loc de desfatare pentru ei, dupa cum zice Domnul: "Vai, celor ce radeti acum, ca veti plange". Aratat este ca acolo nu este cu putinta, fratilor, ca uneori crestin sa fii, iar alteori pagan sa te faca cineva. Ca, venind, Domnul a surpat toate cele ale diavolului si, din mainile lui, izbavindu-ne pe noi, zice: Eu sunt pastorul cel bun, veniti dupa Mine toti. Eu sunt viata, Eu sunt lumina lumii, veniti toti catre Mine. Lepadati-va de satana, aruncati de la voi invataturile lui, dezbracati-va de omul ce vechi si de toate faptele lui si intru cel nou imbracati-va. Cele vechi au trecut, iata, toate s-au facut noi. Veniti catre Mine toti. Legea prin Moise s-a dat, Darul si Adevarul prin Mine, Iisus Hristos s-a facut. Cati dupa Legea veche va indreptati, ati cazut din dar. Veniti catre Mine toti, ca pe cel ce vine la Mine, nu il voi scoate afara.
O, nemasurata bunatate a lui Dumnezeu, care pe toti ii cheama, caci El voieste ca toti sa se mantuiasca. Slava iubirii lui de oameni! Sa nu ne mai indreptam numai dupa Lege. Ca Hristos ne-a rascumparat pe noi din blestemul Legii. Lui se cuvine slava in veci. Amin.
Intrebare: Care pacat este mai greu, afara de pacatul ereziei?
Raspuns: Precum, dintre toate faptele bune, mai inalta este iubirea, asa si, decat toate pacatele, mai greu este a ura pe fratele tau. Ca cela ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni, dupa cum a zis Apostolul. Cel ce uraste pe fratele sau, pe Iisus, Insusi Dumnezeu, Il uraste. Cela ce uraste pe fratele sau, intru intuneric este si intru intuneric umbla si nu stie unde merge, ca intunericul i-a orbit ochii lui. Vezi de cate rele este pricinuitoare ura? Iar iubirea acopera multime de pacate. Invidia cu anevoie de vindecat este. Pacat de moarte savarseste tot cel fara de cainta. Insa stricatorii de parte barbateasca, vrajitorii, otravitorii, remecatorii, cei ce opresc plata lucratorilor si cei ce urasc pe frati, in focul cel mai cumplit al ucigasului s-au osandit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos, Marele Nevoitor:
• La cum a postit El, nu
pentru a-Şi supune Preacuratul Său Trup, care nu avea nevoie de
aceasta, ci pentru a ne lăsa nouă pilda vieţuirii celei drepte;
• La cum a postit El pentru mine;
• La cum eu sînt cel care are nevoie de postire pentru mîntuirea sufletului meu şi de dragul iubirii Lui.
Predică
Despre minunata venire la noi a Fiului lui Dumnezeu – „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl” (Ioan 16:28).
Fraţilor, aceste cuvinte sînt pentru noi de o importanţă crucială.
Căci dintre toate lucrurile din lumea aceasta, cel mai important de ştiut este că există Dumnezeu şi că există viaţă după moarte.
Aceste cuvinte rostite de Mîntuitorul
sînt mai de preţ decît toate mărgăritarele şi comorile lumii, mai de
preţ decît soarele şi decît stelele, căci ele au fost rostite de Acela
Care este Martorul Cel mai credincios. Cu adevărat, aceste cuvinte sînt
izvorul celei mai mari bucurii pentru noi cei care sîntem scufundaţi în
deznădejde, iar după deznădejde, nu ne mai rămîne în faţă decît moartea.
Aceste cuvinte stau mărturie că există Dumnezeu şi că există viaţă după
moarte. „Ieşit-am de la Tatăl” – mai înainte de orice, aceste cuvinte
înseamnă că există un Dumnezeu de la Care Mântuitorul Hristos a ieşit.
„Şi iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl” – aceasta înseamnă că Dumnezeu
este Tatăl la Care Se întoarce Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi timp,
amîndouă aceste rostiri arată că există viaţa cea veşnică şi că moartea
nu mai înseamnă anihilarea noastră. Stăpînul a grăit aceste cuvinte tocmai înaintea morţii Lui.
O, tu, cea mai minunată dintre cele mai minunate bune vestiri! Pe care
inimile tuturor oamenilor şi neamurilor din lungul istoriei acestui
pămînt de abia te-au ghicit, şi despre care Stăpînul Hristos a dat
mărturie pe faţă! Aceste cuvinte confirmă şi unitatea dintre Tată şi Fiu, precum şi dumnezeirea Sfăpînului şi Mîntuitorului Hristos.
Fraţilor, Dumnezeu a venit la noi pe pămînt, însuşi El, Dumnul Cel
Preaînalt: El, Cel Sfînt, Cel Tare, Cel fără de moarte. Aceasta este cea
mai înaltă şi mai adevărată bucurie şi mîngîiere a vieţii noastre pe
acest pămînt.
O, Stăpâne Iisuse, Fiule al lui
Dumnezeu, Adevărate Martor a tot binele după care tânjeşte zi şi noapte
inima noastră, sfinţeşte-ne, întăreşte-ne şi înnemureşte-ne pre noi.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
